ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

cadrul primului ciclu procesual

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța,

la data de

28 ianuarie 2008, reclamantul B.O. a solicitat, în

contradictoriu

cu pârâta C.N.P.D.

A.S., anularea Deciziei

nr.

575 din 19 decembrie 2007, emisă de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 800/ CA din 6 octombrie 2008,

Curtea de Apel

Constanța,

secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios

administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea absolută a

deciziei

nr. 575/2007 emisă de pârâtă.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 575

din 19 decembrie 2007, C.N.P.D.A.S., în conformitate cu prevederile art. 77 alin.

(3) lit. d) din Legea nr. 188/1999, a dispus sancționarea, începând cu data de

19 decembrie 2007, a contestatorului I.O.B., prin retrogradare din funcția

publică de director executiv, în funcția publică de execuție de consilier,

clasa I, gr. profesional superior, treapta de salarizare 1, pe o

perioadă de 1 an, cu menținerea drepturilor

salariale, exclusiv indemnizația

de conducere în procent de 50 %.

Potrivit

deciziei sus-menționate, contestatorul a fost sancționat

pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute

de Regulamentul de

organizare și funcționare, respectiv neglijență

repetată în rezolvarea lucrărilor, precum încălcarea prevederilor legale

referitoare la îndatoriri, însă nu s-a procedat la descrierea faptelor.

Instanța

de fond a constatat că

decizia atacată nu

descrie în nici

un fel vreuna din faptele considerate abateri

disciplinare, astfel că nu se poate verifica săvârșirea acestora de către

contestator, și, în atare condiții, în temeiul art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003,

decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută, nemaifiind necesară

analizarea celorlalte motive invocate de contestator.

Prin

decizia nr. 1782 din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de

pârâta C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței nr. 800/ CA din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță.

În

motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut, în esență,

că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 35 alin. (2)

din H.G. nr. 1210/2003, admițând excepția nulității absolute a deciziei contestate,

în condițiile în care autoritatea publică emitentă a respectat cerințele impuse

de textul legal anterior enunțat.

Înalta

Curte a apreciat că urmează ca instanța de fond să examineze legalitatea

actului administrativ prin prisma temeiurilor juridice în baza cărora acesta a

fost emis, a probelor administrate în cauză și cu luarea în considerare a

criticilor de nelegalitate făcute de reclamantul B.I.O. în cererea de chemare

în judecată și a celor făcute de pârâta C.N.P.D.A.S. în cererea de recurs

cadrul prezentului ciclu procesual

În rejudecare după

casare, prin sentința civilă nr. 62/ CA din data de 22 februarie 2010, Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 575/2007 emisă

de C.N.P.D.A.S. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2975

lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța fondului a reținut că p

otrivit deciziei contestate, reclamantul a

fost sancționat pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute de

Regulamentul de organizare și funcționare, respectiv neglijență repetată în rezolvarea

lucrărilor, precum și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri,

iar din conținutul referatului nr. 65 din 27 noiembrie 2007 și a raportului nr.

71 din 19 decembrie 2007, rezultă că reclamantul a săvârșit următoarele fapte:

a împiedicat consilierii juridici să reprezinte instituția în fața instanței

într-o serie de procese și a aprobat angajarea unui avocat în acest sens,

pentru care a achitat onorarii în cazul a 8 procese, onorarii ce nu erau

prevăzute în buget și în legătură cu care nu a avut acordul forului central.

Examinând probatoriul

administrat, prima instanță a apreciat c,ă în speță, nu rezultă săvârșirea

abaterilor disciplinare reținute în referatul comisiei de disciplină nr. 65din 27

noiembrie 2007 și a Raportului Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007,

și că sancționarea reclamantului dispusă prin decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007

este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 77

pct. 2 lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999.

Astfel, angajarea

avocatului s-a făcut doar într-un număr limitat de cauze și justificat în

raport de volumul de muncă a instituției, în condițiile în care angajarea

avocaților de către instituțiile publice, chiar dacă acestea au consilieri

juridici, nu este interzisă, iar pentru procesele în care au fost angajați

avocați, prin deciziile instanțelor, au fost câștigate cheltuielile de

judecată, așa cum rezultă din hotărârile depuse în acest sens.

În ceea ce privește a

doua faptă, inexistența cadrului legal de angajare a unor cheltuieli cu

referire la serviciul avocațial, Curtea a reținut că atâta vreme cât instituția

publică putea angaja avocat pentru reprezentarea intereselor, corelativ avea și

obligația achitării onorariului, că onorariile avocaților s-au decontat din

contul 20.36.30, reprezentând capitolul din care instituția a plătit în mod curent

cheltuielile de judecată (așa cum rezultă din rezoluția 182/P/2008 și

necontestată de părți), și în cauză există viză de control preventiv dată de

funcționarul competent.

