ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea în

contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4134/2/2009 la 06 mai 2009

reclamanta P.G. a chemat în judecată parata Agenția Națională de Administrare

Fiscală, solicitând instanței de contencios administrativ ca, prin hotărârea ce

se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a

următoarelor sume:

- 72.200 RON, reprezentând

contravaloarea pensiei cuvenită reclamantei pe perioada iulie 2008-august 2011,

când partea estimează că va încasa prima pensie;

- 579 RON, reprezentând

actualizarea cu indicele de inflație a pensiei neîncasate în perioada cuvenită;

- 9.632 RON, reprezentând

dobânzi legale calculate conform prevederilor art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculate

de la data când trebuia să i se achite pensia și până la data prognozată de parte

a fi încasată efectiv;

- 33.085 RON, reprezentând

dobânzi la creditele bancare pe care le-a contractat și le va contracta în continuare

pentru a-și asigura sursele de existență;

- 9.300 RON, reprezentând

costul medicamentelor și al asistenței medicale pe aceeași perioadă.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a împlinit vârsta de pensionare în luna iunie 2008, astfel

că, potrivit art. 167

2

alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul

public de pensii, îi revenea pârâtei, în calitate de angajator, obligația ca, cel

mai târziu în termen de 90 de zile, să depună dosarul de pensionare pentru ca reclamanta

să poată încasa pensia cuvenită în timp util, însă pârâta nu și-a îndeplinit această

obligație.

În data de 02

februarie 2009 reclamantei i s-a comunicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 78 din 26 iulie 2009, prin care s-a dispus în mod unilateral, încetarea

raporturilor de serviciu ale reclamantei cu pârâta începând cu data de 01

februarie 2009, fiind nerespectate prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000,

care statuează că raporturile nu pot înceta decât după emiterea deciziei de pensionare.

Reclamanta a susținut,

că pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de angajator, nu

și-a respectat obligația de a depune dosarul de pensionare în termen de maxim 90

de zile din momentul în care împlinise vârsta de pensionare, potrivit art. 167

2

alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, în condițiile

în care reclamanta, în calitate de funcționar public, se încadrează în ipoteza art.

5 alin. (1) pct. I din Legea nr. 19/2000.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 19/2000, prevederile Legii nr. 554/2004,

art. 1073, 1083 și 1088 C. proc. civ., O.G. nr. 9/2000.

Prin cererea precizatoare,

reclamanta a indicat petitele acțiunii constând în contestarea actului administrativ

reprezentat de scrisoarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală din

04 februarie 2009, prin care îi comunica reclamantei refuzul de a depune dosarul

de pensionare la Oficiul de Pensii al Sectorului 5, trimițând reclamantei dosarul

de pensionare pentru a-l depune personal, în acest sens partea susținând ca refuzul

nu are baza legală.

Reclamanta a mai arătat,

în cuprinsul cererii precizatoare că, urmare sesizării adresată Guvernului României,

cu privire la refuzul pârâtei de a depune dosarul de pensionare, Agenția Națională

de Administrare Fiscală a fost obligată să se conformeze prevederilor legale și

în data de 24 iunie 2009 pârâta a depus dosarul de pensionare la Oficiul de Pensii

al Sectorului 5, în această situație primul capăt de cerere din acțiune rămânând

fără obiect.

Față de situația de fapt

modificată, reclamanta și-a restrâns și cuantumul pretențiilor, susținând că perioada

pentru care i se cuvine pensia neîncasată este 01 iulie 2008-23 iunie 2009, solicitând

următoarele sume:

- 18.992 RON, reprezentând

contravaloarea pensiei cuvenită reclamantei pe perioada iulie 2008-23 iunie 2009;

- 4.613 RON, reprezentând

dobânzi la creditele bancare pe care le-a contractat pentru a-și asigura sursele

de existență și pentru medicamente și asistență medicală;

- 2.700 RON, reprezentând

costul medicamentelor și al asistenței medicale (9 luni x 300 RON) pe perioada 01

februarie -13 octombrie 2009.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Parata Agenția Națională

de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare în cauză, invocând excepția conexității,

în considerarea existentei între părți a unui alt litigiu (Dosar nr. 4648/3/2009)

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

excepție respinsă de instanță prin încheiere motivată.

c) Sentința și motivarea

instanței de fond

Prin sentința nr. 2334

din 14 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive;

