ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 septembrie 2005, reclamantul R.V. a chemat în judecată A.N.P.C.,

solicitând anularea Ordinului nr. 444 din 17 august 2005, emis de autoritatea

pârâtă, reintegrarea în funcția publică de conducere de director executiv al O.J.P.C.

Timiș, deținută anterior emiterii ordinului și obligarea pârâtei la plata unei

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și la

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus de către pârâtă,

destituirea sa din funcția publică de conducere de director executiv al O.J.P.C.

Timiș, începând cu data de 18 august 2005, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. e)

din Legea nr. 188/1999, republicată.

Reclamantul a arătat că

ordinul de eliberare din funcție este nelegal, întrucât este dat cu încălcarea

dispozițiilor art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999, referatul Comisiei de

disciplină fiind întocmit în perioada în care se afla în concediu medical. În

opinia reclamantului, ordinul atacat este lovit de nulitate absolută.

De asemenea, reclamantul a

arătat că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 28 alin. (2) lit. b), art.

29 alin. (2) și art. 31 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, solicitând

constatarea nulității absolute a ordinului atacat, precum și a actelor care au

stat la baza emiterii acestuia.

Pe fondul cauzei,

reclamantul a arătat că afirmațiile pârâtei nu au corespondent în realitate,

întrucât:

- evaluarea funcționarilor

publici care și-au desfășurat activitatea pe parcursul anului 2004 din cadrul

O.J.P.C. Timiș, conform H.G. nr. 1209/2003 trebuia desfășurată în intervalul 1 -

31 decembrie. Întrucât din 29 noiembrie 2004, până în 17 ianuarie 2005, s-a

aflat în concediu legal de odihnă, corespunzător anilor 2003 și parțial 2004, a procedat la efectuarea acestor evaluări începând cu data revenirii sale la serviciu;

- referitor la recuperarea

contravalorii convorbirilor telefonice efectuate de către personalul O.J.P.C.

Timiș, pentru plafonul legal, fără a se emite decizii de imputare, consideră că

nu se impune o asemenea măsură, deoarece depășirile au fost achitate benevol de

personalul O.J.P.C. Timiș, începând cu apariția O.G. nr. 80/2001 și până în

prezent, după ce inspectorul cu atribuții contabile centraliza facturile R. și

C. și prezenta în ședință întregului personal valorile rezultate;

- referitor la afirmația

privind necomunicarea actelor normative nou apărute și a tematicilor de control

primite de la A.N.P.C., arată că O.J.P.C. Timiș este abonat al EON Program -

Legislație, care asigură actualizarea on-line a legislației. În fiecare zi la conectarea

calculatorului se face o informare on-line despre toate aparițiile actelor

legislative, acestea fiind prezentate și în ședințele operative de către consilierul

juridic al instituției. Tematicile de control, transmise de A.N.P.C., se repetă

în marea lor majoritate, anual tematicile fiind însoțite de legislația care stă

la baza controalelor specifice, punctele tratate de inspector neputând fi

abordate, fără a se face referire la prevederile legale invocate;

- referitor la tranșarea

sarcinilor și repartizarea reclamațiilor, învederează instanței numărul foarte

extins al domeniilor în care inspectorii au competență, potrivit legii, să

cerceteze și să dispună în consecință, O.J.P.C. Timiș și-a desfășurat

activitatea în ultimii ani acoperind raza județului Timiș, în medie cu un număr

de 12 inspectori pe an. În cazul acțiunilor întreprinse pe segmente de produse

sau servicii neacoperite de specialiști în domeniile respective, au fost

nominalizați inspectori care să dețină cunoștințe sau să aibă capacitatea de a

trata problematicile respective. De fiecare dată când cercetarea sesizărilor

sau controalele tematice au impus sprijinul unor specialiști existenți în cadrul

altor instituții (R.A.R., Poliție, Garda Financiară ș.a.) a solicitat

colaborarea și s-au întocmit documente de control comune. De fiecare dată a

ținut cont de pregătirea și specializarea inspectorilor disponibili în ziua

respectivă, de inspectorii aflați în alte acțiuni, solicitând chiar revenirea

din concedii de odihnă sau refuzând plecarea acestora în zile libere sau

concedii, dacă situația impunea această măsură. Inspectorii care au primit din

partea sa vreo dispoziție nelegală, care să aducă o atingere dreptului acestora

la opinie, aveau dreptul să refuze în scris și motivat executarea ordinului sau

dispoziției date conform legii;

- regulamentul de ordine

interioară a fost întocmit și aprobat de conducerea instituției, fiind semnat

și ștampilat, regăsindu-se și la avizierul instituției aflat în secretariat.

