ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4131/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1319 din 4 martie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de P.G. împotriva sentinței

civile nr. 2334 din 14 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal. Totodată, a fost admis recursul declarat de

Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe și a

fost modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii capătului de

cerere privind obligarea la plata sumei de 2.690 RON, reprezentând pensia

cuvenită reclamantei, pe perioada 4 mai 2009-23 iunie 2009.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

Din analiza art. 167

2

alin. (1) Legea nr. 19/2000, reiese că legiuitorul a stabilit două ipoteze privind

modalitatea de depunere a cererii de pensionare.

Astfel, art. 167

2

Legea nr. 19/2000 reglementează situația depunerii cererii de pensionare în perioada

eșalonării vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare.

În perioada de eșalonare,

situație în care se alfa reclamanta la data împlinirii vârstei de pensionare, cererea

de pensionare pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială,

se depune de către solicitant, în termen de 90 de zile de la data împlinirii condițiilor

de pensionare, la casa teritorială de pensii în a cărei rază teritorială se află

domiciliul acestuia.

În cauză nu sunt incidente

prevederile art. 167 alin. (2) Legea nr. 19/2000, deoarece reclamanta se afla într-o

situația atipică, constând în continuarea raporturilor de funcție și după împlinirea

condițiilor de pensionare.

Reclamanta îndeplinea

condițiile de pensionare privind vârsta și stagiul, în perioada de eșalonare, prevăzută

de art. 41 alin. (2) Legea nr. 19/2000, teză reglementată de art. 167

2

alin. (1), astfel că aceasta trebuia să depună personal la Casa de pensii, cu atât

mai mult cu cât a continuat raportul de funcție, după împlinirea vârstei de pensionare,

cu acordul angajatorului.

Din probele cauzei rezultă

că angajatorul i-a explicat reclamantei cum trebuie să procedeze, însă aceasta nu

a acceptat să-și ridice cererea și actele depuse pentru a le prezenta personal la

casa de pensii.

Concluzionează instanța

de recurs că pârâta-recurentă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu datorează

reclamantei despăgubiri pentru că refuzul de a depune actele la casa de pensii a

fost întemeiat.

Împotriva acestei decizii,

a formulat contestație în anulare P.G., fondată pe dispozițiile art. 317-318 C.

proc. civ., apreciindu-se că instanța de recurs a nesocotit probele administrate

și dispozițiile art. 296 C. proc. civ..

Contestația în anulare

este inadmisibilă și va fi respinsă.

Contestația în anulare

este o cale de atac extraordinară, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești

irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșite din caza

unor inadvertențe de ordin formal.

În speță această cale

extraordinară de atac s-a fondat pe dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ..

Prin urmare conform

art. 318 C. proc. civ. se exercită împotriva hotărârilor instanțelor de recurs când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, ori când instanța respingând

recursul sau admițându-l în parte a admis din greșeală să cercetez vreunul din motivele

de modificare ori casare.

Din motivarea acestei

contestații în anulare și din cercetarea deciziei în litigiu, rezultă fără posibilitate

de tăgadă că nu sunt întrunite prevederile legale, motivele căii extraordinare de

atac fiind comune cu cele ale cererii de recurs care au fost avute în vedere de

instanța de recurs.

Față de toate aceste considerente

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această cale extraordinară de atac

este inadmisibilă și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de P.G.

împotriva deciziei nr. 1319 din 4 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 septembrie

2011.