ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2007
reclamantul T.G. a solicitat: anularea Ordinului nr. 217 din 10 aprilie 2007
emis de Președintele A.N.P.C. prin care s-a dispus mutarea sa definitivă pe o
funcție publică de conducere vacantă din cadrul O.J.P.C. Constanța, anularea
Ordinului nr. 218 din 10 aprilie 2007 emis de aceeași autoritate prin care s-a
dispus reintegrarea domnului V.E. în funcția publică de conducere de director
executiv al O.J.P.C. Constanța; reintegrarea în funcția deținută anterior
(director executiv conform Ordinului nr. 306 din 12 mai 2005); obligarea
pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 2 miliarde lei și la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că actele atacate sunt nelegale și netemeinice.
Astfel, arată reclamantul,
Ordinul 217 din 10 aprilie 2007 a fost emis atât cu nerespectarea prevederilor art.
79 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 respectiv lipsa acordului său cu
privire la măsura dispusă, cât și cu încălcarea principiului stabilității prevăzut
în art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, motive pentru care invocă nulitatea
absolută a acestuia.
Cu privire la nelegalitatea
Ordinului nr. 217/2007 și a Ordinului nr. 218/2007 reclamantul a mai arătat că
dacă s-ar aprecia că măsura mutării a fost dispusă conform art. 79 alin. (2) lit.
c) din Legea 188/1999 potrivit cu care mutarea definitivă mai poate fi dispusă
în alte situații prevăzute de lege, și din acest punct de vedere actele
administrative contestate sunt nelegale.
A mai arătat
reclamantul că a ocupat funcția publică de conducere de Director Executiv al O.J.P.C.
Constanța ca urmare a promovării concursului organizat pentru această funcție
de către A.N.F.P.
În
opinia reclamantului, prin măsura dispusă de Ordinul 217 din 10 aprilie 2007, s-a
dispus implicit eliberarea sa din funcția publică deținută.
A
mai arătat reclamantul că, așa cum rezultă din cuprinsul celor două acte
administrative, înscrisurile pe care acestea se întemeiază sunt certificatul de
grefă nr. 1213 din 27 februarie 2007 eliberat de către înalta Curte de Casație
și Justiție prin care s-a anulat Ordinul A.N.P.C. nr. 34 din 11 februarie 2004
și cererile de repunere în funcție formulate de V.E., înregistrate la A.N.P.C.
Constanța la data de 03 aprilie 2007, respectiv data de 10 aprilie 2007.
Potrivit
art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999, arată reclamantul, eliberarea din
funcția deținută poate fi dispusă ca urmare a cererii de reintegrare în funcția
publică deținută de funcționarul public, a unui funcționar public eliberat sau
destituit din aceea funcție.
În
aceste condiții, potrivit aceluiași text de lege, măsura eliberării din funcție
trebuie luată în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive și
irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea.
În
speță, așa cum rezultă din dispozitivul Deciziei civile nr. 1213 din 27
februarie 2007, prin hotărârea pronunțată, instanța nu a dispus cu privire Ia
reintegrarea în funcția deținută anterior de V.E., aceasta pronunțându-se numai
cu privire la anularea ordinului de destituire.
Față
de aceste aspecte, reclamantul apreciază că A.N.P.C. Constanța putea dispune cu
privire la eliberarea sa din funcție - în baza art. 84 alin. (2) lit. c) din
Legea 188/1999 și respectiv mutarea sa definitivă pe o altă funcție - în baza art.
79 alin. (1) lit. c) din Legea 188/1999 - numai în baza unei hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile prin care se dispunea de către instanța
de judecată reintegrarea în funcție a domnului V.E.
În lipsa unei asemenea hotărâri judecătorești, măsurile luate de către A.N.P.C.
Constanța sunt nelegale și netemeinice, încălcând grav dispozițiile legale
citate.
Mai
mult decât atât, cele două ordine atacate sunt emise având ca temei un înscris
denumit "Certificat de Grefă", care nu îmbracă forma prevăzută de art.
261 C. proc. civ.
Or,
analizând textul art. 84 alin. (2) lit. c) din Legea 188/1999, se observă cu
ușurință că reintegrarea pe o funcție deținută anterior se dispune numai în
baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se
dispună măsura reintegrării, și nicidecum pe baza unui certificat, ca în speță.
