ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 205 din 3 iulie 2007,

comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu a dispus suspendarea de drept a

raportului de serviciu al lui T.L.C., director al Direcției management resurse

umane și administrativ, conform prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Prin decizia nr. 269 din 20 septembrie

2007 a dispus sancționarea disciplinară a acestuia cu retrogradare în funcția

publică pe o perioadă de 1 an, începând cu data comunicării actului, conform

art. 77 alin. (3) lit. d) din lege, urmând a îndeplini funcția de consilier

clasa I gradul profesional principal, treapta 2 și a fi salarizat cu un salariu

de 1070 lei și un spor de vechime de 15%.

În sfârșit, prin decizia nr. 306 din 13

noiembrie 2007, aceeași autoritate publică l-a sancționat disciplinar pe T.L.C.

cu destituirea din funcția publică, în conformitate cu dispozițiile art. 77

alin. (3) lit. e) din lege, începând cu data comunicării deciziei.

Din preambulul acestui ultim act

administrativ rezultă săvârșirea de către T.L. a mai multor abateri

disciplinare, constând în:

- intervenții și stăruințe pentru

soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;

- obligarea martorei P.R. să

înregistreze retroactiv documentele care îl priveau în mod personal;

- exercitarea unor presiuni asupra

funcționarilor din subordine pentru ca aceștia să semneze procese-verbale

folosite ca înscrisuri doveditoare în cadrul cercetării prealabile;

- neglijență repetată în rezolvarea

lucrărilor, prin convocarea în scop personal a unor ședințe în timpul

programului, care au perturbat activitatea direcției și au provocat întârzieri

în efectuarea lucrărilor curente;

- crearea unei atmosfere

necorespunzătoare în cadrul direcției, prin acțiuni de timorare și intimidare a

personalului din subordine;

- refuzul de a îndeplini atribuțiile

de serviciu și manifestări care aduc atingere prestigiului instituției, prin

proferarea de insulte la adresa noii conduceri a Gărzii Naționale de Mediu,

instigarea la revoltă și solicitarea de refuz a îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Legalitatea tuturor acestor acte

administrative unilaterale a fost contestată de T.L.C.

Prin acțiunea introdusă la data de 22

octombrie 2007 în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu, P.O.M. –

comisarul general, P.V., M.D.C., B.I., T.M. și D.B., toți membrii ai Comisiei

de disciplină, reclamantul a solicitat anularea primelor două decizii mai sus

menționate, obligarea în solidar a pârâților la plata unor despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a celorlalte drepturi

corespunzătoare funcției de director al Direcției management, resurse umane și

administrativ, a orelor suplimentare și a stimulentelor lunare pe durata

suspendării, respectiv 4 iulie – 24 septembrie 2007.

De asemenea, a cerut obligarea în solidar

a pârâților la plata de despăgubiri egale cu diferența dintre salariile

indexate, majorate și recalculate, și celelalte drepturi corespunzătoare

funcției de director al direcției respective și salariile și drepturile

corespunzătoare funcției de consilier clasa I, gradul profesional principal,

treapta 2, pentru perioada cuprinsă între data retrogradării și data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești.

În fine, reclamantul a mai solicitat

plata integrală a celor 8 ore de muncă din zilele de 21 și 22 iunie 2007,

precum și obligarea în solidar a pârâților la plata unor daune morale.

La data de 21 decembrie 2007, T.L.C. și-a

modificat și completat acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe alți

doi membrii ai Comisiei de disciplină, respectiv pe G.F. și G.C., solicitând:

- anularea deciziei nr.306 din 13

noiembrie 2007 ca nelegală;

- reintegrarea sa în funcția publică

de conducere deținută anterior, anume aceea de director al Direcției

management, resurse umane și administrativ;

- obligarea în solidar a pârâților la

plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și a

celorlalte drepturi corespunzătoare funcției deținute de la data destituirii,

23 noiembrie 2007, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;

- obligarea în solidar a pârâților la

plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea sumei aferente masterului

Resurse Umane, pe care a trebuit să o restituie (2100 RON), respectiv să o

achite în continuare (1000 RON);

- obligarea în solidar a pârâților la

plata unor daune morale în valoare de 500.000 RON.

