ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2007

reclamantul T.G. a solicitat: anularea Ordinului nr. 217 din 10 aprilie 2007

emis de Președintele A.N.P.C. prin care s-a dispus mutarea sa definitivă pe o

funcție publică de conducere vacantă din cadrul O.J.P.C. Constanța, anularea

Ordinului nr. 218 din 10 aprilie 2007 emis de aceeași autoritate prin care s-a

dispus reintegrarea domnului V.E. în funcția publică de conducere de director

executiv al O.J.P.C. Constanța; reintegrarea în funcția deținută anterior

(director executiv conform Ordinului nr. 306 din 12 mai 2005); obligarea

pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 2 miliarde lei și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că actele atacate sunt nelegale și netemeinice.

Astfel, arată reclamantul,

Ordinul 217 din 10 aprilie 2007 a fost emis atât cu nerespectarea prevederilor art.

79 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 respectiv lipsa acordului său cu

privire la măsura dispusă, cât și cu încălcarea principiului stabilității prevăzut

în art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, motive pentru care invocă nulitatea

absolută a acestuia.

Cu privire la nelegalitatea

Ordinului nr. 217/2007 și a Ordinului nr. 218/2007 reclamantul a mai arătat că

dacă s-ar aprecia că măsura mutării a fost dispusă conform art. 79 alin. (2) lit.

c) din Legea 188/1999 potrivit cu care mutarea definitivă mai poate fi dispusă

în alte situații prevăzute de lege, și din acest punct de vedere actele

administrative contestate sunt nelegale.

A mai arătat

reclamantul că a ocupat funcția publică de conducere de Director Executiv al O.J.P.C.

Constanța ca urmare a promovării concursului organizat pentru această funcție

de către A.N.F.P.

În

opinia reclamantului, prin măsura dispusă de Ordinul 217 din 10 aprilie  2007, s-a

dispus implicit eliberarea sa din funcția publică deținută.

A

mai arătat reclamantul că, așa cum rezultă din cuprinsul celor două acte

administrative, înscrisurile pe care acestea se întemeiază sunt certificatul de

grefă nr. 1213 din 27 februarie 2007 eliberat de către înalta Curte de Casație

și Justiție prin care s-a anulat Ordinul A.N.P.C. nr. 34 din 11 februarie 2004

și cererile de repunere în funcție formulate de V.E., înregistrate la A.N.P.C.

Constanța la data de 03 aprilie 2007, respectiv data de 10 aprilie 2007.

Potrivit

art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999, arată reclamantul, eliberarea din

funcția deținută poate fi dispusă ca urmare a cererii de reintegrare în funcția

publică deținută de funcționarul public, a unui funcționar public eliberat sau

destituit din aceea funcție.

În

aceste condiții, potrivit aceluiași text de lege, măsura eliberării din funcție

trebuie luată în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive și

irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea.

În

speță, așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei civile nr. 1213 din 27

februarie 2007, prin hotărârea pronunțată, instanța nu a dispus cu privire Ia

reintegrarea în funcția deținută anterior de V.E., aceasta pronunțându-se numai

cu privire la anularea ordinului de destituire.

Față

de aceste aspecte, reclamantul apreciază că A.N.P.C. Constanța putea dispune cu

privire la eliberarea sa din funcție - în baza art. 84 alin. (2) lit. c) din

Legea 188/1999 și respectiv mutarea sa definitivă pe o altă funcție - în baza art.

79 alin. (1) lit. c) din Legea 188/1999 - numai în baza unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile prin care se dispunea de către instanța

de judecată reintegrarea în funcție a domnului V.E.

În lipsa unei asemenea hotărâri judecătorești, măsurile luate de către A.N.P.C.

Constanța sunt nelegale și netemeinice, încălcând grav dispozițiile legale

citate.

Mai

mult decât atât, cele două ordine atacate sunt emise având ca temei un înscris

denumit "Certificat de Grefă", care nu îmbracă forma prevăzută de art.

261 C. proc. civ.

Or,

analizând textul art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999, se observă cu

ușurință că reintegrarea pe o funcție deținută anterior se dispune numai în

baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se

dispună măsura reintegrării, și nicidecum pe baza unui certificat, ca în speță.

