ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1815/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 235 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost respinse excepțiile lipsei de obiect și a inadmisibilității acțiunii formulate de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a fost admisă acțiunea reclamantului E.C. privind suspendarea ordinului nr. 2117 din 9 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de pârât sunt neîntemeiate , întrucât acțiunea reclamantului privind suspendarea ordinului indicat, prin care i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, la expirarea cărora încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1153 din 28 mai 2009 și a contractului de management nr. 7 din 28 mai 2009, chiar dacă și-a produs efectele prin punerea în executare, nu înseamnă că instituția suspendării actului administrativ, prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu mai poate fi aplicată. De asemenea, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de lege, astfel că acțiunea de față nu este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei deduse judecății, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost admisă în sensul suspendării executării actului emis de pârât și a efectelor concursului organizat de acesta. Astfel, instanța a reținut că în cauza de față există o îndoială serioasă în privința legalității Ordinului nr. 2117 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, văzând dispozițiile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009 acare prevăd expres faptul că „la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, contractele de management aflate în derulare își produc efectele, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia” și constatând că între părțile în litigiu există un contract încheiat de management, aflat în derulare și fără intervenirea unor motive legale de încetare/reziliere a acestuia.

Instanța a reținut că și condiția referitoare ala paguba iminentă este îndeplinită în cauză, întrucât încetarea intempestivă a contractului de management aflat în derulare, cu privire la funcția exercitată de reclamant în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală este de natură a produce prejudicii efective a reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a arătat, în esență, următoarele: A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut în principal, că soluția adoptată de judecătorul fondului asupra excepției lipsei de obiect a cererii este greșită, întrucât legiuitorul a fixat, prin art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, limitele și efectele suspendării, rezultând din aceste prevederi legale că instituția suspendării vizează doar actele cu executare succesivă, nu și pe cele cu executare dintr-o dată, cum este cazul în speță, actul de eliberare din funcție ajungând la termen anterior pronunțării hotărârii și chiar introducerii acțiunii. De asemenea, susține recurentul, întrucât concursul organizat în aplicarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a desfășurat în perioada 19-27 octombrie 2009, pronunțarea unei soluții de admitere a pretenției privind suspendarea efectelor acestuia nu se mai justifică, hotărârea fiind lipsită de finalitate.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că cererea de suspendare nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiția pagubei iminente impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu suferă un prejudiciu material ireparabil, în ipoteza anulării actului acesta urmând să fie repus pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit în mod nelegal. În opinia recurentului, comportă discuții juridice chiar și condiția aparenței de nelegalitate a actului, concluzionându-se că nici aceasta nu este îndeplinită în speță, întrucât orice nulitate implică cercetarea actului prin raportare la dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis, iar O.U.G. nr. 105/2009 nu a fost declarată neconstituțională așa încât să constituie o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: În raport cu art. 14 alin. (1), care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul grațios și recursul ierarhic), precum și cu situația de fapt anterior redată, excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a fost corect soluționată, concluzia primei instanțe în sensul că această instituție este aplicabilă și în privința actelor administrative ale căror consecințe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată fiind întrutotul justificată.

Susținerile contrare ale recurentului nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituției suspendării executării, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecința afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecție provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administrației. Nejustificate sunt și susținerile recurentului cu privire la lipsa de finalitate a hotărârii, în condițiile în care nu s-a dispus suspendarea organizării concursului, ulterior termenului stabilit pentru desfășurarea acestuia, ci doar a efectelor sale, constând în numirea unei alte persoane într-o funcție similară cu cea deținută de reclamant.

Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materia suspendării actelor administrative. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Art. 215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate, se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei.

În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În speță, contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G.

nr. 105/2009, care au preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi primite.

Nejustificate sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului serviciu public. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 235 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.