ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5453/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., anularea Ordinului nr. 1942 din 8 octombrie 2009, emis de acesta, suspendarea ordinului menționat până la soluționarea irevocabilă a cauzei, obligarea pârâtului la reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția deținută și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. i-a fost acordat un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data de 12 octombrie 2009, la expirarea perioadei de preaviz urmând să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1008 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Contractului de management din 28 mai 2009 privind funcția de director coordonator al O.J.S.P.A. Constanța. Reclamanta a mai arătat că a îndeplinit funcția de director al O.J.S.P.A. Constanța din data de 01 octombrie 2002, fiind numită prin Decizia nr. 71/1 în baza rezultatului concursului susținut la data de 25 septembrie 2002. Prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2009, în baza adresei M.A.D.R.

din 23 aprilie 2009 potrivit prevederilor art. III alin. (1) și art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, a fost trecută din funcția de conducere de director în funcția de execuție - agrochimist. În temeiul aceluiași act normativ a participat la un nou concurs susținut în cadrul M.A.P.D.R. și a fost numită în funcția de director coordonator al O.J.S.P.A. Constanța pe o perioadă de maxim 4 ani, prin Ordinul nr. 1008 din 28 mai 2009. În baza acestui ordin a încheiat un Contract de management din 28 mai 2009, pe o perioadă de 1 an, conform art. 3 din contract. A mai precizat reclamanta că prin Ordinul nr. 1942 din 08 octombrie 2009 s-au încălcat prevederile art. 65 C. muncii. Prin Încheierea nr. 556/CA din 13 noiembrie 2009, instanța a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, formulată de reclamanta N.M.

în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., ca rămasă fără obiect. În ședința publică din data de 9 decembrie 2009, reclamanta a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 105/2009. În ședința publică din data de 20 ianuarie 2010, reclamanta prin apărător a arătat că nu înțelege să mai susțină excepția de neconstituționalitate invocată. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 31/CA din data de 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta N.M., a anulat Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009 emis de pârât și a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului atacat, la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția deținută și la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul nu a indicat, în concret, situația expres prevăzută de lege care ar fi putut justifica măsura dispusă. Instanța a pornit de la premisa că nu se poate susține că O.U.G. nr. 105/2009 a impus încetarea contractelor de management încheiate în temeiul O.G. nr. 37/2009, după cum nu se poate susține că prin abrogarea O.G. nr. 37/2009 și prin declararea ca neconstituțională a legii de aprobare a acestei ordonanțe a operat desființarea funcției reclamantei. Dată fiind incoerența actelor normative adoptate, precum și deciziile de neconstituționalitate date de Curtea Constituțională cu privire la acestea, instanța a considerat că pârâtul trebuia să facă dovada reducerii concrete și reale a funcției reclamantei.

3. Recursul exercitat de pârât Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs M.A.D.R., formulând critici pe care el-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a criticat sentința sub următoarele aspecte: 3.1. Instanța de fond trebuia să rețină că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior introducerii acțiunii. Legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, iar nu pe cele cu executare dintr-o dată, așa cum eronat a reținut instanța de fond. 3.2. La data emiterii actului, pretins vătămător, ordinul de numire în funcție a reclamantei, întemeiat, între altele, pe dispozițiile art. III din O.U.G.

nr. 37/2009, nu mai era conform cu ordinea de drept, pentru că fusese pronunțată Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, prin care legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și ordonanța însăși fuseseră declarate neconstituționale. Reclamanta nu putea, așadar, să se pretindă persoană vătămată printr-un act administrativ individual, câtă vreme interesul său a devenit nelegitim. În sprijinul susținerilor sale, recurentul-pârât a invocat Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că principiul stabilității raporturilor juridice, dedus din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția României, nu poate implica apărarea unui drept sau a unui interes prin intermediul unei ilegalități.

În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. Pe cale de consecință, efectele Deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor. 3.3. Obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, cuantumul fiind exagerat în raport cu valoarea pricinii și complexitatea muncii depuse de avocat. Problema de principiu a aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a fost dezlegată de Curtea Constituțională prin mai multe decizii, care au făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că recuperarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale se dispune numai dacă au fost real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata a supus controlului de legalitate, exercitat pe calea contenciosului administrativ, Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009, prin care M.A.P.D.R. a dispus ca începând cu data de 12 octombrie 2009 să-i acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare cu privire la funcția de director coordonator în cadrul O.J.S.P.A. Constanța, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1008 din 28 mai 2009, de numire în funcție, și a contractului de management din 28 mai 2009. Ordinul contestat a fost emis în temeiul art. IV și XIV din O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și al art. 65 alin. (1 1 ) C. muncii.

