ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2007 reclamantul T.G. a solicitat: anularea Ordinului nr. 217 din 10 aprilie 2007 emis de Președintele A.N.P.C. prin care s-a dispus mutarea sa definitivă pe o funcție publică de conducere vacantă din cadrul O.J.P.C. Constanța, anularea Ordinului nr. 218 din 10 aprilie 2007 emis de aceeași autoritate prin care s-a dispus reintegrarea domnului V.E. în funcția publică de conducere de director executiv al O.J.P.C. Constanța; reintegrarea în funcția deținută anterior (director executiv conform Ordinului nr. 306 din 12 mai 2005); obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 2 miliarde lei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actele atacate sunt nelegale și netemeinice. Astfel, arată reclamantul, Ordinul 217 din 10 aprilie 2007 a fost emis atât cu nerespectarea prevederilor art. 79 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 respectiv lipsa acordului său cu privire la măsura dispusă, cât și cu încălcarea principiului stabilității prevăzut în art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, motive pentru care invocă nulitatea absolută a acestuia. Cu privire la nelegalitatea Ordinului nr. 217/2007 și a Ordinului nr. 218/2007 reclamantul a mai arătat că dacă s-ar aprecia că măsura mutării a fost dispusă conform art. 79 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999 potrivit cu care mutarea definitivă mai poate fi dispusă în alte situații prevăzute de lege, și din acest punct de vedere actele administrative contestate sunt nelegale.

A mai arătat reclamantul că a ocupat funcția publică de conducere de Director Executiv al O.J.P.C. Constanța ca urmare a promovării concursului organizat pentru această funcție de către A.N.F.P. În opinia reclamantului, prin măsura dispusă de Ordinul 217 din 10 aprilie 2007, s-a dispus implicit eliberarea sa din funcția publică deținută. A mai arătat reclamantul că, așa cum rezultă din cuprinsul celor două acte administrative, înscrisurile pe care acestea se întemeiază sunt certificatul de grefă nr. 1213 din 27 februarie 2007 eliberat de către înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a anulat Ordinul A.N.P.C. nr. 34 din 11 februarie 2004 și cererile de repunere în funcție formulate de V.E., înregistrate la A.N.P.C.

Constanța la data de 03 aprilie 2007, respectiv data de 10 aprilie 2007. Potrivit art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999, arată reclamantul, eliberarea din funcția deținută poate fi dispusă ca urmare a cererii de reintegrare în funcția publică deținută de funcționarul public, a unui funcționar public eliberat sau destituit din aceea funcție. În aceste condiții, potrivit aceluiași text de lege, măsura eliberării din funcție trebuie luată în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea. În speță, așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei civile nr. 1213 din 27 februarie 2007, prin hotărârea pronunțată, instanța nu a dispus cu privire Ia reintegrarea în funcția deținută anterior de V.E., aceasta pronunțându-se numai cu privire la anularea ordinului de destituire.

Față de aceste aspecte, reclamantul apreciază că A.N.P.C. Constanța putea dispune cu privire la eliberarea sa din funcție - în baza art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999 și respectiv mutarea sa definitivă pe o altă funcție - în baza art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea 188/1999 - numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care se dispunea de către instanța de judecată reintegrarea în funcție a domnului V.E. În lipsa unei asemenea hotărâri judecătorești, măsurile luate de către A.N.P.C. Constanța sunt nelegale și netemeinice, încălcând grav dispozițiile legale citate. Mai mult decât atât, cele două ordine atacate sunt emise având ca temei un înscris denumit "Certificat de Grefă", care nu îmbracă forma prevăzută de art. 261 C. proc.