Concluzionând,

reclamantul a arătat că ambele ordine atacate sunt emise cu încălcarea

dispozițiilor legale în materie, ceea ce îi aduce grave prejudicii.

În

cauză, pârâta A.N.P.C. Constanța a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1883 din 27 iunie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, luând act de renunțarea la judecată în ce privește Ordinul nr. 218

din 10 aprilie 2007.

Pentru

a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, că ambele

ordine au fost emise în executarea, conform art. 20 și art. 24 din Legea nr. 554/2004,

Deciziei definitive și irevocabile nr. 1213 din 27 februarie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin care a fost admis recursul lui V.E. și pe cale de consecință a

fost anulat Ordinul nr. 34 din 11 februarie 2006 emis de pârâtă prin care s-a

dispus eliberarea acestuia din funcția deținută, iar nu în baza unul

„certificat de grefă” cum în mod eronat a susținut reclamantul.

Totodată,

instanța de fond a apreciat că întrucât acțiunea este neîntemeiată în baza

considerentelor mai sus arătate, nu se mai impune analizarea celorlalte motive ale

cererii de chemare în judecată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.G.,

criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se susține că sentința civilă nr. 1883 din 27

iunie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, este lipsită de temei legal întrucât a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recurentul

susține că rezultă din motivarea sentinței atacate că soluția instanței se

fundamentează, în fapt, exclusiv pe împrejurarea că "Ordinul nr. 217 din 10

aprilie  2004 a fost emis în baza unei hotărâri definitive și irevocabile(...) care

constituie titlu executoriu", încât, autoritatea publică emitentă nu avea

altă cale decât să procedeze la executarea ei. În drept, pentru această

situație de fapt au fost evocate prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

precum și cele ale art. 24 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din același act

normativ.

Unicul

motiv de fapt reținut în considerentele sentinței nu se regăsește în probele

dosarului, iar textele de lege invocate nu sunt incidente cauzei, susține

recurentul.

În

opina recurentului, instanța supremă nu a dispus și reintegrarea în funcție a

lui

V.E. pentru

că luarea acestei măsuri nici nu a fost solicitată, iar judecătorul nu poate da

ceea ce nu s-a cerut pentru că astfel ar încălca principiul disponibilității în

procesul civil, V.E. se ocupa atunci de afaceri din care realiza venituri mult

superioare unui salariu de director și nu avea nici un interes să le abandoneze.

Faptul că în litigiul soluționat irevocabil prin decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 1213/2007

nu s-a cerut și nu s-a hotărât reintegrarea in funcție a lui V.E. rezultă din

cuprinsul acestei decizii, precum și din sentința la care se referă, ambele

aflate la dosar.

Prin urmare, obligația A.N.P.C. stabilită prin decizia mai sus

menționată era doar de a anula Ordinul nr. 34 din 11 ianuarie 2004 și nu de a

modifica, revoca sau anula alte acte administrative și în nici un caz de a

interpreta, lămuri sau completa dispozitivul hotărârii

î

naltei Curți.

Se mai susține că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

redactarea în vigoare la

data pronunțării sentinței atacate, este evident greșit indicat

ca temei juridic al soluției. El conține o normă generală ce reglementează

calea de atac a recursului în contencios administrativ și termenul de

exercitare, fără nici o legătură, cu soluția dată acțiunii reclamantului în

anularea Ordinului A.N.P.C. nr. 217/2007, iar celelalte texte, respectiv art. 24.

alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt străine cauzei,

acestea privind obligativitatea executării hotărârilor irevocabile ale

instanțelor de contencios administrativ și consecințele ce survin în caz de

neexecutare.

În

speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu-l constituie neexecutarea

vreunei hotărâri irevocabile de către o autoritate publică. Pe de altă parte,

hotărârea irevocabilă avută în vedere de judecătorul fondului prevede pentru A.N.P.C.

o singură obligație: de a anula un ordin din anul 2004 ce nu îl viza pe recurentul

- reclamant, ci o altă persoană care nu este parte în acest proces.

Prin

urmare, instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea întrucât a invocat

drept temei juridic al

soluției norme cu caracter general ce nu sunt incidente situației de fapt din

dosar și, în același timp, a ignorat existența normei speciale prevăzute de

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, aplicabile în cauză ( norme ce vor fi

arătate in cap. 3).

