ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta D.L. a solicitat

în contradictoriu cu A.N.S.V.S.A. suspendarea executării Ordinului nr. 70132

din 2 octombrie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus revocarea

mandatului său de Director coordonator al D.S.V.P.S.A. Vrancea.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că revocarea sa din funcție este

nelegală

deoarece a survenit la doar câteva luni de la numirea sa în această funcție. R

eclamanta

a mai arătat că noii indicatori de performanță au fost deja asumați prin

contractul de management, astfel încât nu s-a

schimbat nimic în structura postului. Pe

de altă parte, a considerat că

este bine justificată cererea sa prin aceea că există o

puternică îndoială asupra legalității actului criticat, atâta vreme cât

se tinde ca în mod

unilateral să fie desființat un contract de factură

bilaterală.

În ceea ce

privește paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcției

câștigate prin numire directă, și în

cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 252 din 17

noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de reclamanta D.L.

în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 70132 din 02 octombrie 2009 emis de autoritatea pârâtă

până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății, fără a prejudeca

fondul, există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ

contestat de reclamantă, pornind chiar de la premisa posibilității revocării

unilaterale a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între

reclamantă și autoritatea pârâtă. Firește, instanța urmează să stabilească în

ce măsură modificarea indicatorilor de performanță este într-adevăr de natură a

modifica considerabil obiectul contractului, astfel încât măsura să fie

justificată.

În privința pagubei iminente,

afectarea dreptului la muncă al reclamantei precum și imposibilitatea obținerii

veniturilor salariale din funcția deținută pot fi considerate de natură a-i

produce acesteia un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară

dovedirea Iui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, este pusă în

imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a

prejudiciului viitor ca și condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Împotriva hotărârii instanței de

fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că soluția

instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la existența cazului bine

justificat, instanța de fond a reținut că „există puternice îndoieli cu privire

la legalitatea actului administrativ contestat de reclamantă, pornind chiar de

la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral așa cum

este contractul intervenit între reclamantă și autoritatea pârâtă".

Recurenta mai susține că reținerea

primei instanțe este nefondată întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 6

lit. a) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze

periodic modul de îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul

coordonator adjunct prin fișa postului precum și prin contract și să adopte

măsuri de recompensare sau sancționare a acestuia, conform legii având dreptul

să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator adjunct a

atribuțiilor din fișa postului precum și dreptul de aplica sancțiuni conform

prevederilor legale în vigoare și prezentului contract.

Recurenta mai arată că prin semnarea

contractului de management intimata-reclamantă a fost de acord cu toate

clauzele contractuale inserate în acesta inclusiv cu cele referitoare la

condițiile de încetare a contractului de management.

Astfel, reținerea instanței de fond

este neîntemeiată, întrucât, instanța având un rol decisiv trebuia să aprecieze

cu obiectivitate aparența de ilegalitate a actului administrativ și să

hotărască suspendarea actului cu mare atenție și numai în cazurile în care

suspendarea se impune cu evidență.

Mai mult, instanța de fond nu a

prezentat motivele concrete de nelegalitate ale actului administrativ a cărui

suspendare a fost solicitată de intimata-reclamantă.

Recurenta mai precizează că pentru a

dispune măsura contestată a avut în vedere rezultatele evaluării, în urma

căreia intimata-reclamantă a primit calificativul „nesatisfăcător" și

recomandarea de încetare a contractului de management, în condițiile legale.

Mai învederează faptul că

împrejurările din cazul de față, nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă

asupra legalității actului administrativ atacat.

În speță, cazul bine justificat nu

poate fi dovedit numai prin simplele afirmații ale intimatei-reclamante sau

prin argumentele juridice prezentate și sumar probate. Acestea nu pot fi de

natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce privește actul contestat, astfel

încât motivarea instanței de fond cu privire la existența cazului bine

justificat este neîntemeiată.

Recurenta mai susține că, la

momentul eliberării intimatei-reclamante din funcția de director coordonator al

D.S.V.S.A. Vrancea, aceasta a revenit în funcția de consilier superior în

cadrul D.S.V.S.A. Vrancea, funcție din care a fost suspendată pe toată durata

exercitării atribuțiilor stabilite prin Ordinul nr. 69868 din 25 mai 2009,

astfel încât intimata-reclamantă nu s-a aflat în imposibilitatea obținerii de

venituri, așa cum în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond.

Examinând cauza și sentința recurată,

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr.554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7

a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii

de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției

de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de

suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine

justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea

judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie

evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și

temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin

suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere

suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a

analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea

să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte constată nefondate

criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate

ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor

cazului bine justificat.

Independent de conținutul motivelor

de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că

situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită

condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate

instanța de fond, motivat și argumentat a indicat că există suficiente indicii

aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să

antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității

actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu

instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamanților

în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Cum în mod corect a reținut și instanța

de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ

a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei,

fără a stabili pe fondul cauzei, în procedura cererii de suspendare, dacă această

pagubă are la bază primirea unor sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond

a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând

așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin.

(1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se

dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312

C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A.,

împotriva sentinței civile nr. 252 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie

2010.