ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1508 din 4 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.L. având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Președintele autorității pârâte, respectiv M.F.P. – A.N.A.F., pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 35 din Legea nr. 188/1999 și, în subsidiar, constatarea nulității absolute a acestui ordin pentru neregulata sesizare a comisiei de disciplină, constatarea tardivității sesizării comisiei de disciplină și constatarea ca prescris a dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că ordinul atacat, prin care i s-a aplicat reclamantei sancțiunea disciplinară de destituire din funcția publică, nu încalcă prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999 întrucât a fost emis la data de 29 martie 2006, anterior eliberării certificatului de concediu medical, respectiv la 3 aprilie 2006. Cu privire la prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea s-a reținut că a fost respectat termenul prevăzut de art. 65 din Legea nr. 188/1999, susținerea reclamantei fiind neîntemeiată. S-a mai reținut că sesizarea comisiei de disciplină a fost legală, nota prin care se propune declanșarea cercetării disciplinare fiind semnată de conducătorul instituției publice.

De asemenea, instanța a reținut că la emiterea ordinului atacat au fost avute în vedere susținerile reclamantei, pârâta pronunțându-se motivat, iar excepțiile invocate de reclamantă în cursul cercetării disciplinare, respectiv excepția de tardivitate a formulării sesizării, excepția lipsei de obiect a sesizării și excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea nu au fost soluționate cu încălcarea legii. Referitor la lipsa individualizării sancțiunii s-a reținut că, față de abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta G.L., solicitând în principal, ca efect al admiterii recursului formulat, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Președintele A.N.A.F., pentru încălcarea normei imperative prevăzute de art. 35 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, și în subsidiar, anularea aceluiași ordin pentru motive de nelegalitate. Printr-un alt subsidiar, recurenta a solicitat ca în măsura în care se va reține totuși că a săvârșit o abatere disciplinară, să se constate de către instanța de recurs că sancțiunea ce i-a fost aplicată apare ca disproporționată față de gravitatea faptei și să dispună înlocuirea sancțiunii disciplinare de destituire din funcția publică, cu o altă sancțiune, mai blândă, cu consecința reintegrării în funcția publică avută, aceea de director executiv adjunct pentru activitatea de control fiscal, la D.G.F.P.

Giurgiu, cu plata drepturilor bănești cuvenite. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că Ordinul nr. 218, emis la data de 29 martie 2006, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția publică deținută, începând cu data de 04 aprilie 2006, i-a fost comunicat la 05 aprilie 2006, în perioada în care se află în concediu de boală, fapt atestat de certificatul medical aflat la dosar. O astfel de situație contravine însă prevederilor art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, fiind eronată, în opinia sa, concluzia instanței de fond în sensul că ordinul de destituire urma să își producă efectele juridice la încetarea concediului medical, în condițiile legii, astfel cum a susținut pârâta intimată, atunci când a menționat că destituirea din funcție putea fi dispusă chiar în perioada concediului medical.

Consideră recurenta că procedând în acest mod, atât pârâta cât și instanța de fond au golit de conținut prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999 ca și prevederile relevante C. muncii, cu care se completează dispozițiile Legii nr. 188/1999, contrar unei alte soluții (Decizia nr. 842 din 14 februarie 2005 ) pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care un ordin emis în astfel de condiții a fost apreciat ca fiind nul. A mai arătat recurenta că este greșită interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale referitoare la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, întrucât legiuitorul nu a urmărit să elimine dreptul de apreciere al autorității publice în cazul constatării unor situații de incompatibilitate, cu atât mai mult cu cât ea a pus capăt acestei situații mai înainte chiar și de sesizarea comisiei de disciplină, și evident și înainte de emiterea ordinului de destituire.