civ. Or, analizând textul art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999, se observă cu ușurință că reintegrarea pe o funcție deținută anterior se dispune numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se dispună măsura reintegrării, și nicidecum pe baza unui certificat, ca în speță. Concluzionând, reclamantul a arătat că ambele ordine atacate sunt emise cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, ceea ce îi aduce grave prejudicii. În cauză, pârâta A.N.P.C. Constanța a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1883 din 27 iunie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, luând act de renunțarea la judecată în ce privește Ordinul nr. 218 din 10 aprilie 2007. Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, că ambele ordine au fost emise în executarea, conform art. 20 și art. 24 din Legea nr. 554/2004, Deciziei definitive și irevocabile nr. 1213 din 27 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul lui V.E. și pe cale de consecință a fost anulat Ordinul nr. 34 din 11 februarie 2006 emis de pârâtă prin care s-a dispus eliberarea acestuia din funcția deținută, iar nu în baza unul „certificat de grefă” cum în mod eronat a susținut reclamantul.

Totodată, instanța de fond a apreciat că întrucât acțiunea este neîntemeiată în baza considerentelor mai sus arătate, nu se mai impune analizarea celorlalte motive ale cererii de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.G., criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că sentința civilă nr. 1883 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, este lipsită de temei legal întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recurentul susține că rezultă din motivarea sentinței atacate că soluția instanței se fundamentează, în fapt, exclusiv pe împrejurarea că "Ordinul nr. 217 din 10 aprilie 2004 a fost emis în baza unei hotărâri definitive și irevocabile(...) care constituie titlu executoriu", încât, autoritatea publică emitentă nu avea altă cale decât să procedeze la executarea ei. În drept, pentru această situație de fapt au fost evocate prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale art. 24 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din același act normativ. Unicul motiv de fapt reținut în considerentele sentinței nu se regăsește în probele dosarului, iar textele de lege invocate nu sunt incidente cauzei, susține recurentul.

În opina recurentului, instanța supremă nu a dispus și reintegrarea în funcție a lui V.E. pentru că luarea acestei măsuri nici nu a fost solicitată, iar judecătorul nu poate da ceea ce nu s-a cerut pentru că astfel ar încălca principiul disponibilității în procesul civil, V.E. se ocupa atunci de afaceri din care realiza venituri mult superioare unui salariu de director și nu avea nici un interes să le abandoneze. Faptul că în litigiul soluționat irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 1213/2007 nu s-a cerut și nu s-a hotărât reintegrarea in funcție a lui V.E. rezultă din cuprinsul acestei decizii, precum și din sentința la care se referă, ambele aflate la dosar.

Prin urmare, obligația A.N.P.C. stabilită prin decizia mai sus menționată era doar de a anula Ordinul nr. 34 din 11 ianuarie 2004 și nu de a modifica, revoca sau anula alte acte administrative și în nici un caz de a interpreta, lămuri sau completa dispozitivul hotărârii î naltei Curți. Se mai susține că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, este evident greșit indicat ca temei juridic al soluției. El conține o normă generală ce reglementează calea de atac a recursului în contencios administrativ și termenul de exercitare, fără nici o legătură, cu soluția dată acțiunii reclamantului în anularea Ordinului A.N.P.C. nr. 217/2007, iar celelalte texte, respectiv art. 24. alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt străine cauzei, acestea privind obligativitatea executării hotărârilor irevocabile ale instanțelor de contencios administrativ și consecințele ce survin în caz de neexecutare.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu-l constituie neexecutarea vreunei hotărâri irevocabile de către o autoritate publică. Pe de altă parte, hotărârea irevocabilă avută în vedere de judecătorul fondului prevede pentru A.N.P.C. o singură obligație: de a anula un ordin din anul 2004 ce nu îl viza pe recurentul - reclamant, ci o altă persoană care nu este parte în acest proces. Prin urmare, instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea întrucât a invocat drept temei juridic al soluției norme cu caracter general ce nu sunt incidente situației de fapt din dosar și, în același timp, a ignorat existența normei speciale prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile în cauză ( norme ce vor fi arătate in cap. 3). Așa fiind, având în vedere existența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în conformitate cu prevederile art. 312 și art. 314 din același cod, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată cu plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Fiind numit în condițiile legii, susține recurentul, a dobândit dreptul de a-și exercite funcția publică in condiții de stabilitate conform art. 3 lit. f) din Statutul funcționarilor publici, modificarea sau încetarea raportului de funcție neputând surveni decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Or, în cauză, deși rezultatele performante obținute în activitate (bazate pe experiența de peste 20 de ani în specialitate și pe o pregătire profesională de excepție, reclamantul fiind doctor în științe ), au determinat conducerea A.N.P.C.