Regulamentul de organizare și funcționare O.J.P.C. Timiș a fost structurat și

redactat prin grija consilierului juridic. Modificarea structurii la nivelul

O.J.P.C. Timiș a fost adus la cunoștința angajaților din 5 aprilie 2005;

- în ceea ce privește lipsa

actelor justificative pentru mobilierul existent în biroul său, reclamantul

contestă netemeinicia acestei afirmații, având în vedere că la data de 11

februarie 2004 s-a încheiat un contract de comodat între SC B. SRL și O.J.P.C.

Timiș, prin care se da în folosința celui din urmă mobilierul în discuție.

Mobilierul nu putea fi înregistrat în patrimoniul O.J.P.C. Timiș, întrucât

acesta este în continuare proprietatea comodatului;

- în ceea ce privește utilizarea

locațiilor bugetare, arată că în cadrul O.J.P.C. Timiș nu se regăsește la

nivelul organigramei un post de portar. Ca atare, s-au înregistrat cazuri când

persoane aflate în stare de ebrietate au intrat în instituție, perturbând activitatea

inspectorilor și chiar furturi de bunuri și efecte personale aflate pe birouri.

Având în vedere aceste aspecte, în urma afișării unei oferte, s-a procedat la

selectarea SC Z.C. SRL, pentru asigurarea zilnică a unui angajat care să

controleze accesul persoanelor străine în instituție. Referitor la eficiența

acestui serviciu, menționează faptul că la câteva zile după expirarea

contractului s-a înregistrat un nou furt dintr-un birou;

- procesele-verbale de

constatare a contravențiilor sunt verificate periodic. În data de 29 mai 2002,

ca urmare a verificărilor efectuate de către echipa de audit intern a A.N.P.C.,

s-a încheiat procesul-verbal care, la cap. IV „concluzii și recomandări”,

prevede că este necesar o atenție deosebită în ceea ce privește verificarea

corectitudinii lucrărilor executate. Ca urmare, a emis nota internă nr. 1099

din 3 iunie 2002, prin care a stabilit ca inspectorul șef adjunct, B.I., să

asigure în permanență, verificarea întocmirii proceselor-verbale și a corecției

încadrării în legislația specifică. Inclusiv reclamantul, în calitate de

inspector șef, ulterior director executiv, a procedat în repetate rânduri, la

efectuarea verificărilor proceselor-verbale întocmite de inspectori, aceste

aspecte fiind consemnate și în procesele-verbale ale ședințelor operative;

- toate petițiile și

sesizările sunt preluate și înregistrate într-un registru special de către

referentul cu atribuții în fișa postului, după care sunt prezentate

directorului executiv, în lipsa directorului executiv adjunct, spre a fi repartizate

inspectorilor. Această operațiune se efectua zilnic, mapa de corespondență

pentru ziua respectivă fiind transmisă referentului care înmâna inspectorilor,

sub semnătură, sesizările respective. Conducătorul instituției cumula toate

sesizările care se referă la același agent economic, repartizându-le conform

priorităților specifice. De asemenea, conducătorul instituției trebuia să

planifice efectuarea controalelor la același agent economic, dar fără a bloca

activitatea acestuia. Prioritatea zero pentru O.J.P.C. Timiș a fost tratarea,

în aceeași zi sau cel mult a doua zi a reclamațiilor consumatorilor pe probleme

alimentare, produse și servicii de alimentație publică, în acest sens

inspectorii fiind solicitați la orice oră din zi și în orice zi a săptămânii,

așa cum reiese și din condicile de prezență, evidența orelor suplimentare și

documentele încheiate. Pe de altă parte, O.G. nr. 27/2002 prevede posibilitatea

prelungirii termenului inițial de 30 de zile oferit de lege pentru a răspunde

petentului, în situația în care se prezintă motive care impun o prelungire a

acestui termen. Prelungirea se poate face cu încă 60 de zile. Afirmația pârâtei

privind declanșarea unor toxiinfecții alimentare, drept consecință a

ineficienței actului de control, este tendențioasă și nefondată, deoarece în

cei patru ani cât a ocupat funcția de director executiv, nu s-a înregistrat

nici un caz de acest gen;

