ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 187/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2282 din 29 mai

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.L., în contradictoriu cu

pârâta Camera Deputaților, și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 14.889

lei reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită (7 salarii lunare

brute) și cea primită (7 salarii luare de bază). Curtea de apel a obligat

pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de

1.000 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta și-a

desfășurat activitatea în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaților

până la data de 1 noiembrie 2007 când i-a încetat raportul de muncă prin Ordinul

Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 1019 din 18 octombrie 2007, ca

urmare a pensionării, conform Legii nr. 7/2006 coroborată cu Legea nr. 221/2007,

prin Decizia de pensionare nr. 216376 din 4 octombrie 2007 emisă de Casa de

Pensii a Sectorului 3.

A reținut Curtea de

apel că, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, reclamanta trebuia să

primească o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute, impozabile, iar, în

sensul prevederilor art. 155 C. muncii, art. 55 - 57 din Legea nr. 571/2003 și pct.

106 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, venitul brut lunar

este format din totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o persoană

indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate, astfel că

reclamanta avea dreptul la plata sumei de 14.889 lei.

Împotriva sentinței

civile nr. 2282 din 29 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Camera

Deputaților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs, recurenta - pârâtă critică sentința atacată sub aspectul faptului că

instanța de fond în mod greșit a reținut că salariul lunar brut ar cuprinde

toate drepturile salariale din luna anterioară pensionării și că, în raport cu

prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, reclamanta are dreptul la

plata sumei de 5.670 lei, impozabilă potrivit legii, ca diferență dintre

indemnizația brută acordată și indemnizația brută cuvenită prin recalcularea

indemnizației cu includerea în salariul lunar brut și a sporurilor de care

beneficia I.L. la încetarea raporturilor de serviciu.

Recurenta-pârâtă mai

arată că este greșită soluția instanței de fond de admitere în tot a

solicitării reclamantei de a i se plăti diferența în sumă de 14.889 lei,

întrucât la stabilirea indemnizației pot fi luate în calcul numai sporurile din

ultima lună, iar nu și veniturile periodice constând în premii trimestriale,

anuale, prime de vacanță, ore suplimentare sau compensări de concediu.

Recurenta-pârâtă

susține că acest mod de calcul al indemnizației cuvenite reclamantei este în

acord cu jurisprudența în materie a Curții de Apel București și a

Înaltei Curți de Casație și Justiție

.

Mai susține

recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata

cheltuielilor de judecată, în condțiile în care, prin întâmpinare, Camera

Deputaților a recunoscut pretențiile legale ale reclamantei în sumă de 5.670

lei, impozabilă potrivit legii.

Intimata - reclamantă

I.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului,

iar cu privire la recurs a solicitat respingerea acestuia și mențierea, ca

legală și temeinică, a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București,

susținând, în esență, că indemnizația cuvenită se calculează, potrivit art. 71 alin.

(1) din Legea nr. 7/2006, în raport cu salariul brut avut în ultima lună de

activitate, care reprezintă venitul salarial total, obținut prin adăugarea la

salariul de bază a tuturor sporurilor și adaosurilor, iar nu doar a anumitor

sporuri și adaosuri.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a fost funcționar

parlamentar în cadrul Camerei Deputaților până la data de 1 noiembrie 2007 când

i-a încetat raportul de muncă prin Ordinul Secretarului General al Camerei

Deputaților nr. 1019 din 18 octombrie 2007, ca urmare a pensionării.

Potrivit art. 71 alin.

(1) din Legea nr. 7/2006 (forma în vigoare la data încetării raportului de

serviciu al reclamantei):

„Art. 71.

alin.

(1)

Funcționarii publici parlamentari al căror raport de

serviciu a încetat pentru motive neimputabile în condițiile art. 62 lit. d) și art.

64, beneficiază de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute, care se

impozitează potrivit legii.

”

Conform susținerilor

din cererea de chemare în judecată, în baza prevederilor respective, reclamanta

a primit suma de 8.099 lei, reprezentând de 7 ori salariul de bază brut (1.157

lei) aferent lunii octombrie 2007.

Prin acțiune, reclamanta

a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 14.889 lei reprezentând

diferența de indemnizație dintre 7 salarii brute impozitate (22.988 lei) și

suma acordată de pârâtă reprezentând 7 salarii de bază brute (8.099 lei).

