ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 15 iulie 2005, reclamanta SC U. SA București a chemat în judecată pârâta SC T. SRL Moreni solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de subantrepriză nr. 484 din 6 mai 2004 încheiat de părți, iar pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 125.000 Euro în echivalent lei la cursul de schimb B.N.R., reprezentând obligații contractuale în valoare de 112.000 Euro, constând în cheltuieli cu materiale, manoperă, transport, utilaje achiziționate și închiriate și 13.500 Euro penalități de întârziere.

În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că în baza contractului de subantrepriză mai sus arătat, pârâta în calitate de subantreprenor și-a asumat obligația de a executa o construcție „la cheie” într-un termen contractual agreat de ambele părți, însă la scurt timp după începerea lucrărilor reprezentanții săi tehnici au constatat că lucrările executate erau de proastă calitate și că s-a înregistrat întârzieri semnificative față de graficul general și de graficele intermediare de executare, fiind nevoită să aducă forță de muncă proprie să finalizeze obiectivul. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care susține că lucrarea contractată a fost terminată, la data de 25 noiembrie 2004, efectuându-se recepția acesteia însă reclamanta în calitate de antreprenor nu și-a respectat principala obligație ce-i revenea, aceea de a plăti contravaloarea lucrărilor executate.

A mai susținut pârâta-reclamantă că suma datorată de reclamanta-pârâtă antreprenor este de 55.000 Euro reprezentând contravaloare lucrări neachitate potrivit facturii nr. 4461097 din 31 decembrie 2004 la care se adaugă penalități de întârziere calculate potrivit clauzei penale pentru facturile plătite cu întârziere, emise potrivit stadiilor fizice de executare respectiv factura nr. 416197 din 1 septembrie 2004 și factura nr. 416198 din aceiași zi, valoarea penalităților însumând 198.187,83 lei. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1806 din 15 decembrie 2005, a anulat, ca netimbrată, acțiunea reclamantei și a admis cererea reconvențională obligând reclamanta pârâtă SC U. SA la plata sumei de 115.074,80 Euro contravaloare lucrări executate și 198.187,83 penalități de întârziere.

Pentru a se pronunț astfel, instanța de fond a anulat, ca netimbrată, acțiunea reclamantei SC U. SA București și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC T. SRL Moreni obligând reclamanta-pârâtă la echivalentul în lei a sumei de 115.074,80 Euro reprezentând contravaloare lucrări construcții executate și 198.187,83 lei penalități de întârziere cu 9.100 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că reclamanta-pârâtă nu a achitat taxa de timbru aferentă motiv pentru care s-a aplicat sancțiunea potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997. Cu privire la cererea reconvențională, Tribunalul Dâmbovița a constatat că pârâta-reclamantă a executat în baza contractului de subantrepriză nr. 484 din 6 mai 2004 obiectivul de investiții S.P.T.

finanțat de P.R.D., recepționat la data de 25 noiembrie 2004 pentru care s-a dispus efectuarea unor remedieri până la 2 iunie respectiv 23 iunie 2005. S-a mai reținut că din probele administrate rezultă că beneficiarul lucrării a achitat reclamantei-pârâte, antreprenor general, prețul lucrărilor de construcție, însă aceasta nu a plătit pârâtei-reclamante în întregime contravaloarea lucrărilor executate de ea, potrivit situațiilor de lucrări întocmite și facturilor emise. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta SC U. SA, care a fost respins prin decizia nr. 110 din 25 aprilie 2006. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că a fost corect soluționată cererea reconvențională formulată de pârâtă, iar documentația propusă de apelantă cu ocazia soluționării apelului nu are relevanță juridică, cauza fiind soluționată în baza probelor admise și administrate cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Prin decizia nr. 575 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei SC U. SA București, a casat decizia nr. 110/2006 și a trimis cauza spre rejudecare respectiv Curții de Apel Ploiești. Pentru a se pronunța această soluție, instanța de recurs a apreciat că s-a ignorat documentația depusă în apel, în probațiune și s-au încălcat prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează caracterul devolutiv al apelului, precum și dreptul apelantei de a beneficia de un proces echitabil cu aplicarea garanțiilor ce decurg din aceasta inclusiv a celor de egalitate a armelor în procesul civil, apreciindu-se ca fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în condițiile în care apelanta a propus probe cu înscrisuri și expertiză, reiterând și dezvoltând această cerere prin petiția depusă și susținută la data de 18 aprilie 2006. În apel după casare Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 240 din 22 decembrie 2008, a respins apelul reclamantei-pârâte ca nefondat. În argumentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că expertiza tehnică de specialitate constructor a constatat că nu s-a completat cartea tehnică a lucrării cu toate mențiunile prevăzute de lege, nu s-au încheiat procese-verbale de constatare a neconformităților, de remediere și de recepție calitativă a noilor lucrări conform Legii nr. 10/1995 care să ateste potrivit legislației specifice care să ateste executarea unor lucrări neconforme cu proiectul tehnic.

