ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 205 din 3 iulie 2007, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu al lui T.L.C., director al Direcției management resurse umane și administrativ, conform prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată. Prin decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007 a dispus sancționarea disciplinară a acestuia cu retrogradare în funcția publică pe o perioadă de 1 an, începând cu data comunicării actului, conform art. 77 alin. (3) lit. d) din lege, urmând a îndeplini funcția de consilier clasa I gradul profesional principal, treapta 2 și a fi salarizat cu un salariu de 1070 lei și un spor de vechime de 15%.

În sfârșit, prin decizia nr. 306 din 13 noiembrie 2007, aceeași autoritate publică l-a sancționat disciplinar pe T.L.C. cu destituirea din funcția publică, în conformitate cu dispozițiile art. 77 alin. (3) lit. e) din lege, începând cu data comunicării deciziei. Din preambulul acestui ultim act administrativ rezultă săvârșirea de către T.L. a mai multor abateri disciplinare, constând în: - intervenții și stăruințe pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal; - obligarea martorei P.R.

să înregistreze retroactiv documentele care îl priveau în mod personal; - exercitarea unor presiuni asupra funcționarilor din subordine pentru ca aceștia să semneze procese-verbale folosite ca înscrisuri doveditoare în cadrul cercetării prealabile; - neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, prin convocarea în scop personal a unor ședințe în timpul programului, care au perturbat activitatea direcției și au provocat întârzieri în efectuarea lucrărilor curente; - crearea unei atmosfere necorespunzătoare în cadrul direcției, prin acțiuni de timorare și intimidare a personalului din subordine; - refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu și manifestări care aduc atingere prestigiului instituției, prin proferarea de insulte la adresa noii conduceri a Gărzii Naționale de Mediu, instigarea la revoltă și solicitarea de refuz a îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Legalitatea tuturor acestor acte administrative unilaterale a fost contestată de T.L.C. Prin acțiunea introdusă la data de 22 octombrie 2007 în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu, P.O.M. – comisarul general, P.V., M.D.C., B.I., T.M.

și D.B., toți membrii ai Comisiei de disciplină, reclamantul a solicitat anularea primelor două decizii mai sus menționate, obligarea în solidar a pârâților la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a celorlalte drepturi corespunzătoare funcției de director al Direcției management, resurse umane și administrativ, a orelor suplimentare și a stimulentelor lunare pe durata suspendării, respectiv 4 iulie – 24 septembrie 2007. De asemenea, a cerut obligarea în solidar a pârâților la plata de despăgubiri egale cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate, și celelalte drepturi corespunzătoare funcției de director al direcției respective și salariile și drepturile corespunzătoare funcției de consilier clasa I, gradul profesional principal, treapta 2, pentru perioada cuprinsă între data retrogradării și data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În fine, reclamantul a mai solicitat plata integrală a celor 8 ore de muncă din zilele de 21 și 22 iunie 2007, precum și obligarea în solidar a pârâților la plata unor daune morale. La data de 21 decembrie 2007, T.L.C. și-a modificat și completat acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe alți doi membrii ai Comisiei de disciplină, respectiv pe G.F.

și G.C., solicitând: - anularea deciziei nr.306 din 13 noiembrie 2007 ca nelegală; - reintegrarea sa în funcția publică de conducere deținută anterior, anume aceea de director al Direcției management, resurse umane și administrativ; - obligarea în solidar a pârâților la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi corespunzătoare funcției deținute de la data destituirii, 23 noiembrie 2007, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; - obligarea în solidar a pârâților la plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea sumei aferente masterului Resurse Umane, pe care a trebuit să o restituie (2100 RON), respectiv să o achite în continuare (1000 RON); - obligarea în solidar a pârâților la plata unor daune morale în valoare de 500.000 RON.

În motivarea acțiunii completată și precizată ulterior, reclamantul a invocat existența unor neregularități procedurale săvârșite de funcționarii pârâtei înainte de emiterea deciziei de destituire din funcția publică de conducere, referitoare la modul de sesizare a Comisiei de disciplină, alcătuirea acesteia, procedura de citare și la modul de desfășurare a ședințelor. În legătură cu pretinsele abateri disciplinare reținute în sarcina sa, reclamantul a arătat că în realitate, nu a exercitat nici o presiune asupra altei persoanei din instituție pentru a obține numere de înregistrare la cabinetul comisarului general, nu a intimidat personalul din subordine și nu a proferat insulte la adresa noii conduceri a Gărzii Naționale de Mediu.

