ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4902/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4902/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

judecată.

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 februarie

2007, reclamantul R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C. (în

prezent M.E.C.I.), obligarea pârâtului să-i comunice Ordinul M.E.C. nr. 5544

din 6 decembrie 2006, menționat în adresa din 12 ianuarie 2007, anularea

acestui ordin, reintegrarea sa în funcția de consilier principal în cadrul

Direcției Organism Intermediar P.O.S. D.R.U., obligarea pârâtului la plata de

despăgubri reprezentând drepturi salariale, începând cu luna noiembrie 2006

până la reintegrare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prin ordinul atacat, a fost destituit din funcția

publică de consilier principal în cadrul Direcției Organism Intermediar P.O.S.

D.R.U., prin înștiințarea scrisă nr. 39887 din 20 septembrie 2006, fiindu-i

comunicată sesizarea privind începerea cercetării disciplinare pentru

săvârșirea mai multor abateri disciplinare, iar raportul Comisiei de disciplină

fiindu-i comunicat prin poștă la data de 12 octombrie 2006.

A susținut că ordinul emis

de pârât este netemeinic și nelegal, întrucât absențele nemotivate menționate

ca fiind nejustificate, nu pot fi reținute, în condițiile în care a fost

prezent la serviciu și a semnat condicat de prezență, iar celelalte fapte

reținute cafiind abateri disciplinare nu corespund realității.

A mai menționat reclamantul

că, prin actul atacat au fost încălcate prevederile H.G. nr. 1210/2003 privind

organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare

din cadrul autorităților și instituțiilor publice, precum și dispozițiile art. 60

alin. (1) C. muncii, în condițiile în care, începând cu data de 6 noiembreie

2006, raportul său de serviciu trebuia să fie suspendat de drept, motivat de

faptul că se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii

administrative prealabile, în temeiul prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr.

188/1999 și ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

primul ciclu procesual.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința ciuvilă nr. 1181 din

3 mai 2007, a admis excepția privind neîndeplinirea procedurii administrative

prealabile, invocată de pârât și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., art.

89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și art. 7 din Legea nr. 554/2004, pretinsa

necomunicare a ordinului atacat neputând justifica admisibilitatea acțiunii, în

lipsa procedurii prealabile.

control judiciar.

Recursul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 4013 din 23 octombrie 2007, hotărârea recurată fiind casată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, în speță,

reclamantul se putea adresa direct instanței de contencios administrativ,

nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile.

la rejudecare.

Judecând pricina în fond

după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2582 din 8 octombrie 2008 a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a înlăturat criticile de nelegalitate a Ordinului M.E.C. nr. 5544/2006

invocate de reclamant, reținând, în esență, că au fost respectate dispozițiile

legale privind audierea în fața Comisiei de disciplină, respectiv art. 28 alin.

(2) lit. b) rap. la art. 29 alin. (2) și art. 31 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003;

reclamantul deși avea cunoștință de audiere nu s-a prezentat și nu a cerut

amânarea acestor proceduri, planificându-și și efectuând în acea perioadă

concediul de odihnă.

S-a mai arătat că certificatul

medical invocat de reclamant este emis exact în ziua emiterii ordinului de

destituire – 6 noiembrie 2006 și s-a făcut în scopul contracarării efectelor

ordinului în discuție. Aceeași atitudine de rea-credință a reclamantului s-a manifestat

și ulterior, prin aceea că acesta a refuzat primirea actului și a pretins că nu

are cunoștință despre emiterea lui.

A fost înlăturată susținerea

reclamantului privind tardivitatea sesizării pentru cea mai mare parte a

faptelor pentru care a fost sancționat, în considerarea prevederilor art. 35 alin.

(6) din H.G. nr. 1210/2003 și a continuității comportamentului inadecvat al

reclamantului, rezultată din probatoriul administrat.

S-a mai apreciat că

sancțiunea disciplinară a fost corect individualizată, instanța de fond după

casare reținând că faptele ce constituiau abateri disciplinare se întrepătrund

cauzal și decurg unele din altele, neputând fi analizate separat, acestea fiind

precizate tocmai pentru a se sublinia consecvența reclamantului în încălcarea

normelor de conduită și a prevederilor legale.

