ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1036/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1036/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

chemare în judecată

Prin acțiunea

înregistrată la data de 5 august 2010 pe rolul Curții de Apel Constanța și

precizată la data de 3 septembrie 2010. reclamantul P.B. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea

executării Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 și nr. 1141 din 13 iulie

2010 emise de pârât.

In motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director

coordonator al Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Constanța, în baza Ordinului nr. 1407 din 28 mai 2009 emis de

pârât și a contractului de management

nr. 72/DADR din 28 mai 2009.

La data de 15

octombrie 2009, prin Ordinul nr. 2275 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, i

s-a acordat un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia urma să înceteze

aplicabilitatea ordinului de numire și a contractului de management, tară a se

menționa un motiv de fapt al măsurilor dispuse.

Împotriva

Ordinului nr. 2275 din 09 octombrie 2009, reclamantul a formulat contestație,

iar Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 162/CA/2010, a admis

contestația și a anulat ordinul respectiv, rămânând în vigoare Ordinul nr. 1407

din 28 mai 2009 de numire în funcția respectivă.

Ulterior, prin Ordinul nr. 264 din 31 mai 2010, pârâtul a dispus

încetarea contractului

de

management, iar Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 23/CA din 11

iunie 2010, a dispus suspendarea executării acestui ordin.

Deși prin

Ordinul nr. 848 din 29 iunie 2010 emis de pârât au fost suspendate măsurile de

încetare a raportului de muncă al reclamantului până la pronunțarea instanței

de

fond, prin Ordinul nr. 1152 din 20 iulie

2010 s-a prevăzut că încetează prevederile Ordinului

nr. 848/2010,

reclamantul fiind destituit din funcția publică.

Prin Ordinul nr. 11

41 13 iulie 2010

a fost numită temporar în funcția de director

executiv o altă persoană, care nu a

mai deținut această funcție și că nu are o sentință judecătorească de

reintegrare.

Prin încheierea nr. 342/CA din 11 octombrie 2010. Curtea de Apel

Constanța, s

ecția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a hotărât

următoarele:

- a admis în

parte cererea de suspendare a executării Ordinelor

nr. 1152 din 20 iulie 2010 și 1141 din 13 iulie 2010 emise de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale;

- a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la soluționarea fondului cauzei în dosarul

nr. 1191/36/2010.

-

a respins cererea privind suspendarea executării

Ordinului nr. 1141 din 13 iulie 2010

emis de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul P.B. a învestit instanța, în

temeiul art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu o cerere privind suspendarea executării a două acte

administrative individuale și anume: Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 și

Ordinul nr. 1141 din 13 iulie 2010. ambele emise de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea instanței de fond asupra

fondului cauzei.

Reclamantul a

formulat plângere prealabilă împotriva Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 și

nr. 1141 din 13 iulie 2010 emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

În ceea ce

privește condițiile în care se poate dispune suspendarea executării actelor

administrative, Curtea de apel a reținut că actele contestate sunt acte

administrative în sensul art. 2

alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, susceptibile de executare.

În raport cu dispozițiile art. 14

alin. (1)

din Legea 554/2004, instanța a reținut că

sunt îndeplinite condițiile

referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente în privința Ordinului nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis de pârât, urmând

a dispune suspendarea executării actului

respectiv până la soluționarea fondului cauzei

ce formează obiectul

dosarului

nr. 1

191/36/2010.

În ceea ce privește Ordinul nr. 1141 din 13 iulie 2010, instanța a

reținut că acest ordin

este

emis pentru numirea temporară pe funcția publică de conducere de director

executiv în cadrul D.A.D.R. Constanța a numitei B.P., astfel că privește o

terță persoană care nu este parte în proces,

motiv pentru care este nefondată cererea

reclamantului de suspendare a

executării ordinului respectiv.

3.

Cererea de

recurs

Împotriva

încheierii nr. 342/CA din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs pârâtul

Ministerul Agriculturii. Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în temeiul art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța în mod greșit, cu

încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu a reținut inadmisibilitatea

cererii reclamantului ca efect al abrogării prin O.U.G. nr. l05/2009, respectiv

ca efect al declarării ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul

căreia reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator.

