ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1478/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2713 din 23

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată

de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, o

bligând-o

pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 15.995

lei impozabili, actualizată cu indicele de inflație de la data de 05

aprilie 2009 la data plății efective.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarele:

Conform

art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, în vigoare la 1 ianuarie 2008, data

încetării raportului de serviciu al reclamantei, „Funcționarii

publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru motive

neimputabile în condițiile art. 62 lit. d) și art. 64,

beneficiază de o indemnizație egală cu 7 salarii lunare brute,

care se impozitează potrivit legii”.

Reține

prima instanță că salariul brut impozabil cuprinde salariul brut

de bază la care se adaugă: sporurile, indemnizațiile,

compensările si indexările, avantajele în natură.

Drept

urmare, se arată în considerentele sentinței atacate,

susținerile reclamantei cu privire la modul de calcul (aceasta primind în

mod eronat doar echivalentul a 7 salarii de bază) sunt fondate, cu

mențiunea că veniturile de care reclamanta a beneficiat în ultima

lună de activitate – compensație concediu de odihnă, ore

suplimentare, prime (fd. 10%) – nu au un caracter permanent (spre deosebire de

sporurile de vechime, stabilitate, confidențialitate, condiții

vătămătoare).

Or,

arată instanța de fond, legiuitorul s-a raportat în calculul

indemnizației la noțiunea generică de „salarii lunare brute”,

rezultând că doar veniturile cu caracter regulat pot fi avute în vedere,

venituri care, de altfel, au fost recunoscute de pârâtă prin întâmpinare.

Concluzionează

prima instanță că, față de considerentele de mai sus

și în raport cu principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat ca

urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor

legale, acțiunea reclamantei este întemeiată, în limitele

arătate, impuse de conținutul noțiunii de„salarii lunare brute”

.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs pârâta.

În

motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond

a motivat admiterea capătului de cerere privind actualizarea sumei prin

reținerea în sarcina instituției a interpretării și

aplicării eronate a dispozițiilor legale, ipoteză care nu se

identifică cu conceptul juridic și condițiile care se cer îndeplinite

pentru a fi admisă.

A

mai arătat recurenta că la data încetării raportului de serviciu

a reclamantei - 1 ianuarie 2008 – legislația în vigoare nu oferă o

definiție a noțiunii de salariu brut lunar, iar modul de calcul al

indemnizației prevăzute de art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 a

avut la bază dispozițiile speciale ale acestui act normativ potrivit principiului

specialia generalibus derogant

.

Instanțele

de fond au adoptat soluții diferite cu privire la modul de calcul prin

interpretarea și aplicarea diferită a prevederilor art. 71 alin. (1) din

Legea nr. 7/2006 determinând și o practică neunitară a acestor tipuri

de litigii.

În

urma pronunțării Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 71 alin. (1) din

Legea nr. 7/2006 (dosar 10935/3/2007), s-a modificat această prevedere

legală prin adoptarea Legii nr. 113 /2009, iar instituția pârâtă

a procedat la acordarea unitară a plății diferențelor de

indemnizație foștilor salariați.

În

drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

Cod procedură civilă.

Reclamanta

intimată D.D. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca neîntemeiat.

Înalta

Curte analizând cererea de recurs a constatat că este nefondată

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În

speță, se pune problema interpretării și aplicării

dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 prin raportare la art.

155 C. muncii, care au fost soluționate de instanța de fond în mod

corect și în concordanță cu soluția de principiu

adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceasta

este în sensul că îndemnizația la care au dreptul funcționarii

publici parlamentari ca urmare a încetării raporturilor de serviciu din motive

neimputabile, se calculează în raport de salariul lunar brut care include,

pe lângă salariul de bază lunar și sporurile, adaosurile și

drepturile bănești acordate potrivit legii ori contractelor de muncă,

cu caracter permanent (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție

nr. 10935/3/2007).

Recurenta,

prin motivele de recurs, învederează faptul că nu se află în

culpă dacă a interpretat și aplicat greșit legea,

admițând că după pronunțarea soluției de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, a recunoscut și

plătit diferențele salariale.

Prin urmare,

recurenta recunoaște practic că soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică.

Față

de cele reținute mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Camera Deputaților împotriva sentinței nr. 2713 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 martie 2010.