Împotriva hotărârii pronunțate

în fond după casare a declarat recurs reclamantul R.C.

Recurentul a solicitat

modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale în întregime, invocând

cu titlu generic, dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ. Grupându-și

criticile în patru motive distincte, recurentul critică hotărârea fondului sub

următoarele aspecte:

6.1. Au fost încălcate

dispozițiile art. 27 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003.

Pentru cea mai mare parte a

faptelor pentru care a fost sancționat, sesizarea comisiei de disciplină s-a

realizat tardiv așa încât ea trebuia clasată. Indică faptul că abaterile

enumerate la pct. 1, 2, 3 și parțial 4 și 7, sunt săvârșite anterior datei de

18 iulie 2006, respectiv în perioada februarie – iunie 2006.

6.2. Cercetarea disciplinară

este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care s-au încălcat

dispozițiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și art. 28 alin. (2) din

H.G. nr. 1210/2003.

La acest punct, recurentul

afirmă că nu a refuzat audierea, lipsa sa de la termenul din 4 octombrie 2006

fiind determinată de faptul că se afla în concediu de odihnă, legal aprobat.

6.3. Instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care la

data sancționării, el se afla în concediu medical.

Recurentul arată că potrivit

art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 60 alin. (1) lit. a) C.

muncii, nu se poate dispune încetarea raporturilor de muncă prin destituire din

funcție, în perioada incapacității de muncă determinată de boală. Afirmă că nu

avea cunoștință despre emiterea ordinului și, deci, nu i se poate imputa că

certificatul medical este obținut pro causa.

6.4. Sancțiunea disciplinară

nu a fost corect individualizată, încălcându-se dispozițiile art. 33 alin. (3)

din H.G. nr. 1210/2003 și art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

La acest punct recurentul

dezvoltă ideea potrivit căreia doar pentru o parte dintre abateri sesizarea

comisiei de disciplină s-a făcut în termenul legal și, în raport de acestea,

sancțiunea destituirii este disproporționată.

Referitor la sancțiunea

„mustrare scrisă” aplicată anterior, recurentul afirmă că trebuie ignorată,

câtă vreme a fost dată de o persoană necompetentă și fără realizarea cercetării

prealabile.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 28 mai 2009, intimatul M.E.C.I. a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

În motivele întâmpinării,

intimatul combate toate motivele de recurs, arătând, în esență, că:

7.1. Abaterile au avut loc

pe parcursul mai mult luni, sesizarea realizându-se cu respectarea

dispozițiilor art. 35 alin. (6) din Legea nr. 188/1999.

7.2. Neprezentarea la

audierea din data de 4 octombrie 2006 nu a fost motivată; recurentul cunoștea

termenul și faptele pentru care era cercetat iar împrejurarea că era în

concediu de odihnă nu îl împiedica să-și trimită un reprezentant pentru a-i

susține interesele.

7.3. Recurentul nu a

comunicat instituției publice că se află în incapacitate temporară de muncă.

7.4. Gravitatea abaterilor

săvârșite, precum și antecedentele disciplinare au condus la aplicarea

sancțiunii celei mai grave.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Casație și Justiție.

Examinând sentința atacată,

prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, cât și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută.

potrivit art. 304

1

C. proc. civ. și examinarea motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant a supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

Ordinul nr. 5544 din data de 6 noiembrie 2006 emis de ministrul educației și

cercetării, prin care, începând cu data de 10 noiembrie 2006 a fost destituit

din funcția publică de consilier principal în cadrul Direcției Organism

Intermediar P.O.S. D.R.U., potrivit art. 63 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

La emiterea ordinului au

fost avute în vedere procesul-verbal nr. 292/2006 încheiat de Comisia de

disciplină, precum și raportul comisiei de disciplină înregistrat cu nr. 2413/DJC

din 30 octombrie 2006, sesizările, adresele și notele înregistrate la M.E.C. cu privire la comportamentul funcționarului public. Abaterile imputate au fost

descrise pe larg la art. 2 al ordinului și constau în șapte fapte săvârșite în

perioada februarie – septembrie 2006.

