ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1508 din 4 iunie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta G.L. având ca obiect constatarea

nulității absolute a Ordinului nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Președintele autorității

pârâte, respectiv M.F.P. – A.N.A.F., pentru încălcarea dispozițiilor imperative

ale art. 35 din Legea nr. 188/1999 și, în subsidiar, constatarea nulității

absolute a acestui ordin pentru neregulata sesizare a comisiei de disciplină,

constatarea tardivității sesizării comisiei de disciplină și constatarea ca

prescris a dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că ordinul atacat, prin care i s-a aplicat reclamantei

sancțiunea disciplinară de destituire din funcția publică, nu încalcă

prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999 întrucât a fost emis la data de 29

martie 2006, anterior eliberării certificatului de concediu medical, respectiv

la 3 aprilie 2006.

Cu privire la prescrierea

dreptului de a aplica sancțiunea s-a reținut că a fost respectat termenul

prevăzut de art. 65 din Legea nr. 188/1999, susținerea reclamantei fiind

neîntemeiată.

S-a mai reținut că sesizarea

comisiei de disciplină a fost legală, nota prin care se propune declanșarea

cercetării disciplinare fiind semnată de conducătorul instituției publice.

De asemenea, instanța a

reținut că la emiterea ordinului atacat au fost avute în vedere susținerile

reclamantei, pârâta pronunțându-se motivat, iar excepțiile invocate de

reclamantă în cursul cercetării disciplinare, respectiv excepția de tardivitate

a formulării sesizării, excepția lipsei de obiect a sesizării și excepția

prescripției dreptului de a aplica sancțiunea nu au fost soluționate cu încălcarea

legii.

Referitor la lipsa

individualizării sancțiunii s-a reținut că, față de abaterea disciplinară

reținută în sarcina reclamantei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 33

alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs reclamanta G.L., solicitând în principal, ca

efect al admiterii recursului formulat, constatarea nulității absolute a

Ordinului nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Președintele A.N.A.F., pentru

încălcarea normei imperative prevăzute de art. 35 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, și în subsidiar, anularea aceluiași

ordin pentru motive de nelegalitate.

Printr-un alt subsidiar,

recurenta a solicitat ca în măsura în care se va reține totuși că a săvârșit o

abatere disciplinară, să se constate de către instanța de recurs că sancțiunea ce

i-a fost aplicată apare ca disproporționată față de gravitatea faptei și să

dispună înlocuirea sancțiunii disciplinare de destituire din funcția publică,

cu o altă sancțiune, mai blândă, cu consecința reintegrării în funcția publică avută,

aceea de director executiv adjunct pentru activitatea de control fiscal, la D.G.F.P.

Giurgiu, cu plata drepturilor bănești cuvenite.

În dezvoltarea motivelor de

recurs formulate, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că instanța de

fond nu a avut în vedere împrejurarea că Ordinul nr. 218, emis la data de 29

martie  2006, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția publică deținută,

începând cu data de 04 aprilie 2006, i-a fost comunicat la 05 aprilie 2006, în

perioada în care se află în concediu de boală, fapt atestat de certificatul

medical aflat la dosar. O astfel de situație contravine însă prevederilor art. 35

din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici,

fiind eronată, în opinia sa, concluzia instanței de fond în sensul că ordinul

de destituire urma să își producă efectele juridice la încetarea concediului

medical, în condițiile legii, astfel cum a susținut pârâta intimată, atunci

când a menționat că destituirea din funcție putea fi dispusă chiar în perioada

concediului medical.

Consideră recurenta că

procedând în acest mod, atât pârâta cât și instanța de fond au golit de

conținut prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999 ca și prevederile relevante

C. muncii, cu care se completează dispozițiile Legii nr. 188/1999, contrar unei

alte soluții (Decizia nr. 842 din 14 februarie 2005 ) pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin care un ordin emis în astfel de condiții a fost apreciat ca fiind nul.

A mai arătat recurenta că

este greșită interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale

referitoare la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, întrucât

legiuitorul nu a urmărit să elimine dreptul de apreciere al autorității publice

în cazul constatării unor situații de incompatibilitate, cu atât mai mult cu

cât ea a pus capăt acestei situații mai înainte chiar și de sesizarea comisiei

de disciplină, și evident și înainte de emiterea ordinului de destituire.

A mai susținut recurenta că

este greșită interpretarea textelor incidente în sensul că singura sancțiune

disciplinară aplicabilă era destituirea din funcția publică, câtă vreme, în mod

evident, comisia de disciplină era datoare să procedeze la individualizarea

sancțiunii disciplinare aplicate, în funcție de toate elementele prevăzute de art.

33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003.