S-a mai reținut că expertul nu s-a pronunțat în legătură cu facturile emise la data de 1 septembrie 2004, nr. 416197 și nr. 416198 și cu factura nr. 4461097 din 31 decembrie 2004, despre care a precizat că nu au fost achitate deși investiția a fost finalizată. Cu petiția înregistrată, la data de 10 februarie 2009, reclamanta-pârâtă SC U. SA a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea criticată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât deși instanța de apel avea de stabilit temeinicia cererii reconvenționale respectiv dacă lucrările pentru care au fost emise facturile în litigiu au fost efectuate de pârâta-reclamantă, aceasta prin raportare la afirmația expertului „din dosarul cauzei rezultă că nu au fost achitate” este străină de pricină câtă vreme expertul a precizat că nu s-a putut stabili, din punct de vedere tehnic, cine este executantul lucrărilor în litigiu. De asemenea, recurenta mai arată că au fost încălcate și dispozițiile art. 1169 C. civ., întrucât pârâta-reclamantă nu și-a dovedit pretențiile, cât și art. 129 C. proc. civ., întrucât instanța de apel în măsura în care se considera nelămurită pe deplin în privința cuantumului pretențiilor putând să administreze probele utile cauzei astfel cum i s-a indicat în decizia de casare.

Intimata, prin lichidator, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului motivat de faptul că așa cum a reținut și expertiza nu s-a făcut dovada cheltuielilor pretins efectuate, cu atât mai mult cu cât în ședința de judecată din 19 martie 2008 reprezentantul recurentei a precizat că nu se contestă facturile nr. 0416197 și nr. 416198 din 1 septembrie 2004 și nr. 4461097 din 31 decembrie 2004, facturi emise de expert dar adăugate de instanța de apel la suma datorată. Recursul este fondat. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., „Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Din economia textului precitat, rezultă că incidența acestui motiv de recurs poate fi reținută în situația în care instanța, ignoră materialul probator administrat în cauză, ori omite analizarea unor acte din dosar, hotărârea pronunțată astfel fiind argumentată pe aspecte străine de natura pricinii. Conform expertizei efectuate în cauză rezultă că SC U. SA a achitat intimatei suma de 187.083,41 Euro în contul facturilor nr. 416466 din 30 iunie 2004, nr. 8866039 din 8 iunie 2004 și nr. 416173 din 10 august 2004 însumând 193.647,75 Euro. În realitate litigiul se poartă asupra facturilor 0416197 și 0416198 din 1 septembrie 2004 și nr. 4461097 din 31 decembrie 2004, facturi neachitate, neconfirmate în condițiile art. 46 C. com.

În acest context nu poate fi reținută susținerea intimatei potrivit căreia aceste facturi nu au fost contestate, atâta timp cât recurenta a susținut că lucrările respective au fost executate de societate, iar raportul de expertiză a concluzionat că nu s-a putut stabili din punct de vedere tehnic cine este executantul lucrărilor în litigiu, deci nu există certitudinea că pârâta-reclamantă intimată a efectuat respectivele lucrări. Rezultă că pârâta-reclamantă nu a probat cu nimic temeinicia pretențiilor formulate în cererea reconvențională și în pofida normei legale instituită de art. 1169 C. civ., instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul în mod eronat considerând că, simpla emitere a unor facturi are valoarea probantă a efectuării lucrărilor în litigiu.

Însușirea pretențiilor din cererea reconvențională în lipsa probelor, are semnificația încălcării dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care statuează obligația judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului. În aceste condiții văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC U. SA București împotriva deciziei nr. 240 din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamantă. Schimbă în parte sentința nr. 1806 din 15 decembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița secția comercială și de contencios administrativ și respinge, ca nefondată, cererea reconvențională a pârâtei SC T. SRL Moreni prin lichidator C.I.P.I.P.M. Menține restul dispozițiilor hotărârii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1octombrie 2009.