- procedura generală de

control a măsurilor dispuse prin procesele-verbale de constatare a

contravențiilor a fost emisă de A.N.P.C. și este reglementată de O.G. nr. 21/1992,

modificată și completată prin Legea nr. 37/2003. Astfel, în conformitate cu

prevederile legale, agentul economic trebuie să facă dovada remedierii

deficiențelor printr-o declarație scrisă pe proprie răspundere. Acțiunile de

control sunt cuantificate în rapoarte și sinteze transmise A.N.P.C., periodic,

reverificându-se agenții economici la care s-au constatat încălcări ale

legislației, eficiența instituției fiind dovedită prin intrarea acestor agenți

în legalitate;

- în calitate de director

executiv a participat la efectuarea unui număr foarte mare de acțiuni de

control împreună cu echipe de inspectori, în cazuri deosebite sau la

solicitarea acestora, conform atribuțiilor menționate în fișa postului. De fiecare

dată s-a stabilit în comun, în baza probelor și a constatărilor efectuate,

sancțiunea care urmează a fi aplicată;

- în ceea ce privește planul

de control, arată că acțiunile de control sunt coordonate conform planului

stabilit la nivel de A.N.P.C., prin programarea prealabilă pentru semestrul

următor a tematicilor de control. Inclusiv, concediile de odihnă ale

inspectorilor se planificau anterior, astfel încât să se asigure desfășurarea

tematicilor de control de către personalul specializat în domeniile respective.

Planul tematic era completat zilnic de acțiuni urgente, potrivit reclamațiilor

înregistrate și a solicitărilor organelor de control, împreună cu care se

tratau prioritățile de rang zero. Instituția condusă de reclamant, prin

specificul ei, este o instituție operativă, necesitând disponibilitate

permanentă din partea personalului, împrejurare cunoscută de aceștia la data

angajării;

- A.N.P.C. are la nivelul

național serviciu de contabilitate, în județe însă, există doar un inspector cu

atribuții contabile. Raportul Curții de Conturi a județului Timiș nr. S74 din

23 martie 2005 a stabilit drept persoană răspunzătoare pe d-na inspector I

asistent I.M., cu atribuții de control contabilitate și resurse umane. Pe de

altă parte, prin deficiențele din activitatea inspectorului, parțial remediate,

în timpul controlului, nu s-au adus prejudicii de nici un fel instituției sau

patrimoniului O.J.P.C. Timiș;

- cele două numere de

telefon mobil, fac parte dintr-un abonament încheiat pe numele său pentru care,

încă de la încheierea contractului cu firma C., în urmă cu 10 ani, sub forma

unei convenții de grup, deținătorii cartelelor telefonice au suportat integral

costurile abonamentului și al convorbirilor;

- în ceea ce privește lipsa

unor procese-verbale preluate sub semnătură de către un inspector, precizează

faptul că în urma prezentării demisiei, acesta nu s-a mai prezentat în vederea

predării documentelor și a încheierii fișei de lichidare. Drept urmare, s-a

emis decizia nr. 31 din 22 aprilie 2004 și s-a constituit o comisie care avea

sarcina inventarierii proceselor-verbale regăsite în fostul birou al

directorului. Au fost declarate pierdute documentele cu seriile neregăsite în

urma cercetării comisiei;

- desemnarea persoanei din

cadrul O.J.P.C. Timiș, care să acorde viza C.F.P., s-a făcut cu acordul scris

al A.N.P.C. nr. 1152 din 29 septembrie 2004, persoana nominalizată fiind

singura angajată care poseda cunoștințe de specialitate (economico-financiare)

ca urmare a studiilor contabile efectuate;

