ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D.R., în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 1.914 din 31 decembrie 2009 emis de președintele C.N.P.A.S. S-a solicitat anularea pentru că a fost emis cu încălcarea legii și fără să țină seama de Sentința civilă nr. 4.067 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și deși avea cunoștință de Sentința civilă nr. 1.954 din 28 aprilie 2010 și Sentința civilă nr. 1.623 din 2 aprilie 2010 nu a depus nicio diligență pentru intrarea în legalitate.

2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 528 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului. În motivarea soluției s-a reținut că prin Ordinul nr. 1.914 din 31 decembrie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S. s-a dispus reîncadrarea reclamantului conform art. 16 și 30 din Legea nr. 330/2009 în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I, gradația 5, în cadrul Direcției Generale Accidente de Muncă și Boli Profesionale - Direcția Acordare Prestații.

Față de susținerile reclamantului că ordinul este nelegal pentru că nu s-a ținut cont de Sentința civilă nr. 4.067 din 20 noiembrie 2009, Sentința civilă nr. 1.623 din 2 aprilie 2010 și Sentința civilă nr. 1.954 din 28 aprilie 2010 ale Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a arătat că suspendarea Ordinului nr. 877 din 26 august 2009 prin Sentința civilă nr. 4.067 din 20 noiembrie 2009 nu are nicio relevanță pentru aprecierea anulării Ordinului nr. 1.914 din 31 decembrie 2009. Ordinul suspendat prin sentința invocată se referă la suspendarea raportului de serviciu, pe când cea a căruia anulare se solicită se referă la salarizarea reclamantului conform Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Nici Ordinul nr. 799 din 15 iulie 2009 nu are legătură cu prezenta cauză și, prin urmare, nici sentințele civile nr. 1.954 din 28 aprilie 2010 și nr. 1623 din 2 aprilie 2010, care sunt ulterioare ordinului atacat, deoarece Ordinul nr. 799/2009 se referă la componența unor comisii, iar actul contestat nu este emis de vreo comisie de disciplină. Deși reclamantul a invocat mai multe aspecte pe care le consideră ca fiind motiv de nelegalitate, instanța de fond a reținut că ordinul atacat este emis în baza dispozițiilor legale în vigoare, respectiv Legea nr. 330/2009. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G.D.R., solicitând modificarea hotărârii atacate și pe fond, să se admită cererea așa cum a fost formulată.

Se consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică și cuprinde motive contradictorii și străine pricinii, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, schimbând și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În motivele de recurs se arată că Ordinul președintelui C.N.P.A.S. nr. 857 din 26 august 2009, prin care a fost suspendat din funcția publică de conducere de director la data de 20 noiembrie 2010, prin hotărâre judecătorească, hotărârea fiind executorie de drept de la data pronunțării. Ordinul nr. 1.492 din 14 decembrie 2009 prin care recurentul a fost trecut pe o funcție de execuție la alt compartiment a fost anulat de Curtea de Apel București și în aceste condiții nu se poate considera legal Ordinul nr. 1.914 din 31 decembrie 2009. Se precizează că prin emiterea ordinului atacat a fost privat de drepturi bănești de peste 25.000 RON.

S-au depus la dosar certificatul emis de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu privire la Sentința civilă nr. 3.935 din 14 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 624/2/2010, Ordinul nr. 1492 din 14 decembrie 2009 emis de președintele C.N.P.A.S. și Sentința civilă nr. 3.213 din 1 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București. Intimata Casa Națională de Pensii Publice a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului. La termenul din 17 februarie 2012, recurentul a depus la dosar o excepție de neconstituționalitate a art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 în raport de art. 133 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 "pentru că se încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (2) și 3 din Constituție", dar fără a motiva această excepție, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă.

Totodată, au fost invocate excepția lipsei capacității juridice a numitei D.D.P. de a semna documentele în numele C.N.P.P. și excepția lipsei capacității de reprezentare a C.N.P.P. În motivarea celor două excepții s-a arătat că la 1 ianuarie 2011 Legea nr. 19/2000 a fost abrogată și a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 și de la aceeași dată trebuia să-și înceteze efectele juridice și Decizia nr. 68 din 9 ianuarie 2009 a Primului-ministru prin care aceasta a fost numită președinte al C.N.P.P. pentru că în prezent este tot președintele C.N.P.A.S. De aceea, aceasta nu putea să reprezinte instituția și să semneze acte ca reprezentant legal în numele C.N.P.P., respectiv întâmpinarea și Notele scrise formulate în dosar și nu poate semna delegația de reprezentare pentru persoana desemnată să reprezinte interesele instituției, pentru că C.N.P.A.S.

s-a desființat și funcția de președinte al acesteia nu mai există. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cele două excepții invocate și recursul pentru următoarele considerente: În baza art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate, mai întâi, excepțiile capacității juridice și a lipsei capacității de reprezentare a C.N.P.P. și vor fi respinse ca nefondate. Ordinul nr. 1.914 din 31 decembrie 2009, contestat în prezenta cauză, a fost emis de președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, doamna D.D.P., numită în această funcție prin Decizia nr. 68 din 9 ianuarie 2009 a Primului Ministru al Guvernului României, în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare.

Pe parcursul soluționării cauzei, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Intimatul G.D.R. a făcut, în motivarea excepțiilor, referire la dispozițiile Legii nr. 263/2010 și apreciază că se impunea emiterea unei noi decizii de numire a președintelui Casei Naționale de Pensii Publice. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "De la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale devine Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare C.N.P.P., instituție care păstrează modul de organizare și funcționare, preia personalul, cât și drepturile și obligațiile acesteia". Din interpretarea acestui text rezultă că nu a încetat existența Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi și Asigurări Sociale ci s-a reorganizat, dobândind o nouă denumire - Casa Națională de Pensii Publice, dar a păstrat modul de organizare și funcționare, a preluat personalul existent.