În legătură cu

debitele ce urmau a fi recuperate de către pârâtă, Curtea a constatat că

ulterior efectuării controlului financiar preventiv, prin decizia nr. 375 din 14

august 2007, s-a stabilit procedura efectuării executării silite rezultate din

nerespectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar până la apariției deciziei

sus-menționate, C.J.P. Constanța a întreprins o serie de acte de executare

silită.

A apreciat Curtea,

însă, că sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul C.N.P.D.A.S. a avut loc la

20 iunie 2007, la 4 zile de la înregistrarea procesului-verbal de control în

baza căruia au fost reținute faptele contestate de reclamant, condiții în care

sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat în conformitate cu art. 24 alin. (4)

din H.G. nr. 1210/2003, iar aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea

prevederilor art. 77 pct. 5 din Legea nr. 188/1999, susținerile reclamantului

fiind neîntemeiate sub acest aspect.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În esență, susține

recurenta-pârâtă, că instanța de fond a ignorat dispozițiile imperative ale Legii

nr. 188/1999

referitoare

la faptele care constituie abateri disciplinare

și în mod greșit a reținut că nu ar

rezulta, în cauză, săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 77 alin.

(2) lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999.

În acest sens face

trimitere la Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 emisă de C.N.P.D.A.S., cât

și la Raportul Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, care fac

parte integrantă din actul administrativ contestat de către reclamant și care prevăd

abaterile disciplinare.

Mai mult,

raportul Comisiei nr.

71 din 19 decembrie 2007, dar și referatul Comisiei nr. 65 din 27 noiembrie 2007,

comunicat intimatului - reclamant, sunt înscrisuri care fac parte integrantă

din decizia contestată și care descriu amănunțit motivele pentru care s-a

procedat la reținerea faptelor prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din

Legea nr. 188/1999.

O critică distinctă vizează

interpretarea și aplicarea greșită a legii bugetului asigurărilor sociale de

stat.

Astfel, instanța de

fond a reținut că angajarea cheltuielilor cu onorariilor avocaților s-ar fi

realizat corect deși legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu alocă

credite pentru servicii avocațiale.

c

hiar

și în situația în care

C.J.P. Constanța ar fi avut dreptul să angajeze servicii avocațiale potrivit

O.U.G. nr. 34/2006 nu înseamnă că acestea au și fost achiziționate cu

respectarea prevederilor legale, aceasta în condițiile în care nu s-a făcut

dovada existenței unor contracte de achiziție publică a serviciilor juridice .

Recurenta-pârâtă

susține că, sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, prin

concluzia la care a ajuns judecătorul fondului că faptele

descrise în actul

administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, în raportul

Comisiei nr. 71 din 19 decembrie 2007, dar și referatul Comisiei nr. 65 din 27

noiembrie 2007, nu sunt de natură a atrage răspunderea disciplinară în

condițiile art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999, deși nu

contestă existența debitelor prescrise și nici responsabilitatea reclamantului

de a lua măsurile necesare funcționării întregii activități a casei teritoriale

de pensii, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, se arată că, în cauză, nu se face distincție între

existenta faptei ce atrage răspunderea disciplinară si atenuarea răspunderii

disciplinare și între cheltuielile de judecată acordate de instanță și

angajarea, respectiv plata serviciilor avocațiale.

Printr-o critică

distinctă, recurenta-pârâtă motivează că instanța nu a analizat corect probele

existente la dosar. Recurenta-pârâtă face analiza probelor care au fost avute în

vedere la constatarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii cu

retrogradarea din funcție, necesară pentru buna funcționare a C.J.P. Constanța,

răspunzând totodată criticilor formulate de intimatul-reclamant împotriva

deciziei de sancționare.

intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea înregistrată,

la data de 9 mai 2010, intimatul-reclamant B.O. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate cu motivarea că niciuna

din pretinsele fapte reținute în decizia contestată nu întrunește elementele

constitutive ale abaterii disciplinare, astfel că se impunea anularea actului

administrativ de sancționare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 301

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant B.O.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 emisă de recurenta-pârâtă C.N.P.D.A.S.

prin care a fost sancționat disciplinar prin retrogradarea în funcția publică

de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare

1, pe o perioadă de un an.

Din partea expozitivă

a actului administrativ sancționator rezultă că, în esență, intimatului –

reclamant, director executiv al C.J.P. Constanța i s-au reținut în sarcină două

abateri disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr.

188/1999, respectiv neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor și încălcarea

prevederilor legale referitoare la îndatoriri.

