ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ reclamanta P.R. a chemat în judecată A.N.A.F.

și M.F.P., solicitând anularea prevederilor Notei nr. 470145/2006, anularea

Ordinului nr. 477/2006 emis de președintele A.N.A.F., anularea mențiunii

efectuate în carnetul de muncă, obligarea angajatorului la plata drepturilor

salariale în sumă de 1845 lei și daune interese de 4.200 lei lunar până la

comunicarea deciziei de pensionare.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că președintele A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 477 la data de

23 iunie 2006 prin care a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu

începând cu data de 24 iulie 2006, cu încălcarea prevederilor legale, deoarece

la data de 23 iunie 2006 se afla în incapacitate de muncă.

A menționat încălcarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici și a dispozițiilor art. 41 alin. (6)

din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora încetarea raporturilor de muncă poate fi

dispusă de angajator după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare

iar nu înainte cum a procedat pârâta.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 263 din

24 ianuarie 2007 a respins acțiunea reclamantei P.R. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

această instanță a reținut că hotărârea emisă de M.F.P. nu este contrară

dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate

prin O.U.G. nr. 39/2005 și nici Ordinul nr. 477 din 23 iunie 2006 prin care s-a

dispus încetarea raporturilor de muncă în vederea pensionării, întrucât

potrivit acestor dispoziții reportul de serviciu al funcționarului public

încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă

standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut în

esență că în mod greșit prima instanță a reținut că Ordinul nr. 477 din 23

iunie 2006 al președintelui A.N.A.F. și Nota M.F.P. din 20 ianuarie 2006 au

fost emise cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, întrucât

constatarea cazului de încetare a raportului de serviciu nu se poate face cu o

lună înainte de intervenirea acestui caz.

A arătat că expresia „după

caz” din cuprinsul tezei a II-a a art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999

nu se refera la voința angajatorului ci la faptul dacă asiguratul a depus

cererea de pensionare pentru limită de vârstă sau nu conform legii.

În fine, a mai susținut că

au fost încălcate dispozițiile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 care

prevede că în situația asiguraților care au depus cererea de pensionare,

angajatorii acestora nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă, de

serviciu sau a calității de membru cooperator, după caz, în vederea

pensionării, decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.

Curtea analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile constată

următoarele:

Prin ordinul contestat nr. 477/2006,

în temeiul art. 84 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999

și a Notei M.F.P. 20 ianuarie 2006 s-a dispus încetarea raporturilor de

serviciu în vederea pensionării.

Potrivit art. 84 alin. (2) lit.

d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (în vigoare

la data emiterii actului contestat), raportul de serviciu al funcționarului

public încetează de drept „la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de

vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după

caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori

invaliditate a funcționarului public potrivit legii”.

Ordinul nr. 477 a fost emis de autoritatea pârâtă la data de 23 iunie 2006, cu o lună înainte de împlinirea

vârstei standard de pensionare a reclamantei și respectiv intervenirea cazului

de încetare de drept a raporturilor de serviciu.

În perioada cuprinsă între

data emiterii și data producerii efectelor juridice ale actului administrativ

contestat, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale aferente raportului

de serviciu.

Raportul de serviciu a

încetat de drept în temeiul legii, în sensul că la data de 24 iulie 2006

reclamanta îndeplinea cumulativ condițiile de vârstă standard și de stagiul

minim de cotizare pentru pensionare.

Susținerea reclamantei în

sensul că a depus o cerere de pensionare la data de 4 iulie 2006 și în raport

de această împrejurare autoritatea pârâtă nu mai putea constata încetarea de

drept a raporturilor de serviciu decât după comunicarea deciziei de pensionare

pentru limită de vârstă nu este întemeiată.

Din motivarea cererii de

chemare în judecată, rezultă că reclamanta a primit ordinul contestat la data

de 3 iulie 2006 și a depus cerere de pensionare la data de 4 iulie 2006. Ca

atare, la data emiterii actului contestat angajatorul nu avea cunoștință de

cererea de pensionare pentru a fi incidentă a doua teză a art. 84 alin. (2) lit.

d) „după caz de la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de

vârstă”.

Deși ulterior, angajatorul a

luat la cunoștință de împrejurarea că reclamanta a depus cererea de pensionare,

aceasta nu-l obliga să-și revoce actul, emis conform art. 84 alin. (2) lit. d)

prima teză.

Mai mult, drepturile de

pensie pentru munca depusă și limită de vârstă au fost stabilite reclamantei de

la data când a încetat raportul de serviciu, respectiv 24 iulie 2006 prin

decizia din 10 ianuarie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii București.

Pentru aceste motive se

constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul

declarat de recurentă urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.R., împotriva sentinței civile nr. 263 din 24 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2007.