ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în cadrul primului ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 28 ianuarie 2008, reclamantul B.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D. A.S., anularea Deciziei nr. 575 din 19 decembrie 2007, emisă de către pârâtă. Prin sentința civilă nr. 800/ CA din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 575/2007 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007, C.N.P.D.A.S., în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999, a dispus sancționarea, începând cu data de 19 decembrie 2007, a contestatorului I.O.B., prin retrogradare din funcția publică de director executiv, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gr. profesional superior, treapta de salarizare 1, pe o perioadă de 1 an, cu menținerea drepturilor salariale, exclusiv indemnizația de conducere în procent de 50 %. Potrivit deciziei sus-menționate, contestatorul a fost sancționat pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare, respectiv neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, precum încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, însă nu s-a procedat la descrierea faptelor.

Instanța de fond a constatat că decizia atacată nu descrie în nici un fel vreuna din faptele considerate abateri disciplinare, astfel că nu se poate verifica săvârșirea acestora de către contestator, și, în atare condiții, în temeiul art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută, nemaifiind necesară analizarea celorlalte motive invocate de contestator. Prin decizia nr. 1782 din 27 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței nr. 800/ CA din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003, admițând excepția nulității absolute a deciziei contestate, în condițiile în care autoritatea publică emitentă a respectat cerințele impuse de textul legal anterior enunțat. Înalta Curte a apreciat că urmează ca instanța de fond să examineze legalitatea actului administrativ prin prisma temeiurilor juridice în baza cărora acesta a fost emis, a probelor administrate în cauză și cu luarea în considerare a criticilor de nelegalitate făcute de reclamantul B.I.O. în cererea de chemare în judecată și a celor făcute de pârâta C.N.P.D.A.S.

în cererea de recurs 2. Procedura în cadrul prezentului ciclu procesual În rejudecare după casare, prin sentința civilă nr. 62/ CA din data de 22 februarie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 575/2007 emisă de C.N.P.D.A.S. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2975 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța fondului a reținut că p otrivit deciziei contestate, reclamantul a fost sancționat pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare, respectiv neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, precum și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, iar din conținutul referatului nr. 65 din 27 noiembrie 2007 și a raportului nr. 71 din 19 decembrie 2007, rezultă că reclamantul a săvârșit următoarele fapte: a împiedicat consilierii juridici să reprezinte instituția în fața instanței într-o serie de procese și a aprobat angajarea unui avocat în acest sens, pentru care a achitat onorarii în cazul a 8 procese, onorarii ce nu erau prevăzute în buget și în legătură cu care nu a avut acordul forului central.

Examinând probatoriul administrat, prima instanță a apreciat c,ă în speță, nu rezultă săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în referatul comisiei de disciplină nr. 65din 27 noiembrie 2007 și a Raportului Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, și că sancționarea reclamantului dispusă prin decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 77 pct. 2 lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999. Astfel, angajarea avocatului s-a făcut doar într-un număr limitat de cauze și justificat în raport de volumul de muncă a instituției, în condițiile în care angajarea avocaților de către instituțiile publice, chiar dacă acestea au consilieri juridici, nu este interzisă, iar pentru procesele în care au fost angajați avocați, prin deciziile instanțelor, au fost câștigate cheltuielile de judecată, așa cum rezultă din hotărârile depuse în acest sens.

În ceea ce privește a doua faptă, inexistența cadrului legal de angajare a unor cheltuieli cu referire la serviciul avocațial, Curtea a reținut că atâta vreme cât instituția publică putea angaja avocat pentru reprezentarea intereselor, corelativ avea și obligația achitării onorariului, că onorariile avocaților s-au decontat din contul 20.36.30, reprezentând capitolul din care instituția a plătit în mod curent cheltuielile de judecată (așa cum rezultă din rezoluția 182/P/2008 și necontestată de părți), și în cauză există viză de control preventiv dată de funcționarul competent. În legătură cu debitele ce urmau a fi recuperate de către pârâtă, Curtea a constatat că ulterior efectuării controlului financiar preventiv, prin decizia nr. 375 din 14 august 2007, s-a stabilit procedura efectuării executării silite rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar până la apariției deciziei sus-menționate, C.J.P.