În fine, recurenta a mai

susținut nelegalitatea ordinului atacat motivat de faptul că o persoană

necompetentă a sesizat comisia de disciplină, respectiv directorul Direcției de

audit public intern din cadrul A.N.A.F. deși o astfel de sesizare ar fi putut

fi făcută numai de către Președintele A.N.A.F.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente,

incluzând pe cele ale art. 304

1

C. proc. civ. și față de criticile

recurentei-reclamante, constată că se impune admiterea recursului, în limitele

și pentru considerentele în continuare arătate, cu consecința modificării în

tot a sentinței atacate și a admiterii în fond a acțiunii reclamantei.

Prin Ordinul nr. 218 emis la

data de 29 martie 2006, de către Președintele A.N.A.F., s-a dispus, începând cu

data de 4 aprilie 2006, sancționarea disciplinară cu destituirea din funcția

publică a reclamantei-recurente, în temeiul dispozițiilor art. 64, art. 65 alin.

(1), alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. e), alin. (4), art. 66 și art. 84

din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, pentru

încălcarea regimului incompatibilităților.

Necontestat de părți, acest

ordin a fost comunicat recurentei la data de 05 aprilie 2006 prin adresă, când

acesta se afla deja în concediu de boală, acordat începând cu data 1 aprilie 2006

(certificatul medial eliberat la data de 03 aprilie 2006 – fila 34 dosar

recurs). De altfel, din înscrisurile medicale depuse rezultă că recurenta a

continuat să se afle în concediu medical până la data de 30 iunie 2006

(certificatele medicale aflate la fila 35 - 41 dosar recurs).

Rezultă așadar că la data

comunicării ordinului, recurenta se afla în concediu medical și deși din

perspectivă logică, este corectă argumentația instanței de fond în sensul că

organul emitent nu putea anticipa, la data emiterii ordinului, că recurenta va

intra în concediu medical, din  punct de vedere legal nu se poate înlătura,

printr-un astfel de raționament încălcarea de către autoritatea emitentă a prevederilor

exprese ale art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Potrivit acestui text de

lege, în perioada concediului de boală a concediilor de maternitate și a celor

pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta

și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

După cum a statuat de altfel

Înalta Curte în practica sa anterioară în această materie[1], principiul proteguitor pentru funcționarul

public instituit prin textul arătat, derivând din cel al stabilității

funcționarului public, statuat în art. 3 din Legea nr. 188/1999, nu poate fi

ignorat și nici înlăturat, nerespectarea lui atrăgând nulitatea ordinului de

sancționare emis, cu atât mai mult cu cât, conform art. 81 lit. h) din aceeași

lege, raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă de drept atunci

acesta se află în concediu medical.

Totodată, simpla mențiune

cuprinsă într-o corespondență, depusă de părți la dosar, respectiv adresa din

09 mai 2006 (fila 20 dosar fond) întocmită de A.N.A.F. indicând că, dată fiind

incapacitatea temporară de muncă ivită în cazul recurentei și al altor

funcționari publici, ordinul de destituire urmează a-și produce efectele

juridice la încetarea acestui fapt, nu este generatoare de efecte juridice, în

condițiile în care nu a fost urmată de emiterea unui act administrativ

precizator, având, simetric forță juridică egală cu cea a ordinului de

destituire atacat, ordin care, după cum s-a menționat, conține mențiunea

expresă referitoare la producerea efectelor începând cu data de 04 aprilie 2006.

Așa fiind și pentru a acorda

normei legale cuprinse în art. 35 din Legea nr. 188/1999, valoarea juridică

corespunzătoare scopului în care a fost edictată, Înalta Curte reține că în

adevăr, actul atacat, potrivit căruia încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea

din funcția publică se produce în perioada concediului medical, este nul

absolut, fiind întemeiate criticile recurentei-reclamante pe acest aspect.

Față de cauza de nulitate a

actului administrativ unilateral atacat, astfel determinată, Înalta Curte

apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs ale

recurentei-reclamante vizând, în subsidiar, nelegalitatea aceluiași act.

Drept urmare, în baza art. 312

cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul de față și

se va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei, a

anulării ordinului de destituire atacat, cu consecința reintegrării reclamantei

în funcția publică anterior deținută și cu obligarea intimatei-pârâte A.N.A.F. la

plata drepturilor bănești aferente acestei funcții, în măsura în care acestea

nu au fost plătite, de la data comunicării ordinului atacat și până la

reintegrarea efectivă în funcție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta G.L. împotriva sentinței

civile nr. 1508 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și în fond admite acțiunea reclamantei G.L.

Anulează Ordinul nr. 218 din

29 martie 2006 emis de Președintele A.N.A.F.

Dispune reintegrarea

reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat și

obligă pârâta M.F.P. – A.N.A.F. să-i plătească reclamantei drepturile bănești

aferente funcției din care a fost destituită, în măsura în care acestea nu au

fost plătite, de la data comunicării ordinului anulat și până la reintegrarea

efectivă în funcție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.