ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2008

HOTĂRÂRE
13.06.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.R. a chemat în judecată Camera Deputaților,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia

la plata diferenței dintre indemnizația acordată la încetarea raportului de serviciu

prin pensionare care i se cuvenea în mod legal și cea plătită, diferența fiind în

valoare de 18.165 RON, precum și obligarea la plata daunelor morale în valoare de

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a lucrat în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaților

până la data de 1 martie 2007 când a fost pensionat, conform dispozițiilor Legii

nr. 7/2006. Potrivit acestui act normativ (Legea nr. 7/2006), arată reclamantul,

trebuia să beneficieze de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute ori, pârâta

i-a achitat o indemnizație mai mică, încălcând dispozițiile art. 115 din Legea

nr. 53/2003 – C. muncii, care stabilesc faptul că „salariul cuprinde salariul de

bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri”.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2543

din 18 octombrie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată,

luând totodată act de renunțarea acestuia la judecata capătului de cerere privind

daunele morale.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că indemnizația cuvenită reclamantului la data încetării

raporturilor de serviciu a fost calculată cu respectarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 24/2000, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 10/2007, iar dispozițiile

art. 115 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii nu sunt incidente în cauză, având în

vedere principiul de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală.

Împotriva acestei sentințe,

considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul G.R., fără a

încadra criticile formulate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a susținut,

în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art.

71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. Consideră că salariul lunar brut cuprinde salariul

de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, fiind clar definit

în art. 155 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii. Arată că atât instanța de fond

cât și intimata au asimilat fără nici un suport salariul lunar brut cu salariul

de bază lunar, fiind astfel prejudiciat cu suma de 18.165 RON (impozabilă).

Prin întâmpinarea formulată,

intimata-pârâtă Camera Deputaților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare a expus argumentele

pentru care la calcularea drepturilor bănești cuvenite recurentului a avut în vedere

salariul de bază lunar iar nu salariul total lunar. Salariul de bază constituie

nu numai partea fixă și principală a salariului, ci și un element de referință în

raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, cum ar fi indemnizațiile

sau sporurile.

Invocă Decizia Curții

Constituționale nr. 414/2005 care a statuat că drepturile salariale suplimentare

nu constituie drepturi fundamentale consacrate în constituție, care nu ar mai putea

fi modificate sau chiar anulate.

Intimata mai susține că

recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 24/2000 astfel cum a fost

modificată prin O.G. nr. 10/2007, nefiind incident C. muncii, potrivit principiului

specialia generalibus derogant.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și

potrivit dispozițiilor art. 304

1

că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant G.R.

a fost angajat al Camerei Deputaților,  îndeplinind funcția de expert în cadrul

Direcției generale pentru dezvoltare - Direcția pentru urmărirea și recepția lucrărilor

de investiții - Biroul diriginți (poziția 34 din anexa 24 a statului de funcții).

Prin Ordinul nr. 145 din

22 februarie 2007, Secretarul General al Camerei Deputaților, având în vedere cererea

recurentului, precum și decizia nr. 212936 din data de 13 februarie 2007 a Casei

Locale de Pensii sectorul 4, a stabilit că la data de 1 martie 2007, contractul

său individual de muncă încetează, în temeiul art. 56 lit. d) din C. muncii, prin

pensionare.

Potrivit art. 71

alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar:

”Funcționarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru

motive neimputabile (...), beneficiază de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare

brute, care se impozitează potrivit legii”.

Recurentului-reclamant

i se aplică acest text în temeiul art. 89 alin. (5) raportat la art. 5 alin. (3)

din aceeași lege, care dispun că beneficiază de indemnizația în discuție și personalul

din structurile Parlamentului pentru care încadrarea în muncă se face prin contract

individual de muncă, potrivit C. muncii.

Problema în dispută vizează

lămurirea sintagmei „salariu lunar brut”, în condițiile în care legislația relevantă

nu o definește, iar intimata consideră că este echivalentă cu „salariul de bază

lunar brut”.

Astfel, cum O.U.G.

nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul

contractual din sectorul bugetar, în forma în vigoare după modificările aduse prin

O.G. nr. 10/2007, care constituie reglementarea specială, nu conține nici o referire

la salariul lunar brut, obiectul reglementării, exprimat sintetic în chiar titlul

actului normativ constituindu-l salariul de bază, în mod corect recurentul s-a raportat

la definiția salariului din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii.

