ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.E. a chemat în judecată C.G.G.N.M., C.J.G.N.M. Constanta comisarul sef al comisariatului județean Constanța al gărzii naționale de mediu – P.V. și comisarul general al gărzii de mediu – R.C.G., solicitând instanței să dispună suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond a următoarelor acte administrative: - raportul de evaluare pentru anul 2007; - avizul nr. 9330/GM din 21 octombrie 2008 al C.G.G.N.M. București; - Decizia nr. 7 din 21 octombrie 2008 emisă de comisarul sef al comisariatului județean Constanța al gărzii naționale de mediu – P.V; - Decizia nr. 8 din 21 octombrie 2008 emisă de comisarul sef al comisariatului județean Constanța al gărzii naționale de mediu – P.V.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este vătămat în dreptul său fundamental de muncă, fiind victima abuzurilor la care a fost supus aproximativ 2 ani. Motivul îndepărtării sale din funcția publică de comisar al gărzii naționale de mediu Constanța socotește că îl reprezintă faptul că a devenit un salariat indezirabil întrucât a demascat o serie de ilegalități, comise de comisarul șef P.V. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 984/CA din 15 decembrie 2008, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul P.E., obligându-l totodată și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1950 lei, către pârâți.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de protecție provizorie a executării actelor contestate, întrucât, pe de o parte, nu există nici un indiciu aparent valabil de nelegalitate a acestora, iar pe de altă parte, petentului i s-a acordat preavizul de 30 de zile, cu program redus și fără a-i fi afectat salariul, în situația în care se va dispune anularea actelor, acesta având posibilitatea de a solicita repunerea în funcția deținută anterior, precum și plata drepturilor salariale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.E., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actelor contestate, așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu încălcarea vădită a legii, prima instanță recurgând la o soluție prestabilită, menită a proteja pârâții în mod vădit, cu nesocotirea principiului imparțialității, deoarece: a) a refuzat recunoașterea și evaluarea probelor aflate la dosar și, implicit, recunoașterea incidentei în cauză a prevederilor Codului Muncii concomitent cu cele ale Legii nr. 188/1999; b) a ignorat Decizia nr. 628 din 24 ianuarie 2008 prin care reclamantul a fost reconfirmat în funcție pentru competența dovedită; c) a refuzat recunoașterea și evaluarea omisiunii pârâților de a oferi reclamantului alt loc de muncă și de a solicita sprijinul Agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în acest sens; d) a refuzat recunoașterea nulității apărării făcute de pârâți ca urmare a nesemnării de către aceștia a împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei la termenul din 8 decembrie 2008 de către avocatul C.D., trecând sub tăcere această nulitate tocmai pentru favorizarea vădită a pârâților.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și motivele invocate de recurent, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supuse controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, bazată la rândul său pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității presupune ca autoritățile administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. Se impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particular, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să-i asigure acestuia o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind un eficient instrument procedural la îndemâna instanței de judecată pentru a se asigura respectarea principiului legalității, echitabil fiind ca, în anumite situații, pe parcursul procesului de evaluare a legalității actelor, acestea să nu-și producă efectele. În considerarea aceluiași principiu, coroborat cu cel al executării din oficiu, suspendarea executării actului administrativ constituie însă, în mod evident, o situație de excepție, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. În planul dreptului intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ.

În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități sau a unui serviciu public. Preocupări în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la nivel european, din perspectiva acestora (ex. Recomandarea R (89)8 ) instanța putând acorda asemenea măsuri de protecție provizorie, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În considerarea acestor prevederi legale, în cadrul acestei proceduri instanța nu este abilitată să antameze fondul cauzei, procedând doar la o examinare sumară a argumentelor de nelegalitate invocate, pentru a stabili dacă se impune luarea unor măsuri de protecție provizorie. Prin urmare, nici hotărârea pronunțată în aceste condiții nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, esențial fiind ca aceasta să conțină motivele pe care se sprijină și ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii. Hotărârea atacată îndeplinește aceste cerințe, conținând motivele care au format convingerea instanței cu privire la neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru luarea măsurii de protecție provizorie ce a fost solicitată și făcând posibilă astfel exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținută. Nejustificate sunt și criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale anterior arătate. Astfel, în fapt, recurentul a deținut funcția publică de comisar clasa I, gr. prof. principal, tr. I la comisariatul județean Constanța al gărzii naționale de mediu, iar prin raportul de evaluare vizând perioada 1 decembrie 2006 – 1 noiembrie 2007 i-a fost acordat calificativul nesatisfăcător. Întrucât acest calificativ a fost contestat, s-a dispus ulterior verificarea pe probleme de resurse umane a Comisariatului Județean Constanța, precum și a situației profesionale a petentului.

În baza raportului întocmit, prin Decizia nr. 7 din 21 octombrie 2008 s-a dispus eliberarea din funcție a petentului și acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, pe perioada căruia i-a fost stabilit, prin decizia nr. 8 din aceeași dată, un program de lucru de numai 4 ore, fără a-i fi afectate însă drepturile de natură salarială. Raportat la aceste circumstanțe ale speței, prima instanță a examinat în mod corect aparența dreptului și existența sau inexistența condițiilor de valabilitate a actului administrativ contestat numai în raport cu prevederile legale în temeiul căruia a fost emis, cu respectarea limitelor specifice acestei proceduri, dezlegarea problemei de drept a incidenței în speță și prevederilor Codului muncii referitoare la concediere, cum pretinde recurentul, în condițiile în care acesta a deținut o funcție publică, implicând antamarea fondului cauzei, ceea ce nu este permis.

La termenul din 14 aprilie 2009 recurentul a depus o dezvoltare a motivelor de recurs, imputându-i primei instanțe încălcarea cu rea-credință a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât ar fi refuzat să procedeze la cercetarea judecătorească a probelor administrate în cauză tocmai pentru a părtini pârâții prin ascunderea adevărului și nu a constatat nulitatea absolută a actelor atacate pentru unele aspecte ce nu au fost indicate însă în cererea introductivă astfel încât, abstracție făcând de faptul că această pretinsă dezvoltare a motivelor inițiale nu a fost făcută în termenul legal de recurs, respectivele aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar.

Pe baza actelor dosarului prima instanță a reținut, de asemenea, în mod corect, neîndeplinirea cerinței privind iminența pagubei impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, evident fiind că în ipoteza anulării actelor, ca urmare a soluționării pe fond a cauzei, nu este deloc dificilă repararea pagubei cauzate prin pierderea drepturilor salariale pe o anumită perioadă de timp. Prin urmare, întrucât textul de lege impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, nu era justificată acordarea unor măsuri de protecție provizorie nici chiar ipoteza reținerii existenței unor argumente aparent valabile de nelegalitate a actului, cum pretinde recurentul. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.E. împotriva sentinței civile nr. 984 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.