ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 martie 2006 și precizată în ședința publică din 14 septembrie 2006 reclamantul P.N. a solicitat în contradictoriu cu M.A.I. și I.G.P.R. anularea adresei din 3 ianuarie 2006 și obligarea pârâtelor să-i elibereze avizele necesare pentru încetarea raporturilor de muncă cu data de 1 decembrie 2005, cu drept de pensie de serviciu anticipată, sub sancțiunea unor daune de 50 lei/ zi începând cu 21 decembrie 2005 și până la obținerea avizelor în discuție. În motivarea cererii a arătat că prin actul administrativ contestat i s-a respins cererea de pensionare anticipată pe motiv că nu avea împlinită vârsta de 50 de ani.

S-a arătat că refuzul pârâților se întemeiază pe dispoziții cuprinse în art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 185 din 14 decembrie 2005, în sensul că pe lângă alte condiții prevăzute de art. 69 din Legea nr. 360/2002, trebuie să aibă împlinită și vârsta de 50 de ani. A arătat faptul că aceste dispoziții nu sunt aplicabile pentru soluționarea cererii lui întrucât la data la care a formulat cerere pentru pensie anticipată limita de vârstă era de 45 de ani. Reclamantul a susținut că toate aceste condiții erau îndeplinite la data la care a solicitat pensionarea anticipată întrucât avea 22 de ani de activitate în condiții speciale ca polițist și avea vârsta de 45 de ani.

Aceeași cerere a fost adresată și Tribunalului Harghita, Instanță care prin sentința civilă nr. 1212 din 5 aprilie 2006 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș. Curtea de Apel Târgu Mureș, la ședința publică din 23 iunie 2006 a dispus conexarea dosarului astfel format la dosarul cauzei de față. Prin sentința civilă nr. 104 din 14 septembrie 2006 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.N., obligând pârâții la eliberarea avizelor necesare pentru încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 21 decembrie 2005 cu drept de pensie de serviciu anticipată. Instanța de Fond a reținut faptul că la data de 15 noiembrie 2005 reclamantul P.N.

s-a adresat pârâților cu o cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă, cu drept de pensie de serviciu anticipată. Refuzul pârâților de a rezolva această cerere nu are suport legal, Instanța reținând faptul că la data la care reclamantul și-a exprimat voința de a se pensiona anticipat, vârsta de pensionare era de 45 de ani, iar acest drept la pensie anticipată rămâne neatins, chiar dacă între timp au intervenit modificări legislative. Instanța de Fond a concluzionat faptul că noile dispoziții ale Legii nr. 360/2002 și nr. 179/2004 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 185 din 14 decembrie 2005 nu pot fi aplicate cauzei de față în condițiile în care prin actul normativ de modificare nu se prevede în mod expres aplicarea lui și pentru situații juridice anterioare adoptării.

Prin sentința nr. 141 din 7 decembrie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea reclamantului privind completarea Hotărârii nr. 104 din 14 septembrie 2007 în sensul că a admis în parte și cererea de despăgubiri formulată de reclamant în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 obligând pârâții în solidar la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale. În termen legal au declarat recurs pârâtul M.A.I. împotriva sentințelor nr. 140 din 14 septembrie 2006 și nr. 141 din 7 decembrie 2006, precum și I.G.P.R. împotriva sentinței nr. 104 din 14 septembrie 2006. Invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurentul M.A.I. a subliniat că în mod eronat Instanța de Fond a reținut că reclamantul îndeplinea toate condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată în temeiul art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 și, ca urmare, neexistând un prejudiciu în cauză, nu se justifică nici admiterea cererii de despăgubiri.

