ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3367/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 716 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A.D., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaților în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată la data de 31 august 2010 reclamantul A.D. a solicitat obligarea pârâtului Secretariatul General al Camerei Deputaților să emită ordinul privind pensia de serviciu și indemnizația egală cu 7 salarii brute lunare, prevăzute de Legea privind statutul funcționarului public parlamentar.

În ședința publică din data de 01 februarie 2010, verificându-și competența în temeiul art. 159 1 C. proc. civ., Curtea a pus în discuție din oficiu excepția de necompetență materială și a reținut că reclamantul contestă modul de calcul a pensiei. Din aceste motive a constatat că sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 19/2000, care stabilesc competența de soluționare a unei astfel de cereri în sarcina, în primă instanță, a tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond, ca nelegală, întrucât nu este în speță un litigiu de muncă, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind vorba despre un refuz nejustificat al autorității administrative Secretariatul General al Camerei Deputaților de a emite un ordin referitor la pensia de serviciu.

Recursul este întemeiat și va fi admis. Din examinarea acțiunii introductive, rezultă că recurentul-reclamant se plânge instanței de un refuz al autorității administrative de a-i satisface un drept prevăzut de lege. Din considerentele cererii nu rezultă că reclamantul și-ar fi manifestat vreo nemulțumire fondată pe dispozițiile Legii nr. 19/2000, prima instanță având obligația de a califica acțiunea în funcție de petitul ei și de precizările pe care reclamantul trebuie să le facă în ședința publică. Curtea de Apel urmează să facă verificări dacă în speță este vorba despre un refuz nejustificat al unei autorități administrative și atunci în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța competentă fiind cea de contencios administrativ sau sunt incidente prevederile Legii nr. 19/2000 și atunci este un litigiu de muncă.

Prima instanță nu a făcut aceste verificări, indicând doar dispozițiile legale în baza cărora a dispus declinarea de competență, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în speță se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru motivele mai sus invocate. Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere solicitările recurentului-reclamant care rezultă din petitul acțiunii sale, urmând ca instanța să aprecieze în funcție de actele aflate la dosar și de precizările recurentului. Se va admite recursul declarat de A.D., se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 716 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.