ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1080/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. 884/1/2014, T.Gh. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 4642 din 21 octombrie 21 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prevalându-se de dispozițiile art. 509 pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind aprobarea Codului de procedură civilă și ale art. 509 pct. 8 din aceeași lege, astfel că, solicită anularea deciziei atacate și pronunțarea pe fond a unei hotărâri care să țină seama integral de situația obiectivă din dosar și de probele administrate în cauză.

Revizuentul susține că instanța nu s-a pronunțat asupra admisibilității revizuirii și nu a dat un lucru cerut, situație care, în opinia sa, se încadrează în dispozițiile art. 509 pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, arată că în cauză au fost pronunțate hotărâri potrivnice - art. 509 pct. 8 din aceeași lege. Astfel cum s-a menționat în practicaua prezentei decizii, în soluționarea cererii de revizuire de față nu sunt incidente noile reglementări procedurale din Legea nr. 134/2010, întrucât dispozițiile noului Cod de procedură civilă sunt aplicabile proceselor începute numai după intrarea acestuia în vigoare, așadar, după 15 februarie 2013, în timp ce acțiunea reclamantului T.Gh.

a fost înregistrată pe rolul primei instanțe (Tribunalul București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale), la data de 31 iulie 2008. Ca atare, urmează a se analiza cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc. civ. de la 1865. În motivarea cererii, în esență, revizuentul arată că a fost împiedicat în exercitarea tuturor căilor de atac, interne și externe (la Curtea Europeană a Drepturilor Omului) prin diferite metode sau mijloace, la toate instanțele de judecată, din anul 1999 la zi până în prezent - 2014, timp de 14 ani de zile.

De asemenea, consideră că este inacceptabil și inadmisibil să se ocolească și să se înlăture realitatea și adevărul obiectiv, precum și toate drepturile de pensie ce i se cuvin în mod legal, pentru vechime totală în muncă cu stagiul total de cotizare realizat de 45 ani, 8 luni și 18 zile, cu toate sporurile, indexările și recalculările etc., prevăzute și dispuse prin prevederile Constituției, legislația pensiilor, hotărâri de guvern. Revizuentul precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să țină cont de recunoașterea tuturor căilor de atac, de faptul că a fost împiedicat prin amenințări directe și concrete că nu va avea câștig de cauză etc. Consideră că prin Încheierea civilă nr. 447 din 9 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5299/1/2013 s-a dat un verdict inadmisibil și, ca atare, solicită lămurirea tuturor acestor aspecte.

Mai mult decât atât, mai adaugă revizuentul, au fost sustrase acte din dosarul său de pensie și din dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești etc. Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, prin sentința pronunțată în Dosar nr. 29278/3/2008, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert în sumă de 1.200 RON și 1.000 RON onorariu de avocat; de asemenea, prin Decizia civilă nr. 2626 din 2 mai 2011 Curtea de Apel București, a dispus obligarea recurentei intimate Casa de Pensii a Municipiului București, să-i achite recurentului-reclamant T.Gh. (revizuentul din cauza de față), cheltuieli de judecată în valoare de 300 RON, constând în onorariu de avocat avansat în recurs.

Concluzionând, revizuentul arată că stăruie în mod insistent pentru a se face lumină și dreptate ÎN NUMELE LEGII susținând în totalitate solicitările făcute și probatoriul administrat; solicită a se observa că nu s-a ținut cont de Hotărârea nr. 2359 din 30 august 2012, dată de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și că nu s-a respectat și executat legislația muncii. Înalta Curte constată că și celelalte susțineri dezvoltate de revizuent cu titlu de motive de revizuire nu privesc decizia a cărei revizuire se solicită, și, în plus, acestea nu pot fi încadrate în niciuna dintre cele două ipoteze indicate ca temei al cererii de revizuire - art. 322 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc.