Așa fiind, având în vedere existența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 312 și art. 314 din

același cod, solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței

atacate și, în

fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată cu plata

daunelor morale și a

cheltuielilor de judecată.

Fiind numit în condițiile legii, susține recurentul, a dobândit dreptul

de a-și exercite funcția publică in condiții de stabilitate conform art. 3 lit.

f) din Statutul funcționarilor publici, modificarea sau încetarea raportului de

funcție neputând surveni decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de

lege.

Or, în cauză, deși rezultatele performante obținute în activitate (bazate

pe experiența de peste 20 de ani în specialitate și pe o pregătire profesională

de excepție, reclamantul fiind doctor în științe ), au determinat conducerea A.N.P.C.

să-i acorde anual calificativul de "foarte bine" sau

"excepțional" (anexele 1, 2, 3), totuși, la data de 10 aprilie 2007, Președintele

acestei autorități publice (cu rang de secretar de stat, demisionar în aceeași

zi de 10 aprilie 2007 urmare ieșirii P.D. de la guvernare), i-a comunicat

Ordinul nr. 217 de mutare definitivă din funcția de director executiv in aceea

de șef serviciu, evident inferioară.

Modificarea unilaterală și abuzivă a raportului de funcție

a fost motivată, în drept,

pe „art. 79 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările

ulterioare", și în fapt, pe împrejurarea că

î

nalta Curte de Casație și Justiție printr-o Decizia

irevocabilă nr. 1213/2007 a anulat un ordin de eliberare din funcție a lui V.E.

pentru abateri disciplinare in anul 2004, iar acesta, după 4 ani, respectiv la

3 și 4 aprilie 2007 a solicitat A.N.P.C. "repunerea în funcție".

Mai mult, arată recurentul, nu și-a dat acordul scris pentru mutarea

definitivă într-o funcție de rang inferior, sub nivelul pregătirii sale

profesionale, nu a solicitat să fie mutat și nici nu se află intr-o altă

situație prevăzută de lege.

Tocmai de aceea A.N.F.P., cercetând împrejurările în care Președintele A.N.P.C.

a decis mutarea definitivă a recurentului - reclamant, a constatat că măsura a

fost luată cu nerespectarea legii și a afectat cariera acestuia.

Situația

de fapt

pentru

care autoritatea emitentă a invocat prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr.

188/1999 drept temei juridic al Ordinului nr. 217/2007 constă în aceea că

î

nalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 a anulat Ordinul nr. 34/2004 de demitere din funcția de director a lui V.E., în locul căruia,

după vacantarea postului și promovarea concursului a fost legal numit, la 12

mai 2005, reclamantul T.G.

De

asemenea, situația de fapt reținută nu se regăsește însă în ipoteza art. 79 (devenit

art. 91 alin. (2) după republicarea legii) așa încât, Ordinul nr. 217/2007 este

lipsit de temei legal, fiindcă este de principiu că norma juridică se aplică

numai situațiilor de fapt prevăzute în ipoteza ei.

Totodată,

arată recurentul,

hotărârile judecătorești irevocabile pot influența cariera

funcționarilor publici în situații expres și limitativ prevăzute de lege.

î

nlocuirea unei persoane într-o funcție publică de către o

altă persoană urmare unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

poate avea loc în cazurile arătate de art. 84

2

(renumerotat, art. 99

alin. (1)), text situat în cap. 9, secțiunea a 3-a, denumită "încetarea raportului

de serviciu".

Textul amintit, conform secțiunii în care este încorporat, este aplicabil

situațiilor privind încetarea raportului de serviciu și, prin urmare, nu poate

fi aplicat prin analogie și la modificarea raportului de serviciu. Precizarea

are caracter de principiu pentru că, în cauza de față, art. 84

2

lit.

c) la care, probabil, s-a gândit emitentul Ordinului nr. 217/2007, nu este

incident.

În

cauză,

susține

recurentul, funcționarul public demis în anul 2004 nu a cerut instanței

judecătorești reintegrarea în funcție și, ca atare, nu există hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi dispus reintegrarea

iar din cele anterior prezentate rezultă cu evidență nelegalitatea Ordinului nr.

