ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3521 din 27 octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.I. în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților și a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 21.224 lei, impozabilă potrivit legii, reprezentând diferență de indemnizație cuvenită, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, sumă actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, 1 noiembrie 2007, și până la data plății efective. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin ordinul nr. 1063 din 29 octombrie 2009, Secretarul General al Camerei Deputaților a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei, prin pensionare, la data de 1 noiembrie 2007, conform art. 62 lit. d) coroborat cu art. 67 din Legea nr. 7/2006.

Î n temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1) din legea anterior individualizată, reclamanta a primit o indemnizație de 30.324 lei, impozabilă, reprezentând 7 indemnizații lunare de bază, care au inclus indemnizația de conducere și salariul de merit. Conform textului legal mai sus citat, în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, funcționarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat din motive neimputabile (...) beneficiază de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute care se impozitează, potrivit legii. Potrivit art. 155 C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Î n raport de prevederile art. 55-57 C. fisc., în forma în vigoare la data pensionării reclamantei, și pct. 106 din H.G.

nr. 44/2004, venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate. Î n opinia primei instanțe, din interpretarea normelor anterior indicate, rezultă că salariul lunar brut nu este egal cu salariul de bază lunar brut, cel de-al doilea fiind doar o componentă a primului. Ca atare, curtea a concluzionat că reclamanta, la data pensionării, era îndreptățită să primească o indemnizație care să includă, pe lângă indemnizația de conducere și salariul de merit, și sporurile de care a beneficiat în ultima lună de activitate, respectiv sporul de vechime, sporul de stabilitate, sporul de confidențialitate și sporul pentru condiții vătămătoare.

Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii cererii de actualizare a sumei de 21.224 lei impozabilă. Î n motivarea căii de atac, încadrată în drept de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată: 1) în cauză nu operează prevederile art. 1073 C. civ., întrucât numai din momentul în care sunt întrunite condițiile răspunderii civile se naște dreptul subiectiv al unei persoane care se consideră creditor de a pretinde despăgubiri de la o altă persoană, definită debitor. Or, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea condițiilor care fac să apară o asemenea formă de răspundere juridică, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției.

2) La data încetării raportului de serviciu, intimata-reclamantă a beneficiat de indemnizația cuvenită, potrivit Legii nr. 7/2006, respectiv suma de 25.472 lei. Indemnizația acordată intimatei-reclamante, conform art. 71 din legea în discuție, a cuprins salariul de bază, salariul de merit și indemnizația de conducere, întrucât legislația în vigoare nu oferea o definiție a noțiunii de salariu lunar brut, iar modul de calcul al indemnizației solicitate a avut la bază prevederile speciale ale acestui act normativ, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

3) Capătul de cerere privind actualizarea diferenței de indemnizație cu coeficientul de inflație este nefondat, ținând seama atât de faptul recunoașterii de către instituția publică a sumei de 21.224 lei, care se impozitează potrivit legii, dar și de împrejurarea că în cauză intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a diferenței abia la data de 5 noiembrie 2008. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 13 dosar) și a arătat că diferența de indemnizație de 21.224 lei i-a fost plătită de către Camera Deputaților în două tranșe, la 1 februarie 2010 și la 8 martie 2010, adică la 2 ani și 5 luni de la data nașterii dreptului. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1) Capătul de cerere privind acordarea sumei de 21.224 lei, reprezentând indemnizația cuvenită, potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, a rămas fără obiect, întrucât intimata a primit această sumă de la autoritatea recurentă, după cum a recunoscut în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei. 2) Într-adevăr, art. 1073 C. civ., prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la desdăunare. Intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a diferenței de 21.224 lei la data de 5 noiembrie 2008. Ca atare, doar de la această dată, suma de 21.224 lei poate fi actualizată cu indicele de inflație, în raport de temeiul legal anterior enunțat.

Cu alte cuvinte, instanța de control judiciar apreciază că intimata-reclamantă nu putea sta în pasivitate și ulterior solicita acordarea de despăgubiri pentru plata cu întârziere a sumei de 21.224 lei. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica in parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga pârâta să reactualizeze cu indicele de inflație suma de 21.224 lei, începând cu data de 5 noiembrie 2008 și până la data plății efective. Totodată, Înalta Curte va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind plata sumei de 21.224 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților împotriva sentinței civile nr. 3521 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei N.I. formulată împotriva pârâtei Camera Deputaților. Respinge capătul de cerere privind plata sumei de 21.224 lei reprezentând diferență de indemnizație, cuvenită potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, ca rămas fără obiect. Admite capătul de cerere privind reactualizarea sumei de 21.224 lei, începând cu data de 5 noiembrie 2008 și până la data plății efective. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.