Expunând istoricul situației de fapt și al legislației în materie,

recurentul-pârât

susține

că Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 a fost emis cu respectarea Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, nr. 1629 din 13

decembrie 2009 și nr. 414/2010, a normelor de tehnică legislativă prevăzute de

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, și ca

urmare a faptului că nu mai exista funcția de

director coordonator în care reclamantul solicită reintegrarea. în subsidiar,

recurentul-pârât susține că inclusiv contractul de management al reclamantului

a încetat prin ajungerea la termen, întrucât a fost încheiat

la data de

28 mai 2009 pentru o perioadă de 1 an.

Pentru aceste argumente, recurentul-pârât susține că nu este

îndeplinită condiția

referitoare

la existența unui caz bine justificat, deoarece prin actul atacat a fost

realizată o operațiune administrativă prevăzută de lege.

Sub aspectul

pagubei iminente, recurentul-pârât susține că intimatul-reclamant nu suferă un

prejudiciu material ireparabil, deoarece, în ipoteza anulării actului, va fi

repus în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost

lipsit.

4.

Hotărârea

instanței de recurs

Analizând cauza, prin prisma criticilor de recurs, în raport cu

dispozițiile art. 304

pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele arătate în continuare:

După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului,

reclamantul

P.B. a

învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare

a executării următoarelor acte administrative:

Ordinul

ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis

în considerarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1257/2009, nr. 1629/2009

și nr. 414/2009, precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009. prin care s-a

prevăzut că,

începând cu data ordinului,

încetează prevederile Ordinului ministrului agriculturii și

dezvoltării

rurale nr. 848/2010 de suspendare a Ordinului nr. 264 din 31 mai 2010 privind

încetarea de drept a ordinului de numire și a contractului de management

privind pe

P.B.. director coordonator în

cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Constanța;

- Ordinul

ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1141 din 13 iulie 2010 prin

care s-a prevăzut că, începând cu data ordinului.

B.P. va exercita temporar

funcția publică de conducere de director

executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța

pe o perioadă de maximum 6 luni.

În limita criticilor din recurs, instanța de control judiciar constată

că recurentul-pârât nu a formulat critici cu privire la soluția de respingere a

cererii de suspendare a

executării

Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1141 din 13 iulie 2010.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că atât soluția, cât și

argumentația Curții de apel

referitoare

la respingerea cererii de suspendare a executării acestui ordin sunt temeinice

și legale, motiv pentru care nu vor face obiectul unei analize în concret în

raport cu susținerile reclamantului, în condițiile în care acesta nu a

exercitat calea de atac a recursului.

În ceea ce

privește soluția de admitere în parte a cererii de suspendare a executării

Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010,

Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa prin care au fost admise cererile

de suspendare a executării actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 105/2009

privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea

capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local.

În cauză, este

necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director

coordonator al D.A.D.R. Constanța, prin Ordinul nr. 1407 din 28 mai 2009, în

temeiul prevederilor art. 111

alin. (3)-(10)

și

(12)

din O.U.G. nr. 37/2009. Totodată, așa

cum rezultă din preambulul actului administrativ

în litigiu, este necontestat faptul că Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării

rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010 a fost emis în

considerarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

Curtea

Constituțională,

ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a

constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională,

ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de

un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată

de Guvern cu încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul

instituțiilor fundamentale ale statului (...)".

Or, a

argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate

din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. l05/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. l pct. 1-5 și 26,

art. II, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1, cu

motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții

legislative ca și

cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia

nr. 1

257/2009.

În plus,

Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G.

nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. l47 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei

fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca

urmare a faptului că

orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul

ordinului în litigiu care a fost emis în

temeiul O.U.G.

nr. l

05/2009.

În situația în

care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional,

prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului

administrativ în litigiu, ceea ce face să existe

un caz bine justificat pentru suspendarea

sa până la soluționarea

cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței

unei pagube

iminente, instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în

litigiu, intimatul-

reclamant

a fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de

drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa

cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și

condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și

art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării

Rurale

împotriva încheierii nr. 342/CA din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.