ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2008,

reclamanta G.C. a chemat în judecată M.J., solicitând anularea Ordinului nr. 2380

din 21 septembrie 2007 prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de șef

direcție economico - administrativă în cadrul A.N.P., precum și reintegrarea în

funcție și obligarea pârâtului la plata diferenței dintre salariile ce i s-ar

fi cuvenit și cele efectiv încasate.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat că ordinul prin care s-a dispus revocarea sa din funcția

de conducere în care a fost numită începând cu 7 iunie 2006 este lovit de

nulitate absolută, întrucât a fost emis în lipsa unei cercetări prealabile, condiție

obligatorie potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 293/2004. De asemenea, s-a

arătat că actul atacat nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 33

din Regulamentul privind modul de constituire, organizare și desfășurare a

activității comisiilor de disciplină din cadrul A.N.P., referitoare la

descrierea faptei, temeiul legal a sancțiunii disciplinare, termenul de

contestare și instanța competentă, neindicarea motivelor pentru care au fost

înlăturate apărările funcționarului public ș.a.

Prin sentința civilă nr. 2157

din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile și a admis acțiunea, dispunând anularea ordinului contestat,

reintegrarea reclamantei în funcția de conducere deținută anterior și obligarea

pârâtului la plata daunelor materiale reprezentând diferența între salariul

cuvenit și cel efectiv încasat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că excepția invocată de pârât privind lipsa

procedurii prealabile este neîntemeiată, întrucât, din moment ce ordinul a

produs efecte juridice, nu mai poate fi revocat de autoritatea emitentă în

cadrul unei proceduri administrative, punându-se doar problema cercetării

legalității actului administrativ în cadrul unui proces.

Pe fondul litigiului,

instanța a constatat că măsura dispusă de pârât prin ordinul atacat este una

administrativă și nu o sancțiune disciplinară, astfel încât nu își are

aplicabilitate procedura specială de cercetare disciplinară.

Instanța a reținut că

revocarea reclamantei din funcția de conducere nu este justificată, întrucât

susținerile din nota de propunere a directorului A.N.P. nu au suport probator,

nefăcându-se dovada exercitării defectuoase a activității de șef de direcție

economico-administrative, respectiv a incompetenței manageriale a reclamantei.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul M.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În primul rând, pârâtul a

invocat greșita respingere a excepției neîndeplinirii procedurii prealabile,

prin încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora

înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității

publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Asupra fondului litigiului,

pârâtul a menționat în motivele de recurs că, în raport de considerentele

sentinței privind lipsa probatoriului, depune acte noi, respectiv fișa postului

reclamantei și rapoartele de audit intern, efectuate pentru perioada 2006 –

2007, din care rezultă deficiențe în activitatea specifică și justifică măsura

revocării din funcția de conducere.

Prin întâmpinare, reclamanta

a solicitat respingerea recursului întrucât excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile a fost corect respinsă, iar ordinul care s-a dispus a fi anulat este

lovit de nulitate absolută, ca urmare a încălcării prevederilor art. 63 alin.

(2) din Legea nr. 293/2004. De asemenea, reclamanta a precizat că prin încheierea

din 27 noiembrie 2008, Camera de

c

onturi

București a dispus descărcarea de gestiune a instituției pentru exercițiul

bugetar al anului 2007 – act pe care l-a depus la dosar în recurs – ceea ce

demonstrează, după opinia sa, exercitarea corectă a funcției deținute.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că se impune

rejudecarea cauzei de către instanța de fond, în care sens, va dispune

admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere la aceeași curte de

apel.

Critica privind greșita

respingere a excepției privind neîndeplinirea procedurii administrative

prealabile, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este

nefondată.

La data formulării acțiunii

în justiție, 11 aprilie 2008, intrase în vigoare O.U.G. nr. 4/2008 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor

publici din A.N.P., care introduce un nou text, art. 51

2

care

prevede la alineatul 6 că împotriva ordinului sau deciziei de revocare din

funcție se poate face plângere la instanța competentă potrivit legii. Întrucât

textul de lege nu face trimitere la Legea contenciosului administrativ, nr.,554/2004,

rezultă că nu au aplicabilitate dispozițiile art. 7 alin. (1) privind

necesitatea procedurii prealabile.

Referitor la natura măsurii

dispuse prin ordinul atacat, revocarea reclamantei din funcția de șef direcție

eonomico - administrativă și numirea ca ofițer specialist principal I, Curtea

constată că instanța a reținut în mod corect temeiul de drept, respectiv art.

58

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 293/2004, introdus prin O.U.G. nr.

47/2006, potrivit căruia revocarea din funcția de conducere se dispune în cazul

exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea

eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și

aptitudinile manageriale.

Această măsură nu poate fi

confundată cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 62 lit. e) din Legea nr.

293/2004, astfel cum a fost modificat, în care caz trebuia respectată procedura

de cercetare disciplinară prevăzută de acest act normativ și de regulamentul

privind activitatea comisiilor de disciplină din A.N.P.

Cu privire la temeinicia

măsurii revocării reclamantei din funcția de conducere, în dovedirea modului de

exercitare a atribuțiilor manageriale, pârâtul a depus în faza judecății în

fond a cauzei numai o notă întocmită de directorul general al instituției, în

care se face trimitere la constatările raportului de audit intern întocmit în

perioada 7 martie - 1 iunie 2006 și se menționează existența unor nemulțumiri

în cadrul relațiilor inter-umane în întregul sistem al administrației

penitenciare.

De-abia în recurs, pârâtul a

depus ca acte noi fișa postului reclamantei și rapoartele de audit intern

efectuate în anii 2006 și 2008, privind intervalul 2005 – 2007, în timp ce

reclamanta a invocat faptul că pentru activitatea privind gestionarea

resurselor financiare a patrimoniului public pe anul 2007, desfășurată de A.N.P.,

s-a acordat descărcarea de gestiune, în care sens s-au depus acte.

Întrucât toate aceste

înscrisuri nu au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței, Curtea urmează

a dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, pentru a nu priva părțile

de un grad de jurisdicție.

Totodată, Curtea constată

necesitatea suplimentării probei cu acte, respectiv referitoare la calificativul

obținut de reclamantă pe anul 2006 în urma evaluării performanțelor

profesionale precum și la acele aspecte menționate în nota ce a însoțit

proiectul de ordin, privind nemulțumirile constatate atât la nivelul

deținuților, cât și la efectivul operativ de agenți și ofițeri funcționari

publici cu statut special.

În urma analizării și a

acestor înscrisuri, instanța de trimitere urmează a conchide asupra întrunirii

condițiilor necesare pentru îndeplinirea funcției de conducere de către

reclamantă, în raport de criteriile prevăzute de art. 52

2

alin. (2)

– (5) din Legea nr. 293/2004, modificată și completată.

Față de considerentele

expuse mai sus, Curtea, admițând recursul declarat, va casa sentința atacată și

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 2157 din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și

trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009