ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4070/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2572 din 31 mai 2010,

pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 12009/2/2009, a fost declinată

competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu

cu pârâta Camera Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 decembrie 2009, reclamantul C.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Camera Deputaților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună

următoarele: eliberarea unei adeverințe standard necesară întocmirii, depunerii

și obținerii pensiei de serviciu, înscrierea în document a unei baze de calcul de

69.237 RON drepturi salariale, calculul și plata pensiei de serviciu de la 01

noiembrie 2009 în condițiile legislației existente la acea dată și cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii,

a susținut că la 17 septembrie 2009, a solicitat secretarului general al Camerei

Deputaților emiterea și eliberarea adeverinței necesare întocmirii dosarului de

pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 7/2006, republicată, întrucât îndeplinește

condițiile legale.

Apreciază că un element

esențial al actului administrativ solicitat îl constituie baza de calcul a pensiei

reprezentată de venitul brut realizat în luna anterioară formulării cererii de pensionare

pe care-l realizează un funcționar public parlamentar în activitate cu aceeași vechime,

nivele de salarizare și funcție publică.

A mai susținut că prin

scrisoarea din 06 octombrie 2009 a fost informat că nu a exercitat o funcție publică

parlamentară în baza unui raport de serviciu în structurile de specialitate ale

Camerei Deputaților, iar încetarea raporturilor de muncă a avut loc în temeiul prevederilor

C. muncii la data de 17 octombrie 2001, astfel încât nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 80 din Legea nr. 7/2006 pentru a fi beneficiar al acestui tip

de pensie de serviciu.

Pârâta Camera Deputaților

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,

motivat de faptul că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului

în sensul eliberării adeverinței solicitate.

S-a susținut că cele două

răspunsuri comunicate reclamantului nu au natura unor acte administrative unilaterale

cu caracter individual ce exprimă voința explicită a autorității publice de a nu

da curs unei cereri în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) coroborat

cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se mai arată că în perioada

activității acestuia, 01 septembrie 1995-17 septembrie 2001, raportul în baza căruia

reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul structurilor Camerei Deputaților

a fost un raport de muncă potrivit art. 129 din Legea nr. 10/1972 C. muncii.

În ce privește capătul

de cerere referitor la calcul și plata pensiei de serviciu, solicită respingerea

ca inadmisibil, deoarece se situează în sfera litigiilor de asigurări sociale pentru

care legiuitorul a prevăzut o procedură specială în conformitate cu prevederile

Legii nr. 19/2000, republicată, privind sistemul public de pensii și alte drepturi

de asigurări sociale, nefiind de competența contenciosului administrativ.

În raport de obiectul

cauzei obligarea la eliberarea unei adeverințe pentru întocmirea dosarului de pensie

de serviciu și înscrierea în acest document a unei baze de calcul ce reprezintă

drepturile salariale la 30 octombrie 2009 a unui consilier în funcție de director,

calculul și plata pensiei de serviciu de către C.N.P.A.S. la data 01 noiembrie 2009,

cu precizarea că reclamantului i-a încetat activitatea începând cu 17 octombrie

2001 conform art. 129 C. muncii prin Ordinul nr. 1140 emis de Secretariatul

General al Camerei Deputaților, a constatat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 554/2004 deoarece cererea introductivă nu vizează emiterea

unui act administrativ.

În speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 155 lit. e) și f) din Legea nr. 19/2000 care prevăd competența

Tribunalelor ca instanțe de fond în materia asigurărilor sociale în ceea ce privește

stabilirea pensiei de serviciu, cât și actualizarea acesteia.

Pentru considerentele

mai sus expuse, instanța în temeiul art. 158, 159 pct. 2 C. proc. civ. a admis excepția

de necompetență materială a instanței și a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte și asigurări sociale.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs pârâta Camera Deputaților.

În motivarea recursului

pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Reclamantul, considerându-se

lezat într-un drept recunoscut de lege (de a obține adeverința solicitată și de

a beneficia, pe cale de consecință, de dreptul la pensie de serviciu conform

art. 80 din Legea nr. 7/2006), prin refuzul pretins nejustificat al autorității

publice de a soluționa cererea sa, a învestit instanța de contencios administrativ

cu o acțiune având ca obiect obligarea Camerei Deputaților la eliberarea adeverinței

necesare obținerii pensiei de serviciu.

Obiectul cauzei dedus

judecății este unul clar definit, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 554/2005,

instanța de fond fiind învestită cu acțiune împotriva unui act administrativ asimilat,

în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și ale art. 2 alin. (2) – refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere.

Declinând competența,

instanța de fond a interpretat eronat conținutul cererii de chemare în judecată,

calificând neîntemeiat, prin soluția dată, obiectul litigiului cu care a fost învestită

ca fiind circumscris jurisdicției asigurărilor sociale.

Or, împrejurarea potrivit

cărora, prin capătul de cerere accesoriu, reclamantul a solicitat calculul și plata

pensiei de serviciu la care este îndreptățit, nu schimbă natura juridică a litigiului,

al cărui obiect principal vizează un pretins refuz nejustificat de soluționare a

cererii petentului.

Recursul este nefondat.

Condiția refuzului nejustificat

de rezolvare a cererii este necesară pentru atragerea competenței instanței de contencios

administrativ, dar nu și suficientă. Este la fel de importantă cerința ca refuzul

nejustificat să se producă în temeiul puterii publice exercitată de autoritatea

pârâtă în activitatea de executare a legii sau pentru organizarea executării legii.

Apare logic și în consonanță cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004

că dacă actele emise de autoritățile publice sunt supuse controlului instanțelor

de contencios administrativ numai în măsura în care sunt emise/adoptate în regim

de putere publică, și refuzul nejustificat (actul administrativ atipic) să fie cenzurat

în baza Legii nr. 554/2004, la fel, dacă a fost exercitat în temeiul puterii publice,

cu alte cuvinte, să fie în legătură cu un raport de drept administrativ.

Or, în speță, reclamantul

invocă refuzul pârâtei de a-i elibera o adeverință pentru întocmirea dosarului de

pensie de serviciu, nesatisfacerea pretenției reclamantului producându-se în cadrul

unui raport juridic de drept privat, pârâta în calitate de fost angajator, iar reclamantul

ca fost angajat, ceea ce plasează litigiul în sfera litigiilor de asigurări sociale,

cum foarte corect a constatat prima instanță, fiind aplicabile dispozițiile

art. 155 lit. e) și f) din Legea nr. 19/2000.

Față de cele ce preced,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâta Camera Deputaților

fiind nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Camera Deputaților împotriva sentinței nr. 2752 din 31 mai 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2010.