Instanța de fond a analizat

actul administrativ atacat atât din punct de vedere formal, din perspectiva

procedurii derulate, cât și substanțial, examinând gravitatea concretă a

abaterilor imputate.

Din modul în care și-a

structurat recursul, rezultă că recurentul combate în principal soluția

fondului pe considerente de ordin procedural, în vreme ce „fondul” abaterilor

este antamat pur generic, el susținând fără nicio bază că i se pretinde să facă

dovada unor fapte negative cu caracter general.

Toate criticile formulate

împotriva sentinței sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

2.1. Potrivit dispozițiilor art.

65 alin. (5) – actual art. 77 – din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici:

„Sancțiunile disciplinare se

aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină

cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de

la data săvârșirii abaterii disciplinare”.

În speță, Comisia de

disciplină a fost sesizată la data de 18 septembrie 2006, prin adresa, cu

privire la abateri săvârșite în perioada februarie – septembrie 2006, iar

ordinul de sancționare a fost emis la data de 6 noiembrie 2006.

Ca urmare, nefiind depășite

termenele prevăzute de lege, pretinsa tardivitate invocată de recurent, nu

există.

Cât privește dispozițiile art.

27 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea

comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și

instituțiilor publice, în vigoare la data emiterii actului administrativ

atacat, acestea stabilesc că sesizarea se clasează dacă nu este făcută în

termenele prevăzute de art. 24 alin. (4) din același act normativ:

„Sesizarea se poate face în

termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de către

persoanele prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de două luni de la data

săvârșirii faptei care constituie abatere disciplinară”.

În cauză nu se poate pune

problema clasării sesizării, nici măcar pentru unele abateri, întrucât, pe de o

parte, dispozițiile legale cuprinse în H.G. nr. 1210/2003 nu pot fi analizate

izolat, ci doar în contextul art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999,

precitat, act normativ cu forță juridică superioară, iar pe de altă parte, după

cum bine a reținut judecătorul fondului, faptele imputate – care vor fi

analizate la pct. II.2.4. din decizie – se întrepătrund cauzal și decurg unele

din altele, intervalele de timp indicate în ordin având tocmai rolul de a

sublinia consecvența recurentului în încălcarea normelor de conduită și a

dispozițiilor legale.

2.2. Recurentul nu contestă

că avea cunoștință despre convocarea sa în vederea audierii de către Comisia de

disciplină, la data de 4 octombrie 2006 (fila 22, dosar fond). Apărarea sa

vizează faptul că a avut un motiv temeinic pentru a lipsi, fiind în concediu de

odihnă, legal aprobat.

Instanța de fond a înlăturat

în mod legal această apărare, argumentând convingător în sensul că cererea de

concediu a fost făcută chiar în ziua în care recurentul a aflat despre

sesizarea Comisiei de disciplină – 20 septembrie 2006, când i s-a comunicat,

sub semnătură, sesizarea care a stat la baza declanșării cercetării

disciplinare. Intenția sa de a tergiversa cercetarea disciplinară este

evidentă, câtă vreme nu s-a prevalat de dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1210/2003

asigurându-și apărarea, iar ulterior, înainte de finalizarea perioadei de

concediu de odihnă, la data de 16 octombrie 2006, a solicitat revenirea din

concediu.

În orice caz, împrejurarea

că, la data fixată pentru audiere, funcționarul public se afla în concediu de

odihnă, nu constituie, în sine, un motiv de natură a invalida procesul-verbal

încheiat la acea dată de Comisia de disciplină care a constatat, conform art. 29

alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, neprezentarea recurentului la audiere.

Pentru aceste motive, Înalta

Curte constată că cercetarea disciplinară s-a realizat cu respectarea

dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora:

„Sancțiunile disciplinare nu

pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după

audierea funcționarului public. Audierea acestuia trebuie consemnată în scris,

sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la

audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i

se impută se consemnează într-un proces-verbal”.