În motivarea celui de-al doilea recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., I.G.P.R. a arătat că nu poate fi obligat la avizarea favorabilă a cererii de încetare a raporturilor de serviciu în condițiile în care deși, prin adresa din 23 noiembrie 2005, i s-a recomandat ca încetarea raporturilor de muncă cu drept de pensie anticipată să se facă cu data de 31 decembrie 2005, reclamantul și-a menținut solicitarea începând cu data de 1 decembrie 2005. Recomandarea în discuție se înscrie, subliniază recurentul, în eforturile privind acoperirea deficitului de personal cu care se confruntă Poliția Română în contextul angajamentelor luate de Statul Român față de U.E. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurenți, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursurile sunt nefondate. Dezlegarea dată de către Curtea de Apel Târgu Mureș acțiunii formulate de P.N. este corectă și în acord cu dispozițiile legale incidente, atât în privința cererii privind obligarea pârâților la emiterea avizelor necesare pentru încetarea raporturilor de muncă cu drept de pensie de serviciu anticipată cât și în privința cererii de despăgubiri. În temeiul art. 69 lit. a) din Legea nr. 360/2002, art. 17 lit. b) și art. 9 lit. c) din Legea nr. 179/2004, la data de 15 noiembrie 2005 recurentul - reclamant a adresat pârâților o cerere (raport) privind încetarea raporturilor de muncă cu drept de pensie de serviciu anticipată, începând cu data de 1 decembrie 2005. Prin adresa din 3 ianuarie 2006, I.G.P.R.

– D.M.R.U. a respins raportul reclamantului. Plângerea administrativă înaintată M.A.I. pentru revocarea adresei, mai înainte menționate, nu a primit rezolvare favorabilă, refuzul primirii cererii fiind motivat prin modificările aduse Legii nr. 179/2004 prin O.U.G. nr. 185 din 14 decembrie 2005 potrivit cărora limita de vârstă necesară pentru a beneficia de pensie anticipată este de 50 de ani. Așa cum corect a reținut și Instanța fondului, O.U.G. nr. 185 din 14 decembrie 2005 (publicată în M. Of. Partea I nr. 1171 din 23 decembrie 2005), pentru modificarea art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 (privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor) nu poate fi aplicată retroactiv față de art. 1 C. civ.

conform căruia „legea dispune numai pentru viitor”. Astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 185/2005, art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 prevede că limita de vârstă necesară pentru a beneficia de pensie anticipată este de 50 de ani pentru bărbați și de 45 de ani pentru femei. Conform art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 în forma în vigoare la data formulării cererii de către reclamant, 15 noiembrie 2005, polițiștii care și-au desfășurat activitatea în condiții deosebite sau speciale, cel puțin 15 ani efectiv, din care cel puțin 10 ani efectiv ca polițist sau militar, beneficiază de pensie de serviciu anticipată, la împlinirea vârstei de 45 ani - bărbații și 40 de ani - femeile. Așadar, la data la care P.N.

și-a exprimat dorința de a se pensiona anticipat, vârsta de pensionare era de 45 de ani și din actele dosarului rezultă că pârâții nu au contestat că la acel moment reclamantul îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de pensie anticipată, însă au invocat modificările legislative, ce vizează limita de vârstă, apărute până la soluționarea cererii. Interesul public la care se face trimitere în preambulul ordonanței de urgență din 14 decembrie 2005, fără a fi minimalizat, nu poate, însă, justifica aplicarea retroactivă a legii, urmând însă a fi valorificat prin aplicarea la situațiile intervenite după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Cum prin actul administrativ contestat, adresa din 3 ianuarie 2006, se încalcă principiul neretroactivității legii, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a anulat actul în discuție, obligând pârâții la eliberarea avizelor necesare pentru încetarea raporturilor de muncă cu data de 1 decembrie 2005 cu drept de pensie de serviciu anticipată. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 18 alin (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și considerând că actul emis cu încălcarea legii a constituit pentru reclamant o sursă de neliniște permanentă și profundă, o nemulțumire că este privat de un drept prevăzut de lege de care alte persoane aflate în aceleași condiții s-au bucurat, în mod corect Instanța de Fond a obligat autoritățile pârâte la plata de daune morale.

Înalta Curte apreciază că suma de 2.000 lei stabilită de prima Instanță cu acest titlu, este de natură a acoperi prejudiciul cauzat intimatului - reclamant prin refuzul soluționării favorabile și în termen legal a cererii sale. Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.A.I. și I.G.P.R. împotriva sentinței nr. 104 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și recursul declarat de M.A.I. și împotriva sentinței nr. 141 din 7 decembrie 2006 a aceleiași Instanțe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.