ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2009, reclamantul V.E. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la plata drepturilor bănești cuvenite în perioada 3 iunie 2006 - 12 aprilie 2007 și la plata de daune morale în sumă de 60.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost anulat Ordinul din 11 februarie 2004 emis de președintele autorității pârâte pentru eliberarea sa din funcția de director executiv al O.J.P.C.

Constanța și în baza acestei decizii a fost repus în funcție la data de 12 aprilie 2007. Reclamantul a mai arătat că în perioada de soluționare a procesului a fost nelegal lipsit de venituri în sumă de 3.410 RON lunar, dar i s-a cauzat și un prejudiciu moral, prin afectarea gravă a imaginii sale, avându-se în vedere că este o persoană publică. Prin sentința civilă nr. 65/CA din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 28.388 RON, daune morale în sumă de 60.000 RON și cheltuieli de judecată în sumă de 600 RON.

Instanța de fond a reținut că, urmare anulării Ordinului din 11 februarie 2004 prin decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007, reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri echivalente drepturilor salariale de care a fost lipsit în perioada cuprinsă între data emiterii ordinului și data repunerii sale în funcție. Raportat la dispozițiile art. 18 lit. e) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999 și pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a considerat ca fiind întemeiată și cererea de daune morale solicitate de reclamant pentru presiunile de natură politică și profesională suportate pe parcursul judecării litigiului privind eliberarea din funcția de conducere deținută.

Pentru repararea acestui prejudiciu, s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 60.000 RON. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii, pentru despăgubiri materiale în sumă de 18.052 RON. În primul motiv de recurs s-a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, recunoscând dreptul reclamantului la plata de despăgubiri morale și materiale care nu au fost solicitate în dosarul având ca obiect anularea Ordinului din 11 februarie 2004, deși existența și întinderea acestora era cunoscută în acel prim litigiu dintre părți.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluția dată fondului cauzei, arătându-se că instanța de fond și-a însușit fără temei concluziile expertului contabil cu privire la drepturile salariale stabilite în favoarea intimatului-reclamant. Ultima critică formulată în recurs vizează soluția de acordare a daunelor morale în sumă de 60.000 RON și a cheltuielilor de judecată în sumă de 600 RON. Recurenta a considerat că aceste cereri au fost greșit admise de instanța de fond, în lipsa unor probatorii adecvate care să permită stabilirea unor criterii de evaluare a sumelor pretinse de către intimat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea Ordinului din 11 februarie 2004 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la eliberarea intimatului - reclamant V.E. din funcția de director executiv al O.J.P.C. Constanța. Pentru plata daunelor morale și materiale provocate intimatului-reclamant prin executarea ordinului nelegal, s-a formulat în prezenta cauză, la data de 3 iunie 2009, cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a reținut corect că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ formulată în baza art. 1 din aceeași lege, dar nu a verificat respectarea acestei reglementări sub aspectul termenului de sesizare pentru cererea accesorie de plată a daunelor. Termenul de prescripție pentru despăgubiri a fost prevăzut expres în art. 19 alin. (1) și (2), raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestor dispoziții legale, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri este de un an și curge de la data când aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual cererea poate fi introdusă cel mai târziu în termen de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului de conciliere. La data de 13 februarie 2004, când a formulat acțiunea pentru anularea Ordinului din 11 februarie 2004, intimatul-reclamant a avut cunoștință de conținutul actului administrativ considerat nelegal, precum și de consecințele executării acestuia sub aspectul prejudiciului moral și material invocat ulterior în prezenta cauză. În raport de această dată, se constată că nu a fost respectat termenul de un an pentru formularea cererii accesorii de despăgubiri.

De altfel, cererea de daune formulată la data de 3 iunie 2009 nici nu a fost motivată în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu a fost indicată nici o altă dată pentru curgerea termenului de prescripție pentru despăgubiri și nici nu au fost invocate motive temeinice pentru aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Chiar în raport de data la care s-a dispus în mod irevocabil anularea Ordinului din 11 februarie 2004, se constată că prezenta cerere de despăgubiri a fost formulată cu depășirea termenului de un an de când intimatul-reclamant a cunoscut în mod cert atât existența pagubei, cât și întinderea acesteia. În consecință, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca tardivă cererea formulată de reclamantul V.E. pentru daune morale și materiale. Față de soluția dată recurentului, ca urmare a admiterii primului motiv de recurs formulat sub aspectul procedural nu se mai impune a fi examinate celelalte două motive de recurs care se referă la fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței nr. 65/CA din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantului V.E. privind despăgubirile materiale și daunele morale ca tardivă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.