ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2238/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul

Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi

de Asigurări Sociale și Camera Deputaților, suspendarea executării Ordinului Președintelui

Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale privind modelul

deciziei de recalculare emis în temeiul dispozițiilor art. 10 din H.G. nr. 737/2010

și a actelor administrative subsecvente convenției înregistrate la Camera Deputaților

- Secretariatul general din 10 ianuarie 2007, anularea acestor acte administrative

unilaterale, menținerea pensiei sale de serviciu și obligarea pârâtelor la plata

sumei de 20.000 RON cu titlul de daune morale.

Prin sentința civilă

nr. 1380 din data de 23 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței sale materiale,

invocată de către pârâta

Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă

și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că acțiunea formulată vizează un litigiu de asigurări

sociale.

S-a stabilit că în conformitate

cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 coroborate cu dispozițiile

art. 87, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, prezenta cerere, având ca obiect decizia

de recalculare a pensiei, este de competența de primă instanță a tribunalului în

raza teritorială a căruia domiciliază reclamantul.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul A.D.,

criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra

cererii cu care a fost investită, prin care se solicita și anularea Ordinului președintelui

Casei Naționale

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

nr. 671/2010, în temeiul art. 8 alin.

(1

3

) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a

susținut, în esență, că în mod greșit a fost declinată competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, întrucât în cauză nu este vorba despre un litigiu de asigurări sociale.

Se precizează că instanța

a fost investită cu o cerere de suspendare a executării Ordinului nr. 671/2010 în

temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, precum și cu cerere privind anularea

acestuia și a actelor subsecvente, astfel că revenea competența de soluționare a

cauzei instanței de contencios administrativ.

Casa Națională de Pensii

Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca legală sentința recurată.

Camera Deputaților a formulat

întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de recurs potrivit dispozițiilor

art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 202/2010, susținând și faptul că a fost promovat împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

recurs.

Înalta Curte analizând

cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, apreciază că aceasta este nefondată.

Potrivit

art. XXII din Legea nr. 202/2010

„(1) Procesele în materie

civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi,

a competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele

instanțe. În caz de desființare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare,

dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile.

(2) Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1),

art. 129 alin. (5) și (51), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159

1

,

art. 281

2

, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (61),

art. 315 alin. (31), precum și ale art. 329-330

7

din C. proc. civ., republicat,

cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta

lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul

legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi”.

Cum cererea reclamantului

este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 nu sunt incidente dispozițiile

art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act

normativ, astfel că este nefondată excepția invocată.

În ceea ce privește recursul

declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerente ce urmează

a fi expuse.

După cum se constată din

cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Casa Națională

de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Camera Deputaților, suspendarea

executării Ordinului Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi

de Asigurări Sociale privind modelul deciziei de recalculare emis în temeiul dispozițiilor

art. 10 din H.G. nr. 737/2010 și a actelor administrative subsecvente convenției

înregistrate la Camera Deputaților - Secretariatul general din 10 ianuarie 2007,

anularea acestor acte administrative unilaterale, menținerea pensiei sale de serviciu

și obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 RON cu titlul de daune morale, invocând

ca temei legal dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 14, art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/ 2004.

Instanța de fond, potrivit

dispozițiilor art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., avea obligația de a hotărî numai

asupra obiectului cererii deduse judecății.

De asemenea, aceasta trebuia

să stabilească, în concret, obiectul cererii de chemare în judecată în raport de

motivele de fapt și temeiul de drept invocate de recurent.

Or, astfel cum rezultă

din cuprinsul sentinței recurate, instanța de fond a declinat competența de soluționare

a cauzei fără a ține seama de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum

aceasta a fost formulată.

Având în vedere aceste

considerente, în temeiul art. 313 din C. proc. civ., pentru o bună administrare

a justiției, Înalta Curte va dispune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei

la aceeași instanță.

Prima instanță urmează

să analizeze dacă Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte

Drepturi de Asigurări Sociale nr. 671 din 30 iulie 2010, cât și celelalte acte subsecvente

menționate de reclamant îndeplinesc cerința de a fi acte administrative în sensul

definiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și să se

pronunțe în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de A.D. împotriva sentinței civile nr. 1380 din data de 23 februarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza la

aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie

2011.