ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1700/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 109

pronunțată la 22 septembrie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată formulată

de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâții M.A.I. – D.M.R.V. București și

I.G.P.R. – D.M.R.V. București și constatând dreptul reclamantului la pensionare

anticipată a obligat pe cele două pârâte să emită avizele necesare pentru încetarea

raportului de serviciu cu data de 30 noiembrie 2005, cu drept de pensie de

serviciu anticipată, obligându-le să întocmească dosarul de pensionare și să

dispună pensionarea reclamantului.

Au fost obligate pârâtele,

în solidar și la plata a câte 20 RON/zi cu începere de la 30 noiembrie 2005 și

până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu titlu de despăgubiri către

reclamant.

Pârâtele au fost obligate,

în solidar, la plata sumei de 4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamant.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că la data da 10 noiembrie 2005, reclamantul

a întocmit un raport către I.P.J. Harghita, solicitând încetarea raporturilor

sale de serviciu, deoarece îndeplinea condițiile cerute de lege pentru

pensionarea anticipată, raport ce a fost reînnoit în același sens la data de 25

noiembrie 2005, cu toate că I.G.P.R. - D.M.R.V. a adresat solicitarea tuturor

polițiștilor ca aceștia să depună rapoarte pentru pensionare începând cu data

de 31 decembrie 2005.

A reținut instanța de fond,

faptul că la data formulării raportului de către reclamant, prin care acesta

cerea încetarea raporturilor de serviciu, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.

179/2004 și potrivit art. 17 lit. b) polițiștii beneficiau de pensie de

serviciu anticipată la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbații și 40 de ani

femeile, aceste dispoziții suferind modificării prin O.U.G. nr. 185/2005 la

data de 23 decembrie 2005 în sensul că s-a majorat vârsta limită de pensionare

anticipată cu 5 ani pentru bărbați.

Instanța de fond a reținut

că fiind în vigoare Legea nr. 179/2004 privind pensionarea anticipată a

polițiștilor la data la care reclamantul a întocmit raport, solicitând

pensionarea anticipată, 10 noiembrie 2005 și respectiv 25 noiembrie 2005, se

impunea ca cererea să-i fie admisă, ori prin respingerea acesteia s-a produs reclamantului

o vătămare care se circumscrie noțiunii prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004,

vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului vătămător pentru

acesta, respectiv adresa I.G.P.R. și ca o consecință obligarea pârâtelor la

emiterea avizelor necesare pentru întocmirea raporturilor de muncă, și implicit

la întocmirea dosarului de pensionare anticipată.

A apreciat instanța că se

impunea obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor penalități de câte 20

RON/zi cu începere de la data de 30 noiembrie 2005 și până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, socotind că reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin neadmiterea

cererii de pensionare anticipată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.R., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată de

instanța de fond cu aplicarea greșită a legii.

M.A.I. susține în motivele

de recurs formulate că cererea de încetare a raporturilor de serviciu, în ce-l

privește pe reclamantul-intimat, avizată de conducerea I.G.P.R. i-a fost

înaintată în vederea emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu

cu data de 31 decembrie 2005, dată la care condițiile de vârstă pentru

pensionare în cazul polițiștilor se modificaseră prin O.U.G. nr. 185/2005 din

23 decembrie 2005, astfel că nu mai erau îndeplinite condițiile impuse de Legea

nr. 179/2004.

Pe de altă parte, susține

recurentul, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale

polițiștilor, care instituie condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

polițiștii pentru a beneficia de pensia anticipată, articolul 17 instituind

condiții mai favorabile doar cu privire la vechimea în serviciu, dar

neînlăturând necesitatea îndeplinirii celorlalte condiții pentru a beneficia de

acest tip de pensie, condiții care privesc alte aspecte decât vechimea în

serviciu. Din adresa din 21 noiembrie 2005 emisă de I.G.P.R., reiese în mod

evident că M.A.I. se afla într-o situație de deficit de cadre și nicidecum în

situația de reorganizare sau a unui surplus de personal care să ducă la

reducerea unor posturi.

În privința acordării despăgubirilor

de către 20 RON/zi cu începere de la 30 ianuarie 2005 și până la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, arată recurentul că nu se impunea acordarea acestora,

reclamantul-intimat nefiind prejudiciat, întrucât el prestează și în prezent

muncă, fiind salariat, iar prin admiterea capătului de cerere privind

stabilirea dreptului la pensie anticipată urmează să beneficieze de sume de

bani cu titlu de pensie în mod retroactiv, respectiv de la 30 noiembrie 2005 și

până în prezent.

I.G.P.R., critică și el sentința

instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce-l privește,

pentru că acesta și-a dat avizul favorabil și a propus M.A.I. să emită

dispoziție de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului - intimat,

el neavând competența de a aproba cererea de pensionare.

