ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 24 iulie 2012, P.I. a solicitat

revizuirea sentinței civile nr. 6418 din 5 iulie 2012 a Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr.

61800/3/2010.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 23 din 17 octombrie 2012 și-a

declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare

a cererii de revizuire formulată de P.I.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut că prin cererea formulată

împotriva intimatelor Camera Deputaților, Casa Națională de Pensii Publice și

Casa de Pensii a Municipiului București, revizuientul P.I. a solicitat

revizuirea sentinței civile nr. 6418 din 5 iulie 2012 a Tribunalului București,

Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale pe motiv că într-o

cauză diferită, dar purtată între aceleași părți, s-au soluționat diferit

excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a autorității de lucru

judecat.

Întemeind cererea pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul a solicitat anularea

sentinței menționate susținând că încalcă autoritatea de lucru judecat din

încheierea din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr.

38313/3/2010, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare instanței legal

învestite.

Cât privește această

din urmă cauză, Curtea a constatat că prin cererea înregistrată la data de 10

august 2010 pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă

și asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3/2010, reclamantul P.I. a chemat în

judecată pe pârâtele Camera Deputaților și Casa Națională de Pensii Publice,

solicitând obligarea pârâtelor la stabilirea cuantumului corect al pensiei de

serviciu și la plata drepturilor legale începând cu data de 01 iulie 2007, pe

baza unei vechimi de 6 ani în funcția publică parlamentară de șef compartiment,

funcție asimilată celei de director, și a venitului brut lunar al

funcționarului public parlamentar în activitate de 5.768 lei, iar nu de 2.430

lei cum s-a indicat în adeverința nr. 51/3.500 din 16 august 2007.

Prin încheierea de

ședință de la 11 mai 2011, Tribunalul București a admis excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii Publice și, în

consecință, a respins acțiunea față de aceasta, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin sentința civilă nr.

5916 din 06 iunie 2011, Tribunalul București a respins cererea de sesizare a

instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate și a respins,

ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei Camera

Deputaților.

Prin decizia civilă nr.

706/ R din data de 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul-reclamant P.I. împotriva sentinței civile nr. 5916 din 06 iunie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. 38313/3/2010, în contradictoriu cu

intimatele-pârâte Camera Deputaților și Casa Națională de Pensii Publice.

Curtea a apreciat că

hotărârile potrivnice la care se referă revizuientul sunt sentința civilă nr. 6418

din data de 05 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 61800/3/2010

față de decizia civilă nr. 706 din data de 25 noiembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București în Dosarul nr. 38313/3/2010.

Curtea a constatat că

această din urmă decizie pronunțată de instanța de recurs reprezintă hotărârea

cu dispoziții potrivnice celei pronunțate în primul grad de jurisdicție de

tribunal, deși au fost eronat indicate instanța și data pronunțării. Cum, însă,

la 24 noiembrie 2011 s-a pronunțat o încheiere de amânare a pronunțării în Dosarul

nr. 38313/3/2010, ce face corp comun cu decizia nr. 706 din 25 noiembrie 2011,

rezultă că aceasta este hotărârea avută în vedere de revizuient și față de care

se analizează competența în soluționarea cererii de revizuire.

Ori, pentru cazul de

revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și în situația hotărârilor

pronunțate de instanțe de grade diferite, judecarea cererii este în competența

instanței mai mare în grad, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de 26 noiembrie 2012

sub nr. 5977/2/2013.

Prin decizia irevocabilă

nr. 2086 din 10 aprilie 2013, Înalta Curte a respins cererea de revizuire

formulată de P.I., ca inadmisibilă, reținând că în speță nu sunt întrunite

cerințele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece nu există hotărâri

definitive potrivnice în sensul textului legal.

Astfel, s-a reținut

că deși prin încheierea de ședință din 11 mai 2011 Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca neîntemeiată,

excepția autorității de lucru judecat invocată de Casa Națională de Pensii

Publice, în motivarea sentinței civile nr. 5916 din 6 iunie 2011, menținută

prin decizia nr. 706/ R din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, tribunalul

a reținut că în raport de soluția dată excepției autorității lucrului judecat,

că este aplicabil și principiul respectării puterii de lucru judecat cu privire

la aspectele tranșate printr-o hotărâre judecătorească anterioară, respectiv

faptul că a fost soluționată chestiunea privind temeinicia mențiunilor cuprinse

în textul adeverinței din 16 august 2007 în sensul că pretențiile reclamantului

sunt neîntemeiate.

Această decizie a

fost atacată cu revizuire de către P.I. care a invocat ca temei de drept

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Dezvoltând amplu

motivele de revizuire, acesta a arătat că cele două hotărâri considerate

contrare sunt sentința civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel

București și decizia nr. 2086 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți, care sunt

definitive, pronunțate de către instanțe ce fac parte din sistemul organelor

judiciare, sunt potrivnice și există tripla identitate de părți, obiect, cauză.

Pe fondul cererii de

retractare, a adus argumente privind modul greșit de soluționarea a chestiunii

juridice cu care a învestit instanța prin cererea de chemare în judecată,

arătând că instanța de fond nu a apreciat corespunzător multitudinea de

înscrisuri deduse judecății și nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

Astfel, a susținut că

prima instanță a omis să soluționeze situația neacordării pensiei de serviciu

în cuantumul legal prin prisma respectării Convenției Europene a Drepturilor

Omului, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 conform căruia orice persoană

fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

A solicitat admiterea

cererii de revizuire și anularea deciziei atacate nr. 2086 din 10 aprilie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de

judecată din data de 30 ianuarie 2014 Înalta Curte, învestită cu cererea de

revizuire astfel formulată, a pus în discuția părților, în temeiul

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de

revizuire raportat la dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând

admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 alin.

(1) C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința

publică din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei

cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele

pe care se întemeiază.

Prin urmare, în

cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de

admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează

chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere doar în

cazurile expres și limitativ prevăzute de aceste dispoziții.

Ca atare obiectul

revizuirii îl pot constitui doar hotărârile prin care s-a rezolvat fondul

pretenției ce a fost dedusă judecății.

Astfel au acest

caracter hotărârile de fond ale primei instanțe; hotărârile de fond ale

instanței de apel pronunțate în primul ciclu procesual sau după casare cu

trimitere; hotărârile instanțelor de recurs prin care se evocă fondul; hotărârea

dată în fond ca urmare a admiterii contestației în anulare.

Or, din această

perspectivă este de reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322

alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prin decizia nr. 2086 din 10

aprilie 2013, a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte a respins cererea de

revizuire formulată de P.I., ca inadmisibilă.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum din cele expuse,

rezultă fără echivoc neîndeplinirea cerințelor art. 321 alin. (1) C. proc. civ.

este incidentă excepția dirimantă a inadmisibilității cererii de revizuire,

motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I. împotriva

deciziei civile nr. 2086 din 10 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2014.