ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2009, reclamantul

V.E. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

la plata drepturilor bănești cuvenite în perioada 3 iunie 2006 - 12 aprilie 2007

și la plata de daune morale în sumă de 60.000 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost anulat Ordinul din 11 februarie 2004

emis de președintele autorității pârâte pentru eliberarea sa din funcția de director

executiv al O.J.P.C. Constanța și în baza acestei decizii a fost repus în funcție

la data de 12 aprilie 2007.

Reclamantul a mai arătat

că în perioada de soluționare a procesului a fost nelegal lipsit de venituri în

sumă de 3.410 RON lunar, dar i s-a cauzat și un prejudiciu moral, prin afectarea

gravă a imaginii sale, avându-se în vedere că este o persoană publică.

Prin sentința civilă

nr. 65/CA din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat

pârâta să plătească reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 28.388 RON, daune

morale în sumă de 60.000 RON și cheltuieli de judecată în sumă de 600 RON.

Instanța de fond a reținut

că, urmare anulării Ordinului din 11 februarie 2004 prin decizia nr. 1213 din

27 februarie 2007, reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri echivalente

drepturilor salariale de care a fost lipsit în perioada cuprinsă între data emiterii

ordinului și data repunerii sale în funcție.

Raportat la dispozițiile

art. 18 lit. e) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999 și pe

baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a considerat ca fiind întemeiată

și cererea de daune morale solicitate de reclamant pentru presiunile de natură politică

și profesională suportate pe parcursul judecării litigiului privind eliberarea din

funcția de conducere deținută. Pentru repararea acestui prejudiciu, s-a dispus obligarea

pârâtei să plătească reclamantului suma de 60.000 RON.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor,

solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar,

admiterea în parte a acțiunii, pentru despăgubiri materiale în sumă de 18.052 RON.

În primul motiv de recurs

s-a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 19 din Legea

nr. 554/2004, recunoscând dreptul reclamantului la plata de despăgubiri morale și

materiale care nu au fost solicitate în dosarul având ca obiect anularea Ordinului

din 11 februarie 2004, deși existența și întinderea acestora era cunoscută în acel

prim litigiu dintre părți.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, a fost criticată soluția dată fondului cauzei, arătându-se că instanța

de fond și-a însușit fără temei concluziile expertului contabil cu privire la drepturile

salariale stabilite în favoarea intimatului-reclamant.

Ultima critică formulată

în recurs vizează soluția de acordare a daunelor morale în sumă de 60.000 RON și

a cheltuielilor de judecată în sumă de 600 RON.

Recurenta a considerat

că aceste cereri au fost greșit admise de instanța de fond, în lipsa unor probatorii

adecvate care să permită stabilirea unor criterii de evaluare a sumelor pretinse

de către intimat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1213

din 27 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea Ordinului din 11

februarie 2004 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu

privire la eliberarea intimatului - reclamant V.E. din funcția de director executiv

al O.J.P.C. Constanța.

Pentru plata daunelor

morale și materiale provocate intimatului-reclamant prin executarea ordinului nelegal,

s-a formulat în prezenta cauză, la data de 3 iunie 2009, cererea de chemare în judecată

întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Instanța de fond a reținut

corect că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea

nr. 554/2004 este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios

administrativ formulată în baza art. 1 din aceeași lege, dar nu a verificat respectarea

acestei reglementări sub aspectul termenului de sesizare pentru cererea accesorie

de plată a daunelor.

Termenul de prescripție

pentru despăgubiri a fost prevăzut expres în art. 19 alin. (1) și (2), raportat

la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor dispoziții

legale, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere

în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri

este de un an și curge de la data când aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei.

Pentru motive temeinice,

în cazul actului administrativ individual cererea poate fi introdusă cel mai târziu

în termen de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data

introducerii cererii sau data încheierii procesului de conciliere.

La data de 13 februarie

2004, când a formulat acțiunea pentru anularea Ordinului din 11 februarie 2004,

intimatul-reclamant a avut cunoștință de conținutul actului administrativ considerat

nelegal, precum și de consecințele executării acestuia sub aspectul prejudiciului

moral și material invocat ulterior în prezenta cauză.

În raport de această dată,

se constată că nu a fost respectat termenul de un an pentru formularea cererii accesorii

de despăgubiri.

De altfel, cererea de

daune formulată la data de 3 iunie 2009 nici nu a fost motivată în raport de prevederile

art. 19 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu a fost indicată nici o altă dată pentru

curgerea termenului de prescripție pentru despăgubiri și nici nu au fost invocate

motive temeinice pentru aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Chiar în raport de data

la care s-a dispus în mod irevocabil anularea Ordinului din 11 februarie 2004, se

constată că prezenta cerere de despăgubiri a fost formulată cu depășirea termenului

de un an de când intimatul-reclamant a cunoscut în mod cert atât existența pagubei,

cât și întinderea acesteia.

În consecință, Înalta

Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va

modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca tardivă cererea formulată

de reclamantul V.E. pentru daune morale și materiale.

Față de soluția dată recurentului,

ca urmare a admiterii primului motiv de recurs formulat sub aspectul procedural

nu se mai impune a fi examinate celelalte două motive de recurs care se referă la

fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței nr.

65/CA din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și pe fond respinge acțiunea reclamantului V.E. privind despăgubirile materiale

și daunele morale ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.