În motivarea acțiunii completată și

precizată ulterior, reclamantul a invocat existența unor neregularități procedurale

săvârșite de funcționarii pârâtei înainte de emiterea deciziei de destituire

din funcția publică de conducere, referitoare la modul de sesizare a Comisiei

de disciplină, alcătuirea acesteia, procedura de citare și la modul de

desfășurare a ședințelor.

În legătură cu pretinsele abateri

disciplinare reținute în sarcina sa, reclamantul a arătat că în realitate, nu a

exercitat nici o presiune asupra altei persoanei din instituție pentru a obține

numere de înregistrare la cabinetul comisarului general, nu a intimidat

personalul din subordine și nu a proferat insulte la adresa noii conduceri a

Gărzii Naționale de Mediu.

Prin sentința civilă nr.1384 din 6 mai

2008, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a admis în parte acțiunea modificată și completată, anulând toate cele

trei decizii supuse controlului jurisdicțional, ca nelegale.

Pe cale de consecință, a fost obligată

pârâta Garda Națională de Mediu să plătească reclamantului drepturile salariale

corespunzătoare funcției de director al Direcției management, resurse umane și

administrativ pentru perioada de suspendare (4 iulie-24 septembrie 2007).

Prin aceeași hotărâre s-a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere mai sus menționată

și obligarea pârâtei Garda Națională de Mediu la plata drepturilor bănești

cuvenite acestuia de la data destituirii și până la data reintegrării efective.

Celelalte capete de cere au fost respinse

ca neîntemeiate.

În esență, instanța a reținut că faptele

puse în sarcina lui T.L.C. nu pot fi calificate ca abateri disciplinare, în

sensul legii, pentru a justifica măsurile succesive luate de suspendare,

retrogradare și destituire din funcția publică de conducere în care acesta

fusese numit.

O parte din pretinsele abateri nu au fost

dovedite (solicitarea adresată R.P., neglijența repetată în rezolvarea

lucrărilor, crearea și menținerea unei atmosfere tensionate în colectiv, acte

de intimidare sau presiune asupra unor persoane subordonate ierarhic.

Pe de altă parte, s-a considerat că

măsura retrogradării în funcție, dispusă prin decizia nr. 269 din 20 septembrie

2007 nu putea constitui un criteriu de apreciere în stabilirea sancțiunii

disciplinare ulteriore, din moment ce actul administrativ menționat a fost

contestat în justiție de către reclamant.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu

având ca obiect plata daunelor morale, curtea de a apel a stabilit că este

neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a precizat în ce anume constă prejudiciul

moral și oricum, actele juridice contestate din punct de vedere formal, nu

constituie în sine un abuz al pârâților de natură a-i provoca acestuia

suferințe morale.

S-a consemnat apoi, faptul că în legătură

cu contravaloarea masterului, a cărei restituire o solicită, reclamantul nu a

administrat nici o probă și nu a motivat în fapt capătul de cerere.

Împotriva sentinței au declarat recurs

reclamantul T.L.C. și pârâta Garda Națională de Mediu.

Recurentul-reclamant a susținut că în mod

greșit instanța de fond a obligat la plata drepturilor salariale doar pe pârâta

Garda Națională de Mediu, omițând să se pronunțe cu privire la

responsabilitatea care revine celorlalți pârâți persoane fizice pentru

prejudiciile cauzate prin emiterea actelor administrative nelegale.

Sub acest aspect, hotărârea pronunțată

este nemotivată și în cauză își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la capătul cerere având ca

obiect plata daunelor morale, soluția recurată este criticabilă, deoarece în

notele scrise anexate în dosar, reclamantul a arătat în ce a constat

prejudiciul moral suferit, iar afirmațiile respective au suport probator în

înscrisurile prezentate.

