ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 187/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2282 din 29 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.L., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 14.889 lei reprezentând diferența dintre indemnizația cuvenită (7 salarii lunare brute) și cea primită (7 salarii luare de bază). Curtea de apel a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaților până la data de 1 noiembrie 2007 când i-a încetat raportul de muncă prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 1019 din 18 octombrie 2007, ca urmare a pensionării, conform Legii nr. 7/2006 coroborată cu Legea nr. 221/2007, prin Decizia de pensionare nr. 216376 din 4 octombrie 2007 emisă de Casa de Pensii a Sectorului 3. A reținut Curtea de apel că, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, reclamanta trebuia să primească o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute, impozabile, iar, în sensul prevederilor art. 155 C. muncii, art. 55 - 57 din Legea nr. 571/2003 și pct. 106 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, venitul brut lunar este format din totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o persoană indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate, astfel că reclamanta avea dreptul la plata sumei de 14.889 lei. Împotriva sentinței civile nr. 2282 din 29 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Camera Deputaților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă critică sentința atacată sub aspectul faptului că instanța de fond în mod greșit a reținut că salariul lunar brut ar cuprinde toate drepturile salariale din luna anterioară pensionării și că, în raport cu prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, reclamanta are dreptul la plata sumei de 5.670 lei, impozabilă potrivit legii, ca diferență dintre indemnizația brută acordată și indemnizația brută cuvenită prin recalcularea indemnizației cu includerea în salariul lunar brut și a sporurilor de care beneficia I.L. la încetarea raporturilor de serviciu.

Recurenta-pârâtă mai arată că este greșită soluția instanței de fond de admitere în tot a solicitării reclamantei de a i se plăti diferența în sumă de 14.889 lei, întrucât la stabilirea indemnizației pot fi luate în calcul numai sporurile din ultima lună, iar nu și veniturile periodice constând în premii trimestriale, anuale, prime de vacanță, ore suplimentare sau compensări de concediu. Recurenta-pârâtă susține că acest mod de calcul al indemnizației cuvenite reclamantei este în acord cu jurisprudența în materie a Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Mai susține recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, în condțiile în care, prin întâmpinare, Camera Deputaților a recunoscut pretențiile legale ale reclamantei în sumă de 5.670 lei, impozabilă potrivit legii.

Intimata - reclamantă I.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar cu privire la recurs a solicitat respingerea acestuia și mențierea, ca legală și temeinică, a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, susținând, în esență, că indemnizația cuvenită se calculează, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, în raport cu salariul brut avut în ultima lună de activitate, care reprezintă venitul salarial total, obținut prin adăugarea la salariul de bază a tuturor sporurilor și adaosurilor, iar nu doar a anumitor sporuri și adaosuri.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile Curtea îl va admite pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a fost funcționar parlamentar în cadrul Camerei Deputaților până la data de 1 noiembrie 2007 când i-a încetat raportul de muncă prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 1019 din 18 octombrie 2007, ca urmare a pensionării. Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 (forma în vigoare la data încetării raportului de serviciu al reclamantei): „Art. 71. alin. (1) Funcționarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile în condițiile art. 62 lit. d) și art. 64, beneficiază de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii.

” Conform susținerilor din cererea de chemare în judecată, în baza prevederilor respective, reclamanta a primit suma de 8.099 lei, reprezentând de 7 ori salariul de bază brut (1.157 lei) aferent lunii octombrie 2007. Prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 14.889 lei reprezentând diferența de indemnizație dintre 7 salarii brute impozitate (22.988 lei) și suma acordată de pârâtă reprezentând 7 salarii de bază brute (8.099 lei). În esență, problema de drept vizează modul de calcul al indemnizației cuvenite funcționarului parlamentar ca urmare a pensionării, respectiv dacă aceasta se calculează prin raportare la veniturile salariale brute avute în luna anterioară pensionării fără a deosebi după cum câștigurile salariale sunt permanente sau periodice.

În acord cu jurisprudența anterioară a Instanței Supreme, Curtea constată întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că la calcularea indemnizației cuvenite funcționarului parlamentar potrivit art. 71 alin. (1) di Legea nr. 7/2006 se iau în considerare numai drepturile salariale cu caracter permanent, care se regăsesc în fiecare lună în compunerea salariului brut. Sub acest aspect, Curtea reține că, în raport cu dispozițiile art. 155 C. muncii, indemnizația cuvenită funcționarului parlamentar potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 se calculează în raport cu salariul lunar brut care include, pe lângă salariul de bază lunar, sporurile, adaosurile și drepturile bănești acordate potrivit legii ori contractelor colective de muncă, cu caracter permanent.

Din analiza documentului care atestă plata salariului cuvenit reclamante pentru luna octombrie 2007 (fila 10 la dosarul Curții de apel), se constată că I.L. a beneficiat de următoarele drepturi salariale: - Salariu de bază: 1.157 lei; - Spor de vechime: 289 lei; - Spor stabilitate: 231 lei; - Spor confidențialitate: 174 lei; - Spor condiții vătămătoare: 116 lei; - Ore suplimentare: 233 lei; - Alte venituri: 1.084 lei. Rezultă că drepturile salariale cu caracter permanent de care a beneficiat reclamanta în luna anterioară pensionării sunt: salariul de bază, sporul de vechime, sporul de stabilitate, sporul de confidențialitate și sporul pentru condiții vătămătoare. Se constată astfel a fi întemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanța de fond în mod greșit a luat în considerare la calculul diferenței de indemnizație cuvenită reclamantei inclusiv drepturile salariale obținute ocazional de I.L.

în luna octombrie 2007, cum sunt „Ore suplimentare” și „Alte venituri”. Curtea reține că drepturile salariale care nu au caracter permanent, ci sunt acordate ocazional salariatului, cum sunt în speță remunerația cuvenită pentru orele suplimentare prestate și alte venituri (a căror natură juridică și temei legal nu se cunoaște), nu pot fi luate în calcul pentru determinarea indemnizației prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. În consecință, diferența de indemnizație cuvenită reclamantei conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 constă în de 7 ori cuantumul sporurilor cuprinse în salariul de bază lunar aferent lunii octombrie 2007, și anume: 7 x [289 (spor de vechime) + 231 (spor stabilitate) + 174 (spor confidențialitate) + 116 (spor condiții vătămătoare)] lei = 5.670 lei, impozabili potrivit legii.

De altfel, instanța constată că acest raționament este confirmat și de legiuitor care, ulterior, în raport cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, a modificat prin Legea nr. 113/2009 prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, prevăzând expres că „ În sensul prezentului articol, prin salariu lunar brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de activitate ”. Cu referire la practica judecătorească depusă în recurs de intimata - reclamantă (Decizia nr. 4214 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ), Curtea reține că aceasta nu tranșează problema includerii în calculul indemnizației prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a drepturilor salariale care nu au caracter permanent, ci statuează că indemnizația respectivă se calculează în funcție de salariul lunar brut, iar nu prin raportare la salariul de bază lunar brut, aspect avut în vedere la pronunțarea prezentei decizii.

În ceea ce privește critica din recurs referitoare la greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, atât timp cât la fondul cauzei pârâta a căzut în pretenții, având în vedere soluția pronunțată de Curtea de apel. Pentru considerentele arătate, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul să fie admis cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.670 lei, impozabili potrivit legii, în loc de 14.889 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Camera Deputaților împotriva sentinței civile nr. 2282 din 29 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 5.670 lei în loc de 14.889 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.