Potrivit art. 155 C. muncii

„Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.

În același timp, reglementările

fiscale cuprinse în art. 55-57 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma

în vigoare la data calculării indemnizației în discuție de către intimată (data

pensionării recurentului, 1 martie 2007) precum și în pct. 106 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004 stabilesc că venitul

brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună

de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora

sau de forma sub care sunt acordate.

Prin urmare, nu se poate

considera că salariul lunar brut este egal cu salariul de bază lunar brut, cel de-al

doilea fiind numai o componentă a primului.

În același sens este,

de altfel, și poziția exprimată de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de

Șanse - Direcția Politici Salariale în adresa din 15 ianuarie 2008 ca răspuns la

solicitarea intimatei-pârâte de clarificare a noțiunilor examinate.

Invocarea de către intimată

a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007 nu are nicio relevanță în

cauză întrucât acest text precizează doar că „salariile de bază și indemnizațiile

sunt brute și impozabile”. A accepta teza potrivit căreia acest art. ar defini noțiunea

de salariu brut înseamnă implicit a considera că toate celelalte sporuri ori indemnizații

care nu intră în salariul de bază nu sunt impozabile, ceea ce, este în mod evident

greșit, reglementările fiscale anterior citate fiind elocvente.

Înalta Curte mai constată

că nu există nicio rațiune pentru a asimila cele două noțiuni și pentru că în cuprinsul

Legii nr. 7/2006, care reglementează indemnizația în discuție, legiuitorul le-a

folosit alternativ de mai multe ori, dându-le în mod clar semnificație diferită

[de exemplu în art. 28 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (3), art. 55

alin. (4), art. 72 alin. (5), art. 80 etc.]

Referitor la Decizia

nr. 414/2005 a Curții Constituționale, invocată în întâmpinare, se observă că aceasta

nu are nicio legătură cu problema dedusă soluționării prin prezentul recurs. Prin

respectiva decizie s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale

magistraților, stabilindu-se (ca și în alte decizii anterioare) că „drepturile salariale

suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative,

nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea

fi modificate sau chiar anulate”. Or, în speță, cadrul legal pentru acordarea indemnizației

există și nu se contestă dreptul recurentului, controversa vizând strict interpretarea

sintagmei „salariu lunar brut”.

În fine, un ultim argument

în sprijinul soluției adoptate îl constituie Raportul asupra rezultatelor Comisiei

de mediere la proiectul de lege privind statutul funcționarului public parlamentar

(Legea nr. 7/2006), pentru că relevă cu claritate voința legiuitorului.

Astfel, textul în discuție:

art. 70 alin. (1) a fost adoptat de Camera Deputaților și de Senat cu un cuprins

diferit. Camera Deputaților a stabilit ca recompensa să fie determinată „în raport

cu salariul de bază avut în luna pensionării, în funcție de vechimea realizată

(...)” în timp ce Senatul a hotărât că „funcționarii publici parlamentari, eliberați

din funcție pentru motive neimputabile, beneficiază de o indemnizație egală cu 7

salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.

Textul final, propus spre

adoptare de Comisia de mediere (în unanimitate) este similar cu cel adoptat de Senat,

referindu-se la „7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.

Pentru toate aceste considerente,

în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite

recursul, modificându-se sentința în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei

Camera Deputaților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv

plătită, impozitată potrivit legii.

Admite recursul declarat

de G.R. împotriva sentinței civile nr. 2543 din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantului G.R. împotriva pârâtei Camera Deputaților.

Obligă pârâta Camera Deputaților

la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită (egală cu șapte salarii lunare

brute impozabile) și cea plătită (de 7 salarii lunare de bază).

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 187/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2282 din 29 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2010-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2153 din 22 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea
ÎCCJ 2010-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3521 din 27 octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclam
ÎCCJ 2010-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2010
care beneficia reclamantul la încetarea raportului de serviciu este de 9.772 lei care se impozitează potrivit legii, rezultând ca diferență de plată suma de 6.895 lei, diferență care a fost plătită de Camera Deputaților reclamantului. La te
ÎCCJ 2009-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.I. a chemat în judecată pe Camera Deputaților solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia să-i plăteas
Sursă