ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2760/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2760/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3313 din 13 iunie 2013,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă
cererea de revizuire a Deciziei nr. 5365 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale, formulată de revizuentul T.I.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6
decembrie 2013, T.I. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3313 din 13 iunie 2013
pronunțată de această instanță.
La termenul de
judecată din data de 20 mai 2014, revizuentul prin apărătorul său a precizat că
temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ.
Față de temeiul de
drept precizat, instanța a invocat excepția tardivității cererii, în raport de
prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 1498 din 20 mai 2014 a
respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3313 din 13
iunie 2013 pronunțată de această instanță, reținând că, în speță, din actele
dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) a fost
depășit, întrucât ultima hotărâre, decizia a cărei revizuire se cere, a fost
pronunțată la data de 13 iunie 2013, iar cererea de revizuire a fost formulată
la 6 decembrie 2013.
La data de 28 mai
2014 a fost înregistrată cererea formulată de T.I. prin care solicită
revizuirea Deciziei nr. 1498 din 20 mai 2014 a Înaltei Curți, în temeiul
dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivare, a arătat
că motivele acestei căi de atac sunt cele menționate în cuprinsul cererii de
revizuire inițiale.
Susține că în cazul
contrarietății de hotărâri, obiect al cererii de revizuire îl pot constitui
toate hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, de prima instanță sau de
instanța de apel, chiar dacă prin ele nu se evocă fondul pretenției deduse
judecății, așa cum rezultă din cărțile de specialitate juridică.
În aceste condiții,
era să îi fie admisă cerea de revizuire inițială.
În înfăptuirea justiției,
instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând
respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și
intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea
legii și garantarea supremației acesteia.
În speță, prin
respingerea cererilor de revizuire formulate s-a adus o ingerința în dreptul de
acces la justiție.
În legătură cu
invocarea tardivității la introducerea ultimei cereri de revizuire (cea din 6
decembrie 2013), aceasta a fost introdusă în termen față de data de 25
noiembrie 2013, când s-a primit Încheierea civilă nr. 439 din 25 noiembrie 2013
a Completului de 5 judecători, astfel că nu putea fi declarată ca introdusă
tardiv.
Un alt argument în
greșita apreciere a introducerii ca tardivă a ultimei cereri de revizuire îl
constituie faptul că, la introducerea cererii de revizuire din 6 decembrie
2013, la registratură i-a fost comunicată Încheierea civilă 439 din 25
noiembrie 2013 față de care cererea de revizuire era în termen.
Consideră că a fost
discriminat față de prevederile art. 6 Noul C. proc. civ. astfel: "Orice
persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în
termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de
lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu
caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații penale îndreptate
împotriva sa".
Spre deosebire de
recurs, care are în vedere, în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează
îndreptarea erorilor de fapt.
Prezenta cerere de
revizuire vizează îndreptarea erorilor de fapt, erori cuprinse în S.C. nr. 1872
din 27 martie 2007, care au condus la respingerea contestației la D.P. nr.
136845 din 17 noiembrie 2006 cu 3,05326 puncte, adoptată prin înfrângerea
puterii de lucru judecat reprezentat de D.P. nr. 136845 din 17 noiembrie 2006
cu 4,58245 puncte recunoscută prin S.C. nr. 4626 din 17 mai 2006 doar până la
20 martie 2007, data emiterii S.C. nr. 1872 din 20 martie 2007.
Aceasta eroare s-a
repetat în toate etapele ulterioare în desfășurarea procesului juridic, iar
prin casarea acesteia, conform art. 314 C. proc. civ. 1865 se asigură
îndreptarea erorilor de fapt vizate de prezenta cerere de revizuire.
În concluzie,
solicită rezolvarea pe fond a cererilor de revizuire inițiale (13 iunie 2013)
și ulterioare după cum urmează:
- retractarea SC nr.
1872 din 20 martie 2007 a Tribunalului București, care a ignorat cele două
înscrisuri determinante (Buletin de Calcul nr. 1563 din 1 mai 2001 și raportul
de expertiză al D-lui Z.V. pentru punctajul de 4,58245);
- retractarea SC nr.
4626 din 17 mai 2012 pentru aceleași motive de mai sus și în plus pentru
abateri privind citarea reclamantului pentru data de 31 mai 2012 (necitarea
reclamantului);
- retractarea D.C.
nr. 5365 din 11 octombrie 2012 și a D.C. nr. 6691 din 7 decembrie 2012 ale
Curții de Apel București pentru aceleași motive de la pct. 1 și 2;
- anulare D.P. nr.
136845 din 17 noiembrie 2006 cu 3,05325 puncte și aplicarea eronată a art. 1
O.U.G. nr. 4/2005 și art. 5 a NMHG nr. 1550/2004 la situația de fapt reieșită
din înscrisurile determinante anexate la contestația din Dosarul nr. 184/3/2007
la Tribunalului București, secția a VIII-a;
- emiterea unei noi
decizii de pensionare cu 6,06377 puncte reprezentând actualizarea la zi a
punctelor de pensie, astfel:
- Decizia de
pensionare 136845 din 17 noiembrie 2006 cu 4,58245 puncte;
- Decizia de
pensionare 136845 din 17 noiembrie 2006 cu 3,05326 puncte;
- diferența (a - b)
(+) 1,52919 puncte;
- regularizarea
diferenței de punctaj pe perioada noiembrie 2006 la zi;
- cheltuieli de
judecată în cuantum de 6000 lei, reprezentând onorariu avocațial conform
chitanțelor de la dosar.
Examinând
admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322
alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată la termenul de dezbateri din 16
octombrie 2014, Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea dedusă
prezentei judecăți, T.I. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1498 din 20 mai
2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost
respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3313 din 13 iunie
2013 a Înaltei Curți, pronunțată în soluționarea cererii de revizuire a
Deciziei de recurs nr. 5365 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel București,
secția a VII -a civilă.
Cererea de revizuire
a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cererea de revizuire
este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:
Conform dispozițiilor
art. 322 alin. (1) Cod de procedură civilă, obiect al cererii de revizuire,
inclusiv al celei întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., cum e cazul
în speță, pot fi hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin
neapelare, precum și hotărârile date de instanța de recurs atunci când acestea
evocă fondul.
În înțelesul textului
menționat, pot face obiect al cererii de revizuire numai hotărârile prin care
s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății.
În speță, cererea de
revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a
respins o cale de atac de retractare, respectiv o cerere de revizuire.
Hotărârea de
respingere a unei revizuiri nu se încadrează în categoriile de hotărâri
judecătorești prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. ca putând face
obiect al revizuirii, deoarece nu este o hotărâre dată asupra fondului cauzei
În consecință,
nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la obiectul
revizuirii, ce decurge din dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecății, ca
inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I. împotriva
Deciziei civile nr. 1498 din 20 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 octombrie 2014.
Procesat de GGC - CL