- garanțiile materiale

pentru gestionarul nominalizat, conform Legii nr. 22/1969 nu au putut fi

constituite fără acceptul scris al persoanei în cauză, aceasta refuzând în

primă fază, această sarcină, invocând obiecțiuni datorate lipsei de pregătire

profesională corespunzătoare, ulterior nemaiprezentându-se la birou, pe

considerente medicale. Referitor la mobilierul aflat în biroul său, precizează

că datorită nealocării de fonduri în vederea achiziționării de obiecte de

inventar, mijloace fixe, a acceptat încheierea unor contracte de comodat pentru

mobilier, acestea rămânând în proprietatea comodantului O.J.P.C. Timiș,

folosindu-l până în momentul soluționării problemelor financiare;

- sancțiunile aplicate și

măsurile dispuse prin procesele-verbale de constatare a contravențiilor sunt

stabilite direct de către echipa care a participat la efectuarea controlului.

Directorul instituției nu poate interveni, nu poate modifica un proces-verbal

încheiat, doar instanța de judecată poate anula în tot sau în parte procesele-verbale,

mai arată reclamantul.

În cauză, pârâta A.N.P.C. a

formulat întâmpinare și precizarea la întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul că Ordinul nr. 444 din 17 august

2005, precum și actele care au stat la baza emiterii acestuia, sunt emise cu

respectarea dispozițiilor H.G. nr. 1210/2003, H.G. nr. 1209/2003, Ordinul Ministerului

Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și a Ministerului Sănătății nr. 399/2004,

Legea nr. 188/1999, Legea nr. 7/2004, Legea nr. 82/1991.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 18/PI din

23 ianuarie 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului R.V.,

reținând, în esență, că raportat la abaterile de la îndatoririle legale sau

cele rezultate din fișa postului reclamantului, neinfirmate prin probe de către

acesta, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.V., invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., cele ale Legii nr. 188/1999, precum și ale Legii nr. 554/2004.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, R.V. susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut

nelegalitatea ordinului de eliberare din funcție, în raport cu dispozițiile art.

81 lit. h) din Legea nr. 188/1999 și cele ale art. 35 din aceeași lege.

Astfel, arată

recurentul-reclamant, nu s-a avut în vedere că era în incapacitate temporară de

muncă în perioada 27 iunie 2005 - 11 iulie 2005, potrivit certificatelor de

concediu medical, perioadă în care s-a efectuat cercetarea prealabilă de către

Comisia de disciplină, cu încălcarea dispozițiilor legale, nefiind posibilă

audierea sa ,pentru a se respecta dreptul său la apărare.

În opinia recurentului-reclamant,

ordinul atacat este lovit de nulitate absolută, întrucât cercetarea prealabilă

s-a desfășurat cu încălcarea art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999, precum și

a H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea Comisiilor de

disciplină și a Comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor

publice, referatul comisiei de disciplină fiind întocmit în perioada când se

afla în concediu medical.

De asemenea, arată

recurentul-reclamant, deși art. 28 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1210/2003

impune ca activitatea de cercetare a abaterii disciplinare să cuprindă audierea

funcționarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării, iar art. 20 alin.

(2) reglementează situația în care funcționarul probei refuză să se prezinte la

audiere sau să semneze vreo declarație, totuși, nu s-a avut în vedere că nu s-a

putut prezenta la audieri din cauza incapacității temporare de muncă, fiind

vorba despre o lipsă justificată, neputându-se face dovada vreunui refuz din

partea sa. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât a anunțat atât în cursul

cercetării că are probleme medicale și nu se poate prezenta, cât și la ieșirea

din spital, prin prezentarea de certificate medicale.

Printr-un alt motiv de

recurs se susține că instanța de fond nu a reținut nici faptul că necomunicarea

actului de sesizare al Comisiei de disciplină atrage nulitatea sancțiunii

potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 1210/2003.

Mai mult, arată

recurentul-reclamant, nu s-a făcut dovada unor abateri disciplinare repetate și

nici a unor abateri disciplinare grave, având în anul precedent calificativul

„excelent” și i s-au acordat mai multe diplome de merit pentru participarea la

conferințe internaționale pe domenii, sentința atacată fiind, deci, pronunțată

cu încălcarea dispozițiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

În plus, arată

recurentul-reclamant, la individualizarea sancțiunii disciplinare nu s-a ținut

seama nici de dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

De asemenea,

recurentul-reclamant susține că și în ipoteza în care ar fi existat motive

reale pentru destituirea sa, în baza art. 94

1

introdus în Legea nr. 188/1999,

prin O.U.G. nr. 284/2000, aprobată prin Legea nr. 661/2001, prin ordinul atacat

trebuia să fie trecut pe o funcție publică de execuție corespunzătoare, în

condițiile legii.

