ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5134/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5134/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul

General, anularea deciziei nr. 14 din 29 ianuarie 2009 și a deciziei

rectificative nr. 52/2009 emise de pârâtă, reîncadrarea în funcția de referent

cls. III, grad profesional superior, treapta I în cadrul Gărzii Financiare –

Comisariatul Central, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 173 din 28

octombrie 2008, plata drepturilor bănești aferente acestei perioade neîncasate

din vina angajatorului, actualizate cu rata dobânzii legale.

În motivarea în fapt a cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, emisă de

pârâtă, a fost menținută în activitate pe o perioadă de 12 luni, începând cu 11

noiembrie 2008 în funcția de referent cls. III, grad profesional superior,

treapta I, iar prin decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 s-a dispus ca începând

cu 1 februarie 2009, să-i înceteze de drept raporturile de serviciu potrivit

art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999. Ulterior prin

Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009, s-a dispus modificarea art. 1 din Decizia

14/2009, în sensul că raporturile de serviciu încetează cu data de 28 aprilie 2009.

Reclamanta a arătat că deciziile

contestate sunt nelegale, pentru că situația sa nu se încadrează în prevederile

art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât

condiția comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare

anticipată, nu este îndeplinită, reclamanta nedepunând nici un dosar de

pensionare.

A mai arătat reclamanta că decizia

rectificativă emisă de pârât este nelegală întrucât, deși e abrogată decizia

14/2009, a produs efecte juridice până la 27 aprilie 2009 - data emiterii

deciziei rectificative, iar prevederile memorandumului din 30 decembrie 2009

invocate de către pârâtă ca temei al emiterii deciziei contestate, nu îi sunt

aplicabile, întrucât contractul său de muncă a fost pe perioadă nedeterminată,

reclamanta nu a primit decizie de pensionare pentru limită de vârstă, iar

condițiile standard de pensionare și stagiul minim de cotizare le-a îndeplinit

în anul 2008 și nu în anul 2009, data emiterii deciziei.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Cu privire la sentința civilă nr. 713

din 9 februarie 2010

Prin sentința civilă nr. 713 din 9

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.M.

în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General; a anulat decizia

nr. 14 din 29 ianuarie 2009 și decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009 emise de

pârâtă; a obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei

pentru perioada 28 aprilie 2009–11 noiembrie 2009 actualizate cu indicele de

inflație la data plății efective; a respins capătul de cerere privind

reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută și a obligat pârâtul la

300 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Decizia nr. 14/2009, atacată în

cauză, a fost emisă de pârâtă

în perioada în care reclamanta se afla în incapacitate temporară de

muncă, astfel cum reiese din certificatul de concediu medical aferent perioadei

26 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2009, cu încălcarea dispozițiilor

art. 36 din Legea 188/1999

modificată și republicată

.

Astfel, instanța de fond reținând că

s

ancțiunea care

intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții legale este, astfel cum s-a

stabilit în mod constant în literatura de specialitate își în practica

juridică, nulitatea actului prin care încetează sau se modifică raporturile de

serviciu,

a constatat

că decizia nr. 14/2009

este

nulă absolut, nulitate care atrage aceeași sancțiune și pentru actele

subsecvente, respectiv pentru decizia rectificativă nr. 52 din 27 aprilie 2001

emisă de pârâtă.

Totodată, constatând că prin

emiterea deciziilor atacate reclamantei i s-a produs un prejudiciu, constând în

lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite, potrivit deciziei nr. 173/2008, a

obligat pârâta să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru

perioada 28 aprilie 2009 - 11 noiembrie 2009, cu actualizarea acestor sume cu

indicele de inflație la data plății efective către reclamantă.

În ceea ce privește capătul de

cerere formulat de către reclamantă referitor la reintegrarea în funcția

publică deținută, instanța a avut în vedere conținutul deciziei nr. 173 din 28

octombrie 2008, potrivit cu care reclamanta urma să-și desfășoare activitatea

în cadrul pârâtei până la 11 noiembrie 2009, data pronunțării prezentei

sentințe și dispozițiile art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea

188/1999.

