ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3501/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2166 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator al Centrului Județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vrancea. In motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut că revocarea sa din funcție este nelegală deoarece a survenit la mai puțin de un an de la numirea sa iar noii indicatori de performanță au fost deja asumați prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului.

Pe de alta parte, a considerat că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalității actului criticat, atâta vreme cât se tinde, ca în mod unilateral, să fie desființat un contract de factură bilaterală. In ceea ce privește paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcției câștigate prin numire directă, și în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite. În dovedirea susținerilor sale, s-a folosit de proba cu înscrisuri. Acesta a depus la dosarul cauzei cererea adresată M.A.P.D.R. prin care a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A mai depus reclamantul la dosarul cauzei ordinul contestat din care rezultă că s-a dispus revocarea mandatului său.

Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii, justificat de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru a solicita suspendarea executării. Prin sentința civilă nr. 245 din 10 noiembrie 2009 a admis cererea de suspendare a executării ordinului nr. 2166 din 9 octombrie 2009 formulată de reclamant și a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2166 din 9 octombrie 2009 emis de a Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ. Astfel, în privința cazului bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 îl definește ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La aceasta se pot adăuga natura propriu-zisă a măsurii dispuse, conduita ulterioară a destinatarului actului precum și posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe. În cauza dedusă judecății, fără a prejudicia fondul, curtea a constatat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între reclamant și autoritatea pârâtă. În privința pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantului precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fi considerate de natură a-i produce reclamantului un prejudiciu viitor și sigur.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul pârât a invocat lipsa de obiect a cererii susținând că prima instanță în mod greșit a admis cererea și a procedat la suspendarea executării actului administrativ contestat, întrucât pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii. Pe fond a arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele: 1. în ceea ce privește excepția invocată, aceea a lipsei de obiect Înalta Curte constată că această excepție este neîntemeiată, întrucât suspendarea se referă nu doar la situația în care un act produce efecte succesive ci și la situația în care consecințele unui act se întind în timp pe o durată nedeterminată. 2. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. In speță, contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate.

Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi primite. Nejustificate sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului serviciu public.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 245 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.