ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2006,

reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., constatarea

nulității absolute a Ordinului nr. 220/2006, pentru încălcarea dispozițiilor

imperative ale art. 35 din Legea nr. 189/1999, pentru neregulata sesizare a

Comisiei de Disciplină; constatarea prescrierii dreptului de aplicare a

sancțiunii disciplinare, precum și anularea ordinului pentru motive de fond.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, prin Ordinul atacat, a fost destituită din funcția de

director executiv adjunct la A.M.A.V.S. din cadrul D.G.F.P.G. pentru încălcarea

dispozițiilor legale privind incompatibilitățile, întrucât s-a constatat că a

deținut și funcția de cenzor la SC E. SA Giurgiu și SC G.N. SA.

Reclamanta a susținut că ordinul

este nul absolut, având în vedere că la 4 aprilie 2006, data încetării

unilaterale a raporturilor de serviciu din inițiativa angajatorului, se afla în

concediu medical, începând din 3 aprilie 2006, ordinul a fost emis la mai mult

de 6 luni de la data săvârșirii faptei, care coincide cu momentul expirării

termenului de 10 zile în care trebuia să opteze pentru una dintre cele două

funcții, sesizarea nu s-a făcut de către conducătorul autorității sau

instituției publice, Comisia de Disciplină nu a consemnat toate apărările și

susținerile sale și nu a ținut seama de excepția tardivității formulării

sesizării (nefiind respectat termenul de 2 luni de la data expirării termenului

de 10 zile în care reclamanta trebuia să opteze), excepția lipsei de obiect a

sesizării (întrucât reclamanta a renunțat la una dintre funcții) și excepția

prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.

În ceea ce privește temeinicia

ordinului în litigiu, reclamanta a menționat că, la momentul sesizării Comisiei

de Disciplină, a renunțat la funcția de cenzor, astfel încât sancțiunea

aplicată nu se mai justifica.

În opinia sa, sancțiunea se

aplică doar persoanelor care se află în stare de incompatibilitate la momentul

emiterii deciziei.

S-a mai arătat că sancțiunea

aplicată nu a fost corect individualizată și nu i-a fost solicitat cazierul

administrativ.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2891 din 14

noiembrie 2006, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

a reținut că ordinul a fost emis la data de 29 martie 2006, iar destituirea din

funcție a devenit aplicabilă începând cu data de 4 aprilie 2006, certificatul

de concediu medical invocat de reclamantă fiind întocmit în 4 aprilie 2006,

deci la aceeași dată, astfel încât nu se poate susține că măsura s-a luat în

timpul concediului medical, ci că reclamanta a obținut acest concediu chiar în

ziua în care devenea incidență măsura de sancționare.

Referitor la termenul de

aplicare a sancțiunii, s-a arătat că nerespectarea normelor privind

incompatibilitățile reprezintă o abatere disciplinară cu caracter continuu,

termenul de prescripție calculându-se de la momentul epuizării faptei (care

coincide cu momentul când încetează starea de incompatibilitate prin renunțarea

la una dintre funcții). În speță, față de data încetării stării de

incompatibilitate, 16 decembrie 2005, sesizarea Comisie de Disciplină prin

adresa din 19 decembrie 2005, s-a făcut cu respectarea termenului legal.

S-a mai considerat că sesizarea

Comisiei de Disciplină s-a făcut cu respectarea legii, fiind aprobată de

Președintele A.N.A.F. prin persoana care îi ține locul, ceea ce echivalează cu

un act de sesizare, nemaifiind necesară întocmirea unei alte adrese.

Instanța de Fond a

mai reținut că procedura disciplinară s-a desfășurat în mod legal, neavând

relevanță faptul că nu au fost consemnate explicit unele susțineri ale

reclamantei, de vreme ce, prin ordinul atacat, s-a răspuns acestor susțineri și

au fost înlăturate motivat.

Totodată, Curtea de Apel

a apreciat că nu se poate reține că sesizarea ar fi lipsită de obiect și măsura

de sancționare nu ar mai fi fost posibilă, în condițiile în care, la data

emiterii ordinului starea de incompatibilitate încetase, deoarece fapta a

existat și nu se poate admite că orice persoană poate încălca regimul juridic

al incompatibilităților, putând renunța la una din funcție la momentul

sesizării organelor competente.

Cu privire la individualizarea

sancțiunii, prima Instanță a reținut că soluția se impune în raport cu

dispozițiile art. 85 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 188/1999 măsura dispusă

fiind singura sancțiune prevăzută pentru abaterea disciplinară reținută în

sarcina reclamantei.

Împotriva sus - menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.A., invocând

nelegalitatea, conform art. 304 pct. 1 cu referire la art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, susține recurenta, că

în mod greșit s-a apreciat de Instanța de Fond că nu se afla în concediu de

boală la data la care măsura de destituire urma să își producă efectele, astfel

că în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999, trebuia să se

constate nulitatea Ordinului Președintelui ANAF nr. 220/2006 prin care s-a

dispus încetarea raporturilor de serviciu fără acordul recurentei.

Este greșită interpretarea dată

de Instanță, a prevederilor legale, privind individualizarea sancțiunii

disciplinare în sensul că singura sancțiune disciplinară aplicabilă ar fi

destituirea din funcție.

