ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5134/2010

Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, anularea deciziei nr. 14 din 29 ianuarie 2009 și a deciziei rectificative nr. 52/2009 emise de pârâtă, reîncadrarea în funcția de referent cls. III, grad profesional superior, treapta I în cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul Central, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, plata drepturilor bănești aferente acestei perioade neîncasate din vina angajatorului, actualizate cu rata dobânzii legale. În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, emisă de pârâtă, a fost menținută în activitate pe o perioadă de 12 luni, începând cu 11 noiembrie 2008 în funcția de referent cls. III, grad profesional superior, treapta I, iar prin decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 s-a dispus ca începând cu 1 februarie 2009, să-i înceteze de drept raporturile de serviciu potrivit art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999. Ulterior prin Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009, s-a dispus modificarea art. 1 din Decizia 14/2009, în sensul că raporturile de serviciu încetează cu data de 28 aprilie 2009. Reclamanta a arătat că deciziile contestate sunt nelegale, pentru că situația sa nu se încadrează în prevederile art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât condiția comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, nu este îndeplinită, reclamanta nedepunând nici un dosar de pensionare. A mai arătat reclamanta că decizia rectificativă emisă de pârât este nelegală întrucât, deși e abrogată decizia 14/2009, a produs efecte juridice până la 27 aprilie 2009 - data emiterii deciziei rectificative, iar prevederile memorandumului din 30 decembrie 2009 invocate de către pârâtă ca temei al emiterii deciziei contestate, nu îi sunt aplicabile, întrucât contractul său de muncă a fost pe perioadă nedeterminată, reclamanta nu a primit decizie de pensionare pentru limită de vârstă, iar condițiile standard de pensionare și stagiul minim de cotizare le-a îndeplinit în anul 2008 și nu în anul 2009, data emiterii deciziei. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Hotărârile Curții de apel Cu privire la sentința civilă nr. 713 din 9 februarie 2010 Prin sentința civilă nr. 713 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General; a anulat decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 și decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009 emise de pârâtă; a obligat pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru perioada 28 aprilie 2009–11 noiembrie 2009 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a respins capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută și a obligat pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Decizia nr. 14/2009, atacată în cauză, a fost emisă de pârâtă în perioada în care reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, astfel cum reiese din certificatul de concediu medical aferent perioadei 26 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2009, cu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea 188/1999 modificată și republicată . Astfel, instanța de fond reținând că s ancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții legale este, astfel cum s-a stabilit în mod constant în literatura de specialitate își în practica juridică, nulitatea actului prin care încetează sau se modifică raporturile de serviciu, a constatat că decizia nr. 14/2009 este nulă absolut, nulitate care atrage aceeași sancțiune și pentru actele subsecvente, respectiv pentru decizia rectificativă nr. 52 din 27 aprilie 2001 emisă de pârâtă. Totodată, constatând că prin emiterea deciziilor atacate reclamantei i s-a produs un prejudiciu, constând în lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite, potrivit deciziei nr. 173/2008, a obligat pârâta să achite reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 28 aprilie 2009 - 11 noiembrie 2009, cu actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plății efective către reclamantă. În ceea ce privește capătul de cerere formulat de către reclamantă referitor la reintegrarea în funcția publică deținută, instanța a avut în vedere conținutul deciziei nr. 173 din 28 octombrie 2008, potrivit cu care reclamanta urma să-și desfășoare activitatea în cadrul pârâtei până la 11 noiembrie 2009, data pronunțării prezentei sentințe și dispozițiile art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea 188/1999. Cu privire la sentința civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 mai 2010, reclamanta a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței nr. 713 din 09 februarie 2010, cu motivarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din H.G. nr. 533/2007, modificată și completată, în sensul că în categoria drepturilor bănești, la care a fost obligată pârâta prin sentința menționată, se includ și stimulentele acordate la nivelul instituției. Prin sentința civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 713 din 9 februarie 2010 formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă a cărei lămurire se solicită a obligat pârâta la plata drepturilor salariale care s-ar fi cuvenit reclamantei pentru perioada în care și-a produs efectele o decizie apreciată nelegală. Or, stimulentele solicitate nu pot fi asimilate drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici în baza Legii 188/1999 modificată și republicată, întrucât acordarea lor se realizează în baza unor criterii legale, a căror îndeplinire sau neîndeplinire nu poate fi cenzurată sau constatată de instanța de judecată, aceasta fiind atributul exclusiv al angajatorului, respectiv al pârâtei. Concluzionând, judecătorul fondului a considerat astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 281 1 C. proc. civ., privind înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței atacate.

Recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General a fost formulat în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 713 din 9 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București. Susține recurenta că în cauză operează un motiv de încetare de drept a raportului de serviciu conform art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel că motivele de drept care au format convingerea instanței, respectiv art. 34 din legea privind Statutul funcționarilor publici, nu sunt aplicabile în cauză. Mai mult, reclamanta nu se afla în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de o lună în momentul când a fost emisă decizia nr. 14/2009, astfel cum prevederile art. 94 alin. (1) lit. h) din același act normativ.

Recursul reclamantei Recurenta-reclamantă A.M. a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 713 din 9 februarie 2010 în privința capătului de cerere accesoriu privind plata drepturilor bănești pe care le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 10 noiembrie 2009, cât și împotriva sentinței civile nr. 1783 din 20 aprilie 2010 pronunțată de aceeași instanță, în cererea având ca obiect lămurirea dispozitivului hotărârii prin care Curtea de apel s-a pronunțat asupra fondului pretențiilor deduse judecății. Solicită în acest sens modificarea hotărârilor, în sensul obligării pârâtei Garda Financiara - Comisariatul General, la plata drepturilor bănești, compuse din salariul de baza, sporul de vechime si stimulentele cuvenite conform coeficientului de repartizare la nivelul Gărzii Financiare - Comisariatul general, pentru perioada cuprinsa intre 28 aprilie 2009 si 11 noiembrie 2009, precum si actualizarea acestor drepturi cu rata dobânzii legale, calculata pentru aceste sume la data plății efective, inclusiv, conform dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, aprobata prin Legea nr. 356/2002. Arată că prin emiterea deciziilor contestate și anulate de instanța de fond în mod legal, prejudiciul care s-a produs este format din toate drepturile bănești actualizate care s-ar fi cuvenit în temeiul Deciziei nr. 173/2008 emisă de pârâtă prin care am fost menținută în funcția publică pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 11 noiembrie 2008. Cu privire la sentința civilă nr.1783 din 20 aprilie 2010, recurenta invocă art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susține că a fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind lipsită de temei legal, întrucât nu a cerut lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 713 din 09 februarie 2010 pentru că ar fi "contradictorialitate între considerentele și dispozitivul acesteia în sensul art. 281 1 C. proc. civ.” astfel cum a reținut instanța, ci pentru că a apreciat că sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul și aplicarea dispozitivului acestei sentințe în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. Apreciază recurenta că prin acordarea stimulentelor, instanța nu se substituie autorității pârâte și că practica instanțelor de judecată în materia analizată este în sensul de acordare de "despăgubiri bănești", în care se includ și stimulentele. În acest sens, invocă și jurisprudența î naltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel București cu privire la acordarea despăgubirilor bănești, respectiv: decizia nr. 3982 din 15 noiembrie 2006, d ecizia nr. 1698 din 21 martie 2007 și Decizia nr. 2918/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și Decizia nr. 2796 din 07 noiembrie 2007 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Procedura derulată în recurs. Apărările părților Prin întâmpinarea depusă la dosar A.M. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, arătând că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că Decizia contestată în cauză, respectiv Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 emisă de comisarului general al Gărzii financiare a fost emisă de pârâtă, în perioada în care reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă - concediu de boală - astfel cum reiese din certificatul de concediu medical seria CCMB nr. 508220 aferent perioadei 26 ianuarie 2009 – 31 ianuarie 2009, și legal a dispus anularea Deciziei nr. 14/2009, precum și a Deciziei rectificative nr. 52 din 27 aprilie 2009 care fiind un act subsecvent are aceeași soartă cu actul principal. De asemenea recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la ambele recursuri declarate de reclamantă, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate cu motivarea în esență că legiuitorul a prevăzut numai posibilitatea acordării stimulentelor, in funcție de criteriile menționate expres in art. 8 din Anexa nr. 6 la H.G. nr. 533/2007, urmare a prestării activității de către personalul Gărzii Financiare a căror îndeplinire sau neîndeplinire nu poate fi cenzurată sau constatată de instanța de judecată, aceasta fiind atributul exclusiv al angajatorului, respectiv al pârâtei. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din considerentele ținând de logica argumentării, va fi analizat în primul rând recursul pârâtei. 