ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3853/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 17777/2005, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și precizată ulterior, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună anularea Ordinului nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de pârât, de revocare din funcția de conducere, cu consecințele legale ce decurg din aceasta, repunerea în funcția de conducere avută anterior, acordarea drepturilor salariale pe perioada cuprinsă între data revocării și până la reintegrarea în funcție, acordarea de daune morale în sumă de 200.000.000 ROL cu plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a precizat în motivarea acțiunii, că temeiurile ce au fost avute în vedere la emiterea ordinului de revocare din funcție, sunt fără suport legal, la acel moment nefiind avute în vedere obiecțiunile pe care le-a formulat la referatul întocmit de Comisia de Disciplină, în sensul că s-a reținut fără temei nerespectarea dispozițiilor primite prin adresa D.G.P. nr. 2145/2002, nerespectarea O.G. nr. 68/1999 privind contractul de prestări servicii, iar referitor la punctul șapte din referat, achiziționarea produsului „furaj combinat” s-a făcut cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 461/2001, așa cum rezultă din contractul încheiat cu SC E. SRL, sub nr. D/6414 din 1 august 2005. Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii, avându-se în vedere deficiențele reținute în urma constatărilor și dispozițiilor art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004.

S-au administrat probatorii cu înscrisuri, acțiunea fiind soluționată de Curtea de Apel Alba Iulia, unde cauza a fost strămutată prin încheierea nr. 1024/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 101 din 23 iunie 2006, a fost aceea de respingere a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant, de anulare a Ordinului nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de pârât, repunerea în postul de conducere, acordarea drepturilor salariale și daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de Ministerul Justiției, s-a dispus revocarea din funcția de conducere a comandantului Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Baia Mare, inspectorul șef principal M.V., urmând ca acesta să fie numit într-o funcție de execuție în cadrul aceluiași penitenciar, reținându-se în sarcina sa nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2). din Regulamentul de organizare a comisiilor de disciplină aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2856/2/2004, neanalizarea activității proprii de soluționare a petițiilor, neparticiparea tuturor membrilor comisiei de propuneri în vederea eliberării condiționate, la desfășurarea ședințelor, încheierea unor contracte de prestări de servicii fără respectarea prevederilor legale în derulare, achiziționarea unor produse în valoare de cca 10.000 Euro, fără a se încheia un contract.

Împotriva referatului încheiat de Comisia de Disciplină, referitor la abaterile disciplinare săvârșite, referat ce poartă nr. 153240 din 14 septembrie 2005, reclamantul a formulat obiecțiuni, acestea fiind analizate conform procesului-verbal din 4 octombrie 2005, iar prin referatul cu nr. 153264 din 5 octombrie 2008, Comisia de Disciplină a propus sancțiunea disciplinară a „revocării din funcția de conducere”, reținând că reclamantul sa face vinovat de săvârșirea tuturor abaterilor menționate în sesizare, mai puțin încheierea de contracte cu angajarea fondurilor din anul următor.

Instanța de fond a reținut că Ordinul cu nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de Ministerul Justiției, este temeinic și legal și, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, a respins cererea de anulare a acestui ordin și, ca o consecință, a respins și celelalte capete de cerere privind repunerea în funcția avută anterior, acordarea drepturilor salariale și a daunelor morale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul M.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de nulitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul-recurent se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Regulament, pentru că chiar din momentul întocmirii referatului (14 septembrie 2005), Comisia de Disciplină era deja sesizată cu soluționarea contestației, rezultatul verificării sancțiunii aplicate fiind acela al menținerii acesteia conform art. 34 alin. (3) din același regulament. Sub un al doilea motiv de recurs, se critică sentința instanței de fond, ca fiind motivată echivoc și contradictoriu cu privire la reținerea fără temei, prin raportul de inspecție „nerespectarea dispozițiilor primite prin adresa D.G.P. nr. 2145/2002”.

Aceasta, pentru că prin Ordinul de zi nr. 44 din 1 martie 2002 s-a constituit colectivul de analiză și soluționare a petițiilor, acesta conformându-se dispozițiilor date prin Ordinul ministrului justiției nr. 2455/C/2000, în sensul că au întocmit registre de evidență, ce au fost prezentate organului de control, care a verificat respectarea termenului și a modului de soluționare a petițiilor, precum și raportarea acestora Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În al treilea rând, se critică sentința, prin modul în care instanța analizează „deficiențele privind funcționarea comisiei de eliberare condiționată” argumentele folosite negăsindu-și suport probator în dosar, ba dimpotrivă din nota de control rezultând că „lucrările Comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată se desfășoară în conformitate cu prevederile legii privind executarea pedepselor din verificările efectuate în perioada menționată, neconstatându-se dețineri ilegale sau puneri în libertate în mod eronat”. De asemenea, se susține în motivele de recurs formulate, acuzele reținute de instanța de fond cu privire la achiziționarea produsului, „furaj combinat”, sunt nefondate, achiziționarea acestui produs făcându-se cu respectarea dispozițiilor H.G.

