ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5453/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5453/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul M.A.P.D.R., anularea Ordinului nr. 1942 din 8 octombrie 2009, emis de

acesta, suspendarea ordinului menționat până la soluționarea irevocabilă a

cauzei, obligarea pârâtului la reintegrarea în funcția deținută anterior,

obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în

funcția deținută și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009 emis de

M.A.P.D.R. i-a fost acordat un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare începând

cu data de 12 octombrie 2009, la expirarea perioadei de preaviz urmând să

înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1008 din 28 mai 2009 al Ministrului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Contractului de management din

28 mai 2009 privind funcția de director coordonator al O.J.S.P.A. Constanța.

Reclamanta a mai

arătat că a îndeplinit funcția de director al O.J.S.P.A. Constanța din data de

01 octombrie 2002, fiind numită prin Decizia nr. 71/1 în baza rezultatului

concursului susținut la data de 25 septembrie 2002.

Prin Decizia nr. 29

din 24 aprilie 2009, în baza adresei M.A.D.R. din 23 aprilie 2009 potrivit

prevederilor art. III alin. (1) și art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, a

fost trecută din funcția de conducere de director în funcția de execuție -

agrochimist.

În temeiul aceluiași

act normativ a participat la un nou concurs susținut în cadrul M.A.P.D.R. și a

fost numită în funcția de director coordonator al O.J.S.P.A. Constanța pe o

perioadă de maxim 4 ani, prin Ordinul nr. 1008 din 28 mai 2009.

În baza acestui ordin

a încheiat un Contract de management din 28 mai 2009, pe o perioadă de 1 an,

conform art. 3 din contract.

A mai precizat

reclamanta că prin Ordinul nr. 1942 din 08 octombrie 2009 s-au încălcat

prevederile art. 65 C. muncii.

Prin Încheierea nr.

556/CA din 13 noiembrie 2009, instanța a respins cererea de suspendare a executării

actului administrativ atacat, formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu

pârâtul M.A.P.D.R., ca rămasă fără obiect.

În ședința publică

din data de 9 decembrie 2009, reclamanta a depus la dosar note scrise, prin

care a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 105/2009.

În ședința publică

din data de 20 ianuarie 2010, reclamanta prin apărător a arătat că nu înțelege

să mai susțină excepția de neconstituționalitate invocată.

de Apel

Prin Sentința nr.

31/CA din data de 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea

formulată de reclamanta N.M., a anulat Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009

emis de pârât și a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantei în funcția

publică deținută anterior emiterii ordinului atacat, la plata către reclamantă

a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate precum

și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția deținută și la

plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul nu a indicat, în concret,

situația expres prevăzută de lege care ar fi putut justifica măsura dispusă.

Instanța a pornit de

la premisa că nu se poate susține că O.U.G. nr. 105/2009 a impus încetarea

contractelor de management încheiate în temeiul O.G. nr. 37/2009, după cum nu

se poate susține că prin abrogarea O.G. nr. 37/2009 și prin declararea ca

neconstituțională a legii de aprobare a acestei ordonanțe a operat desființarea

funcției reclamantei.

Dată fiind incoerența

actelor normative adoptate, precum și deciziile de neconstituționalitate date

de Curtea Constituțională cu privire la acestea, instanța a considerat că

pârâtul trebuia să facă dovada reducerii concrete și reale a funcției reclamantei.

de pârât

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs M.A.D.R., formulând

critici pe care el-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a criticat sentința sub următoarele aspecte:

3.1. Instanța de fond

trebuia să rețină că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta

timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior introducerii

acțiunii. Legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, iar nu pe

cele cu executare dintr-o dată, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

3.2. La data emiterii

actului, pretins vătămător, ordinul de numire în funcție a reclamantei,

întemeiat, între altele, pe dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 37/2009, nu

mai era conform cu ordinea de drept, pentru că fusese pronunțată Decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, prin care legea de aprobare

a O.U.G. nr. 37/2009 și ordonanța însăși fuseseră declarate neconstituționale.

Reclamanta nu putea,

așadar, să se pretindă persoană vătămată printr-un act administrativ

individual, câtă vreme interesul său a devenit nelegitim.