Recurentul a precizat că abuzurile la

care a fost supus de către conducerea Gărzii Naționale de Mediu și de membrii

Comisiei de disciplină chemați în judecată i-au afectat grav sănătatea,

onoarea, demnitatea și prestigiul personal și profesional. Mai mult chiar,

urmare a emiterii deciziei de retrogradare în funcție, a fost privat de dreptul

salarial obținut pentru activitatea din anul precedent, mutat la o altă

direcție și scos din birou în condiții umilitoare.

Ca efect al emiterii deciziei de

destituire a fost exclus din categoria funcționarilor publici și nevoit să-și

caute alt loc de muncă la o societate comercială care i-a oferit un salariu foarte

mic, aferent unui post ce presupune un nivel de pregătire profesională cu mult

sub nivelul său.

Criticile sunt întemeiate pentru

considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii

rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă,

modificată și completată ulterior, reclamantul T.L.C. a solicitat anularea unui

număr de trei decizii emise de comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu prin

care s-a dispus suspendarea, retrogragarea sa din funcție și destituirea din

funcția de director al Direcției management, resurse umane și administrativ pentru

motive disciplinare.

De asemenea a cerut reintegrarea în

funcție și obligarea în solidar a Gărzii Naționale de Mediu, a comisarului său

general și a celorlalți pârâți care au îndeplinit calitatea de membru al

Comisiei de disciplină, la plata despăgubirilor salariale de care a fost lipsit

ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale, precum și a unor daune

morale în cuantum de 500.000 RON.

Pretențiile formulate au fost reiterate

și amplu motivate în cadrul unor note scrise depuse de reclamant în dosarul

cauzei.

Prin sentință, curtea de apel a admis în

parte acțiunea a anulat actele administrative contestate, a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior și a obligat pe

pârâta Garda Națională de Mediu să-i plătească drepturile salariale cuvenite

atât pe durata suspendării din funcție, cât și pe perioada care a început la

data destituirii, până la data reintegrării efective.

Despre răspunderea patrimonială a

celorlalți pârâți, persoane fizice, instanța de judecată nu face nici o

mențiune în considerentele hotărârii, deși această obligație îi revenea conform

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Sub aspectul analizat hotărârea recurată

rămâne nemotivată și face aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7) din același

cod.

O concluzie similară se desprinde în

privința capătului de cerere accesoriu având ca obiect plata daunelor morale

estimate de T.L.C. la cuantumul de 500.000 lei.

Contrar celor reținute în sentință, în

motivele scrise, reclamantul a invocat o serie de nereguli și vicii de

procedură săvârșite de către membrii Comisiei de disciplină, modul de lucru

abuziv și superficial al acestora și culpa lor în adoptarea unor măsuri

incorecte care l-au prejudiciat atât material, cât și moral.

Totodată, s-a referit la afectarea gravă

a prestigiului personal în fața subordonaților și la excluderea lui din corpul

funcționarilor publici.

În condițiile date, în mod greșit și

nemotivat prima instanță a respins capătul de cerere accesoriu, pentru

considerentul că reclamantul n-ar fi precizat în ce constă prejudiciul moral și

că oricum, din punct de vedere formal, actele administrative contestate nu

constituie, în sine, un abuz de natură a-i provoca acestuia suferințe morale.

Ca atare, pentru corecta soluționare a

litigiului se impune admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în ce privește

capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea solidară a pârâților la

plata daunelor materiale și morale solicitate de reclamant.

Celelalte dispoziții ale hotărârii vor fi

menținute.

În cadrul recursului său, pârâta Garda

Națională de Mediu a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut

inexistența propunerii motivate a Comisiei de disciplină, ignorând astfel

înscrisul anexat în dosar (fila nr. 62 a volumului II). În realitate,

reclamantului i-au fost aduse la cunoștință atât decizia de suspendare a

raportului de sarcini, cât și toate actele care au stat la baza emiterii

actului administrativ supus controlului jurisdicțional.

