ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2442/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, prin Încheierea nr. 256/CA din 11 noiembrie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul S.G. și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2277 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea instanței de fond. Prin acest ordin s-a dispus acordarea unui preaviz de 15 zile lucrătoare la expirarea căruia încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1411 din 28 mai 2009 și a contractului de management încheiat între reclamant și pârât. Prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a-i acorda reclamantului măsura de protecție provizorie a suspendării executării actului contestat, întrucât a fost emis în baza unui act normativ susceptibil de neconstituționalitate, respectiv a O.U.G.

nr. 105 din 6 octombrie 2009, raportat la statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 - împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității lui, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege – iar prin punerea în executare a actului a cărei revocare a fost solicitată pe calea plângerii prealabile reclamantului i se produce în mod nejustificat un prejudiciu iminent, de ordin material, constând în pierderea drepturilor salariale. Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamant, în principal ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că prima instanță era datoare să admită excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii. În opinia recurentului, art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele unei hotărâri judecătorești date în aplicarea prevederilor alin. (1), în sensul că măsura suspendării are ca efect încetarea oricărei forme de executare, pentru viitor, până la expirarea duratei acesteia, rezultând din aceste prevederi că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, nu și pe cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a reținut instanța de fond.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat întrucât, pe de o parte, acesta a fost emis în baza unui act normativ în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, nedeclarată neconstituțională, iar pe de altă parte, în ipoteza anulării acestuia, reclamantul va fi repus în postul ocupat anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit în mod nelegal. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurent, în considerarea argumentelor ce succed. 1. Prin Ordinul nr. 2277, emis la 9 octombrie 2009 și înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța la 15 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecința încetării aplicabilității Ordinului nr. 1411 din 28 mai 2009 și contractului de management din aceeași dată, la expirarea perioadei de preaviz. La data de 19 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea în tot a Ordinului menționat și reintegrarea sa în funcția deținută, iar la data de 22 octombrie 2009 a solicitat instanței competente acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului contestat până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la această situație de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că actul contestat este susceptibil de executare, producând efecte în curs, a căror stopare s-a urmărit prin formularea cererii de suspendare. Ca atare, susținerile recurentului privind greșita soluționare a excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare nu sunt justificate, neputând fi primite nici chiar situația când sesizarea instanței s-ar fi realizat ulterior împlinirii termenului de preaviz, raportat la efectele ulterioare ale acestuia, expres prevăzute în art. 2 al ordinului contestat. 2. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalității lui de către instanța competentă, constituie o măsură de excepție presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se examinează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul concret supus evaluării. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauzei, pe baza actelor dosarului și a aspectelor prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 a fost corect reținută. Curtea constituțională a reținut astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, că soluția adoptată de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care instanța constituțională urma să se pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență prin care o abrogă pe cea aprobată de Parlament, dar preia integral conținutul acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională. Or, în raport cu această statuare, judecătorul fondului a reținut în mod corect că actul normativ în baza căruia a fost emis actul contestat este susceptibil de neconstituționalitate, creând o îndoială serioasă și în privința legalității acestuia, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Neconstituționalitatea prevederilor din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, preluate din O.U.G.

nr. 37/2009, a fost constatată, de altfel, prin Decizia nr. 1629/2009. Totodată, în condițiile în care măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost însoțită de trecerea reclamantului într-o funcție de execuție, s-a concluzionat în mod corect că pierderea integrală a drepturilor salariale reprezintă un prejudiciu iminent, cu consecințe grave de ordin material. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 526/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.