2.3. Recurentul a procedat

în aceeași manieră și la data de 6 noiembrie 2006, data emiterii ordinului,

obținând un certificat medical cu aceeași dată, pe care însă l-a prezentat

intimatului mult mai târziu. Prezumția instanței de fond în sensul că, de fapt,

certificatul medical a fost solicitat ulterior emiterii ordinului, este foarte

solidă, în contextul în care recurentul, în ziua de 6 noiembrie 2006, s-a

prezentat la locul de muncă după care a mai revenit peste 3 luni, la data de 5

februarie 2007, pretinzând că nu cunoaște nimic despre sancțiunea aplicată.

Având în vedere aceste

aspecte, în cauză, nu poate fi incident art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii.

2.4. Abaterile disciplinare

reținute în sarcina recurentului sunt foarte grave. Aceste fapte sunt detaliat

prezentate la art. 2 din ordin și se referă la:

a) nerealizarea lucrărilor

repartizate în perioada februarie – iunie 2006;

b) refuzul de a participa la

procesul de evaluare a cunoștințelor personalului organizat la data de 3 iulie 2006.

c) absențe nemotivate în

perioada mai – iunie 2006;

d) atitudine

necorespunzătoare în ceea ce privește subordonarea față de conducerea

direcției, ceea ce a generat un plan individualizat pentru realizarea

lucrărilor restante, nerespectat de recurent;

e) neinformarea conducerii

despre faptul că urmează cursurile de zi ale Facultății de Științe Economice

din cadrul Universității C.B. din Târgu Jiu; participarea la examene în timpul

orelor de program (de exemplu în ziua de 7 septembrie 2006); intervenția

abuzivă pe lângă conducerea universității în care și-a declinat o calitate

oficială pe care nu o avea;

f) comportament inadecvat cu

colegii și cu reprezentanții I.N.A. în luna august 2006, ceea ce a generat o

situație conflictuală și prejudicii de imagine ministerului; nu a efectuat

serviciul de permanență dar în schimb, fără aprobarea conducătorului ierarhic

superior, a beneficiat de ziua liberă corespunzătoare;

g) nerespectarea, începând

cu luna iulie 2006, a termenelor de prezentare a lucrărilor restante, convenite

de comun acord, stabilite prin Planul intensiv de formare și realizare a

lucrărilor privind analiza regulamentelor europene de implementare a Fondurilor

Structurale.

În special faptele reținute la

lit. e) și f) sunt, în aprecierea Înaltei Curți, de o gravitate deosebită,

fiind apte să atragă, singure, sancțiunea destituirii din funcție.

Astfel, din adresa din 20

septembrie 2006 emisă de Universitatea C.B. Târgu Jiu (fila 46, dosar fond)

rezultă că recurentul s-a prezentat la prorectorul universității, arogându-și

calitatea de „consilier al ministrului educației și cercetării” în scopul

obținerii unor privilegii personale, constând în suplimentarea cu 1(un) loc a

locurilor bugetate ce revin universității, afirmând și că „domnul ministru i-a

promis” rezolvarea situației.

De asemenea, coordonatorii

programului „Elaborarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale”

derulat de I.N.A., au comunicat intimatului dificultățile întâmpinate în

derularea acțiunii din perioada 7 – 11 august 2006, desfășurată la Costinești, provocate de recurent. Acesta a refuzat să suporte costurile cazării pentru cele

două persoane care îl însoțeau și pentru cei doi iepuri care pășteau gazonul

din fața hotelului și a amenințat personalul, fiind evacuat de conducerea

hotelului.

Aceste fapte sunt

incompatibile cu statutul de funcționar public, așa încât sancțiunea

destituirii, prevăzută de art. 63 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999,

este legală.

În fine, deși cum s-a arătat,

intimatul a avut suficiente motive pentru aplicarea sancțiunii, este relevantă

și atitudinea anterioară a recurentului.

Din probele administrate

(filele 43-45 dosar fond) a rezultat că prin adresa din 20 decembrie 2005,

recurentul a fost mutat definitiv într-un alt compartiment al intimatului ca

urmare a lipsei de preocupare în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și a mai

fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, prin actul nr. 1289 din 21

iunie 2006, pe care nu l-a atacat.

pronunțate.

Pentru toate considerentele

expuse la pct. II.2., în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul R.C. împotriva sentinței civile nr. 2582 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.