Referitor la faptele pe care

pârâta le-a reținut în sarcina sa, ca fiind abateri disciplinare,

recurentul-reclamant apreciază că acestea nu au corespondent în realitate și

reiterează în detaliu motivele acțiunii sale și arătate în cele ce preced.

La data de 19 aprilie 2006,

recurentul-reclamant și-a completat motivele de recurs, arătând că nu a fost

citat pentru termenul de 4 iunie 2005, când s-a depus la dosar o confirmare de

primire ce constituie un fals grosolan, iar comisia de disciplină a considerat

procedura de citare îndeplinită, fără să constate lipsa de autenticitate a

semnăturii sale și fără să aibă în vedere precaritatea sănătății sale,

privându-l de un drept constituțional, dreptul la apărare.

Referitor la certificatele

medicale contestate, recurentul-reclamant arată că depune la dosar adresa nr. 6259

din 14 aprilie 2006 din partea Casei Județene de Pensii Timiș, prin care se

confirmă valabilitatea acestora.

De asemenea, recurentul-reclamant

a depus la dosarul cauzei și copia denunțului penal privind falsul și uzul de

fals produs de un autor necunoscut prin semnarea în numele său în calitate de

destinatar al citației sale la audierea la Comisia de disciplină pentru termenul de 4 iulie 2005.

În cauză, a formulat

întâmpinare intimata-pârâtă A.N.P.C., solicitând respingerea recursului și

menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.

Examinând cauza, în raport

cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte

constată că în cauză actul atacat a fost emis la data de 17 august 2005, dată

pentru care recurentul-reclamant nu a pretins și nici nu a făcut dovezi că ar

fi fost în concediu medical, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a

reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

188/1999 și nici cele ale art. 35 din Legea nr. 188/1999.

Prin actul atacat s-a dispus

destituirea din funcția publică de conducere a recurentului-reclamant, începând

cu data de 18 august 2005, în temeiul art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999,

prezentându-se în detaliu faptele considerate a fi abatere disciplinară,

precizându-se, totodată, pe de o parte, că, deși legal citată, persoana

cercetată nu s-a prezentat la audieri, comisia de disciplină fiind în

imposibilitate de o audia, iar, pe de altă parte, că nu au fost înregistrate

obiecții cu privire la Referatul întocmit în baza art. 30 din H.G. nr. 1210/2003,

astfel cum rezultă din procesul-verbal al Comisiei de disciplină.

Este necontestat că dreptul

la apărare este un drept constituțional garantat, dispoziție în concordanță

deplină cu reglementările internaționale privind drepturile omului precum și cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cauză însă, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, că instanța de fond

în mod corect a reținut că acest drept a fost garantat pe parcursul procedurii

prealabile.

Desigur, în situația în care

recurentul-reclamant va dovedi falsul invocat privind confirmarea de primire a

citației la audieri are posibilități legale de a acționa, eventualele remedii

neputând fi aplicate prin prezenta cale de atac.

De altfel, prin adresa

Poliției municipiului Timișoara - Biroul de investigații criminale se comunică

doar stadiul investigațiilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

288, 290 și 291 C. pen., în dosarul nr. 3955/P/2006.

Semnificativ este și faptul

că, deși la data de 5 august 2005, recurentul-reclamant a primit Referatul

Comisiei de disciplină, dată la care nu a susținut inițial că era în concediu

medical, totuși nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la acesta.

Mai mult, în acțiunea

introductivă, recurentul-reclamant nici nu a susținut falsitatea confirmării de

primire, ci a arătat că, în opinia sa, „Comisia de disciplină a apreciat

incapacitatea sa temporară de a munci ca fiind o lipsă nejustificată”.

În condițiile mai sus

arătate, Înalta Curte constată în baza probatoriului actual că cel puțin pentru

termenul de audiere din 4 iulie 2005 au fost îndeplinite prevederile art. 25 și

art. 31 alin. (3) din H.G. nr. 120/2003, cu atât mai mult, cu cât certificatele

medicale au fost înregistrate la O.J.P.V.C. Timiș, ulterior întocmirii

referatului de finalizare a cercetării efectuate de Comisia de disciplină.