Concluzionând,
reclamantul a arătat că ambele ordine atacate sunt emise cu încălcarea
dispozițiilor legale în materie, ceea ce îi aduce grave prejudicii.
În
cauză, pârâta A.N.P.C. Constanța a formulat întâmpinare, solicitând respingerea
acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin
sentința civilă nr. 1883 din 27 iunie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, luând act de renunțarea la judecată în ce privește Ordinul nr. 218
din 10 aprilie 2007.
Pentru
a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, că ambele
ordine au fost emise în executarea, conform art. 20 și art. 24 din Legea nr. 554/2004,
Deciziei definitive și irevocabile nr. 1213 din 27 februarie 2007 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, prin care a fost admis recursul lui V.E. și pe cale de consecință a
fost anulat Ordinul nr. 34 din 11 februarie 2006 emis de pârâtă prin care s-a
dispus eliberarea acestuia din funcția deținută, iar nu în baza unul
„certificat de grefă” cum în mod eronat a susținut reclamantul.
Totodată,
instanța de fond a apreciat că întrucât acțiunea este neîntemeiată în baza
considerentelor mai sus arătate, nu se mai impune analizarea celorlalte motive ale
cererii de chemare în judecată.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.G.,
criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
În
dezvoltarea motivelor de recurs se susține că sentința civilă nr. 1883 din 27
iunie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și
fiscal, este lipsită de temei legal întrucât a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recurentul
susține că rezultă din motivarea sentinței atacate că soluția instanței se
fundamentează, în fapt, exclusiv pe împrejurarea că "Ordinul nr. 217 din 10
aprilie 2004 a fost emis în baza unei hotărâri definitive și irevocabile(...) care
constituie titlu executoriu", încât, autoritatea publică emitentă nu avea
altă cale decât să procedeze la executarea ei. În drept, pentru această
situație de fapt au fost evocate prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
precum și cele ale art. 24 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din același act
normativ.
Unicul
motiv de fapt reținut în considerentele sentinței nu se regăsește în probele
dosarului, iar textele de lege invocate nu sunt incidente cauzei, susține
recurentul.
În
opina recurentului, instanța supremă nu a dispus și reintegrarea în funcție a
lui
V.E. pentru
că luarea acestei măsuri nici nu a fost solicitată, iar judecătorul nu poate da
ceea ce nu s-a cerut pentru că astfel ar încălca principiul disponibilității în
procesul civil, V.E. se ocupa atunci de afaceri din care realiza venituri mult
superioare unui salariu de director și nu avea nici un interes să le abandoneze.
Faptul că în litigiul soluționat irevocabil prin decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 1213/2007
nu s-a cerut și nu s-a hotărât reintegrarea in funcție a lui V.E. rezultă din
cuprinsul acestei decizii, precum și din sentința la care se referă, ambele
aflate la dosar.
Prin urmare, obligația A.N.P.C. stabilită prin decizia mai sus
menționată era doar de a anula Ordinul nr. 34 din 11 ianuarie 2004 și nu de a
modifica, revoca sau anula alte acte administrative și în nici un caz de a
interpreta, lămuri sau completa dispozitivul hotărârii
î
naltei Curți.
Se mai susține că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în
redactarea în vigoare la
data pronunțării sentinței atacate, este evident greșit indicat
ca temei juridic al soluției. El conține o normă generală ce reglementează
calea de atac a recursului în contencios administrativ și termenul de
exercitare, fără nici o legătură, cu soluția dată acțiunii reclamantului în
anularea Ordinului A.N.P.C. nr. 217/2007, iar celelalte texte, respectiv art. 24.
alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt străine cauzei,
acestea privind obligativitatea executării hotărârilor irevocabile ale
instanțelor de contencios administrativ și consecințele ce survin în caz de
neexecutare.
În
speță, obiectul cererii de chemare în judecată nu-l constituie neexecutarea
vreunei hotărâri irevocabile de către o autoritate publică. Pe de altă parte,
hotărârea irevocabilă avută în vedere de judecătorul fondului prevede pentru A.N.P.C.
o singură obligație: de a anula un ordin din anul 2004 ce nu îl viza pe recurentul
- reclamant, ci o altă persoană care nu este parte în acest proces.
Prin
urmare, instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea întrucât a invocat
drept temei juridic al
soluției norme cu caracter general ce nu sunt incidente situației de fapt din
dosar și, în același timp, a ignorat existența normei speciale prevăzute de
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, aplicabile în cauză ( norme ce vor fi
arătate in cap. 3).
