ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 4300 din 3 decembrie 2009, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta M.G., în

contradictoriu cu pârâtul C.N.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 175 din

19 februarie 2009, emisă de pârât, obligarea acestuia să modifice

structura sa organizatorică în sensul menținerii S.M.P., precum

și reîncadrarea sa în funcția de șef al acestui serviciu, cu

consecința obligării pârâtului C.N.A. la acordarea indemnizației

de conducere la data de 19 februarie 2009 și până la reîncadrarea

efectivă în funcție și a plății cheltuielilor de

judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, prin decizia nr. 175 din 19 februarie

2009, emisă de C.N.A., s-a dispus ca, începând cu data de 19 februarie

2009, reclamanta M.G., numită prin decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2005, în

funcția publică de conducere de șef serviciu - consilier clasa

I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, al S.M.P. din cadrul D.S.G.,

să ocupe funcția publică de execuție de consilier clasa I,

grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul C.P.,

compartiment care face parte din D.E.P.

A mai reținut instanța

că decizia mai susmenționată a fost emisă în baza

dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 229/2008, art. 99, 100 și 112 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999, coroborate cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.

1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din

sectorul bugetar, astfel încât nu se poate reține critica reclamantei,

conform căreia mențiunea „în condițiile prevăzute de Legea

contenciosului administrativ” prevăzută la art. 4 din decizie,

determină nelegalitatea actului, pentru că se adaugă la

dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, având în vedere că este

vorba de o nulitate relativă care poate interveni numai în situația producerii

unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin

anularea actului, iar în cauză, vătămarea invocată nu

există întrucât aceasta, în termen de 30 de zile de la comunicarea

deciziei (23 februarie 2009), s-a adresat autorității pârâte cu

plângere prealabilă, înregistrată sub nr. 3875 din 13 martie 2009,

precum și instanței de contencios administrativ.

Instanța a mai constată

că, în conformitate cu art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

numărul total al funcțiilor de conducere, în cadrul fiecărei autorități

este de 12 % din numărul total al funcțiilor publice și a avut în

vedere procesul verbal al ședinței C.N.A. din 11 februarie 2009 prin care

s-a stabilit structura organizatorică, statutul de funcțiuni și

statutul de personal al C.N.A., precum și decizia nr. 135 din 17 februarie

2009, în contextul cărora a apreciat că, este neîntemeiată

critica reclamantei potrivit căreia în decizia contestată nu se

regăsește criteriul pentru care funcția de conducere

ocupată a fost afectată de măsura reorganizării.

Instanța de fond a mai

reținut că dispozițiile art. 65 C. muncii, în sensul că

restructurarea nu a fost reală și serioasă sub aspectul cauzelor,

nu are legătură cu pricina, în speță fiind incidente

prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind numirea în alte

funcții sau compartimente, iar în condițiile în care art. 6 din

Regulamentul C.N.A. nu reglementează condițiile de formă ce

trebuie îndeplinite la întocmirea procesului verbal și nici

obligativitatea participării la toate ședințele Consiliului a

directorilor sau șefilor de servicii, motivele de nelegalitate invocate în

precizarea de acțiune sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că

instanța de fond nu a analizat încălcarea de către C.N.A. a

dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 504/2002 și Legea nr.

188/1999 cât și a O.U.G. nr. 229/2008, la emiterea deciziei nr. 175 din 19

februarie 2009, prin care a fost modificată organigrama C.N.A., și

respectiv s-a dispus trecerea sa din funcția publică de conducere de

ș.s.

M.P., în funcția

publică de execuție de consilier clara I, grad profesional superior,

treapta I de salarizare, în cadrul compartimentului Patrimoniu.

Consideră recurenta că

restructurarea postului său s-a făcut în mod abuziv și

discriminatoriu, fără a avea la bază un criteriu logic și

practic și fără a se realiza eficientizarea și îndeplinirea

prevederilor O.U.G. nr. 229/2008.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 299 și urm. și art. 304

1

C. proc.

civ.

Intimatul C.N.A. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză

și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

pronunțate de către instanța de fond, susținând în

esență că decizia contestată de către recurenta - reclamantă

a fost emisă cu respectarea condițiilor legale.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză

este nefondat și urmează a fi respins, având în vedere

următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond,

în contextul probelor de la dosar a apreciat ca fiind neîntemeiată

acțiunea recurentei - reclamante, reținând că decizia nr. 175

din 19 februarie 2009 este legală.

În cauză este necontestat

că

d

ecizia nr. 175 din 19

februarie 2009 a fost emisă de C.N.A. în temeiul art. III din O.U.G. nr. 229/2008,

art. 99, 100 și 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată,

coroborată cu prevederile dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009.

Măsura desființării

postului de conducere ocupat de recurenta - reclamantă a fost luată în

contextul măsurilor privind reducerea unor cheltuieli la nivelul

administrației publice, respectiv prin stabilirea în sarcina

autorităților și instituțiilor publice de a modifica

corespunzător structura organizatorică și statele de

funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de

conducere și de execuție cu avizul A.N.F.P. și cu respectarea

dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În executarea acestor obligații

intimatul - pârât a procedat la emiterea deciziei nr. 135 din 17 februarie 2009

prin care a stabilit numărul maxim de funcții publice de conducere

și de execuție, aprobând structura organizatorică a

instituției și statul de funcțiuni, care au fost aprobate

conform procesului-verbal al ședinței Consiliului din data de 11

februarie 2009.

Criticile recurentei - reclamante

privitoare la nelegalitatea procesului verbal al ședinței Consiliului

respectiv, lipsa semnăturii tuturor participanților, neparticiparea

tuturor directorilor și șefilor serviciilor de specialitate nu pot fi

reținute, fiind nefondate în raport cu prevederile Regulamentului de

Organizare și Funcționare a intimatului.

Astfel cum s-a reținut

anterior, decizia contestată a fost emisă în vederea aducerii la

îndeplinire a obligațiilor și măsurilor impuse prin prevederile

O.U.G. nr. 229/2008 privind reducerea cheltuielilor iar stabilirea structurii

organizatorice, înființare sau desființarea unor nivele de

structură ca și statul de funcțiuni reprezintă atributul

exclusiv al Consiliului prevăzut de altfel și în dispozițiile art.

34 din

r

egulament.

Nu pot fi reținute ca motive de

nelegalitate a deciziei atacate nici susținerile recurentei privitoare la

lipsa unor criterii obiective în stabilirea funcțiilor de conducere care

au fost desființate, întrucât reducerea funcțiilor respective

impusă prin dispozițiile legale mai sus menționate a fost

efectuată în contextul în care era necesară asigurarea

desfășurării activității instituției în

condiții de eficiență, ori analizarea măsurilor luate în

vederea realizării acestui scop, exced competenței instanței de

judecată atâta vreme cât, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat

încălcarea unor norme legale, prin emiterea actului administrativ atacat.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt

neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind legală și

temeinică, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G.

împotriva sentinței civile nr. 4300 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.