Este adevărat că potrivit art. 133 din Legea nr. 263/2010 s-a stabilit că mandatul președintelui C.N.P.P. este de 5 ani, dar în cauză, fiind vorba de o reorganizare a aceleiași persoane juridice, mandatul președintelui C.N.P.A.S. acordat conform art. 140 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 este valabil, el nu a încetat de drept, iar primul ministru, persoana care putea să numească un alt președinte al C.N.P.P., nu a făcut acest lucru. Faptul că legea prevede preluarea personalului, fără a face precizarea dacă acesta ocupă funcții de conducere sau de execuție, este încă un argument în sprijinul concluziei că mandatul acordat președintelui C.N.P.A.S. potrivit Legii nr. 19/2000 este valabil și după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Pe fondul cauzei, criticile din motivele de recurs sunt nefondate. Prin cererea adresată instanței de fond, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 1.914 din 31 decembrie 2009 deoarece a fost emis cu nerespectarea Sentinței civile nr. 1.954 din 28 aprilie 2010 și nr. 1.623 din 2 aprilie 2010. Pentru că instanța de fond a respins aceste considerații pentru că hotărârile judecătorești sunt ulterioare emiterii ordinului contestat, în motivele de recurs se arată că Ordinul nr. 1.914 din 31 decembrie 2009 este nelegal pentru că Ordinul nr. 857 din 26 august 2009 a fost suspendat de la 20 noiembrie 2010, hotărârea fiind executorie de drept de la data pronunțării, iar Ordinul nr. 1.492 din 14 decembrie 2009 ar fi abuziv și ilegal și a fost anulat de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și astfel nu se poate susține că Ordinul nr. 1.914/2009 ar fi legal.

Prin Ordinul nr. 1.914 din 31 decembrie 2009 emis de președintele C.N.P.A.S. reclamantul a fost reîncadrat, începând cu 1 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, în funcția publică de execuție de consilier cls. I, grad profesional superior, treapta I de salarizare, în cadrul Direcției Generale Accidente de Muncă și Boli Profesionale - Direcția Acordare Prestații. Acest ordin a avut în vedere Ordinul nr. 1.492/2009 al președintelui C.N.P.A.S. prin care reclamantul R.G.D. a fost numit în funcția publică de execuție de consilier, cls. I, grad profesional superior, treapta I de salarizare, la Direcția Generală Accidente de Muncă și Boli Profesionale - Direcția Acordare Prestații pe o perioadă de 1 an prin retrogradare din funcția publică de conducere director-consilier, clasa I, grad superior, treapta I de salarizare în cadrul C.N.P.A.S.

- Direcția Generală Juridică - Direcția Contencios și Executare Silită. Este adevărat că prin Sentința civilă nr. 4.067 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost suspendată executarea Ordinului nr. 857 din 26 august 2009 până la pronunțarea instanței de fond, iar potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/ 2004, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept, dar poate fi atacată cu recurs, iar recursul nu este suspensiv de executare. Prin Ordinul nr. 857 din 26 august 2009 al președintelui C.N.P.A.S. s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantului R.G.D. care îndeplinea funcția de director al Direcției Contencios și Executare Silită din cadrul C.N.P.A.S.

până la finalizarea cercetării administrative dispuse împotriva sa. Ulterior, ca urmare a finalizării cercetării administrative, chiar dacă Ordinul nr. 857/2009 era suspendat prin hotărâre judecătorească, a fost emis Ordinul nr. 1.492 din 14 decembrie 2009 de către președintele C.N.P.A.S. prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu retrogradarea din funcția de conducere în cea de execuție de consilier, cls. I, grad profesional superior, treapta I de salarizare pentru o perioada de 1 an. Practic, prin suspendarea Ordinului nr. 857/2009, reclamantul revine în funcția de director, iar prin Ordinul nr. 1.492/2009 a fost retrogradat din funcția de director în funcție de execuție.

Însă, recurentul nu a depus dovezi din care să rezulte că Ordinul nr. 1.492 din 14 decembrie 2009 a fost suspendat prin hotărâre judecătorească, iar faptul că, ulterior emiterii Ordinului nr. 1.914/2009 s-a dispus anularea Ordinului nr. 1.492 din 14 decembrie 2009 de către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, nu duce la nelegalitatea Ordinului nr. 1.492/2009, ordin prin care s-a procedat numai la reîncadrarea potrivit legii salarizării. Recurentul nu a dovedit nici faptul că Ordinul nr. 1.492/2009 emis de președintele C.N.P.A.S. a fost anulat printr-o hotărâre irevocabilă iar anularea acestuia de către instanța de fond, în urma cererii de anulare nu poate duce la anularea Ordinului nr. 1.914/2009, care este subsecvent Ordinului nr. 1.492/2009.

Numai dacă hotărârea de anulare a Ordinului nr. 1.492/2009 rămâne irevocabilă, atunci și actul ulterior de reîncadrare în baza Legii nr. 330/2009, respectiv Ordinul nr. 1.914/2009 rămâne fără niciun efect, pentru că în urma anulării actului administrativ emis nelegal de retrogradare în funcție, recurentul va beneficia de toate drepturile ce i se cuvin pentru funcția de conducere deținută, începând cu data aplicării sancțiunii. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei capacității juridice și excepția lipsei capacității de reprezentare ca neîntemeiate. Respinge recursul declarat de R.G.D. împotriva Sentinței civile nr. 528 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012. Procesat de GGC - AM