ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2657/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2657/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului de competență
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub
nr. 857/2 din 28 ianuarie 2011
contestatorul
D.L.A. a solicitat instanței să se dispună, în contradictoriu cu intimata Casa
Națională de Pensii și Alte Asigurări Sociale, în temeiul art. 14 și art. 15
din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 692 din 12 august 2010
și a Ordinului nr. 1031 din 27 septembrie 2010, până la soluționarea pe fond a
cauzei.
Prin
întâmpinarea depusă la dosar la data de 3 martie 2011 s-au invocat excepția
conexității, excepția netimbrării, excepția prematurității introducerii
acțiunii și excepția lipsei de interes de către intimată.
Totodată, prin
cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 martie 2011,
reclamantul a solicitat a se dispune în contradictoriu cu aceeași intimată și
anularea Ordinelor Președintelui C.N.P.A.S. nr. 711 din 19 august 2010, nr. 1031
din 27 septembrie 2010 și nr. 692 din 12 august 2010, reintegrarea sa în
funcția deținută, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data
de 27 septembrie 2010 până la data achitării lor efective și a dobânzii legale,
la plata daunelor morale de 2000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 1714 din 7 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată la data de 4 aprilie 2011
pe rolul acestei instanțe, la secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
sociale.
În ședința
publică din 9 iunie 2011 s-au admis excepția litispendenței în ceea ce privește
cererile de suspendare a executării Ordinelor nr. 692 din 12 august 2010 și nr.
1031 din 27 septembrie 2010 și excepția conexității în ceea ce privește cererea
de suspendare a ordinului nr. 711 din 19 august 2010 și s-a dispus reunirea
cauzei înregistrată pe rolul aceleiași instanțe cu nr. 42809/3/2011 la prezenta
cauza, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 și de art. 164
C. proc. civ.
De asemenea,
la termenul de judecată din data de 29 septembrie 2011 a fost admisă excepția
litispendenței în ceea ce privește cererile de anulare a Ordinului nr. 1031/28
septembrie 2010, de reintegrare a contestatorului pe postul deținut anterior,
de plată a despăgubirilor de care ar fi beneficiat contestatorul de la data
concedierii și până la data reintegrării și cererea referitoare la suspendarea
executării Ordinului nr. 1031 din 28 septembrie 2010, acestea fiind reunite cu
cererea de formează obiectul Dosarului nr. 49872/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Reclamantul
a invocat, prin cererea depusă la dosar la data de 24 mai 2011, excepția
necompetenței materiale, cu motivarea că ordinele atacate sunt acte
administrative.
Prin
sentința civilă nr. 81877 din 29 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a
VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței
materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în
conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 158 alin. (1) și alin. (3),
art. 159 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ.
Totodată,
constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 21 și art.
22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat cauza regulatorului de competență Înaltei
Curți de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului.
Pentru a
dispune astfel Tribunalul București a reținut că prin Ordinul Președintelui C.N.P.A.S.
nr. 692 din 12 august 2010 s-a stabilit faptul că prevederile Ordinului M.M.F.P.S.
nr. 614 din 27 iulie 2010 privind aprobarea procedurii de restructurare și
reorganizare la nivelul M.M.F.P.S., care reglementează modalitatea de
organizare și de desfășurare a examenului pentru ocuparea unor posturi din
cadrul compartimentelor supuse restructurării/ reorganizării se aplică și la
nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Asigurări Sociale pentru întregul
personal afectat de măsurile de reorganizare, conform prevederilor H.G. nr. 662/2010.
Mai reține
tribunalul că la data de 19 august 2010 Președintele C.N.P.A.S. a emis Ordinul nr.
711 prin care a stabilit, în baza Ordinului M.M.F.P.S. nr. 614/2010, componența
comisiei de examen și a comisiei de soluționare a contestațiilor la examenul ce
se va organiza de către pârâtă pentru ocuparea posturilor din cadrul Direcției
Economice și Execuție Bugetară din cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte
Asigurări Sociale, direcție supusă reorganizării/restructurării, iar prin
Ordinul nr. 1031 din 27 septembrie 2010 s-a dispus concedierea contestatorului
în conformitate cu prevederile art. 65 C. muncii, concediere ce a fost
determinată tocmai de desființarea locului de muncă, datorată reorganizării
activității C.N.P.A.S.