În sprijinul

susținerilor sale, recurentul-pârât a invocat Decizia nr. 425 din 10 aprilie

2008 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că principiul stabilității

raporturilor juridice, dedus din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția

României, nu poate implica apărarea unui drept sau a unui interes prin

intermediul unei ilegalități.

În altă ordine de

idei, recurentul-pârât a arătat că deciziile Curții Constituționale sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la data publicării în

M. Of. Pe cale de consecință, efectele Deciziei Curții Constituționale nu pot

viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se

înfăptui în viitor.

3.3. Obligarea sa la

plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, cuantumul fiind

exagerat în raport cu valoarea pricinii și complexitatea muncii depuse de

avocat. Problema de principiu a aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a

fost dezlegată de Curtea Constituțională prin mai multe decizii, care au făcut

trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul

că recuperarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile

avocațiale se dispune numai dacă au fost real făcute, în limita unui cuantum

rezonabil.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Intimata a supus

controlului de legalitate, exercitat pe calea contenciosului administrativ,

Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009, prin care M.A.P.D.R. a dispus ca

începând cu data de 12 octombrie 2009 să-i acorde un preaviz de 15 zile

lucrătoare cu privire la funcția de director coordonator în cadrul O.J.S.P.A.

Constanța, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze

aplicabilitatea Ordinului nr. 1008 din 28 mai 2009, de numire în funcție, și a

contractului de management din 28 mai 2009.

Ordinul contestat a

fost emis în temeiul art. IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele

măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale și ale altor servicii publice precum și pentru

reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local

și al art. 65 alin. (1

1

) C. muncii.

Anterior emiterii

ordinului dedus judecății, situația profesională a intimatei-reclamante, așa

cum rezultă din înscrisurile relevante depuse la dosarul primei instanțe, a

fost următoarea:

- prin Decizia nr. 57

din 5 august 2002 a Directorului Direcției Generale pentru Agricultură și

Industrie Alimentară Constanța a fost numită temporar în funcția de șef al

Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Constanța, până la organizarea

concursului pentru ocuparea acelei funcții;

- prin Decizia nr.

71/1 din data de 1 octombrie 2002 a aceluiași emitent, a fost numită în funcția

de conducere de director al oficiului, urmare a concursului susținut la data de

25 septembrie 2002, în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, H.G. nr. 1086/2001 privind organizarea și desfășurarea concursurilor

pentru ocuparea funcțiilor publice și art. 27 din Ordinul Ministrului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 223 din 13 august 2002;

- prin Decizia nr. 29

din 24 aprilie 2009, emisă în temeiul art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice și al unor prevederi ale C. muncii, a fost trecută din funcția de

conducere în funcția de execuție de "agrochimist" în cadrul aceluiași

oficiu;

- prin Ordinul nr.

1008 din 28 mai 2009, emis de M.A.P.D.R., a fost numită în funcția de director

coordonator al oficiului, în temeiul art. III alin. (3), (4), (5), (6) - (10)

și (12) din O.U.G. nr. 37/2009 și al C. muncii.

În acest context

factual, soluția de admitere a acțiunii reclamantei nu este susceptibilă de

critici care să ducă la reformarea ei în temeiul art. 304 pct. 9 sau 304

1

C. proc. civ., considerentele reținute de prima instanță urmând a fi completate

cu cele expuse în continuare, cu referire la fiecare dintre motivele de recurs

invocate de recurentul-pârât.

1.1 Cu privire la

lipsa de obiect a acțiunii

Obiectul acțiunii

reclamantei se încadrează în prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, vizând anularea unui act administrativ pe care partea l-a considerat

vătămător și înlăturarea consecințelor acestuia, prin reintegrarea în funcție

și repararea pagubei patrimoniale cauzate.

Distincția pe care o

face recurentul-pârât între actele cu executare succesivă și actele cu

executare uno ictu nu prezintă nici un fel de relevanță în cadrul acțiunii în

anularea actului administrativ, legea nefăcând distincție în acest sens.

Stabilirea existenței

unei vătămări produse asupra drepturilor sau intereselor legitime ale

reclamantei este o chestiune ce ține de fondul litigiului, iar nu de condițiile

de exercitare a acțiunii.

1.2. Cu privire la

soluția de admitere a acțiunii

Actul administrativ

contestat, emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, a fost lipsit de fundamentul

său legal ca urmare a Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M.

