ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.E. a chemat în judecată C.G.G.N.M., C.J.G.N.M.

Constanta comisarul sef al comisariatului județean Constanța al gărzii

naționale de mediu – P.V. și comisarul general al gărzii de mediu – R.C.G.,

solicitând instanței să dispună suspendarea executării, până la pronunțarea

instanței de fond a următoarelor acte administrative:

- raportul de evaluare

pentru anul 2007;

- avizul nr. 9330/GM din 21

octombrie 2008 al C.G.G.N.M. București;

- Decizia nr. 7 din 21 octombrie 2008 emisă de comisarul sef al comisariatului județean Constanța al gărzii

naționale de mediu – P.V;

- Decizia nr. 8 din 21 octombrie 2008 emisă de comisarul sef al comisariatului județean Constanța al gărzii

naționale de mediu – P.V.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că este vătămat în dreptul său fundamental de muncă, fiind

victima abuzurilor la care a fost supus aproximativ 2 ani. Motivul îndepărtării

sale din funcția publică de comisar al gărzii naționale de mediu Constanța

socotește că îl reprezintă faptul că a devenit un salariat indezirabil întrucât

a demascat o serie de ilegalități, comise de comisarul șef P.V.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 984/CA din 15 decembrie 2008, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul P.E., obligându-l totodată și la

cheltuieli de judecată în cuantum de 1950 lei, către pârâți.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de protecție

provizorie a executării actelor contestate, întrucât, pe de o parte, nu există

nici un indiciu aparent valabil de nelegalitate a acestora, iar pe de altă

parte, petentului i s-a acordat preavizul de 30 de zile, cu program redus și

fără a-i fi afectat salariul, în situația în care se va dispune anularea

actelor, acesta având posibilitatea de a solicita repunerea în funcția deținută

anterior, precum și plata drepturilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul P.E., solicitând modificarea ei în sensul admiterii

cererii de suspendare a executării actelor contestate, așa cum a fost

formulată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost invocate motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină și a fost dată cu încălcarea vădită a legii, prima instanță

recurgând la o soluție prestabilită, menită a proteja pârâții în mod vădit, cu

nesocotirea principiului imparțialității, deoarece:

a) a refuzat recunoașterea

și evaluarea probelor aflate la dosar și, implicit, recunoașterea incidentei în

cauză a prevederilor Codului Muncii concomitent cu cele ale Legii nr. 188/1999;

b) a ignorat Decizia nr. 628

din 24 ianuarie 2008 prin care reclamantul a fost reconfirmat în funcție pentru

competența dovedită;

c) a refuzat recunoașterea

și evaluarea omisiunii pârâților de a oferi reclamantului alt loc de muncă și

de a solicita sprijinul Agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în

acest sens;

d) a refuzat recunoașterea

nulității apărării făcute de pârâți ca urmare a nesemnării de către aceștia a

împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei la termenul din 8 decembrie 2008 de către avocatul C.D., trecând sub tăcere această nulitate tocmai pentru

favorizarea vădită a pârâților.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și motivele invocate de recurent, prin prisma dispozițiilor

legale incidente în materia supuse controlului judiciar, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare

arătate.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate, bazată la rândul său pe prezumțiile

autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității presupune

ca autoritățile administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile lor să

se întemeieze pe lege. Se impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe

să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul

executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit

echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particular, întrucât

acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să-i

asigure acestuia o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea suspendarea

executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind un eficient instrument

procedural la îndemâna instanței de judecată pentru a se asigura respectarea

principiului legalității, echitabil fiind ca, în anumite situații, pe parcursul

procesului de evaluare a legalității actelor, acestea să nu-și producă

efectele.

În considerarea aceluiași

principiu, coroborat cu cel al executării din oficiu, suspendarea executării

actului administrativ constituie însă, în mod evident, o situație de excepție,

putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În planul dreptului intern,

suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și art.

15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce se impune a fi

îndeplinite în mod cumulativ.