În acest sens, se

face trimitere la Raportul Comisiei de Disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007 în

care sunt descrise motivele pentru care s-au reținut ca fiind săvârșite

abaterile disciplinare de către intimatul - reclamant.

Instanța de fond a

argumentat soluția de admitere a acțiunii, motivând că prin exercitarea

controlului de legalitate a actului de sancționare, a constatat că din probele

administrate nu rezultă săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în

referatul Comisiei de disciplină nr. 65 din 27 noiembrie 2007 și a Raportului

Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, astfel că sancțiunea

disciplinară dispusă prin decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 este nelegală.

Exercitând controlul

formal al actului de sancționare, prima instanță a reținut că aplicarea

sancțiunii s-a făcut cu respectarea art. 77 pct. 5 din Legea nr. 188/1999,

fiind analizate apărările reclamantului care vizau prescripția răspunderii

disciplinare, sub acest aspect soluția primei instanțe nefiind recurată.

Analizând

circumstanțele factuale, Curtea de apel a stabilit în mod corect că reclamantul

– intimat nu a încălcat prevederile legale referitoare la îndatoriri prin

faptul că a angajat un avocat pentru reprezentarea instituției în instanță, în

raport de volumul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, de rolul

managerial pe care îl avea în conducerea C.J.P. și în absența unei interdicții

legale pentru a se apela la servicii avocațiale în acest sens.

Mai mult, așa cum se

apără intimatul-reclamant în acest sens,

apelarea la serviciile avocațiale de către

instituțiile publice este perfect legal, având o consacrare expresă în

prevederile anexei 2 B poziția 21 din O.U.G. nr. 34/2006 (și anterior în O.U.G.

nr. 60/2002), iar prin referat Oficiul juridic al acestei unități, a adus la

cunoștință conducătorului instituției faptul că volumul exagerat de cauze

aflate pe rolul instanțelor impune apelul la astfel de servicii.

De altfel, chiar

recurenta arată că O.U.G. nr. 34/2006, reglementează expres procedura de

achiziționare a serviciilor juridice prevăzute la anexa nr. 2B poziția 21, însă

apreciază că se impunea să fie respectată procedura cu atribuirea acestor

servicii prin contracte de achiziție publică încheiate între C.J.P. Constanța

în calitate de achizitor, și cabinetele de

avocatură care au beneficiat

de plăți

.

Motivele de recurs ce

vizează nelegalitatea sub aspectul primei abateri reținute în sarcina

intimatului-reclamant sunt contradictorii, respectiv recurenta neagă

posibilitatea angajării serviciilor avocațiale pentru reprezentarea instituției

publice și în același timp susține că O.U.G. nr. 34/2006 reglementează expres

procedura de achiziționare a serviciilor publice, procedură care nu a fost

respectată.

În privința

susținerii recurentei, privind lipsa unui contract de achiziție publică așa cum

în mod corect se arată în întâmpinare, licitația publică nu se impunea în

raport cu valoarea contractelor încheiate cu cabinetul de avocatură sub 5000

Euro.

Aflându-ne în

prezența unui document justificativ pentru prestarea serviciilor juridice era

normal și firesc ca să fie achitată contravaloarea acestora, bugetul necesar

fiind alocat pentru cheltuieli de judecată în litigiile pe care le susține

instituția recurentă.

Cu privire la etapele

impuse de lege privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata

cheltuielilor, prima instanță a reținut că au fost parcurse, neimputându-se

reclamantului încălcarea unor prevederi legale care instituiau în sarcina sa îndeplinirea

anumitor obligații cu atât mai mult cu cât a existat viza de control preventiv

dată de funcționarul competent.

În mod corect prima

instanță a constatat că nu se poate reține răspunderea disciplinară a

reclamantului pentru prescrierea acțiunii în recuperarea unor debite ale

instituției pârâte, în condițiile în care s-au întreprins o serie de acte de

executare silită, în forma popririi, iar procedura efectuării executării silite

a fost stabilită abia prin Decizia nr. 375 din 14 august 2007.

În concluzie se

constată, ca neîntemeiate, criticile de netemeinicie și nelegalitate formulate

de recurentă, recurentul-pârât neprobând existența abaterilor disciplinare

constând în neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, faptă prevăzută de

dispozițiile imperative ale art. 77 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999 și

încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, neîndeplinirea

atribuțiilor prevăzute în fișa postului și a celor prevăzute de art. 8 pct. 7,

16 și 17 din Regulamentul cadru de Organizare și Funcționare al caselor

teritoriale de pensii, reținute în sarcina intimatului - reclamant pentru care

s-a aplicat sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție, conform

prevederilor art. 77 din Legea privind Statutul funcționarilor publici.

2.Temeiul legal al

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din

Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către recurenta-pârâtă C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 62/

CA din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.