ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ și fiscal,

la data de 16 iulie 2009, reclamantul A.D. a solicitat anularea măsurii luate

de Secretariatul General - Camera Deputaților privind reîncadrarea sa într-un

grad inferior gradului profesional deținut anterior datei de 1 octombrie 1998,

măsură necomunicată de către pârât.

Prin sentința nr. 213

din 23 septembrie 1999, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența materială în favoarea Curții

de Apel București, secția contencios administrativ.

Prin sentința nr.

1329 din 8 noiembrie 1999, Curtea de Apel București și-a declinat la rândul său

competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București reținând că în speță

că este vorba de un raport de muncă.

Această hotărâre a

fost recurată de către reclamantul A.D., iar prin Decizia nr. 1634 din 9 mai

2000, Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, a respins

recursul ca nefondat.

Curtea Supremă a

reținut că în cauză este vorba de raporturi juridice privind executarea

contractului de muncă, așa încât, litigiile referitoare la acestea sunt de

competența judecătoriei ca instanță de drept comun, conform dispozițiilor art.

174 din C. muncii.

La data de 19

noiembrie 2010, reclamantul A.D. a formulat, în condițiile prevăzute de art.

318 alin. (1) C. proc. civ., contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1634

din 9 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, solicitând anularea deciziei

contestate și admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1329

din 8 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare la

Curtea de Apel București.

În motivarea contestației,

a susținut că instanța de recurs trebuia să soluționeze cauza în raport de prevederile

art. 20 pct. 2 din C. proc. civ., fiind învestită cu soluționarea unui conflict

negativ de competență și nu cu soluționarea recursului promovat de reclamant.

Prin decizia nr. 1376

din 08 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de A.D. împotriva Deciziei

nr. 1634 din 9 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca tardivă.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, Înalta Curte a reținut că în speță se atacă o decizie irevocabilă, nesusceptibilă

de executare silită, situație în care, sunt aplicabile dispozițiile art. 319

alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora, contestația poate fi introdusă

în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre,

dar nu mai târziu de un de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Astfel, a reținut că hotărârea

instanței de recurs a fost pronunțată la data de 9 mai 2000, iar contestația în

anulare a fost introdusă în anul 2010, deci peste termenul de un an prevăzut de

dispozițiile art. 319 alin. (2) din C. proc. civ..

Prin urmare, Înalta Curte

a apreciat că, potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., contestatorul este

decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac a contestației în anulare, motiv

pentru care, contestația înregistrată la data de 19 noiembrie 2010 este tardiv declarată.

Împotriva acestei decizii,

la data de 22 martie 201 revizuentul A.D. a formulat cerere de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora constituie

motive de revizuire, care să adauge la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea

hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20

alin. (2) din Constituția României, republicată.

Ulterior la data de 30

martie 2011, revizuentul a invocat un alt motiv de revizuire a aceleiași decizii,

respectiv art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „dacă există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate”, solicitând ca în contradictoriu

cu intimatul intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, să se admită

cererea de revizuire, să se anuleze. Decizia nr. 1376 pronunțată de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în ședința

publică de la data de 08 martie 2011, în Dosarul nr. 9540/1/2010, cu motivarea că

se încalcă "(...) autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentința Civilă

nr. 213 din data de 23 septembrie 1999, "irevocabilă prin nerecurare",

pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ

(...)" în Dosarul nr. 268/1999(...)", și să se înlăture "excepția

tardivității" contestației în anulare formulată în temeiul dispozițiilor art.

318 alin. (1) C. proc. civ..

Prin întâmpinare, intimata

Camera Deputaților a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire,

cu motivarea că o hotărâre pronunțată într-o contestație în anulare respinsă ca

tardivă, nu este susceptibilă de calea de atac a revizuirii prin raportare la dispozițiile

art. 322 C. proc. civ., care definesc sfera hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii

și care definesc sfera hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii și anume hotărârile

rămase definitive în instanțele de apel sau prin neapelare, precum și hotărârea

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă și a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv

de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Legiuitorul național al

contenciosului administrativ a dorit să impună un remediu intern în cazurile în

care s-a pronunțat o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, dar care încalcă

principiul priorității dreptului comunitar.

Astfel în art. 21

alin. (2) din legea contenciosului administrativ a fost prevăzut un nou motiv de

revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., respectiv pronunțarea

unei hotărâri rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar.

Această nouă prevedere

își găsește fundamentul atât în jurisprudența comunitară, cât și în prevederile

constituționale, care constituie la nivel de principiu constituțional aplicarea

cu prioritate a dreptului comunitar.

Această cale de atac nu

deschide însă părții calea unui recurs la recurs, respectiv reluarea acelorași critici

cu care a învestit instanța în decizia supusă revizuirii. Aceasta în condițiile

în care motivele invocate nu privesc aplicarea dreptului comunitar și nu se încadrează

în ipoteza prevăzută de lege „încălcarea priorității dreptului comunitar”.

Despre principiul priorității

dreptului comunitar C.J.C.E. a decis că acesta nu impune unei jurisdicții naționale

să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru

judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului

comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C. proc. civ. poate

avea ca obiect numai hotărârile definitive precum și hotărârile date de instanțele

de recurs, atunci când evocă fondul.

Evocarea fondului de către

instanța de recurs presupune ca în cadrul soluționării căii de atac, instanța de

control judiciar să facă o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de

natură să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de

instanța de fond, fie prin aplicarea unor dispoziții legale la împrejurările de

fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus

judecății.

Prin decizia a cărei revizuire

se solicită Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardiv formulată contestația

în anulare împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000.

Din interpretarea dispozițiilor

art. 322 alin. (1) C. proc. civ. care se completează cu dispozițiile art. 21

alin. (2) ca urmare a aplicabilității art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ, rezultă că pot fi obiect al revizuirii deciziile pronunțate în recurs

atunci când evocă fondul, astfel că sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă.

Referitor la motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct 7 C. proc. civ. rațiunea reglementării revizuirii

prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura

încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții

contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași

părți.

Legiuitorul a avut în

vedere existența contrarietății între două hotărâri definitive care au soluționat

fondul pricinii, hotărâri pronunțate în două acțiuni identice, în ce privește părțile,

obiectul și cauza.

Astfel, revizuirea pentru

contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă este îndeplinită condiția ca prin

hotărârile atacate să se evoce fondul.

În analiza hotărârilor

judecătorești ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire conform art. 322

pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt hotărâri judecătorești prin

care s-a soluționat fondul cauzei, astfel că nu sunt hotărâri potrivnice în sensul

prevederilor legale menționate pentru a se încălca principiul autorității de lucru

judecat.

În cauză, hotărârea a

cărei revizuire a fost solicitată, este Decizia civilă nr. 1376 din 8 martie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 9540/1/2010, de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, care a respins ca tardiv formulată

contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 1634 din 9 mai 2000 pronunțată

în Dosarul nr. 67/2000 de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Potrivit prevederilor

art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul cererii de revizuire

sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Examinând cu prioritate

excepția inadmisibilității conform art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează

a respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1376/2011,

ca fiind inadmisibilă în raport de motivele invocate și hotărârea atacată cu această

cale extraordinară de retractare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A.D.

împotriva deciziei nr. 1376 din 8 martie 2011 Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai

2011.