Așa fiind, având în vedere existența motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 312 și art. 314 din
același cod, solicită admiterea
recursului, modificarea în tot a sentinței
atacate și, în
fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată cu plata
daunelor morale și a
cheltuielilor de judecată.
Fiind numit în condițiile legii, susține recurentul, a dobândit dreptul
de a-și exercite funcția publică in condiții de stabilitate conform art. 3 lit.
f) din Statutul funcționarilor publici, modificarea sau încetarea raportului de
funcție neputând surveni decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de
lege.
Or, în cauză, deși rezultatele performante obținute în activitate (bazate
pe experiența de peste 20 de ani în specialitate și pe o pregătire profesională
de excepție, reclamantul fiind doctor în științe ), au determinat conducerea A.N.P.C.
să-i acorde anual calificativul de "foarte bine" sau
"excepțional" (anexele 1, 2, 3), totuși, la data de 10 aprilie 2007, Președintele
acestei autorități publice (cu rang de secretar de stat, demisionar în aceeași
zi de 10 aprilie 2007 urmare ieșirii P.D. de la guvernare), i-a comunicat
Ordinul nr. 217 de mutare definitivă din funcția de director executiv in aceea
de șef serviciu, evident inferioară.
Modificarea unilaterală și abuzivă a raportului de funcție
a fost motivată, în drept,
pe „art. 79 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările
ulterioare", și în fapt, pe împrejurarea că
î
nalta Curte de Casație și Justiție printr-o Decizia
irevocabilă nr. 1213/2007 a anulat un ordin de eliberare din funcție a lui V.E.
pentru abateri disciplinare in anul 2004, iar acesta, după 4 ani, respectiv la
3 și 4 aprilie 2007 a solicitat A.N.P.C. "repunerea în funcție".
Mai mult, arată recurentul, nu și-a dat acordul scris pentru mutarea
definitivă într-o funcție de rang inferior, sub nivelul pregătirii sale
profesionale, nu a solicitat să fie mutat și nici nu se află intr-o altă
situație prevăzută de lege.
Tocmai de aceea A.N.F.P., cercetând împrejurările în care Președintele A.N.P.C.
a decis mutarea definitivă a recurentului - reclamant, a constatat că măsura a
fost luată cu nerespectarea legii și a afectat cariera acestuia.
Situația
de fapt
pentru
care autoritatea emitentă a invocat prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr.
188/1999 drept temei juridic al Ordinului nr. 217/2007 constă în aceea că
î
nalta Curte de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 a anulat Ordinul nr. 34/2004 de demitere din funcția de director a lui V.E., în locul căruia,
după vacantarea postului și promovarea concursului a fost legal numit, la 12
mai 2005, reclamantul T.G.
De
asemenea, situația de fapt reținută nu se regăsește însă în ipoteza art. 79 (devenit
art. 91 alin. (2) după republicarea legii) așa încât, Ordinul nr. 217/2007 este
lipsit de temei legal, fiindcă este de principiu că norma juridică se aplică
numai situațiilor de fapt prevăzute în ipoteza ei.
Totodată,
arată recurentul,
hotărârile judecătorești irevocabile pot influența cariera
funcționarilor publici în situații expres și limitativ prevăzute de lege.
î
nlocuirea unei persoane într-o funcție publică de către o
altă persoană urmare unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,
poate avea loc în cazurile arătate de art. 84
2
(renumerotat, art. 99
alin. (1)), text situat în cap. 9, secțiunea a 3-a, denumită "încetarea raportului
de serviciu".
Textul amintit, conform secțiunii în care este încorporat, este aplicabil
situațiilor privind încetarea raportului de serviciu și, prin urmare, nu poate
fi aplicat prin analogie și la modificarea raportului de serviciu. Precizarea
are caracter de principiu pentru că, în cauza de față, art. 84
2
lit.
c) la care, probabil, s-a gândit emitentul Ordinului nr. 217/2007, nu este
incident.
În
cauză,
susține
recurentul, funcționarul public demis în anul 2004 nu a cerut instanței
judecătorești reintegrarea în funcție și, ca atare, nu există hotărâre
judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi dispus reintegrarea
iar din cele anterior prezentate rezultă cu evidență nelegalitatea Ordinului nr.
