ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3853/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 17777/2005, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și precizată ulterior, reclamantul M.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca, prin sentința ce va

pronunța, instanța să dispună anularea Ordinului nr. 1422/C din 6 octombrie

2005, emis de pârât, de revocare din funcția de conducere, cu consecințele

legale ce decurg din aceasta, repunerea în funcția de conducere avută anterior,

acordarea drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între data revocării și

până la reintegrarea în funcție, acordarea de daune morale în sumă de

200.000.000 ROL cu plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a precizat în

motivarea acțiunii, că temeiurile ce au fost avute în vedere la emiterea

ordinului de revocare din funcție, sunt fără suport legal, la acel moment

nefiind avute în vedere obiecțiunile pe care le-a formulat la referatul

întocmit de Comisia de Disciplină, în sensul că s-a reținut fără temei

nerespectarea dispozițiilor primite prin adresa D.G.P. nr. 2145/2002,

nerespectarea O.G. nr. 68/1999 privind contractul de prestări servicii, iar

referitor la punctul șapte din referat, achiziționarea produsului „furaj

combinat” s-a făcut cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 461/2001, așa cum

rezultă din contractul încheiat cu SC E. SRL, sub nr. D/6414 din 1 august 2005.

Pârâtul Ministerul Justiției

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii,

avându-se în vedere deficiențele reținute în urma constatărilor și

dispozițiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004.

S-au administrat probatorii

cu înscrisuri, acțiunea fiind soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia, unde

cauza a fost strămutată prin încheierea nr. 1024/2006, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Soluția pronunțată de Curtea

de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 101 din 23 iunie 2006, a fost aceea de respingere a

acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, de anulare a

Ordinului nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de pârât, repunerea în postul

de conducere, acordarea drepturilor salariale și daune morale.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1422/C din 6 octombrie

2005, emis de Ministerul Justiției, s-a dispus revocarea din funcția de

conducere a comandantului Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Baia

Mare, inspectorul șef principal M.V., urmând ca acesta să fie numit într-o

funcție de execuție în cadrul aceluiași penitenciar, reținându-se în sarcina sa

nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2). din Regulamentul de organizare a

comisiilor de disciplină aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr.

2856/2/2004, neanalizarea activității proprii de soluționare a petițiilor,

neparticiparea tuturor membrilor comisiei de propuneri în vederea eliberării

condiționate, la desfășurarea ședințelor, încheierea unor contracte de prestări

de servicii fără respectarea prevederilor legale în derulare, achiziționarea

unor produse în valoare de cca 10.000 Euro, fără a se încheia un contract.

Împotriva referatului

încheiat de Comisia de Disciplină, referitor la abaterile disciplinare

săvârșite, referat ce poartă nr. 153240 din 14 septembrie 2005, reclamantul a formulat

obiecțiuni, acestea fiind analizate conform procesului-verbal din 4 octombrie

2005, iar prin referatul cu nr. 153264 din 5 octombrie 2008, Comisia de

Disciplină a propus sancțiunea disciplinară a „revocării din funcția de

conducere”, reținând că reclamantul sa face vinovat de săvârșirea tuturor

abaterilor menționate în sesizare, mai puțin încheierea de contracte cu

angajarea fondurilor din anul următor.

Instanța de fond a reținut

că Ordinul cu nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de Ministerul Justiției,

este temeinic și legal și, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, a respins cererea de anulare a acestui ordin și,

ca o consecință, a respins și celelalte capete de cerere privind repunerea în

funcția avută anterior, acordarea drepturilor salariale și a daunelor morale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul M.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând motivele de nulitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

Astfel, se susține că în mod

greșit instanța de fond a reținut că reclamantul-recurent se face vinovat de

încălcarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Regulament, pentru că chiar din

momentul întocmirii referatului (14 septembrie 2005), Comisia de Disciplină era

deja sesizată cu soluționarea contestației, rezultatul verificării sancțiunii

aplicate fiind acela al menținerii acesteia conform art. 34 alin. (3) din

același regulament.

Sub un al doilea motiv de

recurs, se critică sentința instanței de fond, ca fiind motivată echivoc și

contradictoriu cu privire la reținerea fără temei, prin raportul de inspecție

„nerespectarea dispozițiilor primite prin adresa D.G.P. nr. 2145/2002”.

Aceasta, pentru că prin

Ordinul de zi nr. 44 din 1 martie 2002 s-a constituit colectivul de analiză și

soluționare a petițiilor, acesta conformându-se dispozițiilor date prin Ordinul

ministrului justiției nr. 2455/C/2000, în sensul că au întocmit registre de

evidență, ce au fost prezentate organului de control, care a verificat

respectarea termenului și a modului de soluționare a petițiilor, precum și

raportarea acestora Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În al treilea rând, se

critică sentința, prin modul în care instanța analizează „deficiențele privind

funcționarea comisiei de eliberare condiționată” argumentele folosite

negăsindu-și suport probator în dosar, ba dimpotrivă din nota de control

rezultând că „lucrările Comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată se

desfășoară în conformitate cu prevederile legii privind executarea pedepselor

din verificările efectuate în perioada menționată, neconstatându-se dețineri

ilegale sau puneri în libertate în mod eronat”.

De asemenea, se susține în

motivele de recurs formulate, acuzele reținute de instanța de fond cu privire

la achiziționarea produsului, „furaj combinat”, sunt nefondate, achiziționarea

acestui produs făcându-se cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 461/2001,

potrivit contractului de furnizare încheiat cu SC E. SRL, sub nr. D/6414 din 1

august 2005.