Constanța a întreprins o serie de acte de executare silită. A apreciat Curtea, însă, că sesizarea Comisiei de disciplină din cadrul C.N.P.D.A.S. a avut loc la 20 iunie 2007, la 4 zile de la înregistrarea procesului-verbal de control în baza căruia au fost reținute faptele contestate de reclamant, condiții în care sesizarea Comisiei de disciplină s-a realizat în conformitate cu art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003, iar aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 77 pct. 5 din Legea nr. 188/1999, susținerile reclamantului fiind neîntemeiate sub acest aspect. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În esență, susține recurenta-pârâtă, că instanța de fond a ignorat dispozițiile imperative ale Legii nr. 188/1999 referitoare la faptele care constituie abateri disciplinare și în mod greșit a reținut că nu ar rezulta, în cauză, săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999. În acest sens face trimitere la Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 emisă de C.N.P.D.A.S., cât și la Raportul Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, care fac parte integrantă din actul administrativ contestat de către reclamant și care prevăd abaterile disciplinare.

Mai mult, raportul Comisiei nr. 71 din 19 decembrie 2007, dar și referatul Comisiei nr. 65 din 27 noiembrie 2007, comunicat intimatului - reclamant, sunt înscrisuri care fac parte integrantă din decizia contestată și care descriu amănunțit motivele pentru care s-a procedat la reținerea faptelor prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999. O critică distinctă vizează interpretarea și aplicarea greșită a legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, instanța de fond a reținut că angajarea cheltuielilor cu onorariilor avocaților s-ar fi realizat corect deși legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu alocă credite pentru servicii avocațiale. c hiar și în situația în care C.J.P.

Constanța ar fi avut dreptul să angajeze servicii avocațiale potrivit O.U.G.

nr. 34/2006 nu înseamnă că acestea au și fost achiziționate cu respectarea prevederilor legale, aceasta în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unor contracte de achiziție publică a serviciilor juridice . Recurenta-pârâtă susține că, sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, prin concluzia la care a ajuns judecătorul fondului că faptele descrise în actul administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, în raportul Comisiei nr. 71 din 19 decembrie 2007, dar și referatul Comisiei nr. 65 din 27 noiembrie 2007, nu sunt de natură a atrage răspunderea disciplinară în condițiile art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999, deși nu contestă existența debitelor prescrise și nici responsabilitatea reclamantului de a lua măsurile necesare funcționării întregii activități a casei teritoriale de pensii, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată că, în cauză, nu se face distincție între existenta faptei ce atrage răspunderea disciplinară si atenuarea răspunderii disciplinare și între cheltuielile de judecată acordate de instanță și angajarea, respectiv plata serviciilor avocațiale. Printr-o critică distinctă, recurenta-pârâtă motivează că instanța nu a analizat corect probele existente la dosar. Recurenta-pârâtă face analiza probelor care au fost avute în vedere la constatarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii cu retrogradarea din funcție, necesară pentru buna funcționare a C.J.P. Constanța, răspunzând totodată criticilor formulate de intimatul-reclamant împotriva deciziei de sancționare.

4. Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinarea înregistrată, la data de 9 mai 2010, intimatul-reclamant B.O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate cu motivarea că niciuna din pretinsele fapte reținute în decizia contestată nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare, astfel că se impunea anularea actului administrativ de sancționare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 301 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant B.O.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 emisă de recurenta-pârâtă C.N.P.D.A.S. prin care a fost sancționat disciplinar prin retrogradarea în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1, pe o perioadă de un an. Din partea expozitivă a actului administrativ sancționator rezultă că, în esență, intimatului – reclamant, director executiv al C.J.P. Constanța i s-au reținut în sarcină două abateri disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999, respectiv neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri.

