ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 253 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul M.C.V., în contradictoriu cu instituția pârâtă Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3079/2009 emis de autoritatea pârâtă, până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 3079/2009 emis de M.F.P.

– A.N.A.F., prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator adjunct în cadrul D.G.F.P. Vrancea. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut că revocarea sa din funcție este nelegală, deoarece a survenit la mai puțin de un an de la numirea sa în această funcție, precum și faptul că noii indicatori de performanță au fost deja asumați prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului. Pe de altă parte, reclamantul a considerat că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalității actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desființat un contract de factură bilaterală.

Reclamantul a mai susținut că, în ceea ce privește paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcției câștigate prin numire directă și în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite. În cauza dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, instanța a apreciat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamant, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral, așa cum este contractul intervenit între reclamant și autoritatea pârâtă, reținându-se că instanța de fond urma să stabilească în ce măsură modificarea indicatorilor de performanță este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul contractului, astfel încât măsura să fie justificată.

Instanța a mai reținut că, în privința pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantului, precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută, pot fi considerate de natură a-i produce acestuia un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, acesta a fost pus în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor, ca și condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului recurenta - pârâtă a solicitat instanței să facă aplicarea prevederilor art. 247 C. proc.

civ., față de declarația intimatului - reclamant de renunțare la aplicarea dispozițiilor sentinței civile nr. 253 prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3079/2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că situația prezentată de reclamant este de natură a concluziona ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Cum în mod corect a reținut instanța de fond, afectarea dreptului la muncă al reclamantului, precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută, pot fi considerate de natură a-i produce reclamantului un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea lui.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. Înalta Curte apreciază că nu se poate reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 247 C. proc. civ., care reglementează instituția renunțării la însuși dreptul pretins, având în vedere că declarația de renunțare, depusă în copie la dosar, nu a fost făcută în forma prevăzută de prevederile alin. (3) al articolului invocat de recurenta - pârâtă, respectiv în ședință sau prin înscris autentic. Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 253 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.