217/2007 emis abuziv de Președintele A.N.P.C.

Referitor

la prolema daunelor morale recurentul apreciază că există temei juridic

pentru a se cere și a se

acorda de către instanță daune morale în măsura în care acestea au fost cauzate,

respectiv, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

î

ntrucât legea nu prezintă situații ce pot atrage plata de

daune morale practica judecătorească este aceea care oferă anumite exemple

pornind de la ideea că atingerea demnității, imaginii și credibilității

persoanei, afectarea poziției sale sociale, punerea în condiții stresante,

înjositoare, afectarea sănătății urmare stresului creat prin scoaterea din

viața normală și purtarea prin procese, sunt generatoare de daune morale și, ca

atare, trebuie să fie compensate.

Cât

privește cuantificarea, tot practica judiciară a evidențiat criterii cum sunt:

gravitatea vătămării, atitudinea autorității care a emis actul administrativ

ilegal față de consecințele negative produse, limitarea acestora și stăruința pentru

restabilirea legalității, sens în care a și depus anumite acte.

In cauză, arată recurentul, Președintele A.N.P.C., prin ordinul abuziv

emis a afectat grav cariera de funcționar public, clădită în peste 20 de ani pe

o pregătire profesională de excepție (doctor în științe) și o vastă experiență în

domeniul protecției consumatorilor marcată de rezultate performante (calificative

de "foarte bine" și "excepțional"). Abuziva mutare

definitivă pe un post inferior, nejustificată și intempestivă, după o muncă

serioasă și performantă a stresat și tulburat puternic starea sa psihică, a

creat suspiciuni și neîncredere în capacitatea și seriozitatea sa, în

raporturile sale de serviciu și de colaborare cu alte instituții și persoane, în

relațiile sociale cu ceilalți concitadini, așa încât, consideră că cererea de

obligare a intimatei - pârâte la plata daunelor morale solicitate prin acțiune

este pe deplin întemeiată.

Precizează că

la judecata în fond autoritatea publică pârâtă nu a contestat cererea de daune

morale sau cuantumul acestora, situație în care solicită ca instanța de recurs să

aplice îndrumarea dată prin Decizia nr. 99/2003 a C.S.J. - Completul de 9

judecători atât cu privire la respectarea principiului stabilității în funcția

publică de conducere, cât și cu privire la întinderea daunelor morale.

Intimata - pârâtă

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza

în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele

administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Astfel cum

rezultă din Decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

această hotărâre s-a admis recursul declarat de V.E., s-a modificat sentința

atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantului V.E., anulându-se Ordinul nr.

34 din 11 februarie 2004 emis de A.N.P.C. prin care s-a dispus eliberarea lui V.E.

din funcția de director executiv al O.J.P.C. Constanța, în temeiul art. 70 alin.

(3) lit. e) și art. 90 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Înalta Curte

constată că această decizie, astfel cum corect a reținut instanța de fond, a

fost pusă în executare prin cele două ordine inițial atacate în cauză.

Numai că

ulterior, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 13 iunie 2007,

recurentul - reclamant a renunțat la capătul din cererea de chemare în judecată

referitor la anularea Ordinului nr. 218/2007.

Prin urmare,

chiar și în ipoteza extremă în care s-ar fi admis că Ordinul nr. 217/2007 ar fi

nelegal (știut fiind că în Legea contenciosului administrativ, legiuitorul nu

distinge între tipurile de nulități ca în procesul civil) în situația în care

postul este ocupat (conform Ordinului nr. 218/2007), reintegrarea recurentului

este imposibil de realizat.

Înalta Curte

reține că nici celelalte aspecte ale cererii nu puteau fi admise de instanța de

fond câtă vreme, astfel cum s-a arătat, Ordinele nr. 217 și nr. 218 din 2007

reprezentau acte de punere în executare a unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, iar

trimiterile la jurisprudența națională și europeană nu sunt de natură a duce la

schimbarea soluției.

Prin urmare,

constatând că sentința atacată este temeinică și legală, se va respinge

recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a

și art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, soluție care lipsește de

relevanță juridică examinarea motivului de recurs privind daunele morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.G., împotriva sentinței civile nr. 1883 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 martie 2008.