În sensul acestei legi,

cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități sau a unui serviciu public.

Preocupări în plan juridic,

cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la

nivel european, din perspectiva acestora (ex. Recomandarea R (89)8 ) instanța

putând acorda asemenea măsuri de protecție provizorie, în raport de ansamblul

circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de

natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument

aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În considerarea acestor

prevederi legale, în cadrul acestei proceduri instanța nu este abilitată să

antameze fondul cauzei, procedând doar la o examinare sumară a argumentelor de nelegalitate

invocate, pentru a stabili dacă se impune luarea unor măsuri de protecție

provizorie.

Prin urmare, nici hotărârea

pronunțată în aceste condiții nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate

de părți, esențial fiind ca aceasta să conțină motivele pe care se sprijină și

ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii.

Hotărârea atacată

îndeplinește aceste cerințe, conținând motivele care au format convingerea

instanței cu privire la neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru luarea

măsurii de protecție provizorie ce a fost solicitată și făcând posibilă astfel

exercitarea controlului judiciar. Prin urmare, incidența în speță a motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Nejustificate sunt și

criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu respectarea întocmai a dispozițiilor

legale anterior arătate.

Astfel, în fapt, recurentul

a deținut funcția publică de comisar clasa I, gr. prof. principal, tr. I la

comisariatul județean Constanța al gărzii naționale de mediu, iar prin raportul

de evaluare vizând perioada 1 decembrie 2006 – 1 noiembrie 2007 i-a fost acordat calificativul nesatisfăcător.

Întrucât acest calificativ a

fost contestat, s-a dispus ulterior verificarea pe probleme de resurse umane a

Comisariatului Județean Constanța, precum și a situației profesionale a

petentului.

În baza raportului întocmit,

prin Decizia nr. 7 din 21 octombrie 2008 s-a dispus eliberarea din funcție a

petentului și acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, pe perioada

căruia i-a fost stabilit, prin decizia nr. 8 din aceeași dată, un program de

lucru de numai 4 ore, fără a-i fi afectate însă drepturile de natură salarială.

Raportat la aceste

circumstanțe ale speței, prima instanță a examinat în mod corect aparența

dreptului și existența sau inexistența condițiilor de valabilitate a actului

administrativ contestat numai în raport cu prevederile legale în temeiul căruia

a fost emis, cu respectarea limitelor specifice acestei proceduri, dezlegarea

problemei de drept a incidenței în speță și prevederilor Codului muncii

referitoare la concediere, cum pretinde recurentul, în condițiile în care

acesta a deținut o funcție publică, implicând antamarea fondului cauzei, ceea

ce nu este permis.

La termenul din 14 aprilie 2009 recurentul a depus o dezvoltare a motivelor de recurs, imputându-i primei

instanțe încălcarea cu rea-credință a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât ar fi refuzat să procedeze la cercetarea judecătorească a probelor

administrate în cauză tocmai pentru a părtini pârâții prin ascunderea

adevărului și nu a constatat nulitatea absolută a actelor atacate pentru unele

aspecte ce nu au fost indicate însă în cererea introductivă astfel încât,

abstracție făcând de faptul că această pretinsă dezvoltare a motivelor inițiale

nu a fost făcută în termenul legal de recurs, respectivele aspecte nu pot forma

obiectul controlului judiciar.

Pe baza actelor dosarului

prima instanță a reținut, de asemenea, în mod corect, neîndeplinirea cerinței

privind iminența pagubei impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

evident fiind că în ipoteza anulării actelor, ca urmare a soluționării pe fond

a cauzei, nu este deloc dificilă repararea pagubei cauzate prin pierderea drepturilor

salariale pe o anumită perioadă de timp.

Prin urmare, întrucât textul

de lege impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, nu era

justificată acordarea unor măsuri de protecție provizorie nici chiar ipoteza

reținerii existenței unor argumente aparent valabile de nelegalitate a actului,

cum pretinde recurentul.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.E. împotriva sentinței civile nr. 984 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2009.