ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Camera Deputaților, obligarea acesteia la eliberarea adeverinței tip

necesară recalculării pensiei, obligarea pârâtei la calcularea corectă a

indemnizației cuvenită, precum și la plata diferenței de 26.670 lei dintre

indemnizația cuvenită și cea efectiv plătită.

Prin întâmpinare, pârâta Camera

Deputaților a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în speță nu este vorba

de un refuz nejustificat.

Prin sentința civilă nr. 1042 din 26

februarie 2010, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de

reclamantul M.G. împotriva pârâtei Camera Deputaților, a obligat pârâta să

elibereze reclamantului adeverința tip și, totodată, a obligat pârâta la plata

sumei de 26.670 lei reprezentând diferența indemnizația plătită și cea

cuvenită, sumă ce se va actualiza la data plății cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această sentința,

instanța de fond a reținut în esență următoarele

Prin Ordinul nr. 282 din 03 martie 2008

emis de Secretariatul General al Camerei Deputaților, conform Legii nr. 7/2006,

a încetat raportul de serviciu al reclamantului la data de 05 martie 2008.

Având în vedere prevederile art. 71 alin.

(1) din Legea nr. 7/2006, ale Legii nr. 53/2003, ale Legii nr. 571/2003 și ale

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, instanța de fond a

apreciat că salariu brut de bază nu este același cu salariul brut lunar,

astfel, calculul indemnizației egală cu 7 salarii trebuia raportat la salariul

brut lunar pe luna februarie 2008 și nu la salariul de bază.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că adeverința eliberată reclamantului, de către pârâta Camera

Deputaților, nu conține toate elementele pe care o adeverință tip le conține.

Împotriva acestei sentințe, pârâta

Camera Deputaților a declarat recurs.

În motivarea recursului său, pârâta Camera

Deputaților a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate și pentru

încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Referitor la eliberarea adeverinței tip

– Anexa nr. 8 – se arată că reclamantului i s-au eliberat adeverințele

prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar.

Referitor la obligarea recurentei la

plata sumei de 26.670 lei reprezentând diferența dintre îndemnizația plătită și

cea cuvenită, actualizată la data plății cu indicele de inflație, se arată că

instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr.

7/2006 [art. 73 alin. (1) după republicare] ajungând la concluzia eronată că

salariul brut lunar ar cuprinde pe lângă salariul lunar de bază și sporurile din

ultima lună de activitate și alte venituri salariale.

Se arată că în fapt în considerarea

prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 (art. 73) diferența dintre

îndemnizația brută acordată și îndemnizația brută cuvenită prin recalcularea

îndemnizației cu includerea în salariul brut lunar și a sporurilor de care

beneficia reclamantul la încetarea raportului de serviciu este de 9.772 lei

care se impozitează potrivit legii, rezultând ca diferență de plată suma de

6.895 lei, diferență care a fost plătită de Camera Deputaților reclamantului.

La termenul din 2 noiembrie 2010,

reclamantul intimat a arătat că înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere

privind eliberarea adeverinței.

Înalta Curte analizând cererea de

recurs, normele legale incidente în cauză și din oficiu conform art. 304

1

C. proc. civ. constată că recursul este fondat.

În fapt prin Ordinul nr. 282 din 3

martie 2008 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților, ca urmare a

pensionării – conform art. 62 lit. d) și art. 67 din Legea nr. 7/2006,

reclamantului i-a încetat raportul de muncă.

Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea

nr. 7/2006 – modificată prin Legea nr. 113 din 24 aprilie 2009 „Funcționarii publici

parlamentari al cărui raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile,

în condițiile art. 62 lit. d) și ale art. 64 beneficiază de o indemnizație

egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii. În sensul prezentului

articol prin salariu lunar brut se înțelege salariul de bază lunar brut și

sporurile din ultima lună de activitate”.

În conformitate cu prevederile art.

III alin. (1) din Legea nr. 113 din 24 aprilie 2009 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 7/2006, prevederile art. 71 alin. (3) cu modificările și

completările ulterioare se aplică și funcționarilor publici parlamentari al

cărui raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit. d) și ale art. 64

din Legea nr. 7/2006, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Cum reclamantului intimat i-a

încetat raportul de muncă la data de 5 martie 2008 iar Legea nr. 113/2009 se

aplică și acestei situații anterioare, rezultă că se aplică reclamantului modul

de calcul prevăzut prin modificarea și completarea adusă de Legea nr. 113/2009.

Față de aceste dispoziții legale,

cuantumul care rezultă este cel arătat de recurent – adică 9.772 lei –

impozabilă respectiv diferența de 6.895 lei net – sumă pe care recurenta Camera

Deputaților a achitat-o reclamantului, situație necontestată de acesta. (fila 6

dosar fond).

Înalta Curte nu poate primi

susținerile reclamantului intimat formulate în apărare privind încălcarea

principiului retroactivității legii.

Pe de o parte această situație este

expres prevăzută în Legea nr. 113/2009 iar pe de altă parte judecătorul urmează

a aplica legea așa cum a fost adoptată de legiuitor, neputând-o considera

nepotrivită - nelegală, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor

în stat, consacrat de art. 1 din Constituția României.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, cu aplicarea

greșită a legii.

Se apreciază că în speță nu a fost

dovedit un refuz nejustificat din partea recurentei, întrucât așa cum s-a

arătat mai sus, diferența nu poate cuprinde alte drepturi salariale, respectiv

venituri periodice constând în premii trimestriale, anuale, prime de vacanță (ore

suplimentare, compensări de concediu) ci numai sporurile de care a beneficiat

în ultima lună reclamantul, cele cu caracter permanent.

În consecință, Înalta Curte în

conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica

sentința atacată în sensul că va lua act de renunțarea la judecata capătului de

cerere privind obligarea autorității pârâte la eliberarea adeverinței tip față

de poziția reclamantului – intimat în acest sens, se va respinge în rest

acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Camera Deputaților

împotriva sentinței civile nr. 1042

din

26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios

administrative și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că ia act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea

autorității pârâte la eliberarea adeverinței tip, formulată de reclamantul M.G.

Respinge în rest acțiunea

reclamantului ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

noiembrie 2010.