ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3316/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S.,

suspendarea executării Ordinului nr. 671/2010 emis de Președintele C.N.P.A.S.

și a Deciziei nr. 181533 din 16 august 2010, menținerea în plată de pensiei de

serviciu în cuantum de 6.049 lei astfel cum a fost actualizată prin Decizia nr.

181533 din 15 ianuarie 2009 și obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 lei

cu titlul de daune interese morale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că Ordinul nr. 671/2010 a fost emis de Președintele C.N.P.A.S. în

temeiul art. 10 din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a

pensiilor de serviciu, iar Decizia nr. 181533 din 15 ianuarie 2009 este un act

administrativ individual, subsecvent ordinului atacat.

Reclamanta a criticat ordinul

contestat atacat, arătând că până în prezent acesta nu a fost publicat în M.

Of. al României, astfel încât nu este în vigoare și nu poate produce consecințe

juridice, și că, pe de altă parte, prin intermediul sistemului informatic și a

bazelor de date pe care le deține pârâta, s-a dispus „diminuarea drastică a

drepturilor aflate în plată”, „reținerea abuzivă a unor sume importante de bani

din veniturile viitoare, fără titlu executoriu” și „denaturarea informațiilor

înscrise în deciziile de recalculare și situațiile privitoare la suma

contributivă”.

Reclamanta a mai arătat că la data de

21 ianuarie 2011 a formulat plângere prealabilă pe care a adresat-o instituției

pârâte, fiind certă și paguba iminentă având în vedere măsurile administrative

abuzive privind „recalcularea pensiei de serviciu” și „diminuarea drastică a

drepturilor aflate în plată”.

Prin sentința civilă nr. 2051 din data

de 15 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a arătat că Ordinul nr. 671/2010 stabilește modelul deciziei

de recalculare a pensiei, în temeiul Legii nr. 119/2010 și nu există aspecte

care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestui act, nefiind,

astfel, întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea ordinului menționat.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs în termenul legal reclamanta A.M., solicitând modificarea acesteia în

sensul cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5,

6, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență,

următoarele:

- în speță este realizată condiția

cazului bine justificat, față de faptul că ordinul criticat a fost emis cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă și reprezintă un

abuz de putere;

- sunt îndeplinite toate condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- instanța nu a manifestat rol activ

în soluționarea cauzei, în sensul că nu a dispus prezentarea, de către

intimată, a ordinului criticat, nu există concordanță între considerentele și

dispozitivul sentinței și a încălcat principiul priorității dreptului

comunitar;

- există serioase îndoieli în privința

legalității ordinului contestat, în condițiile în care, prin Ordinul nr. 671/2010

s-a dispus chiar anularea Deciziei nr. 181533 din 15 ianuarie 2007 prin care

s-au stabilit drepturile reclamantei privind pensia de serviciu;

- instanța de fond nu s-a pronunțat cu

privire la unul din capetele de cerere privind plata de daune morale.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de legislația incidență în speță, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea introductivă de instanță,

reclamanta recurentă a supus examinării instanței de contencios administrativ

legalitatea, prima fade, a Ordinului nr. 671/2010 al Președintelui C.N.P.A.S.

privind aprobarea modelului deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute

la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art.

15 prevăd că suspendarea actului administrativ se poate face doar dacă sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții, cazul bine justificat și paguba

iminentă.

H.G. nr. 737/2010 stabilește

metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.

1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor.

Art. 10 din acest act normativ arată

că modelul deciziei de recalculare se aprobă prin ordin al președintelui C.N.P.A.D.A.S.

În consecință, în speță nu poate fi

reținută emiterea actului administrativ cu abuz de putere sau cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 24/2000, actul administrativ criticat fiind emis în

executarea unui act normativ în vigoare la momentul respectiv și în cadrul

stabilit de către Legea nr. 119/2010, elementele examinate, în contextul

susținerilor recurentei, nefiind de natură a contura existența cazului bine

justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Legislația specială la care face

referire recurenta, privind sistemul de pensionare a membrilor personalului

diplomatic și consular, a rămas fără efect în condițiile adoptării Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

De asemenea, deși a invocat încălcarea

dispozițiilor dreptului comunitar, recurenta nu a indicat, concret,

dispozițiile a căror nerespectare o reclamă.

În aceste condiții, susținerile

recurentei privind aspectele de nelegalitate ale actului administrativ criticat

sunt fără temei, așa cum a reținut și instanța de fond.

Cum, în vederea aplicării art. 14 din

actul normativ sus-menționat, este necesară îndeplinirea cumulativă a ambelor

condiții expres prevăzute, respectiv atât existența cazului bine justificat,

cât și prejudiciul iminent, și întrucât Înalta Curte nu poate reține îndeplinirea

primei condiții menționate, cererea de suspendare a actului administrativ

criticat apare ca neîntemeiată.

Oricum, în ceea ce privește paguba

iminentă, Înalta Curte apreciază că cuantumul pensiei rezultat al recalculării

nu poate constitui prin el însuși un motiv suficient pentru a se admite

acțiunea, cu atât mai mult cu cât criteriile avute în vedere pentru recalculare

sunt cele prevăzute prin metodologia aprobată de H.G. nr. 737/2010 și stabilite

prin Legea nr. 119/2010.

Examinând sentința recurată și

înscrisurile dosarului, Înalta Curte nu poate identifica nici elemente de natură

a determina incidența vreunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

5, 6, 7, 8 și 9, însăși argumentele recurentei în acest sens fiind insuficient

conturate.

Pentru aceste considerente, neexistând

motive de reformare a sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII DECIDE

Respinge recursul formulat de A.M. împotriva

sentinței civile nr. 2051 din data de 15 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 iunie 2011.