ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta D.L. a solicitat în contradictoriu cu A.N.S.V.S.A. suspendarea executării Ordinului nr. 70132 din 2 octombrie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus revocarea mandatului său de Director coordonator al D.S.V.P.S.A. Vrancea. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că revocarea sa din funcție este nelegală deoarece a survenit la doar câteva luni de la numirea sa în această funcție. R eclamanta a mai arătat că noii indicatori de performanță au fost deja asumați prin contractul de management, astfel încât nu s-a schimbat nimic în structura postului. Pe de altă parte, a considerat că este bine justificată cererea sa prin aceea că există o puternică îndoială asupra legalității actului criticat, atâta vreme cât se tinde ca în mod unilateral să fie desființat un contract de factură bilaterală.

În ceea ce privește paguba, aceasta constă în imposibilitatea exercitării funcției câștigate prin numire directă, și în cele din urmă în privarea de drepturile salariale cuvenite. Prin sentința civilă nr. 252 din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de reclamanta D.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 70132 din 02 octombrie 2009 emis de autoritatea pârâtă până la soluționarea pe fond a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamantă, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între reclamantă și autoritatea pârâtă.

Firește, instanța urmează să stabilească în ce măsură modificarea indicatorilor de performanță este într-adevăr de natură a modifica considerabil obiectul contractului, astfel încât măsura să fie justificată. În privința pagubei iminente, afectarea dreptului la muncă al reclamantei precum și imposibilitatea obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fi considerate de natură a-i produce acesteia un prejudiciu viitor și sigur, fără a mai fi necesară dovedirea Iui. Neprestând munca la care s-a angajat prin contract, este pusă în imposibilitatea de a mai realiza venituri, ceea ce constituie o certitudine a prejudiciului viitor ca și condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la existența cazului bine justificat, instanța de fond a reținut că „există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat de reclamantă, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între reclamantă și autoritatea pârâtă". Recurenta mai susține că reținerea primei instanțe este nefondată întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. a) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul coordonator adjunct prin fișa postului precum și prin contract și să adopte măsuri de recompensare sau sancționare a acestuia, conform legii având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator adjunct a atribuțiilor din fișa postului precum și dreptul de aplica sancțiuni conform prevederilor legale în vigoare și prezentului contract.

Recurenta mai arată că prin semnarea contractului de management intimata-reclamantă a fost de acord cu toate clauzele contractuale inserate în acesta inclusiv cu cele referitoare la condițiile de încetare a contractului de management. Astfel, reținerea instanței de fond este neîntemeiată, întrucât, instanța având un rol decisiv trebuia să aprecieze cu obiectivitate aparența de ilegalitate a actului administrativ și să hotărască suspendarea actului cu mare atenție și numai în cazurile în care suspendarea se impune cu evidență. Mai mult, instanța de fond nu a prezentat motivele concrete de nelegalitate ale actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de intimata-reclamantă. Recurenta mai precizează că pentru a dispune măsura contestată a avut în vedere rezultatele evaluării, în urma căreia intimata-reclamantă a primit calificativul „nesatisfăcător" și recomandarea de încetare a contractului de management, în condițiile legale.

Mai învederează faptul că împrejurările din cazul de față, nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat. În speță, cazul bine justificat nu poate fi dovedit numai prin simplele afirmații ale intimatei-reclamante sau prin argumentele juridice prezentate și sumar probate. Acestea nu pot fi de natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce privește actul contestat, astfel încât motivarea instanței de fond cu privire la existența cazului bine justificat este neîntemeiată. Recurenta mai susține că, la momentul eliberării intimatei-reclamante din funcția de director coordonator al D.S.V.S.A. Vrancea, aceasta a revenit în funcția de consilier superior în cadrul D.S.V.S.A.

Vrancea, funcție din care a fost suspendată pe toată durata exercitării atribuțiilor stabilite prin Ordinul nr. 69868 din 25 mai 2009, astfel încât intimata-reclamantă nu s-a aflat în imposibilitatea obținerii de venituri, așa cum în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că situația prezentată de reclamantă este de natură a concluziona ca îndeplinită condiția cazului bine justificat. Raportat la probele administrate instanța de fond, motivat și argumentat a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamanților în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantei, fără a stabili pe fondul cauzei, în procedura cererii de suspendare, dacă această pagubă are la bază primirea unor sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A., împotriva sentinței civile nr. 252 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.