ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iulie 2009, reclamantul A.D. a solicitat anularea măsurii luate de Secretariatul General - Camera Deputaților privind reîncadrarea sa într-un grad inferior gradului profesional deținut anterior datei de 1 octombrie 1998, măsură necomunicată de către pârât. Prin sentința nr. 213 din 23 septembrie 1999, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ.

Prin sentința nr. 1329 din 8 noiembrie 1999, Curtea de Apel București și-a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București reținând că în speță că este vorba de un raport de muncă. Această hotărâre a fost recurată de către reclamantul A.D., iar prin Decizia nr. 1634 din 9 mai 2000, Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, a respins recursul ca nefondat. Curtea Supremă a reținut că în cauză este vorba de raporturi juridice privind executarea contractului de muncă, așa încât, litigiile referitoare la acestea sunt de competența judecătoriei ca instanță de drept comun, conform dispozițiilor art. 174 din C. muncii. La data de 19 noiembrie 2010, reclamantul A.D.

a formulat, în condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, solicitând anularea deciziei contestate și admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1329 din 8 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București. În motivarea contestației, a susținut că instanța de recurs trebuia să soluționeze cauza în raport de prevederile art. 20 pct. 2 din C. proc. civ., fiind învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență și nu cu soluționarea recursului promovat de reclamant.

Prin decizia nr. 1376 din 08 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă. Pentru a pronunța o asemenea soluție, Înalta Curte a reținut că în speță se atacă o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de executare silită, situație în care, sunt aplicabile dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel, a reținut că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată la data de 9 mai 2000, iar contestația în anulare a fost introdusă în anul 2010, deci peste termenul de un an prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) din C. proc. civ.. Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., contestatorul este decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac a contestației în anulare, motiv pentru care, contestația înregistrată la data de 19 noiembrie 2010 este tardiv declarată. Împotriva acestei decizii, la data de 22 martie 201 revizuentul A.D. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora constituie motive de revizuire, care să adauge la cele prevăzute de C. proc.

civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Ulterior la data de 30 martie 2011, revizuentul a invocat un alt motiv de revizuire a aceleiași decizii, respectiv art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”, solicitând ca în contradictoriu cu intimatul intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, să se admită cererea de revizuire, să se anuleze.

Decizia nr. 1376 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în ședința publică de la data de 08 martie 2011, în Dosarul nr. 9540/1/2010, cu motivarea că se încalcă "(...) autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentința Civilă nr. 213 din data de 23 septembrie 1999, "irevocabilă prin nerecurare", pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ (...)" în Dosarul nr. 268/1999(...)", și să se înlăture "excepția tardivității" contestației în anulare formulată în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.. Prin întâmpinare, intimata Camera Deputaților a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cu motivarea că o hotărâre pronunțată într-o contestație în anulare respinsă ca tardivă, nu este susceptibilă de calea de atac a revizuirii prin raportare la dispozițiile art. 322 C. proc.

civ., care definesc sfera hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii și care definesc sfera hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii și anume hotărârile rămase definitive în instanțele de apel sau prin neapelare, precum și hotărârea dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Cererea de revizuire este inadmisibilă și a fost respinsă pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Legiuitorul național al contenciosului administrativ a dorit să impună un remediu intern în cazurile în care s-a pronunțat o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, dar care încalcă principiul priorității dreptului comunitar.

Astfel în art. 21 alin. (2) din legea contenciosului administrativ a fost prevăzut un nou motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., respectiv pronunțarea unei hotărâri rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. Această nouă prevedere își găsește fundamentul atât în jurisprudența comunitară, cât și în prevederile constituționale, care constituie la nivel de principiu constituțional aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar. Această cale de atac nu deschide însă părții calea unui recurs la recurs, respectiv reluarea acelorași critici cu care a învestit instanța în decizia supusă revizuirii. Aceasta în condițiile în care motivele invocate nu privesc aplicarea dreptului comunitar și nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege „încălcarea priorității dreptului comunitar”.

Despre principiul priorității dreptului comunitar C.J.C.E. a decis că acesta nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C. proc. civ. poate avea ca obiect numai hotărârile definitive precum și hotărârile date de instanțele de recurs, atunci când evocă fondul.

Evocarea fondului de către instanța de recurs presupune ca în cadrul soluționării căii de atac, instanța de control judiciar să facă o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de fond, fie prin aplicarea unor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Prin decizia a cărei revizuire se solicită Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardiv formulată contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000. Din interpretarea dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

care se completează cu dispozițiile art. 21 alin. (2) ca urmare a aplicabilității art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, rezultă că pot fi obiect al revizuirii deciziile pronunțate în recurs atunci când evocă fondul, astfel că sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct 7 C. proc. civ. rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere existența contrarietății între două hotărâri definitive care au soluționat fondul pricinii, hotărâri pronunțate în două acțiuni identice, în ce privește părțile, obiectul și cauza.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă este îndeplinită condiția ca prin hotărârile atacate să se evoce fondul. În analiza hotărârilor judecătorești ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt hotărâri judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, astfel că nu sunt hotărâri potrivnice în sensul prevederilor legale menționate pentru a se încălca principiul autorității de lucru judecat. În cauză, hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, este Decizia civilă nr. 1376 din 8 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 9540/1/2010, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a respins ca tardiv formulată contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 1634 din 9 mai 2000 pronunțată în Dosarul nr. 67/2000 de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității conform art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1376/2011, ca fiind inadmisibilă în raport de motivele invocate și hotărârea atacată cu această cale extraordinară de retractare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 1376 din 8 martie 2011 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2011.