ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2006, reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 220/2006, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 35 din Legea nr. 189/1999, pentru neregulata sesizare a Comisiei de Disciplină; constatarea prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, precum și anularea ordinului pentru motive de fond. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul atacat, a fost destituită din funcția de director executiv adjunct la A.M.A.V.S. din cadrul D.G.F.P.G. pentru încălcarea dispozițiilor legale privind incompatibilitățile, întrucât s-a constatat că a deținut și funcția de cenzor la SC E. SA Giurgiu și SC G.N.

SA. Reclamanta a susținut că ordinul este nul absolut, având în vedere că la 4 aprilie 2006, data încetării unilaterale a raporturilor de serviciu din inițiativa angajatorului, se afla în concediu medical, începând din 3 aprilie 2006, ordinul a fost emis la mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei, care coincide cu momentul expirării termenului de 10 zile în care trebuia să opteze pentru una dintre cele două funcții, sesizarea nu s-a făcut de către conducătorul autorității sau instituției publice, Comisia de Disciplină nu a consemnat toate apărările și susținerile sale și nu a ținut seama de excepția tardivității formulării sesizării (nefiind respectat termenul de 2 luni de la data expirării termenului de 10 zile în care reclamanta trebuia să opteze), excepția lipsei de obiect a sesizării (întrucât reclamanta a renunțat la una dintre funcții) și excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.

În ceea ce privește temeinicia ordinului în litigiu, reclamanta a menționat că, la momentul sesizării Comisiei de Disciplină, a renunțat la funcția de cenzor, astfel încât sancțiunea aplicată nu se mai justifica. În opinia sa, sancțiunea se aplică doar persoanelor care se află în stare de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei. S-a mai arătat că sancțiunea aplicată nu a fost corect individualizată și nu i-a fost solicitat cazierul administrativ. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2891 din 14 noiembrie 2006, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că ordinul a fost emis la data de 29 martie 2006, iar destituirea din funcție a devenit aplicabilă începând cu data de 4 aprilie 2006, certificatul de concediu medical invocat de reclamantă fiind întocmit în 4 aprilie 2006, deci la aceeași dată, astfel încât nu se poate susține că măsura s-a luat în timpul concediului medical, ci că reclamanta a obținut acest concediu chiar în ziua în care devenea incidență măsura de sancționare. Referitor la termenul de aplicare a sancțiunii, s-a arătat că nerespectarea normelor privind incompatibilitățile reprezintă o abatere disciplinară cu caracter continuu, termenul de prescripție calculându-se de la momentul epuizării faptei (care coincide cu momentul când încetează starea de incompatibilitate prin renunțarea la una dintre funcții).

În speță, față de data încetării stării de incompatibilitate, 16 decembrie 2005, sesizarea Comisie de Disciplină prin adresa din 19 decembrie 2005, s-a făcut cu respectarea termenului legal. S-a mai considerat că sesizarea Comisiei de Disciplină s-a făcut cu respectarea legii, fiind aprobată de Președintele A.N.A.F. prin persoana care îi ține locul, ceea ce echivalează cu un act de sesizare, nemaifiind necesară întocmirea unei alte adrese. Instanța de Fond a mai reținut că procedura disciplinară s-a desfășurat în mod legal, neavând relevanță faptul că nu au fost consemnate explicit unele susțineri ale reclamantei, de vreme ce, prin ordinul atacat, s-a răspuns acestor susțineri și au fost înlăturate motivat.

Totodată, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reține că sesizarea ar fi lipsită de obiect și măsura de sancționare nu ar mai fi fost posibilă, în condițiile în care, la data emiterii ordinului starea de incompatibilitate încetase, deoarece fapta a existat și nu se poate admite că orice persoană poate încălca regimul juridic al incompatibilităților, putând renunța la una din funcție la momentul sesizării organelor competente. Cu privire la individualizarea sancțiunii, prima Instanță a reținut că soluția se impune în raport cu dispozițiile art. 85 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 188/1999 măsura dispusă fiind singura sancțiune prevăzută pentru abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantei.

Împotriva sus - menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.A., invocând nelegalitatea, conform art. 304 pct. 1 cu referire la art. 304 1 C. proc. civ. În esență, susține recurenta, că în mod greșit s-a apreciat de Instanța de Fond că nu se afla în concediu de boală la data la care măsura de destituire urma să își producă efectele, astfel că în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999, trebuia să se constate nulitatea Ordinului Președintelui ANAF nr. 220/2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu fără acordul recurentei. Este greșită interpretarea dată de Instanță, a prevederilor legale, privind individualizarea sancțiunii disciplinare în sensul că singura sancțiune disciplinară aplicabilă ar fi destituirea din funcție.