nr. 461/2001, potrivit contractului de furnizare încheiat cu SC E. SRL, sub nr. D/6414 din 1 august 2005. În fine, se mai precizează de recurent și faptul că pentru perioada ce a făcut obiectul controlului, Curtea de Conturi a verificat activitatea unității din punct de vedere al gestionării resurselor financiare și patrimoniului public, dispunând descărcarea de gestiune, potrivit încheierilor emise de această instituție, care au fost anexate „Notei” înaintate sub nr. D/6763 din 1 septembrie 2005, aspect ce nu a fost examinat de comisie și nici de către instanța de judecată. Intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Ordinul nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, emis de ministrul justiției, în conformitate cu prevederile art. 62 lit. e) din Legea nr. 193/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, art. 2 lit. n) din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului justiției nr. 2790/C/2004 și art. 33 din Anexa la Ordinul ministrului justiției nr. 2856/2004, inspectorul șef principal M.V., comandant al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Baia Mare, a fost revocat din funcția de conducere, urmând a fi mutat într-o funcție de execuție în cadrul aceluiași penitenciar.

Emiterea ordinului s-a făcut în urma cercetărilor efectuate de către Comisia de Disciplină a funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, care a constatat că recurentul-reclamant se face vinovat de neglijența manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, abatere disciplinară prevăzută la art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor. Criticile formulate de recurent, sentinței instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea ce a formulat-o, considerând nelegal ordinul de revocare din funcție, nu sunt fondate, astfel cum se va preciza în continuare.

Motivul de la pct. 1 din recurs, este unul formal, instanța reținând în mod corect încălcarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității Comisiilor de Disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2856/C/2004, deoarece faptul că ulterior această încălcare s-ar fi „remediat”, astfel că la data întocmirii referatului din 14 septembrie 2005, Comisia de Disciplină era deja sesizată cu soluționarea contestației, nu prezintă relevanță, căci încălcarea se produsese deja. Critica formulată de recurent, sub aspectul reținerii fără temei a „nerespectării” dispozițiilor primite prin adresa Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 2145/2002, este și ea nefondată.

Astfel, rezultatul cercetării a stabilit că unitatea nu are constituit registrul conform modelului de la Anexa nr. 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 2455/C/2000, în care să se înregistreze și pe baza căruia să se urmărească termenele și modul de rezolvare a petițiilor adresate conducerii unității. Totodată, s-a reținut că, comanda unității nu a analizat lunar activitatea proprie de soluționare a petițiilor conform adresei nr. 2145/2002. Recurentul, în apărarea sa, a invocat Ordinul de zi nr. 44 din 1 martie 2002, prin care s-a stabilit colectivul de analiză și soluționare a petițiilor, pierzând din vedere faptul că ceea ce i s-a imputat în modul de soluționare a petițiilor, este faptul că nu s-a conformat Ordinului Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 2145/2002.

Susținerile recurentului, în sensul că funcționarea comisiei de liberare condiționată s-a făcut cu respectarea legislației privind eliberarea condiționată, nu pot fi luate în considerare, atâta timp cât în urma verificărilor efectuate, Comisia de Disciplină a reținut că, comisia de propuneri pentru eliberarea condiționată nu a funcționat în plen, iar numele persoanelor înscrise în procesul-verbal nu era același cu cele care au participat efectiv în cadrul ședinței. Împrejurarea că instanțele de judecată și reprezentanții Parchetului nu au semnalat nereguli în legătură cu funcționarea comisiei, nu acoperă neregulile procedurale sau încălcările constatate ulterior. În legătură cu achiziționarea produsului „furaj combinat”, recurentul a arătat că aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor H.G.

nr. 461/2001, afirmație ce nu poate fi reținută, atâta timp cât în Referatul încheiat de Comisia de Disciplină se reține încălcarea acestor dispoziții, deoarece s-a aprobat achiziționarea de astfel de produse în valoare de cca. 10.000 Euro, fără a se încheia și contractul de furnizare. Critica formulată de recurent sub un ultim motiv de recurs, în sensul că nici Comisia și nici instanța de fond nu au analizat faptul că pentru perioada ce a făcut obiectul controlului, Curtea de Conturi a verificat și ea activitatea unității din punct de vedere al gestionării resurselor financiare, dispunând descărcarea de gestiune, nu este întemeiată, în speța dedusă judecății neavând relevanță constatările Curții de Conturi, mai ales că în sarcina recurentului-reclamant nu s-a mai reținut și faptul că au fost încheiate contracte cu angajarea fondurilor din anul următor, fapt nepermis de Legea nr. 500/2001.

Pentru considerentele expuse, constatând, deci, că nu subzistă nici unul din motivele de recurs formulate, legal și întemeiat, ministrul justiției emițând Ordinul nr. 1422/C din 6 octombrie 2005, de revocare din funcție a recurentului-reclamant, recursul se va respinge ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică. Se vor aplica și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței civile nr. 101 din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2006.