ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 24 iulie 2012, P.I. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 6418 din 5 iulie 2012 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 61800/3/2010. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 23 din 17 octombrie 2012 și-a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de P.I. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut că prin cererea formulată împotriva intimatelor Camera Deputaților, Casa Națională de Pensii Publice și Casa de Pensii a Municipiului București, revizuientul P.I.

a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 6418 din 5 iulie 2012 a Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale pe motiv că într-o cauză diferită, dar purtată între aceleași părți, s-au soluționat diferit excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a autorității de lucru judecat. Întemeind cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul a solicitat anularea sentinței menționate susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat din încheierea din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 38313/3/2010, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare instanței legal învestite. Cât privește această din urmă cauză, Curtea a constatat că prin cererea înregistrată la data de 10 august 2010 pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3/2010, reclamantul P.I.

a chemat în judecată pe pârâtele Camera Deputaților și Casa Națională de Pensii Publice, solicitând obligarea pârâtelor la stabilirea cuantumului corect al pensiei de serviciu și la plata drepturilor legale începând cu data de 01 iulie 2007, pe baza unei vechimi de 6 ani în funcția publică parlamentară de șef compartiment, funcție asimilată celei de director, și a venitului brut lunar al funcționarului public parlamentar în activitate de 5.768 lei, iar nu de 2.430 lei cum s-a indicat în adeverința nr. 51/3.500 din 16 august 2007. Prin încheierea de ședință de la 11 mai 2011, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii Publice și, în consecință, a respins acțiunea față de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin sentința civilă nr. 5916 din 06 iunie 2011, Tribunalul București a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei Camera Deputaților. Prin decizia civilă nr. 706/ R din data de 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant P.I. împotriva sentinței civile nr. 5916 din 06 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3/2010, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Camera Deputaților și Casa Națională de Pensii Publice.

Curtea a apreciat că hotărârile potrivnice la care se referă revizuientul sunt sentința civilă nr. 6418 din data de 05 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 61800/3/2010 față de decizia civilă nr. 706 din data de 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 38313/3/2010. Curtea a constatat că această din urmă decizie pronunțată de instanța de recurs reprezintă hotărârea cu dispoziții potrivnice celei pronunțate în primul grad de jurisdicție de tribunal, deși au fost eronat indicate instanța și data pronunțării. Cum, însă, la 24 noiembrie 2011 s-a pronunțat o încheiere de amânare a pronunțării în Dosarul nr. 38313/3/2010, ce face corp comun cu decizia nr. 706 din 25 noiembrie 2011, rezultă că aceasta este hotărârea avută în vedere de revizuient și față de care se analizează competența în soluționarea cererii de revizuire.

Ori, pentru cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și în situația hotărârilor pronunțate de instanțe de grade diferite, judecarea cererii este în competența instanței mai mare în grad, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de 26 noiembrie 2012 sub nr. 5977/2/2013. Prin decizia irevocabilă nr. 2086 din 10 aprilie 2013, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de P.I., ca inadmisibilă, reținând că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu există hotărâri definitive potrivnice în sensul textului legal.

Astfel, s-a reținut că deși prin încheierea de ședință din 11 mai 2011 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de Casa Națională de Pensii Publice, în motivarea sentinței civile nr. 5916 din 6 iunie 2011, menținută prin decizia nr. 706/ R din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, tribunalul a reținut că în raport de soluția dată excepției autorității lucrului judecat, că este aplicabil și principiul respectării puterii de lucru judecat cu privire la aspectele tranșate printr-o hotărâre judecătorească anterioară, respectiv faptul că a fost soluționată chestiunea privind temeinicia mențiunilor cuprinse în textul adeverinței din 16 august 2007 în sensul că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.

Această decizie a fost atacată cu revizuire de către P.I. care a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Dezvoltând amplu motivele de revizuire, acesta a arătat că cele două hotărâri considerate contrare sunt sentința civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București și decizia nr. 2086 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți, care sunt definitive, pronunțate de către instanțe ce fac parte din sistemul organelor judiciare, sunt potrivnice și există tripla identitate de părți, obiect, cauză. Pe fondul cererii de retractare, a adus argumente privind modul greșit de soluționarea a chestiunii juridice cu care a învestit instanța prin cererea de chemare în judecată, arătând că instanța de fond nu a apreciat corespunzător multitudinea de înscrisuri deduse judecății și nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

Astfel, a susținut că prima instanță a omis să soluționeze situația neacordării pensiei de serviciu în cuantumul legal prin prisma respectării Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 conform căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. A solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei atacate nr. 2086 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2014 Înalta Curte, învestită cu cererea de revizuire astfel formulată, a pus în discuția părților, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de aceste dispoziții. Ca atare obiectul revizuirii îl pot constitui doar hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății. Astfel au acest caracter hotărârile de fond ale primei instanțe; hotărârile de fond ale instanței de apel pronunțate în primul ciclu procesual sau după casare cu trimitere; hotărârile instanțelor de recurs prin care se evocă fondul; hotărârea dată în fond ca urmare a admiterii contestației în anulare.

Or, din această perspectivă este de reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prin decizia nr. 2086 din 10 aprilie 2013, a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de P.I., ca inadmisibilă. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Cum din cele expuse, rezultă fără echivoc neîndeplinirea cerințelor art. 321 alin. (1) C. proc. civ. este incidentă excepția dirimantă a inadmisibilității cererii de revizuire, motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I. împotriva deciziei civile nr. 2086 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.