A mai susținut recurenta că este greșită interpretarea textelor incidente în sensul că singura sancțiune disciplinară aplicabilă era destituirea din funcția publică, câtă vreme, în mod evident, comisia de disciplină era datoare să procedeze la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, în funcție de toate elementele prevăzute de art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003. În fine, recurenta a mai susținut nelegalitatea ordinului atacat motivat de faptul că o persoană necompetentă a sesizat comisia de disciplină, respectiv directorul Direcției de audit public intern din cadrul A.N.A.F. deși o astfel de sesizare ar fi putut fi făcută numai de către Președintele A.N.A.F. Recursul este fondat.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, incluzând pe cele ale art. 304 1 C. proc. civ. și față de criticile recurentei-reclamante, constată că se impune admiterea recursului, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate, cu consecința modificării în tot a sentinței atacate și a admiterii în fond a acțiunii reclamantei. Prin Ordinul nr. 218 emis la data de 29 martie 2006, de către Președintele A.N.A.F., s-a dispus, începând cu data de 4 aprilie 2006, sancționarea disciplinară cu destituirea din funcția publică a reclamantei-recurente, în temeiul dispozițiilor art. 64, art. 65 alin. (1), alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. e), alin. (4), art. 66 și art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, pentru încălcarea regimului incompatibilităților.

Necontestat de părți, acest ordin a fost comunicat recurentei la data de 05 aprilie 2006 prin adresă, când acesta se afla deja în concediu de boală, acordat începând cu data 1 aprilie 2006 (certificatul medial eliberat la data de 03 aprilie 2006 – fila 34 dosar recurs). De altfel, din înscrisurile medicale depuse rezultă că recurenta a continuat să se afle în concediu medical până la data de 30 iunie 2006 (certificatele medicale aflate la fila 35 - 41 dosar recurs). Rezultă așadar că la data comunicării ordinului, recurenta se afla în concediu medical și deși din perspectivă logică, este corectă argumentația instanței de fond în sensul că organul emitent nu putea anticipa, la data emiterii ordinului, că recurenta va intra în concediu medical, din punct de vedere legal nu se poate înlătura, printr-un astfel de raționament încălcarea de către autoritatea emitentă a prevederilor exprese ale art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Potrivit acestui text de lege, în perioada concediului de boală a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză. După cum a statuat de altfel Înalta Curte în practica sa anterioară în această materie[1], principiul proteguitor pentru funcționarul public instituit prin textul arătat, derivând din cel al stabilității funcționarului public, statuat în art. 3 din Legea nr. 188/1999, nu poate fi ignorat și nici înlăturat, nerespectarea lui atrăgând nulitatea ordinului de sancționare emis, cu atât mai mult cu cât, conform art. 81 lit. h) din aceeași lege, raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă de drept atunci acesta se află în concediu medical.

Totodată, simpla mențiune cuprinsă într-o corespondență, depusă de părți la dosar, respectiv adresa din 09 mai 2006 (fila 20 dosar fond) întocmită de A.N.A.F.

indicând că, dată fiind incapacitatea temporară de muncă ivită în cazul recurentei și al altor funcționari publici, ordinul de destituire urmează a-și produce efectele juridice la încetarea acestui fapt, nu este generatoare de efecte juridice, în condițiile în care nu a fost urmată de emiterea unui act administrativ precizator, având, simetric forță juridică egală cu cea a ordinului de destituire atacat, ordin care, după cum s-a menționat, conține mențiunea expresă referitoare la producerea efectelor începând cu data de 04 aprilie 2006. Așa fiind și pentru a acorda normei legale cuprinse în art. 35 din Legea nr. 188/1999, valoarea juridică corespunzătoare scopului în care a fost edictată, Înalta Curte reține că în adevăr, actul atacat, potrivit căruia încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea din funcția publică se produce în perioada concediului medical, este nul absolut, fiind întemeiate criticile recurentei-reclamante pe acest aspect.

Față de cauza de nulitate a actului administrativ unilateral atacat, astfel determinată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs ale recurentei-reclamante vizând, în subsidiar, nelegalitatea aceluiași act. Drept urmare, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul de față și se va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei, a anulării ordinului de destituire atacat, cu consecința reintegrării reclamantei în funcția publică anterior deținută și cu obligarea intimatei-pârâte A.N.A.F. la plata drepturilor bănești aferente acestei funcții, în măsura în care acestea nu au fost plătite, de la data comunicării ordinului atacat și până la reintegrarea efectivă în funcție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta G.L. împotriva sentinței civile nr. 1508 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond admite acțiunea reclamantei G.L. Anulează Ordinul nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Președintele A.N.A.F. Dispune reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat și obligă pârâta M.F.P. – A.N.A.F. să-i plătească reclamantei drepturile bănești aferente funcției din care a fost destituită, în măsura în care acestea nu au fost plătite, de la data comunicării ordinului anulat și până la reintegrarea efectivă în funcție. Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.