În esență, problema

de drept vizează modul de calcul al indemnizației cuvenite funcționarului

parlamentar ca urmare a pensionării, respectiv dacă aceasta se calculează prin

raportare la veniturile salariale brute avute în luna anterioară pensionării

fără a deosebi după cum câștigurile salariale sunt permanente sau periodice.

În acord cu

jurisprudența anterioară a Instanței Supreme, Curtea constată întemeiată

critica din recurs referitoare la faptul că la calcularea indemnizației

cuvenite funcționarului parlamentar potrivit art. 71 alin. (1) di Legea nr. 7/2006

se iau în considerare numai drepturile salariale cu caracter permanent, care se

regăsesc în fiecare lună în compunerea salariului brut.

Sub acest aspect,

Curtea reține că, în raport cu dispozițiile art. 155 C. muncii, indemnizația

cuvenită funcționarului parlamentar potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006

se calculează în raport cu salariul lunar brut care include, pe lângă salariul

de bază lunar, sporurile, adaosurile și drepturile bănești acordate potrivit

legii ori contractelor colective de muncă, cu caracter permanent.

Din analiza

documentului care atestă plata salariului cuvenit reclamante pentru luna

octombrie 2007 (fila 10 la dosarul Curții de apel), se constată că I.L. a

beneficiat de următoarele drepturi salariale:

- Salariu de bază:

1.157 lei;

- Spor de vechime:

289 lei;

- Spor stabilitate:

231 lei;

- Spor

confidențialitate: 174 lei;

- Spor condiții

vătămătoare: 116 lei;

- Ore suplimentare:

233 lei;

- Alte venituri:

1.084 lei.

Rezultă că drepturile

salariale cu caracter permanent de care a beneficiat reclamanta în luna

anterioară pensionării sunt: salariul de bază, sporul de vechime, sporul de

stabilitate, sporul de confidențialitate și sporul pentru condiții vătămătoare.

Se constată astfel a

fi întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanța de fond în

mod greșit a luat în considerare la calculul diferenței de indemnizație cuvenită

reclamantei inclusiv drepturile salariale obținute ocazional de I.L. în luna

octombrie 2007, cum sunt „Ore suplimentare” și „Alte venituri”.

Curtea reține că

drepturile salariale care nu au caracter permanent, ci sunt acordate ocazional

salariatului, cum sunt în speță remunerația cuvenită pentru orele suplimentare

prestate și alte venituri (a căror natură juridică și temei legal nu se

cunoaște), nu pot fi luate în calcul pentru determinarea indemnizației

prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006.

În consecință,

diferența de indemnizație cuvenită reclamantei conform art. 71 alin. (1) din

Legea nr. 7/2006 constă în de 7 ori cuantumul sporurilor cuprinse în salariul

de bază lunar aferent lunii octombrie 2007, și anume: 7 x [289 (spor de

vechime) + 231 (spor stabilitate) + 174 (spor confidențialitate) + 116 (spor

condiții vătămătoare)] lei = 5.670 lei, impozabili potrivit legii.

De altfel, instanța

constată că acest raționament este confirmat și de legiuitor care, ulterior, în

raport cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, a modificat prin Legea nr.

113/2009 prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, prevăzând expres

că „

În sensul prezentului articol, prin salariu lunar

brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de

activitate

”.

Cu referire la

practica judecătorească depusă în recurs de intimata - reclamantă (Decizia nr. 4214

din 20 noiembrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și

Justiție,

secția de contencios administrativ

și fiscal

), Curtea reține că aceasta nu tranșează problema includerii în

calculul indemnizației prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a drepturilor

salariale care nu au caracter permanent, ci statuează că indemnizația

respectivă se calculează în funcție de salariul lunar brut, iar nu prin

raportare la salariul de bază lunar brut, aspect avut în vedere la pronunțarea

prezentei decizii.

În ceea ce privește

critica din recurs referitoare la greșita obligare a pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, atât

timp cât la fondul cauzei pârâta a căzut în pretenții, având în vedere soluția

pronunțată de Curtea de apel.

Pentru considerentele

arătate, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., recursul să fie admis cu consecința modificării în parte a

sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și

obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.670 lei, impozabili

potrivit legii, în loc de 14.889 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Camera Deputaților împotriva sentinței civile nr. 2282 din 29 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă

pârâta la plata sumei de 5.670 lei în loc de 14.889 lei.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței civile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.