ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5525/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29

noiembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, și completată la data de 16 februarie 2011, reclamanta M.N. a solicitat

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea și anularea

prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale H.G. nr. 737/2010, precum și a deciziei din

18 august 2010, prin care i-a fost recalculată pensia de serviciu pentru vechime

în magistratură.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, faptul că, prin decizia de pensionare contestată,

se încalcă principiul neretroactivității legii, principiul dreptului de proprietate,

principiul independenței judecătorești și principiul echilibrului puterilor în stat.

A mai arătat reclamanta că, prin decizia din 18 ianuarie 2010, i-a fost stabilită

pensia de serviciu pentru vechime în magistratură în cuantum de 3.280 RON, iar,

începând cu luna septembrie 2010, prin decizia din 18 august 2011, pensia de serviciu

pentru vechime în magistratură i-a fost recalculată prin aplicarea H.G. nr. 737/2010,

având la bază Legea nr. 119/2010, fiind stabilită în cuantum de 1.405 RON.

Prin sentința civilă

nr. 2513 din 30 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins, ca inadmisibile,

capetele de cerere privind suspendarea și anularea prevederilor Legii nr. 119/2010

și ale H.G. nr. 737/2010;

- a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de apel în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect

suspendarea și anularea deciziei de recalculare a pensiei și, pe cale de consecință,

a declinat competența de soluționare a acestor capete de cerere în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În ceea ce privește soluția

de respingere, ca inadmisibile, a capetelor de cerere privind suspendarea și anularea

Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 737/2010, prin încheierea din 2 martie 2011, Curtea

de apel a reținut următoarele:

Legea nr. 119/2010 este

un act aparținând puterii legiuitoare, iar nu un act administrativ care să poată

forma obiectul acțiunii în contencios administrativ reglementate de Legea nr. 554/2004.

Cu privire la H.G.

nr. 737/2010, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.

7 din Legea nr. 554/2004, întrucât memoriul depus de reclamantă la dosarul cauzei

nu constituie o cerere de revocare a actului contestat, pentru a putea fi considerat

plângere prealabilă în sensul dispozițiilor menționate.

În privința capetelor

de cerere având ca obiect suspendarea și anularea deciziei de recalculare a pensiei,

Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 2 pct. 4 din C. proc. civ. și art. 155

lit. d) și f) din Legea nr. 19/2010, aparține tribunalului competența de soluționare

a acțiunilor având ca obiect suspendarea și anularea deciziei de recalculare a pensiei.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs reclamanta M.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

numai sub aspectul soluției de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere

privind suspendarea și anularea Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 737/2010.

Printr-o primă critică

din recurs, susține recurenta că soluția instanței este greșită, întrucât a formulat

cererile respective în considerarea hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate

în cauze similare. Totodată, susține recurenta că instanța nu a motivat soluția

pronunțată.

Printr-o a doua critică

din recurs, recurenta susține că instanța de fond în mod greșit a reținut neîndeplinirea

procedurii prealabile cu privire la H.G. nr. 737/2010, deși aceasta a fost îndeplinită,

așa cum rezultă din memoriul depus la dosar, la care Guvernul a refuzat să răspundă

și l-a trimis la Casa de Pensii.

Printr-o a treia critică

din recurs, recurenta susține că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că s-a

solicitat anularea deciziei din 18 ianuarie 2010, a făcut referire la Legea nr.

19/2010.

Analizând cauza prin prisma

criticilor din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

din C. proc. civ., precum și în raport cu dispozițiile art. 304

1

din

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Soluția instanței de fond

privind respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere referitor la suspendarea

și executarea Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor este legală. Conform art. 1, art. 8 și art. 14 din

Legea nr. 554/2004, numai actele administrative, astfel cum sunt definite de

art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, pot forma obiectul unei acțiunii în contencios

administrativ prin care persoana ce se consideră vătămată în drepturile și interesele

sale legitime tinde să obțină anularea sau suspendarea executării actului pretins

vătămător. Or, Legea nr. 119/2010, ca act ce emană de la puterea legiuitoare, nu

este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

astfel că nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

În ceea ce

privește soluția de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere referitor

la

suspendarea

și anularea H.G. nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare

a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Înalta Curte

constată, de asemenea, că este legală și temeinică.

Conform

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite

autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia”.

Pentru a dovedi

îndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, reclamanta a depus la dosarul de fond contestația sa, care a fost

transmisă de Secretariatul General al Guvernului, prin adresa din 28 octombrie 2010

spre competentă soluționare, la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale.

În mod corect

instanța de fond reținut că nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită procedura prealabilă

cu privire la H.G. nr. 737/2010, întrucât, așa cum rezultă fără echivoc din conținutul

actului, contestația este formulată împotriva deciziei din 18 august 2010, iar nicidecum

împotriva hotărârii de Guvern contestate în prezenta cauză.

Susținerile

recurentei referitoare la nemotivarea soluției de respingere, ca inadmisibile, a

acestor capete de cerere sunt lipsite de suport, atâta timp cât instanța a motivat

soluția de admitere a excepției inadmisibilității în cuprinsul încheierii din 2

martie 2011.

Susținerile recurentei

referitoare la greșelile din cuprinsul sentinței recurate în ceea ce privește data

deciziei de recalculare a pensiei sau numărul unei legi menționate de Curtea de

apel nu pot fi primite, întrucât acestea reprezintă simple erori de tehnoredactare,

care nu sunt de natură să atragă nelegalitatea sau netemeinicia sentinței pronunțate

de Curtea de apel.

Totodată, deși nu este

criticată prin cererea de recurs, soluția de declinare a competenței privind capetele

de cerere referitoare la suspendarea și anularea deciziei de recalculare a pensiei

este legală, având în vedere dispozițiile art. 155 lit. d) și lit. f) din Legea

nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

(în vigoare la data introducerii acțiunii), conform cărora „Tribunalele soluționează

în primă instanță litigiile privind: […] d)

deciziile

de pensionare; […] f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor

și a altor drepturi de asigurări sociale

”.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, urmând

a fi respins recursul declarat de reclamanta M.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.N. împotriva sentinței

civile nr. 2513 din 30 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie

2011.