În opinia sa, abaterile disciplinare

imputate reclamantului au fost dovedite în cursul cercetării administrative,

justificând nu numai măsura suspendării din funcția publică, ci și celelalte

măsuri cu caracter disciplinar care i-au urmat.

Criticile formulate de recurentă nu sunt

întemeiate.

Așa cum corect s-a reținut în sentință,

din nici o piesă a dosarului nu rezultă că T.L.C. și-ar fi exercitat abuziv

funcția de director al Direcției management, resurse umane și administrativ,

obligând pe P.R. să înregistreze în registrul general la Gărzii Naționale de

Mediu un document cu o dată anterioară. Reclamantul nu coordona activitatea

acelui compartiment și nici nu exercită atribuții care vizează organizarea și

funcționarea registraturii generale, astfel încât el nu putea impune

funcționarului menționat, efectuarea unei operațiuni nelegale.

Prin urmare, chiar dacă în practica

registraturii generale ar fi fost utilizat procedeul de păstrare a unor locuri

libere între înregistrările operate, această practică nu a fost inițiată și

ordonată de reclamant.

Este adevărat că probele administrate în

cadrul cercetării administrative prealabile au confirmat convocarea de către

reclamant a unor ședințe de lucru ale colectivului pe care l-a coordonat, în

care s-a discutat și situația lui personală.

Nu s-a demonstrat însă, justețea

afirmațiilor din actul de sesizare, potrivit cărora prin ședințele organizate

în timpul programului de lucru s-ar fi urmărit de către T.L.C., crearea unei

atmosfere tensionate în colectivul direcției și timorarea subalternilor.

De asemenea, din actele întocmite pe

parcursul cercetării prealabile nu rezultă existența unei legături între

ședințele organizate de reclamant și pretinsa neglijență repetată în rezolvarea

lucrărilor specifice funcției publice de conducere.

Sub acest aspect se constată, de altfel,

o contradicție în aprecierea Comisiei de disciplină întrucât, pe de o parte i

se impută reclamantului, refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu (pct. 3

din decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007), adică o inacțiune, iar pe de altă

parte, faptul că a contribuit la emiterea deciziei nr. 158/2007, de

transformare a postului de consilier principal, în auditor principal, deci o

inacțiune.

Se cuvine menționată și împrejurarea că

toate procesele verbale de ședință au fost semnate cu obiecțiuni de către I.M.,

ceea ce exclude pretinsele acte de jignire, presiune sau intimidare din partea

reclamantului asupra personalului din subordine.

În preambulul deciziei de destituire din

funcția publică a reclamantului s-a făcut referire la sancționarea disciplinară

anterioară a acestuia cu retrogradarea, ceea ce ar constitui o repetare a

abaterilor disciplinare și în același timp, „o formă agravantă a faptelor ce

constituie abateri disciplinare”.

Dar, sancțiunea disciplinară aplicată

prin decizia nr.269 din 20 septembrie 2007 nu era definitivă la data de 13

noiembrie 2007, când comisarul general a emis decizia nr. 306, act administrativ

contestat în justiție prin cererea de modificare și completare a acțiunii

înregistrată la 21 decembrie 2007 (filele nr. 84 – 88 din volumul I).

Apreciind așadar, că faptele calificate

de către Comisia de disciplină, ca abateri disciplinare, fie nu au existat, fie

ele nu întrunesc elementele constitutive ale unei asemenea abateri, cu

consecința admiterii în parte a acțiunii, anulării deciziilor contestate și a

reintegrării reclamantului în funcția publică de conducere deținută

anterior,prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ce urmează a

fi menținută prin respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9, art. 313 C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.L.C. împotriva sentinței civile nr. 1384

din 6 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe, cu privire la cererile de daune materiale și morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Garda Națională de Mediu.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

aprilie 2009.