ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3985/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3985/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul
A.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, prin Secretarul
General, obligarea acesteia să stabilească, să actualizeze și să comunice Casei
Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale cuantumul corect al venitului
brut lunar al funcționarului public parlamentar aflat în activitate, în baza căruia
se calculează cuantumul pensiei de serviciu și obligarea pârâtei la plata diferențelor
nete de 2.442 RON reprezentând pensie de serviciu, cuvenită și neachitată.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că, începând cu data de 01 octombrie 2008 venitul brut actualizat
în sumă de 5.118 RON, iar cuantumul indemnizației prevăzute de art. 71 alin.
(1) din Legea nr. 7/2006 la data de 07 aprilie 2008, era în sumă brută de 32.951
RON.
Prin precizările depuse
la dosar, pârâta Camera Deputaților a invocat excepția de necompetență materială
a instanței și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
în temeiul dispozițiilor art. 154-155 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și
completările ulterioare.
Prin sentința civilă
nr. 4185 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată
de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel,
Curtea de apel a reținut că litigiul dedus judecății este unul de asigurări sociale,
iar competența materială de soluționare a acestuia revine Tribunalului, în raport
de dispozițiile art. 154-155 din Legea nr. 19/2000 și art. 2 pct. 4 C. proc.
civ.
Prin încheierea pronunțată
în Camera de Consiliu la data de 03 februarie 2010, Curtea de Apel București a admis
cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile
nr. 4185 din 26 noiembrie 2009, formulată din oficiu, în sensul că menționează „în
favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale”, iar nu „în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal”, cum din eroare s-a consemnat.
Ulterior, prin cererea
înregistrată la Curtea de Apel București la data de 03 decembrie 2009, reclamantul
A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, prin Secretariatul
General, completarea sentinței civile nr. 4185 din 26 noiembrie 2009 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul pronunțării
instanței asupra excepției de nelegalitate invocată în temeiul dispozițiilor
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că instanța a omis să se pronunțe cu privire la excepția de
nelegalitate a „Convenției și Actului adițional” privind aplicarea prevederilor
referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006 privind
Statutul funcționarului public parlamentar, înregistrate la Cabinetul Secretarului
General al Camerei Deputaților sub nr. 51/77 din 10 ianuarie 2007 și nr. 51/5607
din 28 decembrie 2007, precum și a următoarelor acte: adeverința din 26
septembrie 2007, Ordinul Secretarului General nr. 257 din 28 februarie 2008, adeverințele
din 03 martie 2008, din 24 iunie 2008, din 14 noiembrie 2008, deciziile nr. 230847
din 14 noiembrie 2007, nr. 230847 din 17 aprilie 2008, nr. 230847 din 28 august
2008 și nr. 230847 din 15 ianuarie 2009.
Pârâta Camera Deputaților
a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de completare
a hotărârii, arătând că, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2009,
instanța a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect actualizare
pensie de serviciu, în favoarea Tribunalului București - ca primă instanță în soluționarea
litigiilor de asigurări sociale, astfel încât nu mai putea analiza nicio problemă
ce fusese dedusă judecății.
Prin sentința civilă
nr. 197 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a hotărârii formulată de
reclamantul A.D. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că prin dispozițiile art. 281
2
alin. (1) C.
proc. civ. a fost reglementată posibilitatea completării hotărârii judecătorești,
în privința omisiunii de a soluționa un capăt de cerere, indiferent de natura lui.
A mai reținut Curtea de
apel că în speța dedusă judecății, prevederile art. 281
2
alin. (1) C.
proc. civ. nu sunt incidente, întrucât prin sentința civilă nr. 4185 din 26 noiembrie
2008, instanța a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, reținând că litigiul este unul de asigurări sociale, iar
nu de contencios administrativ.
