ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4609/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4609/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, obligarea acestora
la recuperarea prejudiciului cauzat, prin recalcularea drepturilor prevăzute de
art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că este persoană cu handicap și din acest motiv se află într-o
situație materială specială, iar pârâții refuză să-i acorde drepturile prevăzute
pentru persoanele aflate în această categorie, din punct de vedere medical.
Prin întâmpinările formulate,
pârâtele au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta Casa Națională
de Pensii invocând și necompetența materială a instanței de apel.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 526
din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul
României și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și, pe
cale de consecință, a respins acțiunea față de acești pârâți; a admis excepția de
necompetență materială invocată din oficiu, declinând competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Considertentele reținute
de prima instanță în motivarea soluției sale
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
În privința excepției
lipsei calității procesuale pasive a pârâților a reținut că nu rezultă existența
unui raport juridic obligațional cu aceștia, care să poată fi transpus prin prezenta
cerere într-un raport de drept procesual.
Referitor la excepția
necompetenței materiale a instanței de apel, s-a reținut faptul că, în speță, în
raport de pretențiile reclamantului referitoare la drepturi de asigurări sociale,
sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 19/2000, potrivit
cărora tribunalele soluționeată în primă instanță litigiile privind „
a) modul de calcul și de depunere a contributiei de asigurari
sociale; b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere; c) înregistrarea, evidența
și certificarea contribuției de asigurări sociale; d) deciziile de pensionare; e)
refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări
sociale; f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizatiilor și a altor
drepturi de asigurari sociale; g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții
încheiate conform prezentei legi; h) contestațiile împotriva măsurilor de executare
silită, dispuse în baza prezentei legi; i) alte drepturi și obligații de asigurări
sociale născute în temeiul prezentei legi.”
Recursul declarat în
cauză
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
solicitând fie casare hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași
instanțe, fie casarea hotărârii și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost
formulată, cu cheltuieli de judecată.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând cu prioritate,
potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte reține
următoarele:
Asupra admisibilității
recursului
Potrivit art. 158
alin. (3) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010: „dacă instanța se declară
necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis
de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională
competent”.
Din interpretarea logico-juridică
a acestui text de lege rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că împotriva hotărârii
de declinare a competenței nu se poate exercita nicio cale de atac.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurul
ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de R.I. împotriva sentinței nr. 526 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 octombrie 2011.