Cu privire la sentința civilă nr. 1783

din 20 aprilie 2010

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 30 mai 2010, reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului

sentinței nr. 713 din 09 februarie 2010, cu motivarea că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din H.G. nr. 533/2007, modificată și

completată, în sensul că în categoria drepturilor bănești, la care a fost

obligată pârâta prin sentința menționată, se includ și stimulentele acordate la

nivelul instituției.

Prin sentința civilă nr. 1783 din 20

aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de lămurire a dispozitivului

sentinței civile nr. 713 din 9 februarie 2010 formulată de reclamanta

A.M. în contradictoriu cu pârâta

Garda Financiară - Comisariatul General.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă a cărei

lămurire se solicită a obligat pârâta la plata drepturilor salariale care s-ar

fi cuvenit reclamantei pentru perioada în care și-a produs efectele o decizie

apreciată nelegală.

Or, stimulentele solicitate nu pot

fi asimilate drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici în baza

Legii 188/1999 modificată și republicată, întrucât acordarea lor se realizează

în baza unor criterii legale, a căror îndeplinire sau neîndeplinire nu poate fi

cenzurată sau constatată de instanța de judecată, aceasta fiind atributul

exclusiv al angajatorului, respectiv al pârâtei.

Concluzionând, judecătorul fondului

a considerat astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 281

1

C.

proc. civ., privind înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului

sentinței atacate.

Financiară - Comisariatul General a fost formulat în baza dispozițiilor art. 20

din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. împotriva sentinței

civile nr. 713 din 9 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București.

Susține recurenta că în cauză

operează un motiv de încetare de drept a raportului de serviciu conform art. 98

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel că motivele de drept care au

format convingerea instanței, respectiv art. 34 din legea privind Statutul

funcționarilor publici, nu sunt aplicabile în cauză.

Mai mult, reclamanta nu se afla în incapacitate

temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună în momentul când a fost emisă

decizia nr. 14/2009, astfel cum prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) din

același act normativ.

Recurenta-reclamantă A.M. a formulat

recurs atât împotriva sentinței civile nr. 713 din 9 februarie 2010 în privința

capătului de cerere accesoriu privind plata drepturilor bănești pe care le-a

solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la

termenul din 10 noiembrie 2009, cât și împotriva sentinței civile nr. 1783 din

20 aprilie 2010 pronunțată de aceeași instanță, în cererea având ca obiect lămurirea

dispozitivului hotărârii prin care Curtea de apel s-a pronunțat asupra fondului

pretențiilor deduse judecății.

Solicită în acest sens modificarea

hotărârilor, în sensul obligării pârâtei Garda Financiara - Comisariatul

General, la plata drepturilor bănești, compuse din salariul de baza, sporul de

vechime si stimulentele cuvenite conform coeficientului de repartizare la

nivelul Gărzii Financiare - Comisariatul general, pentru perioada cuprinsa

intre 28 aprilie 2009 si

11 noiembrie 2009,

precum si actualizarea acestor drepturi cu rata dobânzii legale, calculata

pentru

aceste sume la data plății efective, inclusiv, conform dispozițiilor O.G. nr.

9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru

obligațiile bănești, aprobata prin Legea

nr. 356/2002.

Arată că

prin emiterea deciziilor contestate și

anulate de instanța de fond în mod legal,

prejudiciul care s-a produs este format din toate drepturile

bănești actualizate care s-ar fi cuvenit în temeiul Deciziei nr. 173/2008 emisă

de pârâtă

prin care am

fost menținută în funcția publică pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de

11 noiembrie 2008.