Cu privire la motivele de

recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că și acestea sunt nefondate.

Astfel, deși

recurentul-reclamant susține că afirmațiile intimatei-pârâte privind faptele

reținute în sarcina sa, ca fiind abateri disciplinare, nu au corespondent în

realitate, totuși, din analiza făcută acestora, atât în acțiune, cât și în

motivele de recurs, chiar de către R.V., rezultă că în general situația de fapt

se prezintă în sensul celor reținute de autoritatea pârâtă și de instanța de

fond, recurentul-reclamant invocând, însă, fie faptul că în perioada în care

trebuia să ia anumite măsuri, se afla în concediu de odihnă, fie că acestea

erau de competența inspectorilor, excedând atribuțiile prevăzute în fișa

postului său, fie că procedurile de soluționare a problemelor erau altele decât

cele reținute de intimata-pârâtă.

Într-adevăr, conform art. 65

alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, la individualizarea sancțiunii

disciplinare trebuie să se țină seama de cauzele și gravitatea abaterii

disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de

vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului

a funcționarului public, precum și de existența în antecedentele acestuia a

altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei

legi și că sancțiunea disciplinară de destituire din funcția publică prevăzută

de art. 65 alin. (3) lit. e) este ultima și cea mai severă dintre sancțiunile

disciplinare. Numai că în cauză s-a avut în vedere faptul că

recurentul-reclamant deținea o funcție de conducere, iar dispozițiile art. 65 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999, republicată, trebuie aplicate în raport cu

atribuțiile corespunzătoare acestei funcții, avându-se în vedere nu doar

încălcarea acestora, ci și consecințele acestor încălcări.

Este de necontestat că,

potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici de conducere

organizează, coordonează, îndrumă și controlează activitățile prevăzute la art.

2 alin. (3) din lege.

În cauză, exemplificativ în

acest sens este faptul, recunoscut, de altfel, de recurentul-reclamant, că deși

evaluarea funcționarilor publici care și-au desfășurat activitatea pe parcursul

anului 2004 în cadrul O.J.P.C. Timiș, conform H.G. nr. 1209/2003, trebuia

desfășurată în intervalul 1 - 31 decembrie 2004, totuși R.V. a apreciat ca

legală măsura de a desfășura această activitate după întoarcerea sa din

concediul de odihnă pe care l-a luat pe perioada 29 noiembrie 2004 - 17

ianuarie 2005. Desigur, funcționarul are dreptul de a-și lua concediu de

odihnă, dar cel ce deține o funcție de conducere trebuie să se raporteze și la

consecințele cumulării unui număr atât de mare de zile de concediu de odihnă

față de principiile unui management eficient. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât

era singurul în măsură să efectueze evaluarea.

Faptul că în anul anterior

recurentul a obținut calificativul „excepțional”, nu poate fi prin el însuși un

motiv de a-l exonera pe recurentul-reclamant de răspunderea pentru majoritatea

încălcărilor atribuțiilor de serviciu reținute în sarcina sa, încălcări ce

dovedesc existența unui management defectuos, iar argumentele aduse de

recurentul-reclamant în apărarea sa sunt în mare parte nedovedite.

În ceea ce privește motivul

de recurs referitor la neaplicarea dispozițiilor art. 94

1

introdus în

Legea nr. 188/1999 prin O.U.G. nr. 284/2000, aprobată prin Legea nr. 661/2001,

este de observat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 (M.

Of. nr. 251/22.03.2004), în temeiul art. XXVI din Legea nr. 161/2003, cu

modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, Înalta Curte

constată, în baza întregului material probator administrat în cauză, că

recurentul-reclamant nu a reținut că toate atribuțiile prevăzute în fișa

postului referitoare la funcția de conducere ce o deținea, trebuiau realizate în

baza dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. (1) lit. c) și alin. (2) al

aceluiași articol din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

În consecință,

constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile

aduse acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele

ale Legii contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.V. împotriva sentinței civile nr. 18/P.I. din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.