217/2007 emis abuziv de Președintele A.N.P.C.
Referitor
la prolema daunelor morale recurentul apreciază că există temei juridic
pentru a se cere și a se
acorda de către instanță daune morale în măsura în care acestea au fost cauzate,
respectiv, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
î
ntrucât legea nu prezintă situații ce pot atrage plata de
daune morale practica judecătorească este aceea care oferă anumite exemple
pornind de la ideea că atingerea demnității, imaginii și credibilității
persoanei, afectarea poziției sale sociale, punerea în condiții stresante,
înjositoare, afectarea sănătății urmare stresului creat prin scoaterea din
viața normală și purtarea prin procese, sunt generatoare de daune morale și, ca
atare, trebuie să fie compensate.
Cât
privește cuantificarea, tot practica judiciară a evidențiat criterii cum sunt:
gravitatea vătămării, atitudinea autorității care a emis actul administrativ
ilegal față de consecințele negative produse, limitarea acestora și stăruința pentru
restabilirea legalității, sens în care a și depus anumite acte.
In cauză, arată recurentul, Președintele A.N.P.C., prin ordinul abuziv
emis a afectat grav cariera de funcționar public, clădită în peste 20 de ani pe
o pregătire profesională de excepție (doctor în științe) și o vastă experiență în
domeniul protecției consumatorilor marcată de rezultate performante (calificative
de "foarte bine" și "excepțional"). Abuziva mutare
definitivă pe un post inferior, nejustificată și intempestivă, după o muncă
serioasă și performantă a stresat și tulburat puternic starea sa psihică, a
creat suspiciuni și neîncredere în capacitatea și seriozitatea sa, în
raporturile sale de serviciu și de colaborare cu alte instituții și persoane, în
relațiile sociale cu ceilalți concitadini, așa încât, consideră că cererea de
obligare a intimatei - pârâte la plata daunelor morale solicitate prin acțiune
este pe deplin întemeiată.
Precizează că
la judecata în fond autoritatea publică pârâtă nu a contestat cererea de daune
morale sau cuantumul acestora, situație în care solicită ca instanța de recurs să
aplice îndrumarea dată prin Decizia nr. 99/2003 a C.S.J. - Completul de 9
judecători atât cu privire la respectarea principiului stabilității în funcția
publică de conducere, cât și cu privire la întinderea daunelor morale.
Intimata - pârâtă
a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza
în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele
administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente
pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în
continuare.
Astfel cum
rezultă din Decizia nr. 1213 din 27 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin
această hotărâre s-a admis recursul declarat de V.E., s-a modificat sentința
atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantului V.E., anulându-se Ordinul nr.
34 din 11 februarie 2004 emis de A.N.P.C. prin care s-a dispus eliberarea lui V.E.
din funcția de director executiv al O.J.P.C. Constanța, în temeiul art. 70 alin.
(3) lit. e) și art. 90 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Înalta Curte
constată că această decizie, astfel cum corect a reținut instanța de fond, a
fost pusă în executare prin cele două ordine inițial atacate în cauză.
Numai că
ulterior, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la 13 iunie 2007,
recurentul - reclamant a renunțat la capătul din cererea de chemare în judecată
referitor la anularea Ordinului nr. 218/2007.
Prin urmare,
chiar și în ipoteza extremă în care s-ar fi admis că Ordinul nr. 217/2007 ar fi
nelegal (știut fiind că în Legea contenciosului administrativ, legiuitorul nu
distinge între tipurile de nulități ca în procesul civil) în situația în care
postul este ocupat (conform Ordinului nr. 218/2007), reintegrarea recurentului
este imposibil de realizat.
Înalta Curte
reține că nici celelalte aspecte ale cererii nu puteau fi admise de instanța de
fond câtă vreme, astfel cum s-a arătat, Ordinele nr. 217 și nr. 218 din 2007
reprezentau acte de punere în executare a unei hotărâri judecătorești
definitive și irevocabile, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, iar
trimiterile la jurisprudența națională și europeană nu sunt de natură a duce la
schimbarea soluției.
Prin urmare,
constatând că sentința atacată este temeinică și legală, se va respinge
recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a
și art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, soluție care lipsește de
relevanță juridică examinarea motivului de recurs privind daunele morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de T.G., împotriva sentinței civile nr. 1883 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 28 martie 2008.