Numai la solicitarea M.A.I.,

care se confruntă cu un deficit mare de polițiști, I.G.P.R. a adresat

rugămintea tuturor structurilor aflate în subordine să propună polițiștilor care

solicită încetarea raporturilor de serviciu, soluționarea acestor cereri cu

data de 31 decembrie 2005.

Intimatul P.G. a depus

întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de

cei doi pârâți.

Analizând recursurile

formulate, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte le va admite și va

modifica în parte sentința atacată, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

La data de 10 noiembrie

2005, printr-o cerere raport, reclamantul-intimat s-a adresat I.J.P.H.,

solicitând încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie

2005, în conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din Legea nr. 360/2002,

privind statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare,

raportat la prevederile art. 17 lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

179/2004 privind pensiile de stat ale polițiștilor.

La data de 25 noiembrie

2005, reclamantul-intimat a depus un nou raport, prin care a precizat că își

menține raportul inițial, solicitarea sa fiind în același sens de a se dispune

încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005.

Cele două rapoarte – cerere

depuse de reclamantul-intimat nu au fost aprobate, fapt ce i s-a comunicat de

către I.P.J.H. cu adresa din 12 ianuarie 2006, cu motivarea că nu îndeplinește

condiția de vârstă, 50 de ani, Legea nr. 179/2004, fiind modificată prin O.U.G.

nr. 185 din 23 decembrie 2005.

Rapoartele – cerere depuse

de către reclamantul-intimat pentru încetarea raporturilor de serviciu și

pensionarea anticipată a sa, au fost greșit respinse de către pârâți, pentru că

la data formulării acestora, 10 noiembrie 2005 și respectiv 25 noiembrie 2005,

erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat și

alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, care în art. 17 lit. b)

statuează că polițiștii care se află în una din situațiile prevăzute de art. 9 alin.

(1) lit. c), condiții speciale de muncă, beneficiază de pensie de serviciu

anticipată sau anticipată parțial, la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbații

și 40 de ani femeile, dacă și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă

speciale cel puțin 15 ani efectiv, din care cel puțin 10 ani efectiv ca

polițist militar. Art. 17 din Legea nr. 179/2004, reglementează pensia de

serviciu anticipată pentru cei care și-au desfășurat activitatea în condiții de

muncă specială, cum este cazul intimatului – reclamant și nu face trimitere la art.

13 din aceeași lege care pe lângă condiția de vârstă prevede și alte condiții

ce trebuiesc îndeplinite pentru polițiștii în activitate care au dreptul la

pensie de serviciu.

Prin urmare, desfășurându-și

activitatea în condiții de muncă specială, pentru a beneficia de pensie de

serviciu anticipată este suficientă îndeplinirea condiției de vârstă, 45 de ani

pentru bărbați și 40 de ani pentru femei.

Rezultă deci, că prin

atitudinea celor două pârâte care au refuzat emiterea dispoziției de încetare a

raporturilor de serviciu și ulterior emiterea avizelor necesare pentru

întocmirea dosarului de pensionare, reclamantul-intimat a fost vătămat în

drepturile sale în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, actul

vătămător constituindu-l adresa din 3 ianuarie 2006 a I.G.P.R., prin acesta refuzându-i-se practic pensionarea anticipată.

Ca o consecință, în mod just

instanța de fond a făcut aplicațiunea art. 18 alin. (1) și art. 18 alin. (5)

din Legea contenciosului administrativ, în situația în care a obligat pe pârâte

să elibereze avizele necesare pentru încetarea raportului de serviciu și întocmirea

dosarului de pensionare, stabilindu-se în sarcina acestora ca o sancțiune,

plata unei penalități pentru fiecare zi de întârziere, numai că această

penalitate urmează a fi plătită începând cu data rămânerii irevocabile a

sentinței și până la data emiterii respectivelor avize.

Aceasta, pentru că obligația

emiterii acestor avize pentru încetarea raporturilor de serviciu și întocmirea

dosarului de pensionare, pentru pârâte se naște în momentul rămânerii irevocabile

a sentinței prin care s-a dispus asupra acesteia și ea subzistă până la

momentul în care cele două autorități pârâte se conformează celor dispuse de

instanța de judecată.

Pentru toate aceste

considerente, recursurile declarate de cei doi pârâți, urmează a fi admise,

făcându-se și aplicațiunea art. 312 C. proc. civ. și ca o consecință se va

modifica în parte sentința atacată în sensul că cei doi pârâți-recurenți vor fi

obligați în solidar la plata sumei de 20 RON/zi cu titlu de penalități, începând

cu data rămânerii irevocabile a sentinței și până la data emiterii avizelor

necesare întocmirii dosarului de pensionare.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de M.A.I. și I.G.P.R., împotriva sentinței nr. 109 din 22 septembrie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că obligă pârâții în solidar la plata sumei de 20 RON/zi cu

titlu de penalități de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la

data emiterii avizelor necesare pentru întocmirea dosarului e pensionare.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2007.