Cu privire la sentința civilă

nr.1783 din 20 aprilie 2010, recurenta invocă art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susține că a fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind

lipsită de temei legal, întrucât nu a cerut lămurirea dispozitivului sentinței civile

nr. 713 din 09 februarie 2010 pentru că ar fi "contradictorialitate între

considerentele și dispozitivul acesteia în sensul art. 281

1

C. proc.

civ.” astfel cum a reținut instanța, ci pentru că a apreciat că sunt necesare

lămuriri cu privire la înțelesul și aplicarea dispozitivului acestei sentințe în

temeiul art. 281

1

C. proc. civ.

Apreciază recurenta că prin

acordarea stimulentelor, instanța nu se substituie autorității pârâte și că

practica instanțelor de judecată

în materia analizată este în sensul de

acordare de "despăgubiri bănești",

în care se includ și stimulentele. În acest sens,

invocă

și jurisprudența

î

naltei Curți de Casație și Justiție și

a Curții de Apel București cu privire la

acordarea despăgubirilor

bănești, respectiv:

decizia nr. 3982 din 15

noiembrie 2006, d

ecizia nr. 1698 din

21 martie 2007 și

Decizia nr.

2918/2007

pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și

Decizia nr. 2796 din 07 noiembrie 2007 pronunțata de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

derulată în recurs. Apărările părților

Prin

întâmpinarea depusă la dosar A.M. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca

nefondat, arătând că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că Decizia

contestată în cauză, respectiv Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 emisă de

comisarului general al Gărzii financiare a fost emisă de pârâtă, în perioada în

care reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă - concediu de boală -

astfel cum reiese din certificatul de concediu medical seria CCMB nr. 508220 aferent

perioadei 26 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2009, și legal a dispus anularea

Deciziei nr. 14/2009, precum și a Deciziei rectificative nr. 52 din 27 aprilie 2009

care fiind un act subsecvent are aceeași soartă cu actul principal.

De asemenea

recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la ambele recursuri declarate de

reclamantă, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate cu motivarea în

esență că

legiuitorul a prevăzut numai posibilitatea acordării stimulentelor, in

funcție de criteriile menționate expres in art. 8 din Anexa nr. 6 la

H.G. nr. 533/2007, urmare a

prestării activității de către personalul Gărzii Financiare a căror

îndeplinire sau neîndeplinire nu

poate fi

cenzurată sau constatată de

instanța de judecată, aceasta fiind atributul exclusiv

al angajatorului,

respectiv al pârâtei.

II.Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de cei doi recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

relevante

Din

considerentele ținând de logica argumentării, va fi analizat în primul rând recursul

pârâtei.

1.1.

Recursul declarat de pârâta

Garda Financiară – Comisariatul General

Recurentul-reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ, Deciziile nr. 14 din

29 ianuarie 2009 și nr. 52 din 27 aprilie 2009 (rectificativă cu capetele de

cerere subsecvente privind reintegrarea în funcție și plata drepturilor bănești

aferente perioadei 28 aprilie 2009 – 11 noiembrie 2009.

Astfel, prin

Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 Comisariatul General al Gărzii Financiare a

decis ca începând cu data de 1 februarie 2009 reclamantei – referent clasa III,

grad profesional superior, treapta I, îi încetează de drept raporturile de

serviciu potrivit art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Ulterior, s-a

emis Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009, având în vedere faptul că în perioada

29 ianuarie 2009 – 17 aprilie 2009, reclamanta s-a aflat în incapacitate de

muncă, decizie rectificativă în privința datei cu care încetează de drept

raporturile de serviciu ale reclamantei, în baza acelorași prevederi legale

care prevăd că raportul de serviciu al funcționarului public încetează la data

îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim

de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de

pensionare pentru limita de vârstă ori invaliditate, potrivit legii.

Înalta Curte

reține că nu erau incidente niciuna dintre situațiile expres prevăzute în

articolele menționate în condițiile în care condiția de vârstă standard și

stagiu minim de cotizare pentru pensionare au fost îndeplinite din anul 2008,

iar la cererea reclamantei prin Decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, pârâta

și-a exprimat acordul scris de continuare a activității, pe o perioadă de încă

12 luni după îndeplinirea acestor condiții,respectiv până la 10 noiembrie 2009.

Nici condiția

comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă nu era îndeplinită, nefăcându-se

dovada că s-ar fi depus în acest sens un dosar de pensionare anterior datei

convenite respectiv până la 10 noiembrie 2009.

În aceste

condiții, cele două acte administrative, în lipsa unui temei legal de

constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu înaintea datei de 10

noiembrie 2009 sau a altor motive întemeiate, sunt nelegale și în mod corect au

fost anulare de prima instanță.