A apreciat prima instanță
că, prin hotărârea de declinare a competenței, instanța s-a dezînvestit de soluționarea
cauzei având ca obiect actualizare pensie de serviciu, astfel că, nepronunțându-se
pe fondul cauzei nu se poate susține că a omis să examineze un capăt de cerere principal
sau accesoriu.
S-a mai reținut că Dosarul
nr. 4186/2009, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4185 din 26 noiembrie 2009
s-a format în urma disjungerii capătului de cerere având ca obiect actualizare pensie
de serviciu, măsură dispusă de instanță prin încheierea din data de 18 iunie 2009,
pronunțată în Dosarul nr. 2090/2/2009 și, prin urmare, excepția de nelegalitate
nu a format obiectul Dosarului nr. 5498/2/2009 în care s-a pronunțat hotărârea cărei
completare se solicită.
Împotriva acestor sentințe,
a declarat recurs reclamantul A.D.
În motivarea recursului
formulat împotriva sentinței civile nr. 4185/2009 au fost invocate în mod generic
dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
susținând în esență, următoarele critici:
- soluția dată prin care
a fost admisă excepția necompetenței materiale privind refuzul neacordării drepturilor
reprezentând pensia de serviciu și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului
București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, este nelegală și netemeinică;
- admiterea excepției
de necompetență materială și declinarea soluționării cauzei vor întârzia judecarea
faptelor;
- judecătorul de la instanța
de fond nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului.
În motivarea recursului
formulat împotriva sentinței civile nr. 197/2010 au fost invocate în mod generic
dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
și s-a susținut, în esență, că soluția de respingere a cererii de completare a sentinței
civile nr. 4185/2009 este nelegală și netemeinică.
Camera Deputaților a depus
concluzii scrise și a susținut, în esență, că soluțiile instanței de fond sunt legale
și temeinice.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește
recursul împotriva sentinței civile nr. 4185/2009;
În cauza în care a fost
pronunțată această sentință, recurentul-reclamant a cerut obligarea autorității
publice să stabilească, să actualizeze și să comunice Casei Naționale de Pensii
și alte Drepturi de Asigurări Sociale, cuantumul corect al venitului brut lunar
al funcționarului public parlamentar aflat în activitate, în baza căruia se calculează
cuantumul pensiei de serviciu și obligarea autorității pârâte la plata diferențelor
nete de 2.442 RON reprezentând pensie de serviciu, cuvenită și neachitată.
Astfel fiind, instanța
de fond a calificat în mod legal că litigiul dedus judecății are natura juridică
a unui litigiu de asigurări sociale.
Cum Legea nr. 7/2006 privind
statutul funcționarului public parlamentar, republicată, nu conține dispoziții procedurale
privind soluționarea litigiilor referitoare la pensia de serviciu, art. 97 prevăzând
în mod expres că această lege se completează cu Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de asigurări și alte drepturi de asigurări sociale, instanța de fond a stabilit
în mod legal competența materială în conformitate cu dispozițiile art. 154-155 din
Legea nr. 19/200 și art. 2 pct. 4 C. proc. civ.
În ceea ce privește
recursul împotriva sentinței civile nr. 197/2010;
Într-adevăr, potrivit
art. 281
2
alin. (1) C. proc. civ. „dacă prin hotărârea dată instanța
a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra
unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același
termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri
(…)”.
Dar, în cauză, instanța
de fond nu a omis să se pronunțe, ci, constatând că este necompetentă din punct
de vedere material, și-a declinat competența, soluționând cauza pe excepția de necompetență,
potrivit art. 137 C. proc. civ., lăsând capetele acțiunii și celelalte excepții
spre a fi soluționate de instanța competentă.
Astfel fiind, Curtea de
apel a reținut în mod temeinic și legal că dispozițiile art. 281
1
alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
În concluzie, având în
vedere considerentele de mai sus, cele două recursuri vor fi respinse ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate
de A.D. împotriva sentinței civile nr. 4185 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a sentinței
civile nr. 197 din 14 ianuarie 2010 a aceleiași instanțe, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 septembrie 2010.