ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2238/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Camera Deputaților, suspendarea executării Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale privind modelul deciziei de recalculare emis în temeiul dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 737/2010 și a actelor administrative subsecvente convenției înregistrate la Camera Deputaților - Secretariatul general din 10 ianuarie 2007, anularea acestor acte administrative unilaterale, menținerea pensiei sale de serviciu și obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 RON cu titlul de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1380 din data de 23 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea formulată vizează un litigiu de asigurări sociale. S-a stabilit că în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 coroborate cu dispozițiile art. 87, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, prezenta cerere, având ca obiect decizia de recalculare a pensiei, este de competența de primă instanță a tribunalului în raza teritorială a căruia domiciliază reclamantul.

2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra cererii cu care a fost investită, prin care se solicita și anularea Ordinului președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 671/2010, în temeiul art. 8 alin. (1 3 ) din Legea nr. 554/2004. Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă și asigurări sociale, întrucât în cauză nu este vorba despre un litigiu de asigurări sociale.

Se precizează că instanța a fost investită cu o cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 671/2010 în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, precum și cu cerere privind anularea acestuia și a actelor subsecvente, astfel că revenea competența de soluționare a cauzei instanței de contencios administrativ. Casa Națională de Pensii Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală sentința recurată. Camera Deputaților a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de recurs potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, susținând și faptul că a fost promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, apreciază că aceasta este nefondată. Potrivit art. XXII din Legea nr. 202/2010 „(1) Procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de desființare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile. (2) Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și (51), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159 1 , art. 281 2 , art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (61), art. 315 alin. (31), precum și ale art. 329-330 7 din C. proc.

civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi”. Cum cererea reclamantului este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 nu sunt incidente dispozițiile art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, astfel că este nefondată excepția invocată. În ceea ce privește recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerente ce urmează a fi expuse.

După cum se constată din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Camera Deputaților, suspendarea executării Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale privind modelul deciziei de recalculare emis în temeiul dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 737/2010 și a actelor administrative subsecvente convenției înregistrate la Camera Deputaților - Secretariatul general din 10 ianuarie 2007, anularea acestor acte administrative unilaterale, menținerea pensiei sale de serviciu și obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 RON cu titlul de daune morale, invocând ca temei legal dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 14, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004. Instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) din C. proc.

civ., avea obligația de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății. De asemenea, aceasta trebuia să stabilească, în concret, obiectul cererii de chemare în judecată în raport de motivele de fapt și temeiul de drept invocate de recurent. Or, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond a declinat competența de soluționare a cauzei fără a ține seama de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 313 din C. proc. civ., pentru o bună administrare a justiției, Înalta Curte va dispune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță.

Prima instanță urmează să analizeze dacă Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 671 din 30 iulie 2010, cât și celelalte acte subsecvente menționate de reclamant îndeplinesc cerința de a fi acte administrative în sensul definiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și să se pronunțe în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 1380 din data de 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.