În raport de

decizia rectificativă care a avut în vedere perioada incapacității de muncă a

reclamantei, aspectele relevate de părți privind nerespectarea dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 188/1999 și reținute de prima instanță în motivarea

sentinței recurate, nu se mai impune fi analizate, data de la care s-a dispus încetarea

de drept a raporturilor de serviciu fiind ulterioară acestei perioade.

reclamantei

Prin recursul

formulat împotriva sentinței civile nr. 712 din 9 februarie 2010,

recurenta-reclamantă solicită modificarea în parte în sensul

de a dispune obligarea pârâtei Garda

Financiară -

Comisariatul General la plata

drepturilor bănești, compuse din salariul de bază, sporul de vechime și

stimulentele cuvenite conform coeficientului de repartizare

la nivelul

Gărzii Financiare - Comisariatul General, pentru perioada cuprinsă între 28

aprilie 2009 si 11 noiembrie 2009, precum și actualizarea acestor drepturi cu

rata dobânzii legale, calculată pentru aceste sume la data plații efective,

inclusiv, conform dispozițiilor O.G nr. 9/2000.

Cu privire la

aceste drepturi bănești a formulat și cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii

menționate, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010.

p

otrivit art. 13 din O.U.G nr.

91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, cu modificările și completările

ulterioare: "personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente în

procent de 15% din sumele încasate pentru

bugetul

statului ca urmare a controlului, reprezentând amenzi și sume confiscate, și în

procent de 7% din sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate

din confiscări, după deducerea cheltuielilor efectuate în scopul valorificării

acestora, nivelul de constituire pentru fiecare sursă și condițiile de

repartizare și utilizare a fondului de stimulente fiind stabilit prin norme

aprobate prin hotărâre a Guvernului.

În executarea art. 13 alin. (2) din

O.U.G nr. 91/2003 s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G nr.

533/2007, privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, în vigoare la

data formulării cererii, care la art. 8 din Anexa nr. 6, prevăd că utilizarea

sumelor constituite la nivelul fiecărei entități se face pe baza unor criterii

de repartizare menționate în mod expres.

S-a prevăzut totodată în art. 9 că,

cuantumul lunar al stimulentelor poate fi de cel mult 3 salarii de baza lunare

brute pentru toate categoriile de personal din structura Gărzii Financiare, în

baza criteriilor stabilite în art. 8.

Așa cum în mod corect a precizat intimata-pârâtă

prin aceste prevederi normative s-a prevăzut numai posibilitatea acordării

acestor stimulente în funcție de criteriile menționate în mod expres în art.8

din Anexa nr. 6 de la H.G. nr. 533/2007.

Aceste considerente au fost avute în

vedere de prima instanță când a respins cererea de lămurire a dispozitivului

sentinței civile nr. 713/2010, reținând că stimulentele solicitate de către

reclamantă nu pot fi asimilate drepturilor salariale cuvenite funcționarilor

publici în baza Legii nr. 188/1999 modificată și republicată, întrucât

acordarea acestora se realizează în baza unor criterii legale.

În ceea ce privește practica

judiciară invocată, se constată că în hotărârile judecătorești anexate,

instanțele au dispus în raport de situația particulară a cauzelor deduse

judecății obligarea autorităților la plata drepturilor bănești cuvenite,

aferente funcției, fără a face referire expresă la stimulente, ca fiind

asimilate drepturilor bănești cuvenite funcționarilor publici în baza Legii nr.

188/1999.

Prin sentința civilă nr. 1783 din 20

aprilie 2010, prima instanță a reținut în mod corect obiectul cererii cu care a

fost învestită, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept și se referă în

mod corect la stimulentele solicitate care au fost respinse în dispozitivul

hotărârii, a cărei lămurire a solicitat-o în conformitate cu art. 281

1

C. proc. civ., astfel că apar ca nefondate criticile privind aplicarea greșită

a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pronunțate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Garda Financiară -

Comisariatul General împotriva sentinței nr. 713 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursurile declarate de A.M. împotriva

sentinței nr. 713 din 9 februarie 2010 și a sentinței nr. 1783 din 20 aprilie 2010

ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal , ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2010.