Susține recurenta că ordinul de sancționare

este nelegal deoarece, la data sesizării Comisiei de Disciplină, încetase să

mai dețină calitatea de cenzor, astfel că starea de incompatibilitate nu mai

exista.

Comisia de Disciplină a fost

sesizată de o persoană necompetentă, motiv pentru care se impunea ca sesizarea

să fie clasată și întrucât nu a fost legal sesizată, procedura desfășurată în

fața comisiei este nulă absolut.

În susținerea recursului s-au

depus înscrisuri privind suspendarea Ordinului nr. 220/2006 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și reluarea activității de

către recurentă, adeverința privind funcțiile și calificativele primite de

recurentă, plus certificatul de cazier administrativ și raportul de evaluare a

performanțelor sale profesionale individuale pe anul 2005, acte medicale

privind afecțiunile de care suferă recurenta și perioada de concediu medical în

anul 2006.

Analizând hotărârea

recurată prin prisma motivelor ce vizează nulitatea actului administrativ

unilateral prin care recurenta a fost sancționată disciplinar cu sancțiunea

destituirii din funcția publică, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la primul

motiv de recurs ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, criticile sunt

întemeiate.

Prin Ordinul Președintelui ANAF

nr. 220/2006, conform prevederilor art. 64, art. 65 alin. (1), alin. (2), lit.

j), alin. (3) lit. e), alin. (6), art. 66 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. d)

și art. 84 alin. (5) lit. o) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, recurenta a

fost sancționată disciplinar cu destituirea din funcția publică, cu data de 4

aprilie 2006.

Actul administrativ unilateral

de sancționare, deși emis la 29 martie 2006 a dispus destituirea din funcție a recurentei începând cu data de 4 aprilie 2006 și a fost comunicat cu adresa din

data de 5 aprilie 2006.

Se constată că la data când

ordinul de destituire din funcția publică își producea efectele, recurenta era

în concediu de boală din data de 3 aprilie 2006.

La dosar s-a depus certificatul

medical din care rezultă că reclamanta avea prima zi de concediu de boală din 3

aprilie 2006, astfel că în mod greșit s-a apreciat că reclamanta nu era în

concediu la data la care măsura de destituire urma să-și producă efectele.

De altfel, concediul

de boală a fost prelungit până la data de 18 iulie 2006, perioadă când

recurenta a fost internată în spital datorită afecțiunilor înserate în

cuprinsul certificatului medical și celelalte acte medicale depuse la dosar.

Conform art. 35 din Legea nr.

188/1999, în perioada concediilor de boală, raporturile de serviciu nu pot

înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public.

Cum este de netăgăduit că măsura

unilaterală privind destituirea din funcția publică a recurentei își producea

efectele în perioada concediului de boală, în cauză sunt incidente prevederile

art. 35 din Legea funcționarilor publici.

Recurenta a depus adresa din 09

mai 2006 emisă de intimată, din care rezultă că era cunoscută împrejurarea că

recurenta se află în concediu medical. Se constată însă că înserarea mențiunii

potrivit căreia Ordinul de destituire urmează să-și producă efectele la o dată

ulterioară, când încetează starea de boală, nu poate fi avută în vedere,

întrucât așa cum arată și recurenta pe baza practicii judiciare, ceea ce

susține intimata este nelegal, deoarece ar goli de conținut un text expres al

legii.

Pentru încălcarea prevederilor

art. 35 din lege, actul administrativ unilateral atacat, prin care s-a dispus

încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea din funcția publică

deținută în perioada concediului de boală, este nul absolut. Prin admiterea

acestui motiv de nelegalitate, celelalte critici ce vizează fondul cauzei,

privind individualizarea sancțiunii, motivele aplicării sancțiunii sau

procedura în fața Comisiei de disciplină, nu se mai impun a fi analizate.

De asemenea, se constată că

înscrisurile prin care reclamanta - recurentă a înțeles să dovedească activitatea

profesională, timp de 17 ani, calificativele avute și lipsa altor sancțiuni

disciplinare, se circumscriu motivului de recurs ce vizau individualizarea

sancțiunii, conform art. 65 alin. (4) din lege, în forma existentă la data

aplicării sancțiunii, motiv care nu a mai fost analizat de Instanța de Recurs.

Prin admiterea recursului,

conform art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată hotărârea recurată și anulat actul administrativ atacat pentru

încălcarea prevederilor art. 35 din legea funcționarilor publici, cu obligarea

intimatei la plata drepturilor bănești ce nu au fost acordate, în condițiile în

care s-a dispus suspendarea efectelor actului prin Ordinul nr. 571/2006 emis de

Președintele A.N.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta M.A. împotriva sentinței civile nr. 2891 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

sensul că admite acțiunea.

Anulează Ordinul nr. 220 din 29

martie 2006 emis de A.N.A.F.

Dispune reintegrarea reclamantei

în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat și obligă pârâta

să-i plătească reclamantei drepturile bănești aferente funcției din care a fost

destituită și care nu i-au fost plătite, de la data comunicării ordinului

anulat și până la reintegrarea efectivă în funcție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2007.