Anterior emiterii ordinului dedus judecății, situația profesională a intimatei-reclamante, așa cum rezultă din înscrisurile relevante depuse la dosarul primei instanțe, a fost următoarea: - prin Decizia nr. 57 din 5 august 2002 a Directorului Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Constanța a fost numită temporar în funcția de șef al Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Constanța, până la organizarea concursului pentru ocuparea acelei funcții; - prin Decizia nr. 71/1 din data de 1 octombrie 2002 a aceluiași emitent, a fost numită în funcția de conducere de director al oficiului, urmare a concursului susținut la data de 25 septembrie 2002, în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, H.G.

nr. 1086/2001 privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice și art. 27 din Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 223 din 13 august 2002; - prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2009, emisă în temeiul art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și al unor prevederi ale C. muncii, a fost trecută din funcția de conducere în funcția de execuție de "agrochimist" în cadrul aceluiași oficiu; - prin Ordinul nr. 1008 din 28 mai 2009, emis de M.A.P.D.R., a fost numită în funcția de director coordonator al oficiului, în temeiul art. III alin. (3), (4), (5), (6) - (10) și (12) din O.U.G.

nr. 37/2009 și al C. muncii. În acest context factual, soluția de admitere a acțiunii reclamantei nu este susceptibilă de critici care să ducă la reformarea ei în temeiul art. 304 pct. 9 sau 304 1 C. proc. civ., considerentele reținute de prima instanță urmând a fi completate cu cele expuse în continuare, cu referire la fiecare dintre motivele de recurs invocate de recurentul-pârât. 1.1 Cu privire la lipsa de obiect a acțiunii Obiectul acțiunii reclamantei se încadrează în prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizând anularea unui act administrativ pe care partea l-a considerat vătămător și înlăturarea consecințelor acestuia, prin reintegrarea în funcție și repararea pagubei patrimoniale cauzate.

Distincția pe care o face recurentul-pârât între actele cu executare succesivă și actele cu executare uno ictu nu prezintă nici un fel de relevanță în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ, legea nefăcând distincție în acest sens. Stabilirea existenței unei vătămări produse asupra drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei este o chestiune ce ține de fondul litigiului, iar nu de condițiile de exercitare a acțiunii. 1.2. Cu privire la soluția de admitere a acțiunii Actul administrativ contestat, emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, a fost lipsit de fundamentul său legal ca urmare a Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. I, pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexei 1 ale ordonanței de urgență respective.

Împrejurarea că decizia Curții Constituționale este ulterioară Ordinului nr. 1942 din 8 octombrie 2009 nu constituie un argument în sensul validității acestuia, pentru că finalitatea controlului de constituționalitate nu se limitează la eliminarea prevederilor contrare Constituției din sistemul legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Interpretarea contrară ar goli de conținut prevederile art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, care conferă instanței de contencios administrativ competența de a soluționa cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.

În ceea ce privește dreptul vătămat, este real faptul că numirea intimatei-reclamante în funcția de director coordonator fusese făcută în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ declarat, la rândul său, neconstituțional, odată cu legea de aprobare, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009. Urmare a declarării neconstituționalității și eliminării din ordinea juridică a prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și s-a făcut numirea în funcție, s-ar putea ajunge la concluzia că măsura de reintegrare ar fi, la rândul său, lipsită de temei legal. Cauza de față prezintă însă o anumită particularitate, constând în aceea că intimata-reclamante s-a înscris la procedura de selecție derulată în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009 după ce, în aplicarea aceleiași ordonanțe de urgență, fusese trecută din funcția de conducere de director al oficiului într-o funcție de execuție. Intimata-reclamantă ocupa, așadar, funcția de conducere de director al O.S.P.A. Constanța anterior adoptării O.U.G. nr. 37/2009, fiind numită, pe bază de concurs, prin Decizia nr. 71/1 din 1 octombrie 2002 a Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Constanța. Or, prin Deciziile nr. 413 și 414 din 145 aprilie 2010, publicate în M. Of.

nr. 291/4.05.2010, Curtea Constituțională, învestită cu un control de constituționalitate a priori asupra unor prevederi ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici a reținut că, urmare a lipsirii de legitimitate constituțională a celor două ordonanțe de urgență menționate, "sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ", începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să își producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009. De asemenea, Curtea Constituțională a făcut referire la o decizie anterioară, nr. 1039 din 9 iulie 2009, publicată în M. Of.

nr. 582/21.08.2009, în care a reținut că "statul are obligația de a reglementa condiții obiective și nediscriminatorii, de natură a garanta accesul la un loc de muncă. Acest considerent este aplicabil și situației de față, astfel încât statul trebuie să garanteze cu atât mai mult condiții nediscriminatorii și cu privire la modalitatea de ocupare a funcției publice.

Pentru a fi nediscriminatoriu, accesul trebuie să fie bazat pe criterii obiective…". Evoluția cadrului legislativ oferă, așadar, argumente în sprijinul măsurii de anulare a ordinului și de integrare a reclamantei în funcția publică de conducere deținută anterior intervențiilor neconstituționale asupra raportului său de serviciu, iar inadvertențele terminologice ținând de denumirea concretă a postului pot fi rezolvate pe cale administrativă, în condițiile în care din întregul context al deciziilor Curții Constituționale, amintite mai sus, rezultă că funcțiile de conducere din cadrul structurilor deconcentrate sunt cele preexistente O.U.G. nr. 37/2009. 1.3. Cu privire la cheltuielile de judecată Obligarea recurentului-pârât la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., în condițiile în care, pierzând procesul, acesta "a căzut în pretenții", în sensul textului menționat. Este adevărat că alin. (2) al aceluiași articol permite reducerea onorariilor avocaților, dacă se constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că suma la care a fost obligat recurentul-pârât este disproporționată în raport cu elementele menționate. 2. Temeiul legal al situației adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva Sentinței nr. 31/CA din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.