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală; a respins ca rămas fără obiect capătul

având ca obiect obligarea pârâtului să depună dosarul de pensionare la Casa de Pensii

Sector 5; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând pensia

cuvenită pe perioada 04 mai 2009-23 iunie 2009, calculată la un cuantum de 2.690

RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății; a respins restul

pretențiilor ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că cererea având ca obiect obligarea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală de a înainta dosarul de pensionare a reclamantei

către Casa de Pensii Sector 5, a rămas fără obiect deoarece dosarul a fost înaintat

la Casa de pensii la data de 24 iunie 2009, fiind emisă și decizia de pensionare

începând cu aceeași dată.

Cu privire la despăgubiri

s-a apreciat că acestea sunt datorate începând cu 01 februarie 2009, dată la care

s-a formulat cerere de pensionare și nu de la data împlinirii vârstei deoarece reclamanta

a solicitat continuarea activității la același angajator, fără încetarea raporturilor

de serviciu.

S-a avut în vedere că

dacă angajatul continuă activitatea, în cadrul aceluiași angajator, cu acordul acestuia

din urmă, fără a se produce încetarea raporturilor de serviciu, nu se impune depunerea

dosarului de pensionare.

În privința refuzului

exprimat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin adresa din 04 februarie

2009, Curtea a constatat că acesta are un caracter nejustificat, obligația angajatorului

revenindu-i în raport de prevederile art. 167

2

alin. (2) raportat la

art. 5 alin. (1) pct. I din Legea nr. 19/2000. Pârâtul trebuia să-și îndeplinească

obligația de a depune cererea de pensionare (adresată de reclamantă în 01

februarie 2009) și actele doveditoare în termen de maxim 90 de zile de la data îndeplinirii

condițiilor de pensionare astfel cum s-a reținut mai sus, așadar începând cu data

de 01 februarie 2009. Ori, pârâtul a depus aceste acte abia în data de 24 iunie

2009, astfel încât a întârziat pe perioada cuprinsă între 04 mai 2009-23 iunie 2009,

perioadă pe care datorează reclamantei suma cu titlu de pensie cuvenită, anume 2.690

RON, calculată în funcție de pensia stabilită prin decizia de pensionare și perioada

stabilită (1 lună și 20 zile), Curtea apreciind că pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală are calitate procesuală pasivă, cât timp pretențiile sunt solicitate în

virtutea emiterii unui act administrativ asimilat (refuz nejustificat) și îndeplinirea

obligației legale cu întârziere.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și reclamanta

P.G.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs,

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că reclamanta a îndeplinit

condițiile de pensionare din luna iunie 2008, ulterior beneficiind de aprobare pentru

menținerea în activitate încă 8 luni și ca urmare reclamanta avea obligația de a

depune în nume propriu dosarul de pensionare la casa teritorială de pensii, după

trecerea a 90 de zile de la împlinirea condițiilor de pensionare.

Recurenta a menționat

că în situația reclamantei nu sunt aplicabile prevederile art. 167

2

din

Legea nr. 19/2000, privind depunerea dosarului de către instituția angajatoare,

tocmai pentru că reclamanta a fost menținută în activitate încă 8 luni, astfel că

aceasta trebuia să depună personal dosarul de pensionare la casa de pensii.

Reclamanta a arătat în

motivele de recurs că trebuie obligată Agenția Națională de Administrare Fiscală

să-i plătească pensia începând cu data când avea dreptul să se pensioneze, respectiv

01 iulie 2008, deoarece drepturile i se cuveneau prin efectul legii și nu sunt condiționate

de continuarea activității profesionale.

Cu privire la dobânzi

s-a precizat că pârâta trebuia obligată la plata acestora, deoarece prin neîncasarea

pensiei a utilizat credite bancare.

b) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte examinând

motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă reține:

Situația de fapt

Prin cererea înregistrată

în 02 februarie 2009, reclamanta-recurentă a solicitat pensionarea începând cu 01

februarie 2009.

Prin ordinul nr. 78 din

26 ianuarie 2009, în baza O.U.G. nr. 221/1998, au încetat raporturile de serviciu

ale reclamantei P.G., începând cu 01 februarie 2009, potrivit prevederilor art.

97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999.

