ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3521 din 27
octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.I. în
contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților și a obligat pârâta la
plata către aceasta a sumei de 21.224 lei, impozabilă potrivit legii,
reprezentând diferență de indemnizație cuvenită, potrivit
art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, sumă actualizată cu indicele
de inflație, de la data nașterii dreptului, 1 noiembrie 2007, și
până la data plății efective.
Pentru a pronunța o asemenea
soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordinul nr. 1063 din 29 octombrie 2009,
Secretarul General al Camerei Deputaților a dispus încetarea raportului de
serviciu al reclamantei, prin pensionare, la data de 1 noiembrie 2007, conform
art. 62 lit. d) coroborat cu art. 67 din Legea nr. 7/2006.
Î
n temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1)
din legea anterior individualizată, reclamanta a primit o indemnizație
de 30.324 lei,
impozabilă, reprezentând 7
indemnizații lunare de bază, care au inclus indemnizația de
conducere și salariul de merit.
Conform textului legal mai sus citat, în
forma în vigoare la data pensionării reclamantei, funcționarii
publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat din motive
neimputabile (...) beneficiază de o indemnizație egală cu 7
salarii lunare brute care se impozitează, potrivit legii.
Potrivit art. 155 C. muncii, salariul
cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și
alte adaosuri.
Î
n raport de prevederile art. 55-57 C. fisc.,
în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, și pct. 106 din
H.G. nr. 44/2004, venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea
veniturilor realizate într-o lună de o persoană fizică, pe
fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub
care sunt acordate.
Î
n opinia primei instanțe, din
interpretarea normelor anterior indicate, rezultă că salariul lunar
brut nu este egal cu salariul de bază lunar brut, cel de-al doilea fiind
doar o componentă a primului.
Ca atare, curtea a concluzionat că
reclamanta, la data pensionării, era îndreptățită să
primească o indemnizație care să includă, pe lângă
indemnizația de conducere și salariul de merit, și sporurile de
care a beneficiat în ultima lună de activitate, respectiv sporul de
vechime, sporul de stabilitate, sporul de confidențialitate și sporul
pentru condiții vătămătoare.
Î
mpotriva acestei sentințe a declarat
recurs pârâta, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii
cererii de actualizare a sumei de 21.224 lei impozabilă.
Î
n motivarea căii de atac, încadrată
în drept de dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., recurenta a
formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea
atacată:
1)
în cauză nu operează prevederile art. 1073
C. civ., întrucât numai din momentul în care sunt întrunite condițiile
răspunderii civile se naște dreptul subiectiv al unei persoane care
se consideră creditor de a pretinde despăgubiri de la o altă
persoană, definită debitor.
Or, instanța de fond nu a reținut
îndeplinirea condițiilor care fac să apară o asemenea formă
de răspundere juridică, respectiv existența unei fapte ilicite,
a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și
prejudiciu, precum și a vinovăției.
2)
La data încetării raportului de serviciu,
intimata-reclamantă a beneficiat de indemnizația cuvenită, potrivit
Legii nr. 7/2006, respectiv suma de 25.472 lei.
Indemnizația acordată
intimatei-reclamante, conform art. 71 din legea în discuție, a cuprins
salariul de bază, salariul de merit și indemnizația de
conducere, întrucât legislația în vigoare nu oferea o
definiție
a noțiunii de salariu lunar brut, iar modul de calcul al
indemnizației solicitate a avut la bază prevederile speciale ale
acestui act normativ, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
3) Capătul de cerere privind
actualizarea diferenței de indemnizație cu coeficientul de
inflație este nefondat, ținând seama atât de faptul recunoașterii
de către instituția publică a sumei de 21.224 lei, care se
impozitează potrivit legii, dar și de împrejurarea că în
cauză intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a
diferenței abia la data de 5 noiembrie 2008.
Intimata a formulat întâmpinare în care a
solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 13 dosar) și a
arătat că diferența de indemnizație de 21.224 lei i-a fost
plătită de către Camera Deputaților în două
tranșe, la 1 februarie 2010 și la 8 martie 2010, adică la 2 ani
și 5 luni de la data nașterii dreptului.
Analizând sentința atacată, în
raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru
considerentele care vor fi expuse în continuare.
1)
Capătul de cerere privind
acordarea sumei de 21.224 lei, reprezentând indemnizația cuvenită,
potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, a rămas fără
obiect, întrucât intimata a primit această sumă de la autoritatea
recurentă, după cum a recunoscut în cuprinsul întâmpinării
depuse la dosarul cauzei.
2) Într-adevăr, art. 1073 C. civ., prevede dreptul
creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz
contrar având dreptul la desdăunare.
Intimata-reclamantă a formulat cererea
de acordare a diferenței de 21.224 lei la data de 5 noiembrie 2008.
Ca atare, doar de la această dată,
suma de 21.224 lei poate fi actualizată cu indicele de inflație, în
raport de temeiul legal anterior enunțat.
Cu alte cuvinte, instanța de control
judiciar apreciază că intimata-reclamantă nu putea sta în
pasivitate și ulterior solicita acordarea de despăgubiri pentru plata
cu întârziere a sumei de 21.224 lei.
Pe cale de consecință, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și
art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va
modifica in parte sentința atacată, în sensul că va admite în
parte acțiunea reclamantei și va obliga pârâta să reactualizeze
cu indicele de inflație suma de 21.224 lei, începând cu data de 5
noiembrie 2008 și până la data plății efective.
Totodată, Înalta Curte va respinge ca rămas fără obiect
capătul de cerere privind plata sumei de 21.224 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Parlamentul României - Camera
Deputaților împotriva sentinței civile nr. 3521 din 27 octombrie 2009
a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în
sensul că admite în parte acțiunea reclamantei N.I. formulată
împotriva pârâtei Camera Deputaților.
Respinge capătul de cerere privind plata
sumei de 21.224 lei reprezentând diferență de indemnizație,
cuvenită potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr.
7/2006, ca rămas fără obiect.
Admite capătul de cerere privind
reactualizarea sumei de 21.224 lei, începând cu data de 5 noiembrie 2008
și până la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 20 mai 2010.