să-i acorde anual calificativul de "foarte bine" sau "excepțional" (anexele 1, 2, 3), totuși, la data de 10 aprilie 2007, Președintele acestei autorități publice (cu rang de secretar de stat, demisionar în aceeași zi de 10 aprilie 2007 urmare ieșirii P.D. de la guvernare), i-a comunicat Ordinul nr. 217 de mutare definitivă din funcția de director executiv in aceea de șef serviciu, evident inferioară. Modificarea unilaterală și abuzivă a raportului de funcție a fost motivată, în drept, pe „art. 79 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare", și în fapt, pe împrejurarea că î nalta Curte de Casație și Justiție printr-o Decizia irevocabilă nr. 1213/2007 a anulat un ordin de eliberare din funcție a lui V.E.

pentru abateri disciplinare in anul 2004, iar acesta, după 4 ani, respectiv la 3 și 4 aprilie 2007 a solicitat A.N.P.C. "repunerea în funcție". Mai mult, arată recurentul, nu și-a dat acordul scris pentru mutarea definitivă într-o funcție de rang inferior, sub nivelul pregătirii sale profesionale, nu a solicitat să fie mutat și nici nu se află intr-o altă situație prevăzută de lege. Tocmai de aceea A.N.F.P., cercetând împrejurările în care Președintele A.N.P.C. a decis mutarea definitivă a recurentului - reclamant, a constatat că măsura a fost luată cu nerespectarea legii și a afectat cariera acestuia.

Situația de fapt pentru care autoritatea emitentă a invocat prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 drept temei juridic al Ordinului nr. 217/2007 constă în aceea că î nalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 a anulat Ordinul nr. 34/2004 de demitere din funcția de director a lui V.E., în locul căruia, după vacantarea postului și promovarea concursului a fost legal numit, la 12 mai 2005, reclamantul T.G. De asemenea, situația de fapt reținută nu se regăsește însă în ipoteza art. 79 (devenit art. 91 alin. (2) după republicarea legii) așa încât, Ordinul nr. 217/2007 este lipsit de temei legal, fiindcă este de principiu că norma juridică se aplică numai situațiilor de fapt prevăzute în ipoteza ei.

Totodată, arată recurentul, hotărârile judecătorești irevocabile pot influența cariera funcționarilor publici în situații expres și limitativ prevăzute de lege. î nlocuirea unei persoane într-o funcție publică de către o altă persoană urmare unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, poate avea loc în cazurile arătate de art. 84 2 (renumerotat, art. 99 alin. (1)), text situat în cap. 9, secțiunea a 3-a, denumită "încetarea raportului de serviciu". Textul amintit, conform secțiunii în care este încorporat, este aplicabil situațiilor privind încetarea raportului de serviciu și, prin urmare, nu poate fi aplicat prin analogie și la modificarea raportului de serviciu. Precizarea are caracter de principiu pentru că, în cauza de față, art. 84 2 lit. c) la care, probabil, s-a gândit emitentul Ordinului nr. 217/2007, nu este incident.