Susține recurenta că ordinul de sancționare este nelegal deoarece, la data sesizării Comisiei de Disciplină, încetase să mai dețină calitatea de cenzor, astfel că starea de incompatibilitate nu mai exista. Comisia de Disciplină a fost sesizată de o persoană necompetentă, motiv pentru care se impunea ca sesizarea să fie clasată și întrucât nu a fost legal sesizată, procedura desfășurată în fața comisiei este nulă absolut.

În susținerea recursului s-au depus înscrisuri privind suspendarea Ordinului nr. 220/2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și reluarea activității de către recurentă, adeverința privind funcțiile și calificativele primite de recurentă, plus certificatul de cazier administrativ și raportul de evaluare a performanțelor sale profesionale individuale pe anul 2005, acte medicale privind afecțiunile de care suferă recurenta și perioada de concediu medical în anul 2006. Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor ce vizează nulitatea actului administrativ unilateral prin care recurenta a fost sancționată disciplinar cu sancțiunea destituirii din funcția publică, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la primul motiv de recurs ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, criticile sunt întemeiate.

Prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 220/2006, conform prevederilor art. 64, art. 65 alin. (1), alin. (2), lit. j), alin. (3) lit. e), alin. (6), art. 66 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. d) și art. 84 alin. (5) lit. o) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, recurenta a fost sancționată disciplinar cu destituirea din funcția publică, cu data de 4 aprilie 2006. Actul administrativ unilateral de sancționare, deși emis la 29 martie 2006 a dispus destituirea din funcție a recurentei începând cu data de 4 aprilie 2006 și a fost comunicat cu adresa din data de 5 aprilie 2006. Se constată că la data când ordinul de destituire din funcția publică își producea efectele, recurenta era în concediu de boală din data de 3 aprilie 2006. La dosar s-a depus certificatul medical din care rezultă că reclamanta avea prima zi de concediu de boală din 3 aprilie 2006, astfel că în mod greșit s-a apreciat că reclamanta nu era în concediu la data la care măsura de destituire urma să-și producă efectele.

De altfel, concediul de boală a fost prelungit până la data de 18 iulie 2006, perioadă când recurenta a fost internată în spital datorită afecțiunilor înserate în cuprinsul certificatului medical și celelalte acte medicale depuse la dosar. Conform art. 35 din Legea nr. 188/1999, în perioada concediilor de boală, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public. Cum este de netăgăduit că măsura unilaterală privind destituirea din funcția publică a recurentei își producea efectele în perioada concediului de boală, în cauză sunt incidente prevederile art. 35 din Legea funcționarilor publici. Recurenta a depus adresa din 09 mai 2006 emisă de intimată, din care rezultă că era cunoscută împrejurarea că recurenta se află în concediu medical.

Se constată însă că înserarea mențiunii potrivit căreia Ordinul de destituire urmează să-și producă efectele la o dată ulterioară, când încetează starea de boală, nu poate fi avută în vedere, întrucât așa cum arată și recurenta pe baza practicii judiciare, ceea ce susține intimata este nelegal, deoarece ar goli de conținut un text expres al legii. Pentru încălcarea prevederilor art. 35 din lege, actul administrativ unilateral atacat, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea din funcția publică deținută în perioada concediului de boală, este nul absolut. Prin admiterea acestui motiv de nelegalitate, celelalte critici ce vizează fondul cauzei, privind individualizarea sancțiunii, motivele aplicării sancțiunii sau procedura în fața Comisiei de disciplină, nu se mai impun a fi analizate.

De asemenea, se constată că înscrisurile prin care reclamanta - recurentă a înțeles să dovedească activitatea profesională, timp de 17 ani, calificativele avute și lipsa altor sancțiuni disciplinare, se circumscriu motivului de recurs ce vizau individualizarea sancțiunii, conform art. 65 alin. (4) din lege, în forma existentă la data aplicării sancțiunii, motiv care nu a mai fost analizat de Instanța de Recurs. Prin admiterea recursului, conform art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată hotărârea recurată și anulat actul administrativ atacat pentru încălcarea prevederilor art. 35 din legea funcționarilor publici, cu obligarea intimatei la plata drepturilor bănești ce nu au fost acordate, în condițiile în care s-a dispus suspendarea efectelor actului prin Ordinul nr. 571/2006 emis de Președintele A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva sentinței civile nr. 2891 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea. Anulează Ordinul nr. 220 din 29 martie 2006 emis de A.N.A.F. Dispune reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat și obligă pârâta să-i plătească reclamantei drepturile bănești aferente funcției din care a fost destituită și care nu i-au fost plătite, de la data comunicării ordinului anulat și până la reintegrarea efectivă în funcție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2007.