ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 928/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.M., a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Legislativ, pronunțarea unei

hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele:

pârâtului la recalcularea și plata drepturilor salariale ce i se cuvin,

reprezentând indemnizația egală cu 7 salarii lunare brute care se plătesc

funcționarilor publici parlamentari ai căror raport de serviciu a încetat în

condițiile art. 62 lit. d) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului

public, parlamentar, cu modificările și completări le ulterioare;

care i se cuvine cu rata medie lunară a inflației, începând cu data de 27

aprilie 2009 până la plata efectivă a acesteia.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în perioada 1996 - 2006 și-a desfășurat activitatea în

cadrul autorității pârâte în calitate de funcționar public parlamentar, fiind

încadrat în funcția de consilier I superior 1 șef de sector, iar, din noiembrie

2006 raportul său de serviciu a încetat prin pensionare conform art. 62 lit. d)

din Legea nr. 7/2006 și în consecință conform art. 71 alin. (1) din Legea nr.

7/2006 i-a fost achitată de pârât indemnizația egală cu 7 salarii lunare,

calculate la salariul de bază - fără sporuri.

Reclamantul a mai arătat

că după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2009 a solicitat pârâtului

recalcularea drepturilor cuvenite, în raport de noile dispoziții legale, cerere

nesoluționată până la data formulării acțiunii.

În ședința publică

din 4 februarie 2010 reclamantul a depus la dosar, în baza art. 132 alin. (2)

C. proc. civ. o precizare a acțiunii în ceea ce privește cuantumul total al

sumei solicitate cu titlu de diferență de indemnizație pentru cele 7 luni, sumă

în cuantum de 18.473 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite

condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii

reclamantului în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

reclamantul având un drept recunoscut de lege vătămat în raport de dispozițiile

art. 71 (1) din Legea nr. 7/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

113/24 aprilie 2009.

S-a reținut de către

instanță că acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, apare ca

întemeiată, deoarece conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 113 din 24 aprilie 2009, „prin salariu lunar

brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de

activitate”, iar în raport de sporurile din ultima lună, reclamantul are

dreptul la plata sumei pretinse cu titlu de diferență, conform art. 71 alin.

(1) din Legea nr. 7/2006 modificată, în cuantumul propus de reclamant și

necontestat de pârât.

Instanța nu a reținut

susținerile din întâmpinare, în raport de dispozițiile art. III din Legea nr.

113/2009 prin care se dispune în sensul că „prevederile art. 71 alin. (1) din

Legea nr. 7/2006 se aplică și funcționarilor publici parlamentari al căror

raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit. d), până la data

intrării în vigoare a prezentei legi”, constatând că reclamantul are calitatea

de funcționar public parlamentar.

Față de cele expuse

mai sus, instanța, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis

acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și a constatat existența

unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului în raport de

dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, instanța a

obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 18.473 RON, reprezentând

diferență de indemnizație cuvenită, conform art. 71 alin. (1) din Legea nr.

7/2006, sumă reactualizată cu rata inflației începând cu data de 27 aprilie

2009 și până la data plății efective.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Legislativ, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- în mod greșit

instanța de fond a reținut că reclamantul P.M. a avut calitatea de funcționar

public parlamentar, deși acesta nu a avut vreun raport de serviciu cu una din

cele două Camere ale Parlamentului, ci a fost funcționar public în cadrul

Consiliului Legislativ (persoană juridică distinctă, cu care, de altfel, se și

judecă;

- conform

prevederilor art. 71 din Legea nr. 7/2006, în redactarea în vigoare la data

încetării raportului de serviciu, reclamantul a beneficiat „de o indemnizație

egală cu 7 salarii lunare brute”, potrivit procedurilor de calcul adoptate la

acea vreme atât de Consiliul Legislativ, cât și de cele două Camere ale

Parlamentului, încasând astfel o indemnizație netă în sumă de 18.622 RON. La

acea dată Legea nr. 7/2006 nu explicita noțiunea de salariu lunar brut.

Ulterior, prin Legea nr. 113/2009 art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a fost

modificat, în noua redactare, textul devenit art. 73 precizând că prin salariul

lunar brut se înțelege salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună

de activitate.

- în mod greșit

instanța a constatat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii

reclamantului în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, deoarece Consiliul Legislativ a motivat „refuzul” de plată a

diferențelor de indemnizație solicitate de reclamant prin lipsa unor prevederi

legale exprese referitoare la Consiliul Legislativ cu privire la cheltuielile

bugetare suplimentare rezultate din aplicarea legii, neavând temei legal pentru

a solicita suplimentarea bugetului său.

Recurentul nu și-a

încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

calitatea de funcționar public parlamentar a reclamantului la data pensionării

și aplicarea Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public

parlamentar, acestea rezultă atât din dispozițiile art. 79 alin. (1) din

Constituție, potrivit cărora Consiliul Legislativ este „organ consultativ de

specialitate al Parlamentului” precum și din articolele corespunzătoare din

Legea nr. 7/2006 (art. 90 alin. (1) și, respectiv, art. 94 din forma

republicată) care stabilesc că funcționarilor publici din cadrul Consiliului

Legislativ li se aplică „dispozițiile referitoare la vechimea în specialitate,

la pensionare și la indemnizația ce li se cuvine la pensionare”. Este adevărat

că, abia ulterior, prin dispozițiile pct. 7 din Legea nr. 133/2009, s-a

prevăzut luarea în considerare a sporurilor la calculul respectivei

indemnizații, dar această prevedere „se aplică și funcționarilor publici

parlamentari al căror raport de serviciu a încetat în condițiile art. 62 lit.

b) și ale art. 64 din Legea nr. 7/2006, cu modificările și completările

ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi” (art. III al

Legii nr. 113/2009), deci și reclamantului.

În ceea ce privește

motivul de recurs privind calculul unor contribuții către bugetul de stat la

suma datorată sau alocarea către bugetul instituției a resurselor necesare

executării obligației stabilite de prima instanță, acestea exced fondului

litigiului, fiind probleme ce țin de faza executării hotărârii judecătorești.

Referitor la

obligația reactualizării sumei datorate în raport cu rata inflației (indicele

prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică) aceasta

rezultă dintr-o serie de acte normative, incluzând atât Codul civil (art.

1088), cât și O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute cu titluri

executorii.

În raport de

prevederile legale menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul

urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Legislativ

împotriva Sentinței civile nr. 1385 din 18 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM