ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5070/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.I. a cerut, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaților, obligarea pârâtului la a-i soluționa cererea înregistrată la 21 februarie 2008, prin care i-a solicitat acestuia să corecteze erorile strecurate în adeverința din 16 iulie 2008 emisă de pârât, în sensul de a i se stabili un cuantum legal al venitului brut realizat de către un funcționar public parlamentar în activitate, cu aceeași vechime, nivel de salarizare și funcție publică și să emită o nouă adeverință care să conțină mențiunile corecte. Prin sentința civilă nr. 3072 din 12 noiembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, atât excepția tardivității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare, cât și acțiunea introdusă de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că excepția tardivității formulării acțiunii nu este întemeiată, întrucât reclamantul a înregistrat acțiunea la data de 14 iulie 2008, confirmându-se termenului legal de introducere a acțiunii (art. 11 Legea nr. 554/2004). Pe fondul cauzei, s-a reținut că autoritatea publică pârâtă i-a eliberat reclamantului adeverința din 16 august 2007 în temeiul art. 72 alin. (7) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, în vederea recalculării pensiei acestuia pentru limita de vârstă și vechime integrală. Față de dispozițiile art. 72 alin. (7) din Legea nr. 7/2006 și de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că adeverința din 16 august 2007 a fost emisă corect, prevederile art. 76 din lege, neaplicându-se reclamantului, întrucât la data intrării în vigoare a acestei legi, acesta avea statutul de pensionar.

La data de 23 decembrie 2008, reclamantul P.I. a solicitat Curții de Apel București să depună completarea în condițiile art. 281 2 C. proc. civ., a dispozitivului sentinței nr. 3072 din 12 noiembrie 2008, pe considerentul că instanța a omis să pună în discuția părților și să se pronunțe asupra capătului de cerere privind excepția de nelegalitate invocată împotriva adeverinței din 16 august 2007, și a Ordinelor din 1995 și din 1996 ale Secretariatului General. Prin sentința civilă nr. 106 din 14 ianuarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului, reținând că aceste solicitări sunt de fapt cereri noi, de vreme ce, nici prin acțiune și nici prin răspunsul la întâmpinare reclamantul nu a invocat excepția de nelegalitate a actelor indicate.

Recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 106 din 14 ianuarie 2009 și a sentinței nr. 3072 din 12 noiembrie 2008 a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4068 din 6 octombrie 2009. Pronunțând această hotărâre instanța supremă a reținut că în speță nu poate fi reținut motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut și că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - Hotărârea atacată, reține instanța de recurs, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, nefiind incident în cauză nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Examinând conținutul adeverinței în discuție, instanța de recurs a reținut că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 72(7) din Legea nr. 7/2006, avându-se în vedere funcția avută de reclamant la data pensionării, respectiv expert. S-a mai reținut de către instanța de recurs, că nu se poate admite nici nesocotirea de către prima instanță a prevederilor art. 89 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, întrucât de prevederile art. 71 alin. (1) nu pot beneficia decât funcționarii publici parlamentari și personalul prevăzut la art. 5 alin. (3) al căror raport de serviciu sau de muncă încetează din motive neimputabile, în condițiile art. 62 lit. d) și art. 64, indemnizația respectivă nefiind de natură a influența în vreun fel stabilirea cuantumului pensiei de serviciu.

Împotriva Deciziei nr. 4068 din 6 octombrie 2009, în temeiul art. 318 C. proc. civ., a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant P.I. Contestatorul a susținut următoarele critici: 1) Instanța de control judiciar a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ. referitoare la principiul rolului activ al instanței, prin aceea că nu a procedat la calificarea judiciară a acțiunii și nu a verificat condițiile de admisibilitate ale acesteia. 2) Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, fără a pune în discuția părților și fără a încuviința sau respinge în parte probele solicitate.

3) Considerentele instanței de recurs conform cărora solicitările din cererea de completare a hotărârii ar fi cereri noi nu sunt fondate întrucât instanța de fond a fost investită pe cale principală cu cererea de obligare emitere act iar pe cale incidentală cu soluționarea unei cereri privind excepția de nelegalitate prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 4) Referitor la admisibilitatea excepției de nelegalitate contestatorul a susținut că prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a introdus în legislația română instituții, noțiuni și soluții noi cum ar fi Excepția de nelegalitate. Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare”. În sensul acestui text „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. În acest sens sunt considerate greșeli materiale, respingerea greșită ca tardiv declarat a unui recurs, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca fiind exercitat de un mandatar fără calitate etc. Cu privire la motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ. urmează a se constata că aceste dispoziții legale au în vedere, omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun. Este, așadar, suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia.

Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac, este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi formulată în vederea înlăturării unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept substanțial sau procedural. În speță, toate criticile formulate de contestator în legătură cu interpretarea dată de instanță unor norme juridice (art. 72 alin. (7) din Legea nr. 7/2006 și art. 71 din același act normativ), calificarea juridică dată obiectului litigiului, încălcarea dreptului procesual privind încuviințarea probelor, circumscrierea litigiului în sfera asigurărilor sociale iar nu a contenciosului administrativ, ca și respingerea cererii de completare a hotărârii instanței de fond, nu pot justifica măsura retractării deciziei pronunțate de instanța de recurs, în caz contrar s-ar deschide părților calea unui veritabil recurs la recurs.

Față de cele arătate, apreciind că nu subzistă nici unul dintre motivele de retractare a deciziei atacate, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.I. împotriva Deciziei nr. 4068 din 6 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010