ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.I. a chemat în judecată

Secretariatul General al Camerei Deputaților, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ, să dispună

obligarea acestuia la plata indemnizației prevăzute de art. 73 alin. (1) din

Legea nr. 7/2006.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 10 ianuarie 1996 și-a încetat activitatea în

cadrul pârâtei prin pensionare pentru limită de vârstă.

Urmare a intrării în vigoare

a Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, reclamantul

a solicitat autorității pârâte să-i elibereze o adeverință pentru a i se recalcula

pensia pentru vechime integrală și limită de vârstă. În adeverința emisă, pârâtul

a reținut în mod eronat că reclamantul are o vechime de 5 ani, iar nu de 5 ani și

6 luni. De asemenea, acesta nu a menționat în adeverință dreptul reclamantului la

indemnizația egală cu 7 salarii brute lunare, conform art. 71 alin. (1) din Legea

nr. 7/2006.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de cauza care a făcut

obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008 al Curții de Apel București și în care s-a pronunțat

sentința nr. 3072/2008 prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Recursul formulat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins de către Înalta Curte, prin decizia

nr. 4068 din 6 octombrie 2009, reținându-se că la data pensionării reclamantul avea

calitatea de personal contractual, iar nu de funcționar parlamentar.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4557

din 16 noiembrie 2010 a admis excepția puterii de lucru judecat, respingând acțiunea

formulată de reclamant pe acest temei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a constatat că deși nu poate fi reținută identitatea de obiect

între cauza dedusă judecății și aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008

al Curții de Apel București, în cauză operează totuși autoritatea de lucru judecat,

de vreme ce s-a stabilit în mod irevocabil că reclamantul nu este îndreptățit la

cele 7 salarii brute lunare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul P.I., susținând, în esență, următoarele critici:

a) în cauză, nu există

autoritate de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate de obiect,

cauză și părți, având aceeași calitate.

Astfel, în timp ce obiectul

Dosarului nr. 4222/2/2008 este obligare emitere act administrativ, în Dosarul

nr. 10151/2/2010 acest obiect este refuz acordare drepturi.

b) Recurentul a mai susținut

că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind excepția de nelegalitate este

aplicabil și cauzei de față, astfel că solicită trimiterea cauzei la Curtea de Apel

București, instanță competentă să cerceteze sub aspectul legalității actele administrative

unilaterale cu caracter individual.

c) S-a mai susținut de

către recurent că instanța nu a manifestat rol activ în soluționarea pricinii, întrucât

avea obligația să respingă excepția autorității de lucru judecat și să treacă la

soluționarea cauzei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și

9 C. proc. civ.

Printr-o ultimă critică,

recurentul a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitoare la motivul de revizuire ce

vizează încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, motiv care se adaugă

la motivele de revizuire prevăzute de C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1201 C.

civ., există autoritate de lucru judecat „atunci când a doua cerere de chemare în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași

părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Din analiza acestui text

de lege rezultă că pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, este

suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este

același în ambele acțiuni.

Rezultă așadar că, pentru

a exista lucru judecat dedus într-un proces, din hotărârea pronunțată într-un proces

anterior, este necesar ca prima hotărâre rămasă definitivă să fi rezolvat în fond

procesul dintre părți. Scopul final urmărit de legiuitor prin reglementarea instituției

puterii lucrului judecat este acela de a preîntâmpina pronunțarea a două hotărâri

contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie

contrazise prin hotărârea ulterioară.

Cum prin sentința civilă

nr. 3072 din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului

având ca obiect refuzul pârâtului de a-i soluționa cererea privind reverificarea

modului de stabilire a cuantumului pensiei de serviciu și emiterea unei noi adeverințe

care să menționeze vechimea de 5 ani și 6 luni și indemnizația legală cu 7 salarii

brute lunare și cum prin decizia nr. 4068 din 6 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție recursul formulat împotriva sentinței de mai sus a fost respins

ca nefondat, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru putere de

lucru judecat.

Într-adevăr, așa cum constată

instanța de fond, deși nu poate fi reținută identitatea de obiect între cauza dedusă

judecății și aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 4222/2/2008 al Curții de

Apel București, în cauză operează totuși autoritatea de lucru judecat, întrucât

reclamantul urmărește să repună în discuție dreptul la plata celor 7 salarii brute

lunare asupra cărora însă s-a hotărât în mod irevocabil.

Cât privește critica referitoare

la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 urmează să se constată că aceasta nu-și găsește aplicabilitate în cauza

de față, întrucât așa cum prevede de altfel și acest text de lege, este vorba de

un nou motiv de revizuire iar nu de recurs, în cauză calea de atac exercitată fiind

aceea a recursului.

Examinând și din oficiu

hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare, recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.I. împotriva sentinței civile nr. 4557 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie

2012.