ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2179/2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4185 din 26.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3985 din 30.09.2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, cauza fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 14.12.2010, sub nr. x/3/2010.

La data de 19.12.2011, reclamantul a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a subliniat că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 2898/MC din 19.12.2007, anularea adeverinței nr. 57/5381 din 24.06.2008 și a deciziei nr. 230847 din 28.08.2008. De asemenea, reclamantul a solicitat să se constate că, începând cu data de 28.08.2008, venitul brut actualizat este în cuantum de 5.356 lei și să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 35.800 lei, reprezentând diferențe brute pensie de serviciu și a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 1361/13.02.2012, pronunțată de către Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/3/2010, a fost respinsă excepția tardivității, invocată de pârâtă și a fost respinsă contestația, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 6247 din 10.10.2022 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/3/2022, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 4 din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că dispozitivul sentinței atacate încalcă prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., întrucât instanța a dispus respingerea cererii de revizuire atât împotriva sentinței civile nr. 1361 din 13.02.2012, cât și a sentinței civile nr. 6247 din 10.02.2022.

Totodată, recurentul a arătat că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., întrucât instanța de revizuire a reprodus în detaliu considerentele hotărârilor potrivnice și susținerile din cererea de revizuire.

În continuare, s-a arătat că instanța a reținut în mod greșit că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cazului de revizuire invocat privind existența triplei identități, deoarece din convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu nr. 51/77 din 10.01.2007, actul adițional la aceasta și Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 rezultă contrariul.

Sub acest aspect, recurentul a indicat părțile, respectiv A, Casa Națională de Pensii, Camera Deputaților și Casa Teritorială de Pensii a Municipiului București, obiectul cererilor de chemare în judecată constând în contestații ale deciziilor de actualizare a pensiei, precum și cauza și temeiurile de drept invocate.

În aprecierea autorului recursului, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuite întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cele două sentințe invocate de revizuent sunt potrivnice, în sensul că sentința nr. 6247/2022 încalcă puterea de lucru judecat a sentinței nr. 1361/2012, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat anularea celei de-a doua hotărâri, respectiv a sentinței nr. 6247/2022.

Recurentul indică și sentința nr. 5401 din 27 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/3/2017, hotărâre rămasă definitivă.

Prin întâmpinare, intimata Casa Teritorială de Pensii a Municipiului București a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

B a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimată.

Cauza a fost înregistrată la 22 aprilie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2024 s-a fixat termen la 21 noiembrie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil, instanța supremă reține că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, astfel că în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, fără a se repune în discuție și fără a se cerceta chestiuni ce țin de fondul cauzei.

Asupra recursului, se constată că, deși recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., criticile acestuia, prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs arătat, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță fiind criticat modul de aplicare de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva condiției privind existența unor hotărâri potrivnice.

Sub acest aspect, recurentul a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că cele două sentințe invocate nu sunt potrivnice, pe motiv că nu au fost pronunțate în aceeași pricină, cu respectarea triplei identități de părți, obiect și cauză.

Criticile recurentului nu sunt nefondate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice; hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, respectiv să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat și să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri.

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că ,,unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414/31.08.2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […] (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)”.

În speță, prin cererea de revizuire formulată pentru contrarietate de hotărâri, reclamantul A a indicat hotărârile potrivnice ca fiind sentința civilă nr. 1361 din 13.02.2012, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/3/2010 și sentința civilă nr. 6247 din 10.02.2022, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/3/2022.

Verificând sentința atacată din perspectiva respectării autorității de lucru judecat, se constată că, în mod judicios, instanța de revizuire a reținut faptul că, în cauză, nu este îndeplinită condiția existenței unor hotărâri potrivnice, pronunțate în aceeași pricină, respectiv nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de revizuire a constatat că nu există identitate de părți, întrucât în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 1361/2012 părțile au fost reclamantul A, iar pârât Camera Deputaților prin Secretariatul General, în timp ce în dosarul soluționat prin sentința nr. 6247/2022 au figurat ca reclamant A și pârât Casa Teritoriala de Pensii a Municipiului București.

Totodată, instanța supremă constată că obiectul și cauza celor două dosare sunt diferite.

Astfel, dosarul nr. x/3/2010 a avut ca obiect constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 2898/MC din 19.12.2007, anularea adeverinței nr. 57/5381 din 24.06.2008 și deciziei nr. 230847 din 28.08.2008, actualizarea pensiei de serviciu în funcție de venitul brut al funcționarului public parlamentar și plata despăgubirilor reprezentând diferențele brute ale pensiei de serviciu precum și plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.

În schimb, dosarul x/3/2022 a avut ca obiect anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 230847 din 22.03.2022, constatarea caracterul abuziv al deciziei de debit privind suma de 24.738 lei, obligarea pârâtei la actualizarea pensiei de serviciu în cuantum de 9.896 lei, indexată cu indicele anual al inflației stabilit de INS începând cu 01.07.2017 și plata diferențelor nete cuvenite, în cuantum de 221.277 lei.

Nefiind identitate de părți, obiect și cauză între cele două dosare indicate de revizuent, instanța supremă constată că nu s-a ajuns la situația ca aceeași pricină să fie soluționată de două ori prin pronunțarea unor hotărâri potrivnice.

În acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută contrarietatea de hotărâri atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa triplei identități de părți, obiect și cauză făcând de prisos analizarea celorlalte condiții impuse de norma legală.

Așadar, se constată că instanța de revizuire nu a încălcat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică a recurentului vizează încălcarea dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., pe motiv că în dispozitivul deciziei atacate s-a menționat respingerea cererii de revizuire formulate împotriva celor două sentințe.

Critica nu este întemeiată, deoarece art. 513 alin. (4) teza II-a C. proc. civ. reglementează soluția care se pronunță în ipoteza admiterii cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, or, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă.

Drept urmare, instanța supremă constată că instanța de fond nu a încălcat nicio normă de procedură dintre cele indicate de recurent, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

De asemenea, criticile privind actualizarea pensiei de serviciu nu vor fi analizate întrucât în actualul stadiu procesual, instanța de recurs este limitată la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competența de a analiza fondul raportului juridic dedus judecății.

Totodată, se impune precizarea faptului că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

Așa fiind, simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată asupra cererii de revizuire și, cu atât mai mult, cu privire la fondul pretențiilor solicitate, sunt aspecte care nu pot forma obiectul prezentului recurs și nici nu pot fi asimilate unei încălcări a dispozițiilor art. 431 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, astfel cum, în mod greșit, pretinde recurentul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A împotriva sentinței civile nr. 4/2024 din 18 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de revizuentul A împotriva sentinței civile nr. 4/2024 din 18 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2024.