ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1478/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2713 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, o bligând-o pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 15.995 lei impozabili, actualizată cu indicele de inflație de la data de 05 aprilie 2009 la data plății efective. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Conform art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, în vigoare la 1 ianuarie 2008, data încetării raportului de serviciu al reclamantei, „Funcționarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile în condițiile art. 62 lit. d) și art. 64, beneficiază de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.

Reține prima instanță că salariul brut impozabil cuprinde salariul brut de bază la care se adaugă: sporurile, indemnizațiile, compensările si indexările, avantajele în natură. Drept urmare, se arată în considerentele sentinței atacate, susținerile reclamantei cu privire la modul de calcul (aceasta primind în mod eronat doar echivalentul a 7 salarii de bază) sunt fondate, cu mențiunea că veniturile de care reclamanta a beneficiat în ultima lună de activitate – compensație concediu de odihnă, ore suplimentare, prime (fd. 10%) – nu au un caracter permanent (spre deosebire de sporurile de vechime, stabilitate, confidențialitate, condiții vătămătoare). Or, arată instanța de fond, legiuitorul s-a raportat în calculul indemnizației la noțiunea generică de „salarii lunare brute”, rezultând că doar veniturile cu caracter regulat pot fi avute în vedere, venituri care, de altfel, au fost recunoscute de pârâtă prin întâmpinare.

Concluzionează prima instanță că, față de considerentele de mai sus și în raport cu principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat ca urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale, acțiunea reclamantei este întemeiată, în limitele arătate, impuse de conținutul noțiunii de„salarii lunare brute” . Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta. În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond a motivat admiterea capătului de cerere privind actualizarea sumei prin reținerea în sarcina instituției a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale, ipoteză care nu se identifică cu conceptul juridic și condițiile care se cer îndeplinite pentru a fi admisă.

A mai arătat recurenta că la data încetării raportului de serviciu a reclamantei - 1 ianuarie 2008 – legislația în vigoare nu oferă o definiție a noțiunii de salariu brut lunar, iar modul de calcul al indemnizației prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a avut la bază dispozițiile speciale ale acestui act normativ potrivit principiului specialia generalibus derogant . Instanțele de fond au adoptat soluții diferite cu privire la modul de calcul prin interpretarea și aplicarea diferită a prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 determinând și o practică neunitară a acestor tipuri de litigii. În urma pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 (dosar 10935/3/2007), s-a modificat această prevedere legală prin adoptarea Legii nr. 113 /2009, iar instituția pârâtă a procedat la acordarea unitară a plății diferențelor de indemnizație foștilor salariați.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 Cod procedură civilă. Reclamanta intimată D.D. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Înalta Curte analizând cererea de recurs a constatat că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: În speță, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 prin raportare la art. 155 C. muncii, care au fost soluționate de instanța de fond în mod corect și în concordanță cu soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceasta este în sensul că îndemnizația la care au dreptul funcționarii publici parlamentari ca urmare a încetării raporturilor de serviciu din motive neimputabile, se calculează în raport de salariul lunar brut care include, pe lângă salariul de bază lunar și sporurile, adaosurile și drepturile bănești acordate potrivit legii ori contractelor de muncă, cu caracter permanent (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 10935/3/2007). Recurenta, prin motivele de recurs, învederează faptul că nu se află în culpă dacă a interpretat și aplicat greșit legea, admițând că după pronunțarea soluției de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a recunoscut și plătit diferențele salariale. Prin urmare, recurenta recunoaște practic că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Față de cele reținute mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Camera Deputaților împotriva sentinței nr. 2713 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.