În cauză, susține recurentul, funcționarul public demis în anul 2004 nu a cerut instanței judecătorești reintegrarea în funcție și, ca atare, nu există hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi dispus reintegrarea iar din cele anterior prezentate rezultă cu evidență nelegalitatea Ordinului nr. 217/2007 emis abuziv de Președintele A.N.P.C. Referitor la prolema daunelor morale recurentul apreciază că există temei juridic pentru a se cere și a se acorda de către instanță daune morale în măsura în care acestea au fost cauzate, respectiv, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

î ntrucât legea nu prezintă situații ce pot atrage plata de daune morale practica judecătorească este aceea care oferă anumite exemple pornind de la ideea că atingerea demnității, imaginii și credibilității persoanei, afectarea poziției sale sociale, punerea în condiții stresante, înjositoare, afectarea sănătății urmare stresului creat prin scoaterea din viața normală și purtarea prin procese, sunt generatoare de daune morale și, ca atare, trebuie să fie compensate. Cât privește cuantificarea, tot practica judiciară a evidențiat criterii cum sunt: gravitatea vătămării, atitudinea autorității care a emis actul administrativ ilegal față de consecințele negative produse, limitarea acestora și stăruința pentru restabilirea legalității, sens în care a și depus anumite acte.

In cauză, arată recurentul, Președintele A.N.P.C., prin ordinul abuziv emis a afectat grav cariera de funcționar public, clădită în peste 20 de ani pe o pregătire profesională de excepție (doctor în științe) și o vastă experiență în domeniul protecției consumatorilor marcată de rezultate performante (calificative de "foarte bine" și "excepțional"). Abuziva mutare definitivă pe un post inferior, nejustificată și intempestivă, după o muncă serioasă și performantă a stresat și tulburat puternic starea sa psihică, a creat suspiciuni și neîncredere în capacitatea și seriozitatea sa, în raporturile sale de serviciu și de colaborare cu alte instituții și persoane, în relațiile sociale cu ceilalți concitadini, așa încât, consideră că cererea de obligare a intimatei - pârâte la plata daunelor morale solicitate prin acțiune este pe deplin întemeiată.

Precizează că la judecata în fond autoritatea publică pârâtă nu a contestat cererea de daune morale sau cuantumul acestora, situație în care solicită ca instanța de recurs să aplice îndrumarea dată prin Decizia nr. 99/2003 a C.S.J. - Completul de 9 judecători atât cu privire la respectarea principiului stabilității în funcția publică de conducere, cât și cu privire la întinderea daunelor morale. Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din Decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin această hotărâre s-a admis recursul declarat de V.E., s-a modificat sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantului V.E., anulându-se Ordinul nr. 34 din 11 februarie 2004 emis de A.N.P.C. prin care s-a dispus eliberarea lui V.E. din funcția de director executiv al O.J.P.C. Constanța, în temeiul art. 70 alin. (3) lit. e) și art. 90 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Înalta Curte constată că această decizie, astfel cum corect a reținut instanța de fond, a fost pusă în executare prin cele două ordine inițial atacate în cauză.

Numai că ulterior, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 13 iunie 2007, recurentul - reclamant a renunțat la capătul din cererea de chemare în judecată referitor la anularea Ordinului nr. 218/2007. Prin urmare, chiar și în ipoteza extremă în care s-ar fi admis că Ordinul nr. 217/2007 ar fi nelegal (știut fiind că în Legea contenciosului administrativ, legiuitorul nu distinge între tipurile de nulități ca în procesul civil) în situația în care postul este ocupat (conform Ordinului nr. 218/2007), reintegrarea recurentului este imposibil de realizat.

Înalta Curte reține că nici celelalte aspecte ale cererii nu puteau fi admise de instanța de fond câtă vreme, astfel cum s-a arătat, Ordinele nr. 217 și nr. 218 din 2007 reprezentau acte de punere în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, iar trimiterile la jurisprudența națională și europeană nu sunt de natură a duce la schimbarea soluției. Prin urmare, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, se va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a și art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, soluție care lipsește de relevanță juridică examinarea motivului de recurs privind daunele morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.G., împotriva sentinței civile nr. 1883 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.