1.1. Recursul declarat de pârâta Garda Financiară – Comisariatul General Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ, Deciziile nr. 14 din 29 ianuarie 2009 și nr. 52 din 27 aprilie 2009 (rectificativă cu capetele de cerere subsecvente privind reintegrarea în funcție și plata drepturilor bănești aferente perioadei 28 aprilie 2009 – 11 noiembrie 2009. Astfel, prin Decizia nr. 14 din 29 ianuarie 2009 Comisariatul General al Gărzii Financiare a decis ca începând cu data de 1 februarie 2009 reclamantei – referent clasa III, grad profesional superior, treapta I, îi încetează de drept raporturile de serviciu potrivit art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior, s-a emis Decizia nr. 52 din 27 aprilie 2009, având în vedere faptul că în perioada 29 ianuarie 2009 – 17 aprilie 2009, reclamanta s-a aflat în incapacitate de muncă, decizie rectificativă în privința datei cu care încetează de drept raporturile de serviciu ale reclamantei, în baza acelorași prevederi legale care prevăd că raportul de serviciu al funcționarului public încetează la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă ori invaliditate, potrivit legii. Înalta Curte reține că nu erau incidente niciuna dintre situațiile expres prevăzute în articolele menționate în condițiile în care condiția de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru pensionare au fost îndeplinite din anul 2008, iar la cererea reclamantei prin Decizia nr. 173 din 28 octombrie 2008, pârâta și-a exprimat acordul scris de continuare a activității, pe o perioadă de încă 12 luni după îndeplinirea acestor condiții,respectiv până la 10 noiembrie 2009. Nici condiția comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă nu era îndeplinită, nefăcându-se dovada că s-ar fi depus în acest sens un dosar de pensionare anterior datei convenite respectiv până la 10 noiembrie 2009. În aceste condiții, cele două acte administrative, în lipsa unui temei legal de constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu înaintea datei de 10 noiembrie 2009 sau a altor motive întemeiate, sunt nelegale și în mod corect au fost anulare de prima instanță. În raport de decizia rectificativă care a avut în vedere perioada incapacității de muncă a reclamantei, aspectele relevate de părți privind nerespectarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 și reținute de prima instanță în motivarea sentinței recurate, nu se mai impune fi analizate, data de la care s-a dispus încetarea de drept a raporturilor de serviciu fiind ulterioară acestei perioade. 2. Recursurile reclamantei Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 712 din 9 februarie 2010, recurenta-reclamantă solicită modificarea în parte în sensul de a dispune obligarea pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General la plata drepturilor bănești, compuse din salariul de bază, sporul de vechime și stimulentele cuvenite conform coeficientului de repartizare la nivelul Gărzii Financiare - Comisariatul General, pentru perioada cuprinsă între 28 aprilie 2009 si 11 noiembrie 2009, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata dobânzii legale, calculată pentru aceste sume la data plații efective, inclusiv, conform dispozițiilor O.G nr. 9/2000. Cu privire la aceste drepturi bănești a formulat și cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii menționate, cerere respinsă prin sentința civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010. p otrivit art. 13 din O.U.G nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, cu modificările și completările ulterioare: "personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente în procent de 15% din sumele încasate pentru bugetul statului ca urmare a controlului, reprezentând amenzi și sume confiscate, și în procent de 7% din sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate din confiscări, după deducerea cheltuielilor efectuate în scopul valorificării acestora, nivelul de constituire pentru fiecare sursă și condițiile de repartizare și utilizare a fondului de stimulente fiind stabilit prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului. În executarea art. 13 alin. (2) din O.U.G nr. 91/2003 s-au emis Normele metodologice aprobate prin H.G nr. 533/2007, privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, în vigoare la data formulării cererii, care la art. 8 din Anexa nr. 6, prevăd că utilizarea sumelor constituite la nivelul fiecărei entități se face pe baza unor criterii de repartizare menționate în mod expres. S-a prevăzut totodată în art. 9 că, cuantumul lunar al stimulentelor poate fi de cel mult 3 salarii de baza lunare brute pentru toate categoriile de personal din structura Gărzii Financiare, în baza criteriilor stabilite în art.

Așa cum în mod corect a precizat intimata-pârâtă prin aceste prevederi normative s-a prevăzut numai posibilitatea acordării acestor stimulente în funcție de criteriile menționate în mod expres în art.8 din Anexa nr. 6 de la H.G. nr. 533/2007. Aceste considerente au fost avute în vedere de prima instanță când a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 713/2010, reținând că stimulentele solicitate de către reclamantă nu pot fi asimilate drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici în baza Legii nr. 188/1999 modificată și republicată, întrucât acordarea acestora se realizează în baza unor criterii legale. În ceea ce privește practica judiciară invocată, se constată că în hotărârile judecătorești anexate, instanțele au dispus în raport de situația particulară a cauzelor deduse judecății obligarea autorităților la plata drepturilor bănești cuvenite, aferente funcției, fără a face referire expresă la stimulente, ca fiind asimilate drepturilor bănești cuvenite funcționarilor publici în baza Legii nr. 188/1999. Prin sentința civilă nr. 1783 din 20 aprilie 2010, prima instanță a reținut în mod corect obiectul cererii cu care a fost învestită, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept și se referă în mod corect la stimulentele solicitate care au fost respinse în dispozitivul hotărârii, a cărei lămurire a solicitat-o în conformitate cu art. 281 1 C. proc. civ., astfel că apar ca nefondate criticile privind aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.