Prin adresa din 04 februarie

2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală i-a comunicat reclamantei ca răspuns

la cererea din data de 02 februarie 2009, că potrivit art. 167

2

alin. (1) din Legea nr. 19/2000, în perioada de eșalonare a vârstei de pensionare,

cererea de pensionare pentru limită de vârstă se depune de solicitant, în termen

de 90 de zile de la împlinirea condițiilor de pensionare, la casa teritorială de

pensii în a cărei rază teritorială se află domiciliul acestuia, motiv pentru care

i-a restituit actele depuse.

La data de 23 iunie 2008,

reclamanta a solicitat continuarea activității profesionale pentru 9 luni, cerere

avizată favorabil, însă, ulterior la 30 decembrie 2008 s-a aprobat memorandumul

pentru restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației

publice centrale, potrivit căruia începând cu 01 februarie 2009 încetează raporturile

de serviciu al mai multor categorii de personal, între care și pentru cei care au

fost menținuți în activitate, după împlinirea vârstei de pensionare.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 19/200,

art. 167

2

alin. „(1)

În perioada

eșalonării vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare prevăzute

în anexa nr. 3, cererea de pensionare pentru limită de vârstă, pensie anticipată

sau pensie anticipată parțială, împreună cu actele doveditoare, se depune de către

solicitant, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare,

la casa teritorială de pensii în a cărei rază se află domiciliul acestuia

.

(2)

În cazul

persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II și III, cererea de pensionare

împreună cu actele doveditoare se depun de către angajator sau instituția care efectuează

plata drepturilor de șomaj, după caz, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii

condițiilor de pensionare, la casa teritorială de pensii în raza căreia se află

domiciliul asiguratului.”

Având în vedere situația

de fapt și legislația aplicabilă instanța pentru a stabili dacă reclamanta are dreptul

la despăgubiri, urmează să examineze prevederile legale aplicabile în cauză.

Din analiza art. 167

2

alin. (1) din Legea

nr. 19/2000, reiese că legiuitorul a stabilit

două ipoteze privind modalitatea de depunere a cererii de pensionare.

Astfel, art. 167

2

din Legea nr. 19/2000 reglementează situația depunerii cererii de pensionare în

perioada eșalonării vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare.

În perioada de eșalonare,

situație în care se alfa reclamanta la data împlinirii vârstei de pensionare, cererea

de pensionare pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială,

se depune de către solicitant, în termen de 90 de zile de la data împlinirii condițiilor

de pensionare, la casa teritorială de pensii în a cărei rază teritorială se află

domiciliul acestuia.

În cauză nu sunt incidente

prevederile art. 167

2

alin. (2) din Legea nr. 19/2000, deoarece reclamanta

se afla într-o situație atipică, constând în continuarea raporturilor de funcție

și după împlinirea condițiilor de pensionare.

Reclamanta îndeplinea

condițiile de pensionare privind vârsta și stagiul, în perioada de eșalonare, prevăzută

de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, teză reglementată de art. 167

2

alin. (1), astfel că aceasta trebuia să depună personal la Casa de pensii, cu atât

mai mult cu cât a continuat raportul de funcție, după împlinirea vârstei de pensionare,

cu acordul angajatorului.

Din probele cauzei rezultă

că angajatorul i-a explicat reclamantei cum trebuie să procedeze, însă aceasta nu

a acceptat să-și ridice cererea și actele depuse pentru a le prezenta personal la

casa de pensii.

În concluzie, pârâta-recurentă

Agenția Națională de Administrare Fiscală nu datorează reclamantei despăgubiri pentru

că refuzul de a depune actele la casa de pensii a fost întemeiat.

c) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere, considerentele

de mai sus, se constată că recursul declarat de Agenția Națională de Administrare

Fiscală este fondat, iar cel declarat de reclamantă este neîntemeiat, astfel că

în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

P.G., se va admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală,

se va modifica în parte sentința atacată în sensul că se va respinge capătul de

cerere privind obligarea la plata sumei de 2.690 RON, reprezentând pensia cuvenită

reclamantei, pe perioada 04 mai 2009-23 iunie 2009 și se vor menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.G. împotriva sentinței civile nr. 2334 din 14 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea la plata sumei

de 2.690 RON, reprezentând pensia cuvenită reclamantei, pe perioada 04 mai 2009-23

iunie 2009.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.