ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 575/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția c

omercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, la

data de 2 mai 2006, reclamantul R.V.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, anularea Hotărârii nr. 5576

din 31 martie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, hotărârea contestată, precum și copia „Extrasului din tabloul de

evacuați din Cadrilater definitivați în centrul Turda", eliberată de

Arhivele Naționale, care

atestă calitatea

de refugiat a bunicului său patern R.A. și a membrilor familiei acestuia,

printre care și tatăl reclamantului, arătând

că s-a născut la data de 1

ianuarie 1943, în localitatea Turda, județul Tulcea, după ce, în anul 1940, în

urma Tratatului de la Craiova din 7

septembrie

1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 604/ CA din 18

septembrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios a

dministrativ și fiscal, reținând

ca dovedite susținerile reclamantului, a

admis acțiunea și, anulând

hotărârea emisă de pârâtă, a stabilit că reclamantul este beneficiar al

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea,

susținând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000,

atâta

vreme cât s-a născut ulterior

strămutării familiei sale și, deci, nu a fost

efectiv obligat să-și

schimbe domiciliul într-o altă localitate.

Examinând sentința atacată în raport cu actele

și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

, Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în

România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive

etnice, au suferit

persecuții în perioada

precizată, fără a se face distincție între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit

ca de

aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice,

în această categorie intrând, în mod implicit, și

copiii născuți în perioada

refugiului, aceștia împărtășind aceeași

situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și rezultă din

dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 1 ianuarie 1943,

după ce, în cursul anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.

Fiind născut în perioada refugiului

familiei sale, intimatul-reclamant a împărtășit același statut, suportând

consecințele morale și

materiale ale

refugiului care, începând cu data nașterii, s-au răsfrânt și

asupra sa, situație față de care, în mod corect a

procedat instanța de fond

constatând că reclamantul este beneficiar al

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea,

împotriva sentinței civile nr. 604/ CA din

18 septembrie 2006 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2007.