Prin sentința civilă nr.1384 din 6 mai 2008, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea modificată și completată, anulând toate cele trei decizii supuse controlului jurisdicțional, ca nelegale. Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta Garda Națională de Mediu să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare funcției de director al Direcției management, resurse umane și administrativ pentru perioada de suspendare (4 iulie-24 septembrie 2007). Prin aceeași hotărâre s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere mai sus menționată și obligarea pârâtei Garda Națională de Mediu la plata drepturilor bănești cuvenite acestuia de la data destituirii și până la data reintegrării efective.

Celelalte capete de cere au fost respinse ca neîntemeiate. În esență, instanța a reținut că faptele puse în sarcina lui T.L.C. nu pot fi calificate ca abateri disciplinare, în sensul legii, pentru a justifica măsurile succesive luate de suspendare, retrogradare și destituire din funcția publică de conducere în care acesta fusese numit. O parte din pretinsele abateri nu au fost dovedite (solicitarea adresată R.P., neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor, crearea și menținerea unei atmosfere tensionate în colectiv, acte de intimidare sau presiune asupra unor persoane subordonate ierarhic. Pe de altă parte, s-a considerat că măsura retrogradării în funcție, dispusă prin decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007 nu putea constitui un criteriu de apreciere în stabilirea sancțiunii disciplinare ulteriore, din moment ce actul administrativ menționat a fost contestat în justiție de către reclamant.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu având ca obiect plata daunelor morale, curtea de a apel a stabilit că este neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a precizat în ce anume constă prejudiciul moral și oricum, actele juridice contestate din punct de vedere formal, nu constituie în sine un abuz al pârâților de natură a-i provoca acestuia suferințe morale. S-a consemnat apoi, faptul că în legătură cu contravaloarea masterului, a cărei restituire o solicită, reclamantul nu a administrat nici o probă și nu a motivat în fapt capătul de cerere. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul T.L.C. și pârâta Garda Națională de Mediu. Recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța de fond a obligat la plata drepturilor salariale doar pe pârâta Garda Națională de Mediu, omițând să se pronunțe cu privire la responsabilitatea care revine celorlalți pârâți persoane fizice pentru prejudiciile cauzate prin emiterea actelor administrative nelegale.

Sub acest aspect, hotărârea pronunțată este nemotivată și în cauză își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Referitor la capătul cerere având ca obiect plata daunelor morale, soluția recurată este criticabilă, deoarece în notele scrise anexate în dosar, reclamantul a arătat în ce a constat prejudiciul moral suferit, iar afirmațiile respective au suport probator în înscrisurile prezentate. Recurentul a precizat că abuzurile la care a fost supus de către conducerea Gărzii Naționale de Mediu și de membrii Comisiei de disciplină chemați în judecată i-au afectat grav sănătatea, onoarea, demnitatea și prestigiul personal și profesional. Mai mult chiar, urmare a emiterii deciziei de retrogradare în funcție, a fost privat de dreptul salarial obținut pentru activitatea din anul precedent, mutat la o altă direcție și scos din birou în condiții umilitoare.

Ca efect al emiterii deciziei de destituire a fost exclus din categoria funcționarilor publici și nevoit să-și caute alt loc de muncă la o societate comercială care i-a oferit un salariu foarte mic, aferent unui post ce presupune un nivel de pregătire profesională cu mult sub nivelul său. Criticile sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează. Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă, modificată și completată ulterior, reclamantul T.L.C. a solicitat anularea unui număr de trei decizii emise de comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu prin care s-a dispus suspendarea, retrogragarea sa din funcție și destituirea din funcția de director al Direcției management, resurse umane și administrativ pentru motive disciplinare.

De asemenea a cerut reintegrarea în funcție și obligarea în solidar a Gărzii Naționale de Mediu, a comisarului său general și a celorlalți pârâți care au îndeplinit calitatea de membru al Comisiei de disciplină, la plata despăgubirilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a emiterii actelor administrative nelegale, precum și a unor daune morale în cuantum de 500.000 RON. Pretențiile formulate au fost reiterate și amplu motivate în cadrul unor note scrise depuse de reclamant în dosarul cauzei. Prin sentință, curtea de apel a admis în parte acțiunea a anulat actele administrative contestate, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior și a obligat pe pârâta Garda Națională de Mediu să-i plătească drepturile salariale cuvenite atât pe durata suspendării din funcție, cât și pe perioada care a început la data destituirii, până la data reintegrării efective.

Despre răspunderea patrimonială a celorlalți pârâți, persoane fizice, instanța de judecată nu face nici o mențiune în considerentele hotărârii, deși această obligație îi revenea conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Sub aspectul analizat hotărârea recurată rămâne nemotivată și face aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7) din același cod. O concluzie similară se desprinde în privința capătului de cerere accesoriu având ca obiect plata daunelor morale estimate de T.L.C. la cuantumul de 500.000 lei. Contrar celor reținute în sentință, în motivele scrise, reclamantul a invocat o serie de nereguli și vicii de procedură săvârșite de către membrii Comisiei de disciplină, modul de lucru abuziv și superficial al acestora și culpa lor în adoptarea unor măsuri incorecte care l-au prejudiciat atât material, cât și moral.

