ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2015

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 2461 din 26 iunie 2014,

a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva

sentinței civile nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a

pronunța această decizie, Înalta Curte, a constat următoarele:

A respins

excepția tardivității formulării cererii de revizuire, reținând că sentința

civilă nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei anulare s-a cerut, a

fost pronunțată la data 21 noiembrie 2013, iar comunicarea s-a făcut la 24

decembrie 2013, prin urmare, față de data introducerii cererii, 13 ianuarie 2014,

termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. nu este depășit.

Raportat la condițiile

de admisibilitate ale cererii de revizuire, Înalta Curte, a reținut că, în conformitate

cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă

la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Analizând hotărârile

pretins contradictorii, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 6114 din 30 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția a Vlll-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins excepțiile de inadmisibilitate și lipsă a calității procesuale pasive

a intimatei Casa Națională de Pensii Publice și a respins ca nefondate cererile

de revizuire principală și conexe formulate de revizuientul A.D. în contradictoriu

cu Casa Națională de Pensii Publice și Camera Deputaților, Secretariatul

General împotriva sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar prin

sentința nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 10500/3/2012 a

fost respinsă cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictoriu cu intimata

Camera Deputaților, Secretariatul General, împotriva sentinței civile nr. 1634

din 21 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vlll-a civilă,

conflicte de munca și asigurări sociale, ca inadmisibilă.

A rezultat că,

pretinsa contrarietate a fost invocată de revizuient în raport de două hotărâri

judecătorești pronunțate în două cereri de revizuire vizând obiecte și temeiuri

juridice diferite, astfel că susținerile revizuientului privind drepturile salariale

și pensia de serviciu nu pot face obiectul unei cereri de revizuire întemeiată pe

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La data de 2

decembrie 2014, contestatorul A.D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei

nr. 2461 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, susținând în esență că aceasta este rezultatul unei greșeli materiale

prin omiterea de a se trece în dispozitiv a informațiilor necesare identificării

sentinței civile nr. 6114 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a Vlll-a de contencios administrativ și fiscal, față de care a solicitat

să se constate autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 10246 din 21

noiembrie 2013 a Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări

sociale.

S-a mai susținut

că în cauză erau îndeplinite condițiile admiterii cererii sale de revizuire, în

raport de prevederile art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ., pe care le menționează.

În drept, contestatorul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul A.D. împotriva deciziei civile nr. 2461 din

26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru

de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea

acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor

de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea

prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura

și scopul lor.

Legalitatea căilor

de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile

unui proces echitabil.

În speță, Înalta

Curte constată că prin decizia nr. 2461 din 26 iunie 2014, a cărei anulare se solicită,

care este o decizie irevocabilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată

de revizuentul A.D. împotriva sentinței nr. 10246 din 21 noiembrie 2013, pronunțată

de Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Conform art. 317

și art. 318 C. proc. civ., pot fi atacate pe calea contestației în anulare numai

hotărârile instanțelor de recurs.

De altfel, indiferent

de temeiul de drept pe care se întemeiază, art. 317 sau art. 318 C. proc. civ.,

contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se

poate exercita în cazurile anume prevăzute de textele de lege anterior menționate,

numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.

Este de necontestat

că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum

și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Cum hotărârea

a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată într-o cale de retractare, într-o

cerere de revizuire, contestația în anulare de față urmează a fi respinsă.

Așa fiind, pentru

toate argumentele de fapt și de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte,

va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A.D. împotriva deciziei

civile nr. 2461 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul A.D. împotriva deciziei civile nr. 2461 din

26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.