ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2442/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța, prin

Încheierea nr. 256/CA din 11 noiembrie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul S.G. și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 2277 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea

instanței de fond.

Prin acest ordin s-a dispus acordarea

unui preaviz de 15 zile lucrătoare la expirarea căruia încetează

aplicabilitatea Ordinului nr. 1411 din 28 mai 2009 și a contractului de

management încheiat între reclamant și pârât.

Prima instanță a reținut

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 pentru a-i acorda reclamantului măsura de protecție

provizorie a suspendării executării actului contestat, întrucât a

fost emis în baza unui act normativ susceptibil de neconstituționalitate,

respectiv a O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, raportat la statuările Curții

Constituționale din Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 - împrejurare de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității lui, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași

lege – iar prin punerea în executare a actului a cărei revocare a fost

solicitată pe calea plângerii prealabile reclamantului i se produce în mod

nejustificat un prejudiciu iminent, de ordin material, constând în pierderea

drepturilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat

calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale, solicitând modificarea ei în tot, în sensul respingerii

cererii de suspendare formulată de reclamant, în principal ca fiind

lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut, în esență, că prima instanță era

datoare să admită excepția lipsei de obiect a cererii de

suspendare, atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la

termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii.

În opinia recurentului, art. 14 alin. (7)

din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele unei

hotărâri judecătorești date în aplicarea prevederilor alin. (1),

în sensul că măsura suspendării are ca efect încetarea

oricărei forme de executare, pentru viitor, până la expirarea duratei

acesteia, rezultând din aceste prevederi că legiuitorul a vizat doar

actele cu executare succesivă, nu și pe cele cu executare dintr-o

dată, cum eronat a reținut instanța de fond.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a

apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat întrucât,

pe de o parte, acesta a fost emis în baza unui act normativ în vigoare,

respectiv O.U.G. nr. 105/2009, nedeclarată neconstituțională,

iar pe de altă parte, în ipoteza anulării acestuia, reclamantul va fi

repus în postul ocupat anterior, cu plata drepturilor bănești de care

a fost lipsit în mod nelegal.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului

judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent,

în considerarea argumentelor ce succed.

octombrie 2009 și înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța la 15 octombrie 2009, reclamantului

i-a fost acordat un preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009,

cu consecința încetării aplicabilității Ordinului nr. 1411

din 28 mai 2009 și contractului de management din aceeași dată,

la expirarea perioadei de preaviz.

La data de 19 octombrie 2009 reclamantul

a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea în tot a Ordinului

menționat și reintegrarea sa în funcția deținută, iar

la data de 22 octombrie 2009 a solicitat instanței competente acordarea

măsurii de protecție provizorie a suspendării executării

actului contestat până la pronunțarea instanței de fond, în

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la această situație de

fapt, prima instanță a reținut în mod corect că actul

contestat este susceptibil de executare, producând efecte în curs, a căror

stopare s-a urmărit prin formularea cererii de suspendare.

Ca atare, susținerile recurentului

privind greșita soluționare a excepției lipsei de obiect a

cererii de suspendare nu sunt justificate, neputând fi primite nici chiar

situația când sesizarea instanței s-ar fi realizat ulterior

împlinirii termenului de preaviz, raportat la efectele ulterioare ale acestuia,

expres prevăzute în art. 2 al ordinului contestat.

hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea

corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este incontestabil faptul că

suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii

de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul cenzurării legalității lui de către

instanța competentă, constituie o măsură de excepție presupunând

dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din

Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel

cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții

se examinează în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența

producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul concret supus

evaluării.

În raport cu circumstanțele concrete

ale prezentei cauzei, pe baza actelor dosarului și a aspectelor prezentate

de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

impuse de art. 14 a fost corect reținută.

Curtea constituțională a

reținut astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, că

soluția adoptată de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare

celei în care instanța constituțională urma să se

pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, o nouă ordonanță de urgență prin care o

abrogă pe cea aprobată de Parlament, dar preia integral conținutul

acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin

legislativ al executivului față de Parlament și, nu în cele din

urmă, față de Curtea Constituțională.

Or, în raport cu această statuare,

judecătorul fondului a reținut în mod corect că actul normativ

în baza căruia a fost emis actul contestat este susceptibil de

neconstituționalitate, creând o îndoială serioasă și în

privința legalității acestuia, în sensul art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004.

Neconstituționalitatea prevederilor

din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției

publice, preluate din O.U.G. nr. 37/2009, a fost constatată, de altfel,

prin Decizia nr. 1629/2009.

Totodată, în condițiile în care

măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost însoțită de

trecerea reclamantului într-o funcție de execuție, s-a concluzionat

în mod corect că pierderea integrală a drepturilor salariale

reprezintă un prejudiciu iminent, cu consecințe grave de ordin

material.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 526/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.