ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3521 din 27

octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.I. în

contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților și a obligat pârâta la

plata către aceasta a sumei de 21.224 lei, impozabilă potrivit legii,

reprezentând diferență de indemnizație cuvenită, potrivit

art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, sumă actualizată cu indicele

de inflație, de la data nașterii dreptului, 1 noiembrie 2007, și

până la data plății efective.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin ordinul nr. 1063 din 29 octombrie 2009,

Secretarul General al Camerei Deputaților a dispus încetarea raportului de

serviciu al reclamantei, prin pensionare, la data de 1 noiembrie 2007, conform

art. 62 lit. d) coroborat cu art. 67 din Legea nr. 7/2006.

Î

n temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1)

din legea anterior individualizată, reclamanta a primit o indemnizație

de 30.324 lei,

impozabilă, reprezentând 7

indemnizații lunare de bază, care au inclus indemnizația de

conducere și salariul de merit.

Conform textului legal mai sus citat, în

forma în vigoare la data pensionării reclamantei, funcționarii

publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat din motive

neimputabile (...) beneficiază de o indemnizație egală cu 7

salarii lunare brute care se impozitează, potrivit legii.

Potrivit art. 155 C. muncii, salariul

cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și

alte adaosuri.

Î

n raport de prevederile art. 55-57 C. fisc.,

în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, și pct. 106 din

H.G. nr. 44/2004, venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea

veniturilor realizate într-o lună de o persoană fizică, pe

fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub

care sunt acordate.

Î

n opinia primei instanțe, din

interpretarea normelor anterior indicate, rezultă că salariul lunar

brut nu este egal cu salariul de bază lunar brut, cel de-al doilea fiind

doar o componentă a primului.

Ca atare, curtea a concluzionat că

reclamanta, la data pensionării, era îndreptățită să

primească o indemnizație care să includă, pe lângă

indemnizația de conducere și salariul de merit, și sporurile de

care a beneficiat în ultima lună de activitate, respectiv sporul de

vechime, sporul de stabilitate, sporul de confidențialitate și sporul

pentru condiții vătămătoare.

Î

mpotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii

cererii de actualizare a sumei de 21.224 lei impozabilă.

Î

n motivarea căii de atac, încadrată

în drept de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a

formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea

atacată:

1)

în cauză nu operează prevederile art. 1073

C. civ., întrucât numai din momentul în care sunt întrunite condițiile

răspunderii civile se naște dreptul subiectiv al unei persoane care

se consideră creditor de a pretinde despăgubiri de la o altă

persoană, definită debitor.

Or, instanța de fond nu a reținut

îndeplinirea condițiilor care fac să apară o asemenea formă

de răspundere juridică, respectiv existența unei fapte ilicite,

a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și

prejudiciu, precum și a vinovăției.

2)

La data încetării raportului de serviciu,

intimata-reclamantă a beneficiat de indemnizația cuvenită, potrivit

Legii nr. 7/2006, respectiv suma de 25.472 lei.

Indemnizația acordată

intimatei-reclamante, conform art. 71 din legea în discuție, a cuprins

salariul de bază, salariul de merit și indemnizația de

conducere, întrucât legislația în vigoare nu oferea o

definiție

a noțiunii de salariu lunar brut, iar modul de calcul al

indemnizației solicitate a avut la bază prevederile speciale ale

acestui act normativ, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

3) Capătul de cerere privind

actualizarea diferenței de indemnizație cu coeficientul de

inflație este nefondat, ținând seama atât de faptul recunoașterii

de către instituția publică a sumei de 21.224 lei, care se

impozitează potrivit legii, dar și de împrejurarea că în

cauză intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a

diferenței abia la data de 5 noiembrie 2008.

Intimata a formulat întâmpinare în care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 13 dosar) și a

arătat că diferența de indemnizație de 21.224 lei i-a fost

plătită de către Camera Deputaților în două

tranșe, la 1 februarie 2010 și la 8 martie 2010, adică la 2 ani

și 5 luni de la data nașterii dreptului.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

1)

Capătul de cerere privind

acordarea sumei de 21.224 lei, reprezentând indemnizația cuvenită,

potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, a rămas fără

obiect, întrucât intimata a primit această sumă de la autoritatea

recurentă, după cum a recunoscut în cuprinsul întâmpinării

depuse la dosarul cauzei.

2) Într-adevăr, art. 1073 C. civ., prevede dreptul

creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz

contrar având dreptul la desdăunare.

Intimata-reclamantă a formulat cererea

de acordare a diferenței de 21.224 lei la data de 5 noiembrie 2008.

Ca atare, doar de la această dată,

suma de 21.224 lei poate fi actualizată cu indicele de inflație, în

raport de temeiul legal anterior enunțat.

Cu alte cuvinte, instanța de control

judiciar apreciază că intimata-reclamantă nu putea sta în

pasivitate și ulterior solicita acordarea de despăgubiri pentru plata

cu întârziere a sumei de 21.224 lei.

Pe cale de consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și

art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va

modifica in parte sentința atacată, în sensul că va admite în

parte acțiunea reclamantei și va obliga pârâta să reactualizeze

cu indicele de inflație suma de 21.224 lei, începând cu data de 5

noiembrie 2008 și până la data plății efective.

Totodată, Înalta Curte va respinge ca rămas fără obiect

capătul de cerere privind plata sumei de 21.224 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Parlamentul României - Camera

Deputaților împotriva sentinței civile nr. 3521 din 27 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

sensul că admite în parte acțiunea reclamantei N.I. formulată

împotriva pârâtei Camera Deputaților.

Respinge capătul de cerere privind plata

sumei de 21.224 lei reprezentând diferență de indemnizație,

cuvenită potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr.

7/2006, ca rămas fără obiect.

Admite capătul de cerere privind

reactualizarea sumei de 21.224 lei, începând cu data de 5 noiembrie 2008

și până la data plății efective.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.