S-a
reținut în actul de concediere că punctajul obținut de contestator la examenul
ce s-a desfășurat în perioada 23 - 27 august 2010 a fost cel mai mic dintre
punctajele candidaților ce au concurat pe aceeași funcție.
Spre
deosebire de Ordinul de concediere nr. 1031 din 27 septembrie 2010, care a
produs efecte strict asupra raporturilor de muncă dintre părți, Ordinele
președintelui C.N.P.A.S. nr. 692 din 12 august 2010 și nr. 711 din 19 august 2010
sunt acte ce au fost emise de intimată în realizarea puterii publice, deoarece
concretizează voința acesteia ca subiect de drept învestit cu putere publică,
produc efecte în interiorul instituției publice, față de personalul său, astfel
că au natura unor acte administrative cu caracter intern, un argument în plus
fiind și faptul că prin sentința civilă nr. 3824 din 31 mai 2011 Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a calificat Ordinul
nr. 711 din 19 august 2010 ca fiind un act administrativ când a analizat
îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
pentru suspendarea executării ordinului până la pronunțarea instanței de fond.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în
baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. (2) C. proc. civ., Înalta Curte
reține următoarele:
Cauza de față
are ca obiect cererea formulată de contestatorul D.L.A. în temeiul prevederilor
art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind anularea Ordinelor emise de
Președintele C.N.P.A.S. nr. 692 din 12 august 2010, nr. 1031 din 27 septembrie 2010
și nr. 711 din 19 august 2010, suspendarea executării acestor ordine până la
soluționarea pe fond a cauzei, reintegrarea în funcția deținută de contestatar,
obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data de 27 septembrie 2010
până la data achitării lor efective și a dobânzii legale, obligarea la plata
daunelor de 2.000 lei.
Se mai
reține că Ordinul președintelui C.N.P.A.S. nr. 692 din 12 august 2010 prin care
s-a stabilit faptul că prevederile Ordinului M.M.F.P.S. nr. 614 din 27 iulie 2010
privind aprobarea procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul M.M.F.P.S.,
care reglementează modalitatea de organizare și de desfășurare a examenului
pentru ocuparea unor posturi din cadrul compartimentelor supuse
restructurării/reorganizării se aplică și la nivelul Casei Naționale de Pensii
și Alte Asigurări Sociale pentru întregul personal afectat de măsurile de
reorganizare, conform prevederilor H.G. nr. 662/2010 și Ordinul nr. 711 din 19
august 2010, prin care s-a stabilit, în baza Ordinului M.M.F.P.S. nr. 614/2010,
componența comisiei de examen și a comisiei de soluționare a contestațiilor la examenul
pentru ocuparea posturilor din cadrul Direcției Economice și Execuție Bugetară
din cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte Asigurări Sociale, direcție supusă
reorganizării/ restructurării, sunt acte ce au fost emise de intimată în
realizarea puterii publice, astfel cum corect a reținut și tribunalul, iar
potrivit, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică specială nu se prevede altfel.
Se constată că
dispozițiile acestui text de lege sunt aplicabile în cauză, întrucât nu s-a
stabilit o altă competență în materie printr-o lege organică specială.
Cum capătul
principal de cerere, respectiv anularea Ordinelor emise de Președintele C.N.P.A.S.
nr. 692 din 12 august 2010, nr. 1031 din 27 septembrie 2010 și nr. 711 din 19
august 2010 este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a
curții de apel, în raport de dispozițiile legale sus-menționate, se constată că
și soluționarea cererii de suspendare a executării acestora este de competența
aceleiași instanțe.
Așa fiind,
față de cele menționate, se constată că instanța competentă material să
soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
6 aprilie 2012.