În acest sens, se face trimitere la Raportul Comisiei de Disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007 în care sunt descrise motivele pentru care s-au reținut ca fiind săvârșite abaterile disciplinare de către intimatul - reclamant. Instanța de fond a argumentat soluția de admitere a acțiunii, motivând că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancționare, a constatat că din probele administrate nu rezultă săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în referatul Comisiei de disciplină nr. 65 din 27 noiembrie 2007 și a Raportului Comisiei de disciplină nr. 71 din 19 decembrie 2007, astfel că sancțiunea disciplinară dispusă prin decizia nr. 575 din 19 decembrie 2007 este nelegală.

Exercitând controlul formal al actului de sancționare, prima instanță a reținut că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea art. 77 pct. 5 din Legea nr. 188/1999, fiind analizate apărările reclamantului care vizau prescripția răspunderii disciplinare, sub acest aspect soluția primei instanțe nefiind recurată. Analizând circumstanțele factuale, Curtea de apel a stabilit în mod corect că reclamantul – intimat nu a încălcat prevederile legale referitoare la îndatoriri prin faptul că a angajat un avocat pentru reprezentarea instituției în instanță, în raport de volumul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, de rolul managerial pe care îl avea în conducerea C.J.P. și în absența unei interdicții legale pentru a se apela la servicii avocațiale în acest sens.

Mai mult, așa cum se apără intimatul-reclamant în acest sens, apelarea la serviciile avocațiale de către instituțiile publice este perfect legal, având o consacrare expresă în prevederile anexei 2 B poziția 21 din O.U.G. nr. 34/2006 (și anterior în O.U.G. nr. 60/2002), iar prin referat Oficiul juridic al acestei unități, a adus la cunoștință conducătorului instituției faptul că volumul exagerat de cauze aflate pe rolul instanțelor impune apelul la astfel de servicii. De altfel, chiar recurenta arată că O.U.G. nr. 34/2006, reglementează expres procedura de achiziționare a serviciilor juridice prevăzute la anexa nr. 2B poziția 21, însă apreciază că se impunea să fie respectată procedura cu atribuirea acestor servicii prin contracte de achiziție publică încheiate între C.J.P.

Constanța în calitate de achizitor, și cabinetele de avocatură care au beneficiat de plăți . Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea sub aspectul primei abateri reținute în sarcina intimatului-reclamant sunt contradictorii, respectiv recurenta neagă posibilitatea angajării serviciilor avocațiale pentru reprezentarea instituției publice și în același timp susține că O.U.G. nr. 34/2006 reglementează expres procedura de achiziționare a serviciilor publice, procedură care nu a fost respectată. În privința susținerii recurentei, privind lipsa unui contract de achiziție publică așa cum în mod corect se arată în întâmpinare, licitația publică nu se impunea în raport cu valoarea contractelor încheiate cu cabinetul de avocatură sub 5000 Euro.

Aflându-ne în prezența unui document justificativ pentru prestarea serviciilor juridice era normal și firesc ca să fie achitată contravaloarea acestora, bugetul necesar fiind alocat pentru cheltuieli de judecată în litigiile pe care le susține instituția recurentă. Cu privire la etapele impuse de lege privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, prima instanță a reținut că au fost parcurse, neimputându-se reclamantului încălcarea unor prevederi legale care instituiau în sarcina sa îndeplinirea anumitor obligații cu atât mai mult cu cât a existat viza de control preventiv dată de funcționarul competent.

În mod corect prima instanță a constatat că nu se poate reține răspunderea disciplinară a reclamantului pentru prescrierea acțiunii în recuperarea unor debite ale instituției pârâte, în condițiile în care s-au întreprins o serie de acte de executare silită, în forma popririi, iar procedura efectuării executării silite a fost stabilită abia prin Decizia nr. 375 din 14 august 2007. În concluzie se constată, ca neîntemeiate, criticile de netemeinicie și nelegalitate formulate de recurentă, recurentul-pârât neprobând existența abaterilor disciplinare constând în neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, faptă prevăzută de dispozițiile imperative ale art. 77 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999 și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute în fișa postului și a celor prevăzute de art. 8 pct. 7, 16 și 17 din Regulamentul cadru de Organizare și Funcționare al caselor teritoriale de pensii, reținute în sarcina intimatului - reclamant pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție, conform prevederilor art. 77 din Legea privind Statutul funcționarilor publici.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 62/ CA din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.