Of. nr. 28/14.01.2010, prin care Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea prevederilor art. I, pct. 1 - 5 și 26, art. III, art.

IV, art. V, art. VIII și anexei 1 ale ordonanței de urgență respective.

Împrejurarea că decizia Curții Constituționale este ulterioară Ordinului nr.

1942 din 8 octombrie 2009 nu constituie un argument în sensul validității

acestuia, pentru că finalitatea controlului de constituționalitate nu se

limitează la eliminarea prevederilor contrare Constituției din sistemul

legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților

fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Interpretarea

contrară ar goli de conținut prevederile art. 126 alin. (6) teza finală din

Constituția României, care conferă instanței de contencios administrativ

competența de a soluționa cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau după

caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.

În ceea ce privește

dreptul vătămat, este real faptul că numirea intimatei-reclamante în funcția de

director coordonator fusese făcută în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ

declarat, la rândul său, neconstituțional, odată cu legea de aprobare, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M.

Of. nr. 758/6.11.2009. Urmare a declarării neconstituționalității și eliminării

din ordinea juridică a prevederilor legale în baza cărora a fost înființat

postul de director coordonator și s-a făcut numirea în funcție, s-ar putea

ajunge la concluzia că măsura de reintegrare ar fi, la rândul său, lipsită de

temei legal.

Cauza de față

prezintă însă o anumită particularitate, constând în aceea că

intimata-reclamante s-a înscris la procedura de selecție derulată în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009 după ce, în aplicarea aceleiași ordonanțe de urgență, fusese

trecută din funcția de conducere de director al oficiului într-o funcție de

execuție.

Intimata-reclamantă

ocupa, așadar, funcția de conducere de director al O.S.P.A. Constanța anterior

adoptării O.U.G. nr. 37/2009, fiind numită, pe bază de concurs, prin Decizia

nr. 71/1 din 1 octombrie 2002 a Direcției Generale pentru Agricultură și

Industrie Alimentară Constanța.

Or, prin Deciziile

nr. 413 și 414 din 145 aprilie 2010, publicate în M. Of. nr. 291/4.05.2010,

Curtea Constituțională, învestită cu un control de constituționalitate a priori

asupra unor prevederi ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici a reținut că, urmare a lipsirii de legitimitate constituțională a celor

două ordonanțe de urgență menționate, "sancțiune diferită și mult mai

gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ", începând cu data de

28 februarie 2010, continuă să își producă efectele juridice Legea nr.

188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările

neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr.

105/2009.

De asemenea, Curtea

Constituțională a făcut referire la o decizie anterioară, nr. 1039 din 9 iulie

2009, publicată în M. Of. nr. 582/21.08.2009, în care a reținut că "statul

are obligația de a reglementa condiții obiective și nediscriminatorii, de

natură a garanta accesul la un loc de muncă. Acest considerent este aplicabil

și situației de față, astfel încât statul trebuie să garanteze cu atât mai mult

condiții nediscriminatorii și cu privire la modalitatea de ocupare a funcției

publice. Pentru a fi nediscriminatoriu, accesul trebuie să fie bazat pe

criterii obiective…".

Evoluția cadrului

legislativ oferă, așadar, argumente în sprijinul măsurii de anulare a ordinului

și de integrare a reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior

intervențiilor neconstituționale asupra raportului său de serviciu, iar

inadvertențele terminologice ținând de denumirea concretă a postului pot fi

rezolvate pe cale administrativă, în condițiile în care din întregul context al

deciziilor Curții Constituționale, amintite mai sus, rezultă că funcțiile de

conducere din cadrul structurilor deconcentrate sunt cele preexistente O.U.G.

nr. 37/2009.

1.3. Cu privire la cheltuielile

de judecată

Obligarea

recurentului-pârât la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, în

raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care,

pierzând procesul, acesta "a căzut în pretenții", în sensul textului

menționat.

Este adevărat că

alin. (2) al aceluiași articol permite reducerea onorariilor avocaților, dacă

se constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar din actele și lucrările dosarului

nu rezultă că suma la care a fost obligat recurentul-pârât este

disproporționată în raport cu elementele menționate.

situației adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.D.R. împotriva Sentinței nr. 31/CA din 27 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.