civ. În ce privește Decizia civilă nr. 4642 din 21 octombrie 21 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte constată că prin aceasta s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de același revizuent, îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 2186 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Pentru a pronunța această decizie, atacată prin revizuirea de față, Înalta Curte a reținut: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 7 iunie 2013 sub nr. 3382/1/2013, T.Gh. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 2186 din 15 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând anularea acesteia, întrucât s-a pretins că este potrivnică Deciziilor nr. 5853 din 1 octombrie 2012 și nr. 1447 din 18 martie 2013 ale aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor anterioarei cereri de revizuire, s-a învederat că, începând cu data de 1 iulie 2005 a fost frustrat de toate drepturile de pensie cuvenite potrivit stagiului său de cotizare de 45 ani, 8 luni și 18 zile, întrucât experții contabili nu au aplicat toate majorările prevăzute de lege. Revizuentul a mai susținut că Deciziile nr. 2186 din 15 aprilie 2013, nr. 5853 din 1 octombrie 2012 și nr. 1447 din 18 martie 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt netemeinice, nelegale și contradictorii. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 3, 4, 5 și 7 C. proc. civ. La termenul din 21 octombrie 2013, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, care a fost analizată cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și care a fost admisă, pentru considerentele care succed: S-a reținut că, deși revizuentul a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 3, 4, 5 și 7 C. proc. civ., din cuprinsul cererii rezultă că, în realitate, susține contrarietatea Deciziilor nr. 2186 din 15 aprilie 2013, nr. 5853 din 1 octombrie 2012 și nr. 1447 din 18 martie 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate între elementele cererii de chemare în judecată, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, însă în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și între aceleași părți. Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat produsă prin hotărârea ulterioară. S-a constatat că prin Decizia civilă nr. 5853 din 1 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de T.Gh.

împotriva Deciziei civile nr. 4324 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Împotriva acestei decizii, T.Gh. a formulat contestație în anulare, ce a fost respinsă ca inadmisibilă de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1447 din 18 martie 2013. Revizuentul T.Gh. a formulat cerere de completare a dispozitivului acestei din urmă decizii, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 2186 din 15 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În aceste condiții, Înalta Curte a constatat că toate deciziile pretins potrivnice au fost pronunțate în contradictoriu cu intimata Casa de pensii a municipiului București, însă, cele trei decizii cu privire la care revizuentul a susținut că ar fi potrivnicie, au fost pronunțate în același dosar; astfel, prin prima decizie s-a soluționat recursul, prin cea de-a doua decizie, contestația în anulare formulată împotriva deciziei din recurs, iar prin ultima, cererea de completare a dispozitivului acestei din urmă hotărâri; prin urmare, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită condiția ca hotărârile pretins potrivnice să fi fost pronunțate în dosare diferite.

Totodată, instanța învestită cu prima cerere de revizuire a apreciat că aspectele invocate prin cerere îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, iar nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. În atare situație, Înalta Curte a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Față de cele anterior redate, reiese că prezenta cerere de revizuire (art. 322 pct. 1 și pct. 7) este formulată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte în soluționarea unei anterioare cereri de revizuire (art. 322 pct. 7). Cu privire la temeiul de drept invocat de revizuent în această nouă revizuire, Înalta Curte constată că deși acesta, formal, indică atât teza de la art. 322 pct. 1 cât și pe cea de la art. 322 pct. 7 (în realitate, motivele dezvoltate neîncadrându-se în niciuna dintre aceste ipoteze), referirea din cuprinsul cererii la nepronunțarea instanței de revizuire asupra admisibilității cererii de revizuire vizează primul dintre motivele arătate (art. 322 pct. 1), fără a putea fi identificate eventuale susțineri susceptibile a avea tangență cu cel de-al doilea temei al revizuirii (art. 322 pct. 7). Astfel cum s-a menționat în practicaua prezentei decizii, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire față de premisa descrisă la art. 322 alin. (1) C. proc. civ., în ce privește obiectul cererii de revizuire. Textul invocat prevede că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive în apel sau prin neapelare sau o hotărâre a instanței de recurs, atunci când evocă fondul. Or, astfel cum deja s-a arătat decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire este pronunțată de Înalta Curte în soluționarea unei alte cereri de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluționată pe calea excepției de inadmisibilitate. Prin urmare, o hotărâre pronunțată în revizuire nu reprezintă nici o hotărâre definitivă în apel sau prin neapelare, după cum nu este nici o hotărâre a instanței de recurs, caz în care, aceasta ar trebui să evoce fondul.

Dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. au valoarea unor norme imperative, de ordine publică, organizând exercițiul acestei căi extraordinare de atac, în condițiile și pentru motivele strict și limitativ stabilite de lege. În consecință, cererea de revizuire promovată cu încălcarea acestor prevederi legale este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.Gh. împotriva Deciziei nr. 4642 din 21 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2014. Procesat de GGC - LM