În fine, se mai precizează

de recurent și faptul că pentru perioada ce a făcut obiectul controlului,

Curtea de Conturi a verificat activitatea unității din punct de vedere al

gestionării resurselor financiare și patrimoniului public, dispunând

descărcarea de gestiune, potrivit încheierilor emise de această instituție,

care au fost anexate „Notei” înaintate sub nr. D/6763 din 1 septembrie 2005,

aspect ce nu a fost examinat de comisie și nici de către instanța de judecată.

Intimatul Ministerul

Justiției a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate, în raport cu probatoriul administrat în cauză

și cu dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte de Casație și

Justiție îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Ordinul nr. 1422/C din

6 octombrie 2005, emis de ministrul justiției, în conformitate cu prevederile

art. 62 lit. e) din Legea nr. 193/2004 privind Statutul funcționarilor publici

din Administrația Națională a Penitenciarelor, art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1

la Ordinul ministrului justiției nr. 2790/C/2004 și art. 33 din Anexa la

Ordinul ministrului justiției nr. 2856/2004, inspectorul șef principal M.V.,

comandant al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Baia Mare, a fost

revocat din funcția de conducere, urmând a fi mutat într-o funcție de execuție

în cadrul aceluiași penitenciar.

Emiterea ordinului s-a făcut

în urma cercetărilor efectuate de către Comisia de Disciplină a funcționarilor

publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, care a

constatat că recurentul-reclamant se face vinovat de neglijența manifestată în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, abatere disciplinară prevăzută la art.

61 lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din

Administrația Națională a Penitenciarelor.

Criticile formulate de

recurent, sentinței instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea ce a

formulat-o, considerând nelegal ordinul de revocare din funcție, nu sunt

fondate, astfel cum se va preciza în continuare.

Motivul de la pct. 1 din

recurs, este unul formal, instanța reținând în mod corect încălcarea

prevederilor art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind modul de constituire,

organizare și desfășurare a activității Comisiilor de Disciplină din

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate, aprobat

prin Ordinul ministrului justiției nr. 2856/C/2004, deoarece faptul că ulterior

această încălcare s-ar fi „remediat”, astfel că la data întocmirii referatului

din 14 septembrie 2005, Comisia de Disciplină era deja sesizată cu soluționarea

contestației, nu prezintă relevanță, căci încălcarea se produsese deja.

Critica formulată de

recurent, sub aspectul reținerii fără temei a „nerespectării” dispozițiilor

primite prin adresa Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 2145/2002, este și

ea nefondată.

Astfel, rezultatul

cercetării a stabilit că unitatea nu are constituit registrul conform modelului

de la Anexa nr. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 2455/C/2000, în care să

se înregistreze și pe baza căruia să se urmărească termenele și modul de

rezolvare a petițiilor adresate conducerii unității.

Totodată, s-a reținut că,

comanda unității nu a analizat lunar activitatea proprie de soluționare a petițiilor

conform adresei nr. 2145/2002.

Recurentul, în apărarea sa,

a invocat Ordinul de zi nr. 44 din 1 martie 2002, prin care s-a stabilit

colectivul de analiză și soluționare a petițiilor, pierzând din vedere faptul

că ceea ce i s-a imputat în modul de soluționare a petițiilor, este faptul că

nu s-a conformat Ordinului Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 2145/2002.

Susținerile recurentului, în

sensul că funcționarea comisiei de liberare condiționată s-a făcut cu

respectarea legislației privind eliberarea condiționată, nu pot fi luate în

considerare, atâta timp cât în urma verificărilor efectuate, Comisia de

Disciplină a reținut că, comisia de propuneri pentru eliberarea condiționată nu

a funcționat în plen, iar numele persoanelor înscrise în procesul-verbal nu era

același cu cele care au participat efectiv în cadrul ședinței.

Împrejurarea că instanțele

de judecată și reprezentanții Parchetului nu au semnalat nereguli în legătură

cu funcționarea comisiei, nu acoperă neregulile procedurale sau încălcările

constatate ulterior.

În legătură cu

achiziționarea produsului „furaj combinat”, recurentul a arătat că aceasta s-a

făcut cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 461/2001, afirmație ce nu poate fi

reținută, atâta timp cât în Referatul încheiat de Comisia de Disciplină se

reține încălcarea acestor dispoziții, deoarece s-a aprobat achiziționarea de

astfel de produse în valoare de cca. 10.000 Euro, fără a se încheia și

contractul de furnizare.

Critica formulată de

recurent sub un ultim motiv de recurs, în sensul că nici Comisia și nici

instanța de fond nu au analizat faptul că pentru perioada ce a făcut obiectul

controlului, Curtea de Conturi a verificat și ea activitatea unității din punct

de vedere al gestionării resurselor financiare, dispunând descărcarea de gestiune,

nu este întemeiată, în speța dedusă judecății neavând relevanță constatările

Curții de Conturi, mai ales că în sarcina recurentului-reclamant nu s-a mai

reținut și faptul că au fost încheiate contracte cu angajarea fondurilor din

anul următor, fapt nepermis de Legea nr. 500/2001.

Pentru considerentele

expuse, constatând, deci, că nu subzistă nici unul din motivele de recurs

formulate, legal și întemeiat, ministrul justiției emițând Ordinul nr. 1422/C

din 6 octombrie 2005, de revocare din funcție a recurentului-reclamant,

recursul se va respinge ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și

temeinică.

Se vor aplica și

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.I. împotriva sentinței civile nr. 101 din 23 iunie 2006 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2006.