Totodată, s-a referit la afectarea gravă a prestigiului personal în fața subordonaților și la excluderea lui din corpul funcționarilor publici. În condițiile date, în mod greșit și nemotivat prima instanță a respins capătul de cerere accesoriu, pentru considerentul că reclamantul n-ar fi precizat în ce constă prejudiciul moral și că oricum, din punct de vedere formal, actele administrative contestate nu constituie, în sine, un abuz de natură a-i provoca acestuia suferințe morale. Ca atare, pentru corecta soluționare a litigiului se impune admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în ce privește capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea solidară a pârâților la plata daunelor materiale și morale solicitate de reclamant.

Celelalte dispoziții ale hotărârii vor fi menținute. În cadrul recursului său, pârâta Garda Națională de Mediu a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut inexistența propunerii motivate a Comisiei de disciplină, ignorând astfel înscrisul anexat în dosar (fila nr. 62 a volumului II). În realitate, reclamantului i-au fost aduse la cunoștință atât decizia de suspendare a raportului de sarcini, cât și toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ supus controlului jurisdicțional. În opinia sa, abaterile disciplinare imputate reclamantului au fost dovedite în cursul cercetării administrative, justificând nu numai măsura suspendării din funcția publică, ci și celelalte măsuri cu caracter disciplinar care i-au urmat.

Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate. Așa cum corect s-a reținut în sentință, din nici o piesă a dosarului nu rezultă că T.L.C. și-ar fi exercitat abuziv funcția de director al Direcției management, resurse umane și administrativ, obligând pe P.R. să înregistreze în registrul general la Gărzii Naționale de Mediu un document cu o dată anterioară. Reclamantul nu coordona activitatea acelui compartiment și nici nu exercită atribuții care vizează organizarea și funcționarea registraturii generale, astfel încât el nu putea impune funcționarului menționat, efectuarea unei operațiuni nelegale. Prin urmare, chiar dacă în practica registraturii generale ar fi fost utilizat procedeul de păstrare a unor locuri libere între înregistrările operate, această practică nu a fost inițiată și ordonată de reclamant.

Este adevărat că probele administrate în cadrul cercetării administrative prealabile au confirmat convocarea de către reclamant a unor ședințe de lucru ale colectivului pe care l-a coordonat, în care s-a discutat și situația lui personală. Nu s-a demonstrat însă, justețea afirmațiilor din actul de sesizare, potrivit cărora prin ședințele organizate în timpul programului de lucru s-ar fi urmărit de către T.L.C., crearea unei atmosfere tensionate în colectivul direcției și timorarea subalternilor. De asemenea, din actele întocmite pe parcursul cercetării prealabile nu rezultă existența unei legături între ședințele organizate de reclamant și pretinsa neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor specifice funcției publice de conducere.

Sub acest aspect se constată, de altfel, o contradicție în aprecierea Comisiei de disciplină întrucât, pe de o parte i se impută reclamantului, refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu (pct. 3 din decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007), adică o inacțiune, iar pe de altă parte, faptul că a contribuit la emiterea deciziei nr. 158/2007, de transformare a postului de consilier principal, în auditor principal, deci o inacțiune. Se cuvine menționată și împrejurarea că toate procesele verbale de ședință au fost semnate cu obiecțiuni de către I.M., ceea ce exclude pretinsele acte de jignire, presiune sau intimidare din partea reclamantului asupra personalului din subordine.

În preambulul deciziei de destituire din funcția publică a reclamantului s-a făcut referire la sancționarea disciplinară anterioară a acestuia cu retrogradarea, ceea ce ar constitui o repetare a abaterilor disciplinare și în același timp, „o formă agravantă a faptelor ce constituie abateri disciplinare”.

Dar, sancțiunea disciplinară aplicată prin decizia nr.269 din 20 septembrie 2007 nu era definitivă la data de 13 noiembrie 2007, când comisarul general a emis decizia nr. 306, act administrativ contestat în justiție prin cererea de modificare și completare a acțiunii înregistrată la 21 decembrie 2007 (filele nr. 84 – 88 din volumul I). Apreciind așadar, că faptele calificate de către Comisia de disciplină, ca abateri disciplinare, fie nu au existat, fie ele nu întrunesc elementele constitutive ale unei asemenea abateri, cu consecința admiterii în parte a acțiunii, anulării deciziilor contestate și a reintegrării reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior,prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 313 C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.L.C. împotriva sentinței civile nr. 1384 din 6 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, cu privire la cererile de daune materiale și morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței și respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Garda Națională de Mediu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.